Logica lui vaffanculo ... :(

Sună telefonul.
Mobilul.
Un număr necunoscut.
Răspund.
"Pentru o mai bună calitate a serviciilor noastre, vă anunțăm că această convorbire este înregistrată. Continuarea presupune acordul dvs...."
Nu mi se spune nici măcar cine sună, fiindcă înregistrarea a pornit probabil înainte să răspund. În mai puțin de o secundă, înainte să mă dezmeticesc, convorbirea continuă.
"Domnu' Voicu? Sunt XXX YYYY de la BancPost, aveți câteva minute..."

Nu, nu am, și îi explic că lipsa de politețe a organizației de unde vine trimite BancPost acolo unde îi este locul: în neantul Evului Mediu.

Păi cum adică: dacă vrei să-mi vinzi ceva, întâi îmi spui că mă înregistrezi, dar nu ai minimul bun simț de a spune cine ești și nu îmi dai posibilitatea de a respinge ideea????

La cumpărături...online

Reproduc mai jos mesajul pe care l-am adresat luni (9.04.2012), unui magazin online din România. Am trimis mesajul la ora 18:51 (ora României). Oare ce or fi răspuns?

Buna ziua,

În urma cu 3 luni si 19 zile, mai exact pe 20 decembrie 2012, sotia mea a comandat la firma dvs. produse LEGO pe care le-a achitat pe loc, platind online.
În aceeasi zi a primit un telefon de la dvs. Produsele nu puteau fi livrate inainte de Craciun, urmand a fi livrate intre 1 şi 5 ianuarie. A acceptat compromisul.

Produsele nu au fost inca livrate. Mai jos gasiti un print screen („captura de ecran”) care precizeaza starea comenzii astazi. Ora disponibila în coltul din stanga jos este ora Europei Centrale (UTC+1). Atasez şi corespondenta dintre dvs. şi sotia mea (mesajele generate automat de serverele dvs. la comanda, respectiv dupa plata facturii).

Cum nu am primit nici un alt mesaj de la dvs., banuiesc ca ati trimis un e-mail in care ne propuneati despagubiri. Se pare insa ca acesta s-a pierdut pe undeva prin spam, neajungand niciodata sa fie citit de sotia mea. Tinand cont ca au trecut totusi 3 luni de cand trebuia livrat, ma gandesc ca or fi fost mai multe mesaje pe care le-ati trimis, si ca aveti de asemenea probleme cu utilizarea telefonului.

Va solicitam prin urmare sa ne retrimiteti mesajul respectiv, de aceasta data pe adresa mea de e-mail.

În speranta unui raspuns rapid, va doresc o seara placuta!

________________________________________
Bogdan Voicu
Visiting professor, CEPS/INSTEAD Luxembourg
Senior researcher, Romanian Academy of Science, Research Institute for Quality of Life
Associate professor, Department of Sociology, 'Lucian Blaga’ University of Sibiu
bogdan.voicu@ceps.lu; http://www.bogdanvoicu.ro.

Guvernul României la Radio Erevan: un parteneriat public-privat

Am primit azi pe unul dintre grupurile de e-mail la care sunt abonat, un apel să particip la dezbaterea despre Strategia de Competitivitate a României 2010-2012.

De strategia cu pricina se ocupă « Consiliul Național pentru Competitivitate », un parteneriat public-privat, așa cum îl recomandă e-mailul pe care l-am primit.

Prima întrebare este simplă : de ce am avea nevoie de un astfel de organism ? Asta se întrebă și organismul însuși, și își răspunde pe puncte, în dreapta paginii, începând cu « Competitivitatea este un capitol la care România are mult de recuperat, atât la nivel european, cât şi la nivel global. » Cred că pot spune rapid măcar încă treizeci-patruzeci de domenii în care România are încă mult de recuperat. Motivația mă trimite cu gândul la ce îmi spunea Mălina cu câteva zile în urmă: când ai nevoie să îngropi o problemă, inventezi un Consiliu.

Acest consiliu însă este deosebit de capabil, motivat și mai ales creativ. Pagina sa debutează, pe centru, cu o declarație clară, arătându-i determinarea :

« Declarația de competitivitate pentru România 2020
Declarăm că România este inima creativității Europei.
Ne angajăm să investim în educație, să stimulăm inovația și să fim competitivi. » 

Care va să zică așa : țara care pe partea dreaptă a paginii are probleme grave de competitivitate, devine pe centru inima creativității continentului. Este vorba fix despre aceeași țară despre care știm că prețuiește mai degrabă ordinea, obediența si credința religioasă și în mai mică măsură independența, autonomia, creativitatea. Așa ne spun datele de sondaj și teoria din spatele lor de aproape 20 de ani. Cum însă consiliul este creativ, el pare a crede că își poate permite să afirme tot felul de lucruri interesante.

