Despre programul lui Nicușor Dan

Așa cum am făcut-o acum 4 ani, faptul că 10% din conexiunile pe Facebook au dat Like la bannere ale lui Nicușor Dan, m-a făcut să văd ce este cu programul acestuia. Cum contracandidații (Firea, Predoiu, Turcescu) mi se par neconvingători, am zis să îi mai dau lui Nicușor Dan o șansă, să văd dacă este altfel.

Start

Prima impresie la contactul cu programul este negativă. Nicușor Dan mă înspăimântă prin faptul că se recomandă drept „salvator al patriei”. Era pe undeva o butadă care spune că atunci când ai unul care se recomandă a se descurca excelent când e o criză, e cazul să nu îl angajezi: va genera mereu acea situație în care este el bun. În plus, domnul Dan se pune mult prea presus de toți ceilalți, pe care îi definește ostentativ drept răi. Politica este despre capacitatea de a coopera. Atunci când îi definești pe toți drept apriori „răi”, nu ai cum colabora cu ei. Poți genera cel mult o dictatură personală. Eu unul nu am nevoie de astfel de oameni, indiferent cât de luminați se pretind ei în poziția de despoți.

Ca stil, programul aruncă cifre, dar nu complete și nu abundă în măsuri clare, specifice. Respect mai jos formatul ales de candidat.

Administrație publică.

Programul pune accentul pe transparență și include măsuri lăudabile, dar care nu reprezintă nimic nou: spre exemplu vrea să pună online bugetul „în format deschis”. Foarte mișto! Dar asta deja se face…

România suferă din faptul că se fac mereu alte sisteme informatice, separate unul de altul, care nu comunică. Prin urmare domnul Dan propune și el, „un portal de licitații mult mai prietenos cu utilizatorul”, care să fie paralel cu SEAP. Cu alte cuvinte, pentru a simplifica lucrurile, alege să le complice.

Va face un audit al clădirilor și altor proprietăți municipale și le va valorifica. Oare ce o însemna asta? Că scoate la licitație locuințele sociale? Că vinde muzeele? Că închiriază clădirile școlilor? Sincer, pare a fi doar o frază de umplutură, să pară că are ceva de zis.

Va face o grămadă de lucruri care sunt deja făcute: un portal unic pentru acte, un soi de Civic Alert pentru București, o explicație despre cum să folosești ghiseulmeu.ro și alte lucruri a căror utilitate este incontestabilă, dar care deja există. Oare ce caută toate acestea în programul candidatului???

Vrea să facă un GIS în care să fie toate spațiile din București, cu rețelele de apă, de electricitate șamd. Cu precauția că e posibil ca deja să existe, este o inițiativă excelentă. Dan spune că harta va fi publică. Sper că a vrut să spună că și baza de date din spatele hărții va fi publică. Evident, părțile publice ar trebui să fie cele ce nu afectează siguranța orașului (la teroriști mă gândesc).

Sunt unele idei în care încalcă autonomia sectoarelor (de exemplu să poți plăti taxele și la administrația fiscală a altui sector. Nu e mai simplu să le plătești online??)

„Problemele reale”

Candidatul a decis că există o listă de probleme reale. Ele includ traficul, furnizarea utilităților, locuirea și protecția socială. Sper să își amintească la un moment dat că educația este sub orice critică, iar sistemul sanitar (parte în subordinea primăriei) suferă și el. Cred că și astea sunt „probleme reale”. Momentan am priceput însă mesajul implicit: Eventualul primar Dan se va ocupa de lucruri mai palpabile, nu de educație sau sănătate.

Ce vrea să facă: centura Bucureștiului, un alt sistem de gestiune al semafoarelor (mai bun ca cel vechi, dar nu spune nimic concret - ce fel de sistem ar vrea și cum se asigură că e mai bun), orar fix la RATB, gestionarea online a transportului public, P+R la intrarea în oraș, rețea de piste de biciclete, șamd. Mai toate au apărut și în campaniile trecute, toate sunt parte a standardelor contemporane în lume. Dar nu aflăm nimic de costuri, de fezabilitate (oare e chiar așa simplu să faci o rețea de piste de bicicletă într-un oraș superaglomerat? Am în minte exemplul Londrei). Măcar o ordine a priorităților ar fi fost utilă.

