Şoferi....

Hai să vedem dacă trece cuiva prin minte de unde e extras pasajul de mai jos, sau mai exact dacă recunoaşteţi locul unde se petrece acţiune descrisă în engleză, care zice cam aşa:

In the last two years, he’d spent a lot of angry hours on the roads of [...], ruthlessly defending the inner lane [...] from assholes trying to pass him on the right, passing on the right himself when some fool or cellphone yakker or sanctimonious speed-limit enforcer clogged the inner lane, obsessively profiling and psychoanalyzing the drivers who refused to use their turn signals (almost always youngish men for whom the use of blinkers was apparently an affront to their masculinity, the compromised state of which was already manifest in the compensatory gigantism of their pickups and SUVs), [...], impotently blaming the corrupt state legislators who refused to lower the coal-truck weight limit [...] despite bounteous evidence of the havoc they wreaked, muttering “Unbelievable! Unbelievable!” when a driver ahead of him braked for a green light and then accelerated through yellow and left him stranded at red, boiling while he waited a full minute at [...]"

Hopa, nu dau mai mult că nea Franzen ăsta experimentează nişte fraze incredibil de lungi în Corrections, şi da, acţiunea se petrece exact unde vă gândiţi că se petrece, pe autostrăzile nou nouţe şi pe şosele mai vechi din Româ..., entschuldigung meinen lieben, m-a luat valul şi am început să scriu prostii, desigur că e vorba de West Virginia, unde altundeva ar mai putea fi astfel de comportamente pe drumul public??

(Ah, asta e într-adevăr o întrebare retorică, că experienţa mea curentă zice că ar fi din plin prin Franţa, cel puţin în nordul ei, şi, mult mai rar prin Germania, unde ănsă au o altă metodă originală de a dubla costul reparaşiilor la autostradă de către firmele care de regulă sunt mână în mână cu administraşia locală, regională sau centrală. Nope, Româ... nu era deloc prin poveste, nu văd de ce vi s-ar părea că ar fi fost aşa??)

Şi da, asta e postarea mea cu ocazia celui de-al şaizecilea şi ceva sfârşit al lumii din ultimii 50 de ani, conform informaţiei pe care am primit-o de la Claudiu.

Protestanţii comunişti ruşi în faţa istoriei :)))

“Comunismul este o manieră de guvernare a unei ţări prin care se dă putere cetăţeanului de rând. La începutul anilor 1900 au avut loc revoluţii comuniste în mai multe ţări, inclusiv în Rusia (în 1917) şi în China (1949). Comuniştii s-au descotorosit de regi şi proprietari de pământuri, au organizat cooperative în care oamenii împărţeau terenurile şi produsele.”

Citatul deschide capitolul „Revoluţiile comuniste” din Enciclopedia Disney. Vol. 1. Istoria omului, cărticică de 60 pagini, destinată lecturii copiilor, tradusă din limba engleză şi etichetată drept ediţie de lux. Comunismul are alocat două pagini în cărticică, singura referinţă negativă indicând faptul că Mao, în perioada 1966-1976, a căutat să controleze cultura şi modul chinezilor de a gândi, a munci şi a trăi. De altfel singurele ţări referite în text sunt URSS/Rusia, China, Cuba, Vietnam şi … SUA.

Mai aflăm în plus şi despre nişte comunişti protestanţi ruşi (vezi imaginea).

Cuvinte cheie: comunişti protestanţi ruşi, editori deştepţi, traducători inteligenţi, îndoctrinare americană, poze colorate, ura-şi-la-gară.

Din nou despre evoluţionism şi curriculum

1. Ca şi românii, americanii continuă să aibă probleme cu studiul evoluţionismului. În unele state acesta este practic interzis, creaţioniştii repurtând victoria bigotă. Recent, în Florida, evoluţionismul a fost acceptat a fi predat în şcoli, sub numele de 'teorie ştiinţifică asupra evoluţiei'. Propunerea a trecut însă cu doar un vot diferenţă (4-3 a fost scorul voturilor). Dacă însă SUA îşi vor începe/continua recesiunea, mă aştept ca să asistăm la noi victorii ale creaţioniştilor americani.

2. La noi, continuă supremaţia creaţioniştilor. Petiţia online pro-evoluţionistă a atras doar în jur de 100 de semnături în 7 zile. Ce e drept este mai mult decât petiţia concurenţei, însă trebuie ţinut cont şi că aceasta din urmă este puţin redundantă, manifestând suportul pentru ceva ce tocmai a fost implementat şi acceptat tacit de marea majoritate. Pe de altă parte, petiţia pro-evoluţionistă păgubeşte prin limbajul neîngrijit şi relativa atitudine de superioritate, intolerantă, pe care o afişează iniţiatorii.