Deschid și .pdf-ul ce conține “Strategia de Competitivitate a României 2012-2020”. Are antetul “GUVERNUL ROMÂNIEI. Cabinet Consilier de Stat Andreea PAUL. Aparatul Propriu de Lucru al Primului-Ministru”. Documentul proclamă drept SCOP al strategiei:

“trecerea de la un model de dezvoltare bazat pe mână de lucru ieftină, la un sistem bazat pe instituţii şi infrastructură de calitate, în care potenţialul forţei de muncă bine pregătite va fi utilizat la maximum şi în care economia va fi condusă de întreprinderi creative şi inovative.” 

Deci zice așa: pentru că avem mână de lucru ieftină (ceea ce e perfect adevărat: slab calificată si ieftină), facem niște instituții noi, de calitate, ca să dăm un avantaj acestei forțe de muncă bine pregătite. Mie mi-e suficient, nu are rost să mai citesc mai departe, îmi fac nervi și pierd timp degeaba. Site-ul și modul cum începe strategia m-au convins să particip la dezbaterea publică prin patru propuneri complementare:

1+ cred că se impune desființarea Consiliului. Motivul pentru care acesta crede că a fost înființat este cel mult pueril.

2+ cred că este cazul să fie înlocuite persoanele care se ocupă de strategia cu pricina, atrăgând o singură persoană, dar competentă

3+ strategia existentă ar trebui retrasă și propus un set de măsuri care să nu debuteze cu cuvinte mari care se bat cap în cap și care ignoră situația României.

4+ orice strategie ar trebui să nu confunde creativitatea cu fantaziile, ar trebui să fie bazată pe realitate, și ar trebui să evite să propună un limbaj ce amintește de una dintre iubirile unuia dintre președinții României, ce o alinta cu apelativul "societatea socialistă multilateral dezvoltată".



Postez această contribuție proprie și pe blog-ul propriu și la comentarii pe site-ul Consiliului.

De ce ne trebuie nouă lege, doar îl avem pe Gigi!

Un spectator fără creier sare pe teren şi loveşte un jucător. În opinia mea, spectatorul cu pricina trebuie dus direct la puşcărie, judecat cu celeritate şi poate zace în temniţă câteva zeci de ani.

Spectatorul se îndepărtează de victimă. Câţiva stelişti se bagă şi ei la bătaie şi lovesc cu picioarele inamicul. Aşa se făcea şi în epoca primitivă, când nu exista justiţie, ci doar instinctele primare erau cele ce călăuzeau oamenii.

La TV, un jurnalist, Mare OM, se jeleşte. Sensul a ce spunea el este, cu aproximaţie, după cum am înţeles eu vorbele sale, cam în felul următor „cum e posibil să elimini pe jucătorii Stelei! Ei doar s-au apărat! Acela e de vină, ce căuta pe teren, trebuie masacrat. […] Ce-o să facem cu băieţii ăştia, care e adevărat l-au lovit pe nemernic, dar s-au apărat, doar nu erau să îl lasă să-l omoare!”.

Subtitluri apar pe ecran, atmosfera este panicardă, pur şi simplu se îndeamnă la violenţă, intră în direct şi Marele Finanțator, nelipsit de la postul de televiziune respectiv, și nu doar de la el.

În opinia mea, cei ce îndeamnă astfel la violenţă, trebuie să împartă celula cu spectatorul descreierat din prima frază. În opinia mea, acolo este locul neardenthalianului de Horia Ivanovici şi a prietenilor săi, a căror continuă revărsare de invective şi de îndemn la violenţă îmi repugnă fantastic. Iar postul de televiziune ar trebui interzis, la fel cum şi stadionul Petrolului trebuie suspendat. Cred că există reguli clare ale CNA şi, respectiv, LPF, care reglementează astfel de situaţii.

Hai să vedem în ce măsură Marele Om Horia Ivanovici va mai continua să fie crainic TV. Eu zic că va nu are nici o şansă să fie măcar amendat. La urma urmei, a îndemna la violenţă e justificat, în minte omului de Cro-Magnon, dacă gestul este precedat de un eveniment violent.

Diferenţe

În Germania, comanzi de pe Amazon. Plăteşti. Cam 45 de Euro. Primul pachet de cărţi vine după cel mult două zile. Primeşti oricum mesaj cu ora aproximativă când vin. Dacă nu le au pe toate, trimit repede ceea ce au şi restul un pic mai târziu, fără să te taxeze suplimentar. Te ţin mereu la curent, prin e-mail, cu starea comenzii tale. La sfârşit te întreabă dacă a fost ceva în neregulă.

***

În România, comanzi de la divizia de vânzare online de la Nemira. Două cărţi sunt în „precomandă”. Asta înseamnă că nu au apărut încă, dar ei zic că vor apărea într-o săptămână. Le pui la un loc cu alte câteva, aflate în stoc. Plăteşti. Cam 45 de Euro. Accepţi să îţi fie livrate toate odată: şi cele în stoc şi cele în precomandă. Altfel ar trebui să plăteşti în plus.

