15 octombrie 2013

Imaginea care spune ce e în spatele gardului?

Politicienii au învăţat în ultimele sute de ani, dacă nu cumva milenii, că imaginea este importantă. Acel "pâine şi circ" era un mod de a făuri imagine. Broşuri, pagini de Internet, afişe electorale sunt doar câteva instrumente ce şlefuiesc imaginea. Modul în care arată sediul partidului şi locul unde alesul se întâlneşte cu alegătorii săi dă un semnal despre cît de bun gospodar este alesul, despre cât de multă atenţie dă detaliilor. 

Prin urmare m-a surprins total felul în care arată faţada clădirii ce adăposteşte sediul europarlamentarului Elena Băsescu având pe frontispiciu numele Partidului Democrat-Liberal şi indicaţia "Organizaţia Sibiu".

Sibiu, str. N.Bălcescu, sediul PDL şi EBA (foto: 20.09.2013)
Pereţi scorojiţi, de pe care curge zugrăveala, lăsând impresia de delăsare, ruină, chiar prăbuşire iminentă. Chiar dacă o fi un sediu închiriat, renovarea ar trebui să fie prioritară pentru un chiriaş atât de important precum fostul partid de guvernare şi fiica fostului său şef. 

(o căutare pe Internet pare a spune că un fel de mini-reşapare ar fi avut loc în urmă cu doar 4 ani. Nu e însă prea clar ce vrea să zică jurnalistul cu pricina. Dacă o fi vorba de renovare, faptul că azi faţada clădirii arată cum arată spune încă şi mai multe despre spoirea în grabă a gardului :(.)

PS. Am înţeles că sediul central al PSD, principalul partid de guvernare, şi care a dominat scena politică de la noi începând cu 1990, ar contrasta puternic cu clădirea alăturată, similară arhitectonic, la fel de veche, dar renovată, frumoasă, pe alocuri strălucitoare. Dacă informaţia este corectă, atunci se explică multe în ce priveşte modul în care arată România.

Niciun comentariu:

Convorbire telefonică cu ... un hoț??

Sună telefonul, de pe un număr necunoscut, vizibil (adică nu este ascuns), iar o voce de bărbat mă angajează în următoarea convorbire: -  ...