Toate acestea spun că admiratorii SUA au dreptate: România îşi poate propune să meargă alături de tradiţionala Americă. Dar şi de ... Rusia, aşa cum aflăm dintr-un articol de pe Hotnews, la care am ajuns în urma unui post de pe Limba Cailor.

Între politică şi logică (sau despre logica politicii...)

Cele două teme majore incluse în numărul din februarie al National Geographic România, ocupând jumătate din spaţiul revistei, spun totul despre politica editorială şi ce politică stă în spatele editorilor.

Primul grupaj se ocupă de problema încălzirii globale, energia şi combustibilii alternativi (panouri solare, mori de vânt, motoare cu biocombustibil provenit din procesarea porumbului, trestiei de zahăr, soii, uleiului alimentar etc.), ce buni sunt ei şi cât de mult contribuie la protejarea planetei. Adică o discuţie care se află în dezbatere publică prin lumea vestică de mult timp şi ale cărei învăţăminte sunt implementate măcar 10-15 ani de către multe din ţările semnatare ale protocolului de la Kyoto. Aflăm cum „ţara noastră” (adică SUA, numai că traducătorul e traducător român şi prin urmare are obiceiul de a traduce mot á mot) se preocupă de chestia asta, chiar dacă este principalul poluator mondial, şi mai aflăm că asta datează încă de acum 100 de ani, de când Ford a făcut prima sa maşină, funcţionând cu alcool, dar că motorina/benzina ar putea fi (încă) ceva mai ieftină, iar procesul său de producţie mai puţin poluant, chiar dacă statul o subvenţionează masiv prin războaiele pentru protejarea câmpurilor petroliere … Ce să mai, Bush trebuie că a fost în extaz dacă ar fi citit: seria de articole joacă rolul observatorului imparţial, dar, în fundal, transmite un mesaj despre cât de atenţi sunt americanii cu starea planetei şi cât de bine au făcut să se implice/declanşeze diverse războaie petroliere…

A doua temă mare ne vorbeşte despre hazari, populaţie care se află situată în mijlocul unui stat, pe o arie geografică compactă numită Hazarajat, constituind o cincime din locuitorii acelui stat în mijlocul căruia Hazarajatul este înglobat, şi care trebuie protejaţi pentru că au fost persecutaţi de către conducerea statului acela. Mai exact, majoritatea hazarilor sunt musulmani şiiţi, motiv de persecuţie din partea musulmanilor suniţi majoritari. Şi cum intriga este demnă de exerciţiile de logică ale lui Cristi, o redau ca atare: „De fapt, când Buda au fost dărâmaţi, forţe talibane asediau Hazarajatul, dând foc satelor pentru a face regiunea nelocuibilă. Pentru că începea toamna, oamenii din Hazarajat se întrebau dacă vor reuşi să supravieţuiască iernii. Apoi a venit 11 septembrie, o tragedie în altă parte, dar care părea să aducă salvarea populaţiei hazare.” Am zis că statul cu pricina se cheamă Afganistan şi că articolul începe cu talibanii trăgând cu rachete şi apoi dinamitând cei doi Buda colosali?

No further comment.

Nemiloasa transformare a locurilor

Histria e prima care îmi vine în minte. Oraş-port prosper cât timp a existat golful. Părăsit de locuitorii săi, după ce acesta s-a închis şi a devenit lac. Ceva mai în sud este Kaliakra, abandonată însă mai recent, în urmă cu două secole şi ceva.

Peste Histria şi Kaliakra s-au aşezat straturi succesive de pământ. Astăzi, arheologii încă le mai scot la suprafaţă. Turiştii vin şi se uită, căutând să descopere cum se trăia cândva.

Peste multe aşezări ale egiptenilor antici, deşertul şi-a aşternut nisipurile. Peste multe oraşe mayaşe şi aztece, astăzi domneşte jungla.

Toate au fost părăsite de oamenii vremii lor, în căutare de o viaţă mai bună. Nu au plecat toţi odată, ci pe rând. Ultimii au rămas cei mai bătrâni, cei mai statornici, cei care au şi murit odată cu oraşul. Ultimii care au şters praful înainte ca natura să devină singurul locatar.