O lună mai târziu constați că acele cărţi din „precomandă” vor apărea peste încă trei săptămâni. Afli asta fiindcă ai intrat pe site să vezi ce s-a ales de banii tăi. Două luni mai târziu, după ce ai constatat că au mai apărut numeroase alte amânări, laşi un comentariu pe site. O lună mai târziu este aprobat şi apare comentariul online. Evident, nu te anunţă nimeni despre asta. Din comentariile care au apărut între timp, afli că „precomanda” era planificată să apară iniţial prin noiembrie 2010. Acum e iunie 2011 şi data „precomenzii” s-a modificat din nou. Cărţile vor apărea în iulie.

După încă o lună, data de apariţie a precomenzii este noiembrie 2011. Trimiţi un e-mail şi soliciţi returnarea banilor. Le explici politicos că orice ofertă publică e parte integrantă a contractului, iar ei nu şi-au îndeplinit partea din contract nici pe departe. Nu te bagă nimeni în seamă. Câteva zile mai târziu, revii, forwardezi mesajul iniţial, şi mai adaugi câţiva şefi în lista de adresanţi. Le spui că mai încerci odată, apoi te vei adresa autorităţilor.

De astă dată ţi se răspunde. Ţi se explică punctul lor de vedere: e doar o lipsă de comunicare, nimic grav, să spui matale ce cărţi vrei să primeşti în schimbul ălora din precomandă, care vor apărea probabil pe la începutul anului viitor, adică în 2012. Evident să aibă "valoare aproximativă". Îi răspunzi civilizat, ignorând replica impertinentă, pe banii tăi, dar ai grijă să fii ferm, menţinând cererea iniţială. Reproduc mesajul întocmai, poate o fi util altora aflaţi în situaţii asemănătoare:

„Buna ziua,
Nu vad ce a fost neclar în mesajul meu: din moment ce nu ati fost în stare sa va respectati contractul pana acum, iar lipsa dumneavoastra de comuincare ma face sa ma indoiesc de capacitatea de a indeplini contractulin orice alta forma, doresc returnarea banilor.
Toate cele bune,”

După câteva zile primeşti un mesaj în care eşti rugat să comunici contul tău bancar. Te abţii să le răspunzi: „ăla din care v-am trimis banii mei, pe care i-aţi folosit ca nişte bovine timp de 6 luni şi acum mă puneţi tot pe mine la muncă pentru incompetenţa şi indolenţa voastră”. Nu le scrii însă aşa pentru simplu motiv că nu ar pricepe nimic. Nu au cum. Le trimiţi un mesaj sec, cu numărul de cont. După alte câteva zile primeşti banii în cont.

***

Numărul de cuvinte şi de paragrafe de care am avut nevoie pentru a descrie fiecare dintre cele două acţiuni de a cumpăra cărţi având aceeaşi valoare în EURO, vorbeşte de la sine despre diferenţe. Rezumatul ar putea fi exprimat în trei cuvinte: Auf Wiedersehen Nemira!

Maşina de pe gard

Dacă tot am redeschis rubrica cu gardul, hai să mai adaug ceva graffiti pe el. De astă dată e un număr de înmatriculare.

Se întâmpla în urmă cu o lună. Mălina trebuia să vină cu Irina de la şcoală. Fişierele foto de atunci spun că era 13 aprilie, ora 11:42. (Primăria a decis că pe timnpul iernii e prea scump să încălzească şcolile toată ziua, aşa că orele se scurtează şi de prin noiembrie până la Paşte irina intră la 8 şi iese la 11:10. Deh, ţară săracă, oraş amărât, după buget!)

La un moment dat Mălina mă sună să mă roage să o ajut să parcheze. Mă uit pe geam şi iată ce văd: un şofer oarecare se gândise să-şi lase automobilul alb pe carosabil, blocând accesul la două locuri de parcare, ambele plătite la ADP şi marcate în aşa fel încît anunţau clar acest lucru. În schimb, aşa cum se vede mai ales în ultima fotografie, în zonă erau numeroase locuri libere, fără plată,pe care putea parca liniştit. De aici şi libertatea mea de a plasa numărul de înmatriculare pe Marele Gard: B 81 RTV.

Banca de pe gard

Faptele se petrec azi, marţi, 10 mai, pe la ora 13:00.

Sună telefonul fix. Un număr necunoscut. Răspund şi îmi vorbeşte robotul, cu o voce feminină: „Vă mulţumim pentru apelul dumneavoastră. Momentan toţi consultanţii noştri sunt ocupaţi. Vă rugăm să aşteptaţi”. Apoi muzică.




Cum se întâmplă că aniversez ceva, mă gândesc că unul dintre prieteni îmi face o şotie. Încep să mă gândesc care din ei o fi.


Se opreşte muzica, iar vocea robotului repetă mesajul. Reîncepe muzica. Iau în calcul şi a doua alternativă, însă nu îndrăznesc să o formulez. Ar fi o bădărănie prea mare ca să fie posibilă. Rămân în aşteptare, ca să mă lămuresc.