E amuzantă o prevedere: „Primăria Capitalei va aplica Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2011”. Adică Primăria va aplica legea. Bun așa. În rest, la energie și utilități publice, apare o măsură pe care o salut (cred eu o tot recomand de prin 1998!): centralele de bloc sau de cvartal, dar realizarea este în ceață. Cel mai probabil, acestea ar fi în proprietatea Primăriei, ceea ce ar fi consonant cu modelul etatist propus de Nicușor Dan. Se schimbă materialele cu care se face izolarea termică, fiind alese unele mai bune.

La locuire: „Primăria Capitalei va susţine Guvernul României pentru adoptarea unor noi legi privind locuirea şi locuinţele publice”. Pentru unul care se laudă că face chestii de mulți ani, este jenant să omită faptul că Guvernul este parte a executivului. Adoptarea legilor este în sarcina parlamentului. În rest, soluțiile propuse par a ignora faptul că proprietatea asupra clădirilor este privată.

Programul social este unul în stilul anilor 1970: toate măsurile sunt pasive, niciuna nu este activă. Toate adresează efecte, nu cauze ale excluziunii sociale. Mai puțin referința la întreprinderile de economie socială, prin care Primăria va face „un tur” (???? – ce o fi asta, că sună interesant!)

Dezvoltarea Bucureștiului

La programul economic m-am înspăimântat de tot. A revenit cu aceleași gogorițe de acum 4 ani, pe care le-am comentat la momentul respectiv.

Patrimoniul ar trebui să fie punctul forte al candidatului care și-a construit imaginea unuia ce apără moștenirea arhitectonică. Aici însă avem în fapt trei măsuri: reduceri de taxe pentru proprietarii de monumente, înființarea unor comisii și inventarierea zonelor protejate. Nu aflăm cum se va face și de ce nu s-au făcut aceste lucruri până acum. Mie mi s-a părut ca o lucrare școlară corect scrisă, dar lipsită de a merge mai departe de minimul indicat în manual. Ca la clasa a VIII-a, nu ca la facultate.

La spații verzi e cam la fel de laconic. Aflăm, spre exemplu, că și-ar propune „Amenajarea unui uriaş parc de-a lungul malurilor lacurilor din nordul Bucureştiului”. Nu prea am înțeles: schimbă numele Herăstrăului, îl unește cu Floreasca (cum?), cumpără niște spații și face un parc (pe banii cui? Vor proprietarii?), sau face un parc la Săftica (asta e însă în alt județ)?

Concluzii

Scriam acum 4 ani:

Bref, Nicuşor Dan nu m-a convins că bunele sale intenţii sunt dublate şi de expertiză, de o echipă cu care să lucreze. Programul său pare mai degrabă o înşiruire de lucruri care i se par drăguţe decât un proiect consistent.

Programul de acum pare un pic mai consistent, dar este mult departe de a-l propune ca și candidat credibil la Primărie. Poate intră în Consiliu, învață și el ce ar putea face cu adevărat ca program și apoi vine cu un program decent. Mă îndoiesc însă că, dacă nu a învățat așa ceva între 2012 și 2016, poate să o facă ître 2016 și 2020.

Exit-poll: (V) Ce am învățat din 3 exit-polluri și jumătate

După ce am explicat premisele, e momentul să vorbesc despre cauzele crizei exit poll-urilor. Am trei factori de care o să vă vorbesc: lipsa de resurse, preocuparea redusă pentru imaginea publică, group-think-ul.

Hai să recapitulăm. Principala grijă a unui sondor, conform manualului WAPOR/ESOMAR e să nu scadă încrederea publicului în ceea ce face. Pentru asta e nevoie în primul rând de transparență mare și explicații atente, și în al doilea rând de calitate ridicată a produsului.

Argumentul meu este că prima, reflectată în respectarea strictă a manualului WAPOR/ESOMAR o atrage pe a doua. Asta fiindcă obligă sondorul să își amintească ce are de făcut.

Am mai spus că la noi piața te obligă să lucrezi la costuri foarte mici. Acest lucru implică automat rabat la calitate. Dacă vii cu preț mult mai mare decât restul concurenților, nu ai cui să vinzi produsul, indiferent de faptul că este infinit mai bun decât al celorlalți.

Mircea mi-a atras atenția asupra marjelor de eroare în postarea sa de pe site-ul Romanian Election Studies (v-am zis că acolo nu am avut bani să vedem cum au decurs alegerile acestea, deși îi câștigasem și aveam contract în acest sens? Abilitatea celor ce gestionează cercetarea în România ne-a fost din nou de mare folos.) Marja de eroare, spune el, e un pic mai mare decât la simplu aleatoriu pentru că eșantionarea este de fapt cluster.

