4 august 2010

Cei şapte apostoli şi cei 15000 de specialişti

Am vorbit de mai multe ori despre impulsul de a impresiona aruncând aiure cifre în spaţiul public: 15.000 de specialişti este conceptul clasic, dar acelaşi model putem vedea și în cele 200 de spitale ce ar trebui închise sau în cele 25% cu cât scade salariului mult-huliţilor bugetari care sug sângele poporului.

Toate sunt cifre care, cel puţin la prima vedere, nu par a avea o justificare temeinică, ci mai degrabă un substrat emoţional.

Am acum un alt exemplu de utilizare aiurea în tramvai a unor cifre. Nu vine din spaţiul românesc, ci de la ProQuest CSA. Unul dintre produsele acestora listează cercetătorii aflaţi oriunde în lume. Iată, în extrasul de mai jos, câţi cercetători români ar fi deja listaţi.



Ei bine, cei 13000 sunt doar un început, mai urmează și alţii care încă nu apar în listă. M-am căutat şi eu pe acolo. Cu mândrie patriotică raportez că apar de trei ori. Cea mai completă intrare este cea în care figurez cu prenumele meu complet, cel pe care nu l-am utilizat niciodată ca sociolog :)

M-am uitat și după alţi cinci colegi: trei dintre ei figurează doar câte o dată, ceilalţi doi de câte două ori.

Oare câţi cercetători români or fi în total, în afară, desigur, de Luca și Matei?

5 comentarii:

Jocul orb spunea...

Eu una nu m-am prins de niciun criteriu obiectiv. N-am prea gasit personalitati din chirurgie (am dat doua search-uri internationale cu "monstri sacri"). E drept ca nu prea sunt chirurgii scholars dar mai sunt si exceptii... :)

Bogdan Voicu spunea...

Poate chirurgii or fi la capitolul "va urma" :).

Nu cred că are de a face cu obiectivitatea, cel puţin deocamdată. Mai degrabă e vorba de încercarea Proquest să concureze pe cei de la Thomson ("ISI"), iar proiectul e doar unul embrionar... Pe mine m-a amuzat faptul că am dat de el într-un newsletter al CNCSIS care îl anunţa oarecum ca pe o realizare a comunităţii ştiinţifice româneşti. (nu e rău ca menţionata comunitate să fie acolo, dar nu cred că e cazul să ne împăunăm prea tare cu asta)

Osterhase spunea...

Clar ca esantionul tu+colegi este nesemnificativ... ca daca ar fi te-as ruga sa estimezi cati cercetatori adevarati ar cam fi de fapt in lista aia.

Bogdan Voicu spunea...

Uitându-mă după propria-mi persoană și după alte câteva, am observat numeroase dubluri, tripluri etc., din domenii diferite :(

Adi spunea...

http://adrianarvunescu.wordpress.com/

Convorbire telefonică cu ... un hoț??

Sună telefonul, de pe un număr necunoscut, vizibil (adică nu este ascuns), iar o voce de bărbat mă angajează în următoarea convorbire: -  ...