După un minut mă preia „consultantul”, o altă voce feminină. „Vreau să vorbesc cu doamna Mălina Voicu”. Rezist tentaţie de a-i spune că eu sunt Mălina. Îi transmit în schimb că Mălina nu e de faţă. Îmi cere telefonul mobil. „Îmi puteţi spune mai întâi cine sunteţi?” „A, da sunt XXXX YYYY de la Banca KKK”. Nu am reţinut numele cu pricina. Parcă era Simona şi apoi ceva cu B. Mălina are un cont la Banca KKK. L-a deschis la cererea expresă a unui angajator ce i-a impus banca cu pricina. Un abuz, în opinia mea, ca de altfel întregul contract.


„Consultantul” îmi cere din nou numărul de mobil. O rog să aştepte o clipă, deschid mobilul meu, găsesc numărul Mălinei. O întreb pe cea cu care vorbesc dacă are cu ce nota. La răspunsul ei pozitiv încep să îi spun: „00491…”. „Vreţi să spuneţi 0749...!?”, mă corectează singură pe ea doamna sau domnişoara „consultant”.


Nu, nu am greşit e numărul de telefon mobil al Mălinei. Cel din Germania :)


„A, nu îl vreau pe acesta”, sunt expediat de consultantul la serviciile căruia se pare că ar trebui să mă aflu. Mă intergogheză în continuare: „Dar când se întoarce?" Continui să îî răspund politicos. "Revenim noi cu un telefon”, mi se spune condescendent.

Întreb dacă e cazul să îi transmit ceva Mălinei. „Nu, aveam o ofertă pentru dumneaei”. E clar, competenţele mele sunt nule. Oricum, e tare că şi-a dat seama de asta după vocea mea, fără ca măcar să mă întrebe cum mă chemă sau să îmi spună bună ziua.


Să fie un gard este suficient pentru a scrie numele băncii cu pricina? Mă întreb cui i-ar putea trece prin minte să dea telefon publicitar şi să te pună pe hold. Oare doamna sau domnişoara consultant ce o fi făcut cât am stat eu întrebându-mă cine mă sună în acest fel? Se scobea în nas, se scărpina în părţile dorsale, sau vorbea la telefon cu o prietenă? Oare chiar era de la banca cu pricina? Eu cred că da, aşa că plasez pe gard numele acesteia: BancPost.

Comerţul online cu IT&C

Marţi după amiază mă apuc şi fac comandă online la magazinul 1. Decid să plătesc cei aproape 2000 de lei cu ordin de plată şi nu cu cardul, cum fac de obicei. Ulterior se va dovedi că am făcut bine. Miercuri dimineaţă primesc un mail. Unul dintre produsele comandate nu este în stoc (pe site zicea că stocul afişat acolo e doar informativ). Să caute cel de la magazin o alternativă? Cum mesajul nu îmi oferă o alternativă, o caut eu, găsesc una un pic mai scumpă, optez pentru ea, trimit mesajul către consultantul de vânzări alocat. Cum până joi spre seară nu vine nici un răspuns şi mi-aş fi dorit să am produsele în week-end, dau mesaj că am renunţat la comandă şi comand la magazinul online nr. 2. Joi seara îmi vine mesaj de la consultantul de vânzări de la magazinul nr. 1: nu am fost pe lângă calculator ca să răspund repede (eu credeam că job-ul lui este să fie lângă calculator??) şi speră să mai cumpăr şi altă dată de la ei. Mă uit pe lista comenzilor trecute: mai cumpărasem de la ei de 6-7 ori în ultimii doi ani, mereu ca personaă privată şi plătind online. O singură dată o făcusem din partea ICCV şi atunci … nu primisem niciodată factura proformă. Era acelaşi consultant. Mare om!

Vineri aveam de făcut ceva drumuri, aşa că optasem în comanda plasată la magazinul nr. 2 să ridic produsele de la ei, din magazin, şi să plătesc la faţa locului. Mă gândeam că fie trec vineri după-amiază sau poate sâmbătă dimineaţă şi iau produsele. Ştiu că au vânzare destul de mare, nu depind de furnizori, deci nu ar fi probleme să le aducă produsele repede, şi am mai şi sărit peste ultima verigă – curieratul.

Vineri pe la 14:00 mă sună de la magazinul nr. 2. Îmi spun să trec luni după ora 12:00. Asta e, ghinion! Mă duc luni pe la ora 17:00. După ce aştept jumătate de oră, în care timp vânzătorul adună piesele de prin diverse colţuri ale magazinului, îmi spune că nu are unul dintre produse, pe cel mai scump dintre ele. Îndrăznesc să spun, cu glas destul de stins, că m-au chemat în ziua respectivă, luni, după 12. „Nu s-a livrat azi, veniţi mâine după 12”. Bine, să fie sănătoşi şi să livreze altădată, altcuiva.