O să fiu un pic tehnic, non-sociologii pot sări acest paragraf, deși îl scriu simplificând enorm lucrurile: ceea ce se eșantionează sunt secții de votare. În interiorul lor se selectează indivizi. Dar cum acești indivizi nu sunt selectați din populația de votanți potențiali, ci din cea care votează efectiv, secțiile acționează ca și clustere, nu ca și straturi. Este prin urmare vorba de o eșantionare mai degrabă cluster decât stratificată. E adevărat că stratificarea (în selecția secțiilor) mai reduce din erori și dacă ai cunoaște a priori ratele de participare la vot ai putea ajusta (prin ponderare) (în opinia mea) eșantionul în așa fel încât să fie stratificat, însă acest lucru nu ar fi posibil la ora închiderii urnelor. Prin urmare rămâi cu o eroare mai mare.

Ca să scazi eroarea de eșantionare, ai nevoie de mai multe secții. Acest lucru înseamnă mai mare dispersie geografică, deci mai mulți bani. Dar ești pe acea piață de yesmeni de care am vorbit în postarea anterioară. Așa că ai șanse bune să dai chix în imaginea publică dat fiind că așteptarea este să ai o eroare mică, când tu lucrezi cu una mare.

Dar problema mea, ca sociolog, nu sunt problemele care explică de ce imaginea publică a sondării a avut de suferit, ci mai ales cum se poate face ca aceste probleme să nu mai apară. Și mă întorc la manual:

Niciuna din firmele de sondare nu a publicat numărul de secții în care a operat. Niciuna dintre ele nu a anunțat că lucrează cu un eșantion cluster. Exceptând IRES, nici o firmă nu a publicat eroarea estimată. Exceptând IRES, niciuna nu a indicat public, în scris, pe site-ul propriu sau pe cel al beneficiarului, mărimea eșantionului cu care lucrează. Informații despre cum au fost realizate interviurile, tipul de selecție în secție, întrebările adresate, procedurile de ponderare folosite, acoperirea geografică a sondajului, în fine, tot ceea ce spune manualul WAPOR/ESOMAR … ei bine, acestea sunt inexistente din păcate.

Poate astfel de informații par prea complicate. Uite aici un link către raportări din SUA: 2014, 2004. Parcă 2004 e anul acela când exit-poll-urile au estimat greșit rezultatele la americani? Dar parcă la ei casele de sondaj au dat detalii despre ce au făcut și s-au asigurat că își respectă profesia, ca să prevină scăderea încrederii și a plăților dacă greșesc cumva.

ARP a atins culmile non-raportării: întreaga presă i-a făcut publicitate vorbind despre un exit-poll care nu a existat, dar nici nu a fost negat foarte hotărât.

Al treilea factor este group-think-ul. E interesat de observat că toți eram convinși că Ponta va fi învingătorul. Mulți spun că până și Iohannis era sigur de asta. Era greu de crezut că staff-ul PSD va fi atât de prost și de nerod (da, acestea sunt cuvintele potrivite) încât să piardă a treia oară la rând alegerile prezidențiale pe care le avea în mână. Dar PSD și-a manifestat din nou aroganța, contagioasă, incredibilă pentru un partid de stânga (dar chiar sunt Năstase, Geoană sau Ponta oameni de stânga?? Oare refacerea lui Ponta în Dubai chiar este un gest de om echilibrat în condițiile în care Guvernul care îi plătește salariul nu a propus un buget??). Ca și în 2004 sau 2009, staff-ul PSD a celebrat victoria după turul I, așa cum dinamoviștii s-au pregătit cândva de Liga Campionilor.

Sondajele au indicat constant în cele două săptămâni dintre tururi că lucrurile vor sta altfel. E adevărat că nu au devenit publice, dar sondorii observaseră, din câte știu, încă de la finalul rimei săptămâni dintre tururi că diferența dintre cei doi era deja în marja de eroare. Numai că ce devenea public era imaginea falsă despre victoria lui Ponta. Și pe acest fond sa instalat group-think-ul, făcând ca două dintre sondaje să dea rezultatul despre care credeau că este credibil sau în care sperau, sau poate chiar făcând ca operatorii de teren ale acestor case să raporteze ce credeau că șefii lor vor să audă.