La fel se întâmplă de ani buni de zile în Dakota de Nord, unde, aşa cum se zice în numărul din ianuarie al ediţiei româneşti a National Geographic, oraşele pustii sau aproape pustiite jalonează preeria. Oamenii au plecat, aşa cum pleacă din câteva sute de sate din România. Aşa mor uneori locurile, casele, obiceiurile. Nu trebuie să ne văităm (aşa cum o facem de obicei): lumea se schimbă şi nouă ne place, chiar dacă adesea nu o recunoaştem…

Democratic Christmas

Courtesy of humeistos, un amic de prin Hattrick, am ajuns la următoarea veste minunată:

Americanii au recunoscut, prin lege, importanţa Crăciunului şi a religiei creştine.

E vorba de rezoluţia Camerei Reprezentanţilor H.R. 847/6 dec. 2007, ridiculizată şi în unul dintre blog-urile de pe The Economist, mai exact cel referitor la „democraţie în America”.

Despre America şi americani, mai aflăm şi pe aici, aici, aici şi aici (e vorba de dialogul recent cu Mirel şi Claudiu pornit de la religie şi evoluţionism).

Aştept reacţia Patriarhului, a lui Gigi Becali, Parlamentului şi a altor oportunişti.

Darwin, Darwin, pui de curcă, americani-i încurcă ...

Courtesy Mirel/Turambar, am dat peste nişte date comparative privind încrederea în ştiinţă. De astă dată e vorba despre măsura în care diferite naţiuni consideră paradigma evoluţionistă drept o explicaţie corectă.

Sunt luate în calcul doar ţări europene, plus SUA şi Japonia.

Dintre toate ţările, doar americanii şi turcii prezintă majorităţi care se îndoiesc că ne-am trage din maimuţă. (poziţia lor este în deplină concordanţă cu alte date care le indică tradiţionalismul, aşa cum am explicat şi aici).

România se numără prin ţările europene care au un nivel mai mic de acceptare a evoluţionismului (însă majoritatea populaţiei acceptă teoria respectivă), nediferind semnificativ* de toate ţările din grafic cuprinse între Slovacia şi Letonia, inclusiv.

* Faptul că nu diferă semnificativ, în sens statistic, înseamnă următorul lucru: [În loc să pui întrebarea unui eşantion, ar fi putut fi investigată toată populaţia ţărilor respective (eşantioanele nu fac altceva decât să simuleze, în mic, modul în care răspund grupuri largi de oameni).] Există o probabilitate extrem de ridicată ca în cazul investigăii întregii populaţii, rezultatele pentru ţările în cauză (Slovacia, Polonia, Austria, Croaţia, România, Grecia, Bulgaria, Lituania, Letonia) să fi fost identice.

** Datele pentru Luxembourg, Islanda şi - mai ales - Malta, trebuie citite cu mare precauţie, dată fiind dimensiunea redusă a eşantioanelor din ţările respective.

Modelul american

România aleargă de destul de multă vreme după doi iepuri, nehotărându-se pe care să încerce să îl prindă. Am intrat în UE, dar parcă unei largi părţi a "Intelighenţia" i se pare cu mult mai ispititor modelul american: democraţie autoritară (sic!), cu doar două partide, nu foarte diferite ideologic, vot uninominal, grupuri de lobby, religiozitate relativ ridicată, acces relativ facil la arme de foc, toleranţă selectivă, inegalitate mai mare decât în Europa, un accent mai ridicat pus pe muncă etc.

Iepurele american are şi avantajul de a fi mare (numeros şi întins, ca să fiu mai precis) şi bogat. Să fie el oare şi mai rapid?

Un articol din Social Science Quarterly ridică (din nou) unele (mai vechi) semne de întrebare, vizile încă din titlu:

John Komlos, Benjamin E. Lauderdale (2007). Underperformance in Affluence: The Remarkable Relative Decline in U.S. Heights in the Second Half of the 20th Century. Social Science Quarterly 88 (2), 283-305.

Textul observă stagnarea mediei de înălţime a americanilor, mai ales prin comparaţie cu ce se întâmplă în Europa de Vest, şi chestionează capacitatea sistemului de bunăstare american să asigure o dezvoltare umană sutenabilă (un rezumat este disponibil la link-ul de mai sus). Fără îndoială că articolul are diverse puncte nevralgice (de exemplu: oare nu o exista o limită a înălţimii medii peste care creşterea nu aduce beneficii adaptative?). Nu l-am citit cu atenţie încă, aşa că nu mă arunc în a discuta despre el. Observ doar că a ajuns deja să fie discutat în The New York Times şi că ar putea urma o cale similară lui Bowling Alone...

Nu ar fi rău, pentru adepţii americanismului de la noi, fie că se află la Cotroceni sau în legendarii Cucuieţi din Deal, să arunce un ochi şi pe astfel de cifre ...