Mă duc acasă şi comand la magazinul online nr. 3. Ştiu că ei livrează ceva mai lent. De astă dată plătesc cu card-ul. După două zile am primit coletul. Primul dintre ele. Între timp, la doar două ore distanţă de prima comandă, mai făcusem una tot la magazinul nr. 3. Era un toner de 300 de lei, pentru Irina la şcoală. A venit … 8 zile mai târziu, după ce am întrebat ce se întâmplă cu el. S-a dovedit că cei de la curierat psuseseră că mă căutaseră şi nu mă găsiseră acasă (în zile şi la ore la care eram sigur acasă).

Am zis că şi de la magazinul 1 şi de la magazinul 2 am comandat de mai multe ori în ultimii 2-3 ani, inclusiv chestii ceva mai scumpe (de peste 4000 de lei)?

E bine să spun şi numele celor trei furnizori cu servicii de calitate originală: E-mag, SygmaNet, PCGarage. Nu de alta, dar e bine ca dacă tot aţi stat să citiţi până aici, să ştiţi la ce vă puteţi aştepta comandând de la ei. (în cazul ultimilor, altfel prompţi, vina pare a fi a firmei de curierat, care cred că e Cargus)

PS. În contextul acesta trebuie să spun şi numele unui altui furnizor online, de la care, indiferent de modalitatea de plată, chiar primeşti în 24 de ore ce ai comandat (sau cel puţin asta este experienţa mea cu ei): DOMO. Din păcate, pe partea de IT&C, nu aveau ce îmi doream eu.

Astra Asigurări – alt nume de evitat …

Faptele sunt simple: las maşina în parcare, mă întorc și o găsesc lovită. E doar o zgârietură mică (făcută cu oglinda pe aripa din spate dreapta), la care se adaugă nişte urme de frecare pe bara din spate. În mod normal nu îmi băteam capul, dar maşina are doar 2 săptămâni…

Semnăm contract amiabil, iau copie după RCA-ul vinovatului (asigurat la Astra) și ne despărţim.

Sun la Astra Asigurări. După două ore reuşesc să prind linie care să nu sune ocupat.

Mi se spune că degeaba am eu constatarea amiabilă. Trebuie să mă duc cu vinovatul la constatatorul lor, în ziua în care au ei chef, la orele la care le convine tot lor. Constatarea amiabilă nu e valabilă singură, că „dacă se răzgândeşte vinovatul și nu mai recunoaşte”. Iar dacă maşina nu e pe numele şoferului care a făcut accidentul, atunci mai trebuie și o procură notarială de la proprietar.

Frumos este însă că pe site-ul Astra scrie cu totul altceva: fără vinovat, fără procură, doar cu constatul amiabil completat.

Am un singur mesaj către cel ce mi-a răspuns de la Call Center, pe care îl gândesc, dar nu i-l împărtăşesc: @#$%^&.

Mă duc mâine cu actele specificate pe site, să văd ce se întâmplă, cât de lungă o fi coada etc.


(PS. Tot mâine sper să apuc să postez şi un mesaj pozitiv despre un comerciant, depinde însă de cât de lungă va fi coada la constator...)





UPDATE: Am fost acolo şi mi s-a comunicat că dacă nu mă prezint şi cu cealaltă maşină, şi cu proprietarul ei, nu mi se deschide dosar de daună. Am mai observat şi faptul că programul afşat pe uşă este altul decât cel de pe site şi comunicat şi de cel de la Call Center.

De ce vă îndemn să evitaţi să cumpăraţi de la METRO

Avem în birou un aparat de făcut apă rece/caldă. Ne-am cumpărat dozatorul cu pricina din banii noştri de buzunar. Ciudat este că aveam bani dintr-un contract extrabugetar şi am vrut să îl cumpărăm din acel contract, însă o ordonanţă ne-a interzis să facem acest lucru ca să nu irosim banii statului. În fine, în Casa Academiei, apa de la robinet nu e tocmai potabilă, iar cel mai apropiat loc de unde poţi cumpăra o sticluţă de apă se află cam la 15 minute de mers de birou. Banii din contract i-am re-alocat către salarii, am plătit impozitele şi contribuţiile şi am recuperat o parte din costul dozatorului, pe care l-am cumpărat acum 2 sau 3 ani.

L-am instalat în birou şi suntem în principiu mulţumiţi. Avem apă, iar aceasta nu costă mult: cei 19 litri de apă dintr-un bidon sunt în jur de 15 lei. La asta se adaugă garanţia bidonului, în jur de 30 de lei.

Consumul nostru este de 2-3 bidoane pe an. Distribuitorii de bidoane aduc câte 5 odată, nu mai puţine. Prin urmare cumpărăm un bidon când precedentul se aproprie de final. S-a întâmplat să cumpere câte unul dintre noi, fără să aibă la el bidonul vechi, cel gol. Aşa se face că, la un moment dat, astă vară, aveam două bidoane goale în birou.

Mălina le-a pus în portbagaj, a mers la Metro, de unde le luasem, le-a dat la ghişeul lor de reciclare şi a primit în schimb o hârtie pe care scrie cât am avea de primit înapoi. De asemenea, mai scrie că nu putem primi acei bani fără să cumpărăm apă. Motivul e simplu: cardul de client Metrou pe care îl avea la ea, nu era cardul pe care să se fi luat cele două bidoane anterioare.