E meritoriu în acest context faptul că CURS și IRES au indicat rezultate în direcția corectă. Dar, în opinia mea, cele două case sunt de blamat că, la fel ca acum 5 ani, la fel ca acum un an, la fel ca mereu, nu încearcă să pună presiune pe piață pentru a crește nivelul de profesionalism al acesteia și, implicit, al lor. Acest lucru este simplu, așa cum am argumentat mai sus. Presupune doar respectarea simplă a manualului ESOMAR/WAPOR care nu arată întâmplător așa cum arată.


Bref, România nu a pedepsit doar aroganța Marelui Plagiator, dar ne-a oferit din nou ocazia să învățăm că yesmenii se pârlesc până la urmă, că nu e suficient să ne ducă mintea ca să fim profesioniști, ci e nevoie de multă muncă, iar a face politică simultan cu a sonda opinia nu prea merge. Am mai învățat că trebuie să avem încredere în rezultatele bine culese și să le prezentăm ca atare. Nu este suficient faptul că, spre exemplu, CURS a fost cel mai apropriat de rezultatul corect, dacă nu l-a prezentat ca atare.


O campanie de presă prin care să discutăm despre marja aceea de eroare, despre cum faci să crești numărul de puncte de eșantionare și prin care IRES și CURS să explice cum ar putea să fi fost mai aproape de rezultatul final, ar mai curăța și piața de firmulițe de sondare care fac treaba după ureche: ele ar învăța cum se fac lucrurile, iar prețurile pe piață ar crește.

Exit-poll: (IV) elemente de fundal: piața pe care lucrează sondorii

România este o țară interesantă. Oamenii din ea se bucură adesea așa de tare să audă ce își doresc, că nu sunt dispuși să plătească pentru o evaluare corectă.

Uite un exemplu: să zicem că ești o agenție publică, comanzi un sondaj, și prezinți rezultatele public. Ai făcut sondajul pentru că vrei să îmbunătățești calitatea serviciilor pe care le oferi, fiindcă vrei să te asiguri că acei cetățeni care vin la tine pleacă mulțumiți de modul în care au găsit soluțiile pe care le căutau, pentru că vrei ca ai tăi angajați să aibă un serviciu mai liniștit.

Dar când faci sondajul, decizi că te pricepi mai bine și tai din chestionar tot ce ți se pare inutil, că, la urma urmei, te pricepi mai bine decât cei de la casa de sondare. Iar când faci publice rezultatele, în conferință de presă, ceri să vezi PowerPoint-ul cu multe zile înainte, și tai din el tot ce crezi tu că nu e relevant. Întâmplător, ce crezi tu că nu e relevant sunt părțile despre care consultantul insistă să îți spună că sunt esențiale. Dar ce contează asta, din moment ce acelea pot fi interpretate ca fiind locuri în care poți să îți îmbunătățești activitatea iar tu ești o agenție care funcționează perfect?

Prin urmare, sondajul e maltratat de la început, de la designul chestionarului. Cenzura apare apoi la rezultatele care nu sunt conforme cu ce știai tu dinainte. Și plătești bani pentru asta doar fiindcă nu ai încotro, așa că preferi o firmă ieftină. Cât mai ieftină.

Mi-a fost simplu să dau exemplul beneficiarului agenție publică. Dar sunt atât de multe momentele în care publicitatea pe care o văd la TV include erori flagrante, încât îmi amintesc de creativi, bine plătiți, acceptând ca rezultate a testărilor lor doar acele sondaje sau interviuri de grup care confirmă propria creație. Iar ele, firmele de publicitate și agențiile publice sunt cam principalii clienți pe piața de sondaje și analize sociale.

O piață care prezintă prin urmare o nișă fantastică pentru yesmen și „merge și așa”. De ani de zile, dacă vrei să organizezi o licitație de atribuire a unui contract pentru un sondaj, cum dovedirea calității în domeniu e complicată, iar singurul criteriu acceptabil legal la departajare e cel al prețului cel mai mic, riscul de a ajunge să lucrezi cu o firmuliță complet deprofesionalizată este enorm.

Astfel de firme împânzesc piața, oferind prețuri mici, mici de tot, și creând așteptări clare din partea clienților în ce privește costul real al sondajelor. Ceea ce pune presiune pe orice alt concurent să se alinieze la costurile cu pricina.

Dar costuri mici, înseamnă... Logan versus Megane, dacă vreți o comparație.
Sau să nu poți avea un staf un pic mai numeros.

Iar asta se va vedea dacă ajungi să faci un exit-poll. Fie dai rezultate la întâmplare, cum bănuiesc că au făcut unele agenții de sondare, convinse însă că fac lucrurile profesionist, fie te lupți cu lipsa de bani și scoți ce poți din puținul cu care ești silit să lucrezi, așa cum s-a petrecut cu altele.