Zilele trecute am trecut pe lângă Metro şi am luat un bidon de apă. Probabil ultimul pe care îl cumpăr de la ei. Poate chiar ultima dată când mai calc în magazinele lor. Am luat bidonul (de fapt am vrut să iau două), m-am dus la casă şi le-am dat hârtia lor, pe care scrie că dacă iau apă, nu trebuie să le mai dau bidoanele înapoi că deja le-am dat odată.

Numai că asta e doar interpretarea mea: nu aveam la mine card-ul pe care îl avusese Mălina când lăsase cele două bidoane goale. Aşa că, cu hârtie sau fără, tot a trebuit să mai plătesc garanţia pentru un bidon gol (am renunţat să cumpăr două).

Cum am constatat că poţi cumpăra bidoane de apă şi de la Praktiker şi am tăiat de pe listă principalul obiect care m-ar fi făcut să mă îndrept către Metro, sper să nu mai am de a face pe viitor cu prăvălia respectivă, mai interesată să clasifice hârtii decât să mă aibă drept client.

E vremea (permisivă) să mergem la plajă cu şefii RADET

Un comunicat de presă al RADET m-a informat pe 1 octombrie, că între 4 și 6 octombrie, regia respectivă va face „ample lucrări de modernizare” în zona în care locuiesc. Consecinţa: nu vom avea apă caldă. RADET preciza în comunicat că cel târziu la ora 24, pe 6 octombrie va relua furnizarea apei calde, dar că va depune eforturi de devansare a termenului.

Comunicatul include trimiteri implicite şi explicite către planificarea în avans a acestor lucrări: (1) sunt de modernizare; (2) de amploare; (3) previn riscurile de întrerupere a apei calde și căldurii în perioada cu vreme rece; (4) se derulează acum pentru că e o „vreme permisivă”.

Conform ANM, pe 1 octombrie erau afară, la Bucureşti-Filaret, în medie, 10 grade Celsius. Noaptea, temperatura a coborât către 2 grade. La fel s-a întâmplat și pe 2 și pe 3, și pe 4 când au început lucrările, și aşa o tot ţine şi azi, pe 7, la ora 16, când încă nu am început să avem apă caldă, și nici căldură.

Date fiind cele de mai sus, mai ales relaţia dintre temperatura exterioară și argumentul (4) al RADET, folosesc acest blog pentru a anunţa onorabilul RADET că mult iubitul și stimatul domn Mihai-Bogdan Becheanu, director general, cel ce semnează comunicatul din 1 octombrie, este, după umila mea părere, „un dobitoc”. Îl sfătuiesc pe numitul domn director să studieze învăţăturile tovarăşului Tudor Postelnicu, cel care îl precede ca mod de gândire şi care merită să îi fie mentor.

Altfel, îi urez să petreacă o plăcută vacanţă de vară la Polul Nord unde să se bronzeze profitând de vremea permisivă şi de urările locatarilor celor 130 de blocuri amintite în comunicatul pe care îl semnează.

Tehnici de a parca

Făcând ordine prin cartela telefonului mobil, am regăsit două fotografii făcute astă vară, pe la ora 7 seara, în Bucureşti:

Dacă vi se pare că automobilul din centrul imaginii ar fi în mers, daţi vă rog un click pe imagine şi vedeţi dacă are şofer.

Cunoscând și faptul că a doua fotografie suprinde practic toată lățimea carosabilului de pe aleea spre care este îndreptat botul mașinii, o să aveţi astfel ocazia să descoperiţi o tehnică interesantă de a parca, utilizată frecvent în cartierul în care locuiesc.

Un număr pe un gard electoral

Este ora 18:00. Primesc un apel pe telefonul fix de la Romtelecom.
"Bună ziua, sunt de la PDL sector 5, aţi fost la vot?"
Răspund: "Vă interesează?"
"Păi vroiam să vă invit la vot."
"Mă luaţi cu trăsura, ce vreţi să ziceţi când spuneţi că mă invitaţi??"

"Este datoria dvs. să mergeţi la vot."
"Este de datoria...", exclam uluit, dar îmi revin înainte să închei şi întreb: "Cum vă numiţi?"
"Nu pot să vă spun cum mă numesc."
Ridic tonul: "Ascultă măi nene, dacă tu mă suni şi nu poşi să îmi spui cum te cheamă, atunci eşti un ..."
Vroiam să zic nesimţit, dar nu apuc să închei, că "dobitocul" (parcă aşa le ziceau celor asemenea lui personajele din Caragiale) a închis.
În urma-i i-a rămas numărul, înregistrat de telefonul meu: 0762867110.
Îl pun şi eu pe gardul ce devine din ce în ce mai lung... :(

Pe gard, pe gard...

Dacă tot am adăugat în mai multe din postările anterioare câte ceva pe la România pozitivă, vizita de ieri de la Muzeul Ţăranului Român şi cea de sâmbătă de la Cora mă întroc în România reală şi fac să adaug unele nume la lista de pe gard.

La MŢR personalul mi s-a părut deosebit de acru, în topul gardului aflându-se o cucoană pe numele ei Ioana, madamă ce se îndeletniceşte cu zbieratul la copii ("tu, dacă ai vomat în sala aia, nu mai intra şi în aialaltă" spuse fosta jună adresându-se unui băiat dintr-un grup de elevi aflaţi în vizită), sau cu interdicţia de a vedea de două ori acelaşi exponat ("nu te sui acolo, că ai mai fost odată" urlă mai târziu către Irina, ce încerca să facă un lucru ce altfel ea perfect legitim şi despre care întrebasem deja dacă este permis). Duduia Ioana se adaugă astfel de minune în galeria colegelor dânsei, de la care cu greu primeşti o explicaţie pe un ton amabil, care să nu îţi sugereze că nu e politicos să le deranjezi.

La Farmacia de la Cora Militari, am intrat şi imediat s-au lipit de mine, agresiv, un bodyguard şi o vânzătoare. Îi pun şi pe ei pe gard:evident că am părăsit rapid stabilimentul, fără a le da vreun ban şi am cumpărat ce doream din altă farmacie.

Mare e gardul şi locuri de cinste se găsesc din plin pe el.

Mea culpa

Am recidivat ca prostul. Am făcut o comandă online la RAO, sperând cu naivitate că vechile mele comenzi de la ei au fost însoţite de ghinion. Am plasat comanda pe 13 decembrie. Cărţile au ajuns la Poştă pe 22 ianuarie, după cum scrie pe ştampilă. Avizul a ajuns în cutia mea poştală marţi, 27 ianuarie. Nu am de gând să mă duc să le ridic. Eu credeam că nu poate să le ia mai mult de 5-6 zile să trimită un colet din Bucureşti în Bucureşti. Se pare că m-am înşelat. Îmi cer scuze domnilor de la Rao pentru că i-am supraapreciat şi i-am deranjat comandând de la domniile lor. Promit că nu o să o mai fac.

Cargus, un nume … de boicotat!

Ziceam ceva de firme de curierat? Zic din nou: nu folosiţi Cargus, că nu are rost.

Iacătă faptele:
Mi-a fost trimis un pachet din Timişoara pe data de 15 iulie, cu poşta rapidă (Cargus). Azi este 24 iulie, adică 9 zile mai târziu.

Rog pe cea care mi-a trimis coletul să sune la Cargus. Sună, vorbeşte, i se spune că pachetul e prin Bucureşti, să sun eu să îl recuperez. Nu e nevoie să ştiu numărul trimiterii.

Sun la Cargus. Un operator nepoliticos vrea neapărat numărul trimiterii.

Expeditorul sună din nou la Cargus, află numărul trimiterii.

Sun din nou la Cargus. Mi se confirmă faptul că pachetul e în Bucureşti de pe 16 iulie, că au fost să mi-l vireze pe 16 şi pe 17, dar nu m-au găsit acasă şi au băgat coletul în depozit. Apoi operatoarea tace.

O invit să continue. Îmi spune că, dat fiind că nu am sunat, l-au băgat în depozit. Îmi mai zice că ei nu garantează contactarea destinatarului. (Cu alte cuvinte, dacă mă caută acasă în fiecare dimineaţă la aceeaşi oră şi eu nu sunt, gata, nu îmi mai dau pachetul!) (Mă întreb pentru ce sunt ei plătiţi de fapt???) Îmi mai spune că după două încercări eşuate de a-mi da pachetul, mă sună ei. Aşa zice procedura. (E adevărat că a sunat la un moment dat telefonul, cu un număr necunoscut, vineri, în timp ce tata murea. Am sunat mai apoi la numărul ăla şi a sunat ocupat). Îmi mai zice că o să îmi trimită azi după ora 16 coletul. Acum este ora 21. Nu a venit.

Aşadar: vrei să primeşti un pachet prin Cargus? Simplu: plăteşti, apoi te apuci să dai telefoane pe banii tăi, timp de aproximativ 30 de minute. De pe Vodafone pe Orange. După aia speri că îţi vor da vreodată pachetul, pierdut prin hrubele în care sălăşuiesc ei şi depozitele lor.

Curierul şi gardul

Am primit, prin Fan Curier, două pachete. Unul a venit ieri, celălalt azi. Primul avea 40 de kilograme, al doilea 20. Au venit la Institut, într-un moment în care nu eram acolo, fiind preluate de două colege. Curierul le-a lăsat la poarta Casei Academiei, spunând că el nu le duce până sus: sunt două etaje, dar şi două coridoare lungi însumând cam 200 de metri.

În locul colegelor mele, aş fi acceptat să preiau pachetele doar sus, în Institut, nu la poartă.

Oare pentru ce o fi încasat de fapt Fan Curier banii???

Din punctul meu de vedere, firma merită din plin să îşi aşeze numele pe gard.

Ziaristul de pe gard

Dacă tot am dat drumul la "numele de pe gard", hai să continui cu graffiti-ul virtual:


Stimabila ziaristă Alexandra-Livia Dordea publică în Evenimentul Zilei o serie de articole despre comunităţi de ţigani. Opera respectivă poate fi regăsită, spre exemplu, aici şi aici. Articolele par a fi realizate prin metoda copy-paste, utilizând ca sursă de inspiraţie o carte semnată de un grup de colegi de ai mei. (Chiar dacă nu o fi doar copy-paste, ci o rafinare sofisticată a celor publicate în carte, faptul că sursa nu este citată în ediţia online a ziarului, reprezintă tot asumarea drepturilor asupra lucrării altuia.)

Primul articol aminteşte cartea şi finanţatorul, dar ignoră faptul că există un autor al textului pe care ziarista îl foloseşte pentru a-şi concepe articolul. Al doilea articol nu se mai sinchiseşte nici de carte, nici de finanţator, cât despre autorul studiului...

Mă întreb în ce mpăsură stimabila jurnalistă a auzit de copy right, de morală şi unde a susţinut examenul de bacalaureat.

Mă întreb de asemenea dacă în ediţia tipărită a Ev.Z. este amintită sursa.


Până una alta, hai să băgăm graffitti la greu pe gardul cu numele...


Later Edit: În urma protestului OSF, Ev.Z. a adăugat pe site, la finalul articolelor incriminate câteva cuvinte în care precizează numele autorului real al textului :)

Pe gardul poştei

Miercuri, 15.12.2007, am mers la Oficiul Poştal 69, din strada Bârcă, în sectorul 5, Bucureşti, ca să ridic un colet pentru care primisem avizul în cutia poştală. Am ajuns la uşa Oficiului la ora 12:43. Paznicul de acolo, echipat într-o uniformă vişinie a încercat să mă oprească să intru în incinta oficiului. Motivul invocat era pauza de masă programată, conform orarului afişat, între orele 13:00 şi 13:30. Am nesocotit ordinul nepoliticos ce mi-a fost adresat şi, profitând de neatenţia domnului Dănilă Nicu, paznicul cu pricina, ocupat să îi răspundă nepoliticos unei doamne în vârstă, am pătruns în oficiul poştal. M-am aşezat la coadă şi, la ora 12:58, ieşeam pe uşa oficiului poştal, purtând coletul (o carte) în braţe.

Uite aşa începusem în decembrie 2007 o sesizare adresată poştei, la care am sesizat când am realizat că pentru a o trimite ar trebui să mă deplasez până la Poştă. Şi cum pe atunci abia mă mişcam, cocârjat, cu ceva dureri post-operatorii, am renunţat să o mai trimit. Dacă tot am iniţiat "numele de pe gard" şi încă mai aveam sesizarea pe hard, am zis să îl adaug şi pe domnul Dănilă Nicu pe lista celor care cred că au câştigat pentru numele lor un loc binemeritat în galaxia gardurilor.

Numele de pe gard

Am tot ezitat să inaugurez această rubrică. Rubrica celor al căror nume poate sta cu mândrie pe toate gardurile. O fac azi, că nu mai rezist.

Am încercat să cumpăr din Cora-Militari un aparat de bărbierit electric. M-am uita la vitrina aşezată în raionul parfumerie, m-am decis şi am întrebat un angajat cum pot face să cumpăr din vitrina încuiată. Mi-a spus să merg la "Serviciul clienţi", lângă intrare şi să anunţ acolo, că vitrina cu pricina ţine de "Electrocasnice" (raionul cu pricina este amplasat cam la 100 de metri distanţă, dacă nu cumva mai mult). Zis şi făcut. S-a anunţat la difuzor că "un angajat de la Electrocasnice este rugat să se prezinte la Cosmetice-Parfumerie" şi am început să aştept.

Au mai venit şi alţi potenţiali clienţi şi au urmat aceeaşi cale.

După 15 minute, angajata de la "Parfumerie" mi-a sugerat să mă duc să îl caut personal pe cel de la "Electrocasnice".

"Sunt singur pe raion şi nu pot să plec de aici. O să vin repede, când se întoarce colegul meu. Aşteptaţi acolo." "Bine, dar aştept deja de 17 minute!" "Mai aşteptaţi".

După 25 de minute de aşteptare am renunţat. Trecând din nou pe lângă raionul Electrocasnice, în drumul către alimente, mă aud strigat: "Domnu'! Domnu'! Hai să mergem la Parfumerie!"

M-am dus. La Media Galaxy, în Plaza Romania. Cei de la Cora nu au îndecât să facă umbră aparaturii de la Electrocasnice, în frunte cu bravul lor angajat Şerban Sendriuc sau Scondiliuc sau cam aşa ceva. Un brav angajat ce şi-a câştigat cu sudoarea statului în picioare şi a zâmbetului zeflemitor dreptul de a fi primul care în opinia mea merită să aibă numele înscris pe gard.

EDIT: Nu am depus reclamaţie pentru simplu motiv că intrasem în criză de timp.