Credeați că voi vorbi direct despre rezultatele de la exit-poll-uri? O fac peste două ore ;)

Exit-polls 2014: (III) Dincolo de marja de eroare

Dacă nu ați înțeles mesajul simplu al celor două postări anterioare, îl rezum în două fraze:
Toate exit-poll-urile au greșit estimarea. În același timp au realizat performanța de a se plasa departe de standardele propriei profesiei, la care au aderat voluntar.

Hai acum să explic mai pe larg starea de fapt. La cauze mă voi uita însă abia în postarea de duminică.

Standardele profesionale. Pe site-urile celor șase case de sondare și ale companiilor cu care au lucrat nu se regăsește aproape nimic din informațiile pe care ESOMAR și WAPOR le recomandă ca obligatorii în momentul difuzării de exit-poll-uri. Reamintesc că ARP nu a făcut exit-poll în turul II conform unui sfert de informație difuzată public de directorul firmei cu pricina, așa că m-am uitat la ce au făcut în turul I. CURS și Avangarde nu au realizat un exit-poll complet, ci se pare că s-au referit doar la populația din țară. Cum însă această informație nu a fost una clar transmisă, lipsind complet de pe site-urile celor două agenții de colectare a datelor, nu rămâne decât să folosesc cazul ca exemplificare perfectă pentru argumentul meu de aici.

Manualul ESOMAR/WAPOR încearcă să asigure faptul că informația transmisă de casele de sondare ajunge nedistorsionat la receptori. Bazat pe experiențe din lumea întreagă manualul acela, NERESPECTAT DE NICIUNA DIN CASELE DE SONDARE ce au făcut exit-poll-uri, spune ce trebuie să faci ca să te protejezi în fața erorilor și ca să informezi corect, cinstit, pe beneficiarii tăi direcți și indirecți.

De exemplu, se recomandă să menționezi dimensiunea eșantionului (doar IRES o face). Și să spui despre marja de eroare (doar IRES o face; trebuie spus că acum 5 ani CURS a făcut publice unele detalii la o săptămână distanță, iar față de alegerile europarlamentare, CURS a făcut publice unele detalii la câteva luni distanță).

Ei bine, aici e aici. Dimensiunea eșantionului și marja de eroare sunt legate. Dacă faci un eșantion simplu aleator și eșantionul acesta are cam 15.000 de cazuri, marja de eroare în care poți să garantezi cu o încredere de 95% că s-ar încadra un procent estimat la 50% este de +/-0.73 puncte. Dacă procentul acela e mai mare sau mai mic marja de eroare scade.

Știu că e mai greu cu cifrele, dar asta înseamnă cam așa: dacă o casă de sondare X a zis că Iohannis are 50,5% și a folosit un eșantion simplu aleatoriu de vreo 15.000 de inși, atunci de fapt Iohannis are intre 51,2% și 49,8%. (și putem avea 95% încredere că așa e!)

Mai departe: orice rafinare profesionistă a metodei de eșantionare (spre exemplu să îl faci stratificat) scade marja de eroare. Dacă volumul eșantionului crește, marja scade. Dacă eșantionul scade, marja crește. Spre exemplu, pe la 3000 de cazuri, marja de eroare este de 1,79% (pentru un procent de 50% garantat cu probabilitate de 95%).

Hai să judecăm acum ce au făcut sondorii noștri: IRES a avut cam 19.000 de cazuri. A raportat o marjă de eroare de 1,9%!!!!! Semnele acelea de exclamare le-am adresat și pe viu grai cui trebuia.

Restul casele de sondare nu s-au sinchisit să spună ce fel de eșantionare și câți indivizi au intervievat. Asta poate face un suspicios să se întrebe dacă au făcut cu adevărat sondaje :).

Lăsând gluma la o parte, e de așteptat ca fiecare din exit-poll-uri să fi avut măcar 10.000 de respondenți. Adică o marjă de eroare de cel mult 0,98%. Stratificarea eșantionului o poate reduce cu destul de mult. Dar și fără stratificare, tot ajungem sa observăm că, și dacă s-ar fi referit doar la votanții din țară, estimările caselor de sondare sunt eronate: procentele lui Iohaniss și Ponta sunt în afara intervalelor de încredere aferente cifrelor pe care le-au dat publicității.(vezi o sinteză a estimărilor respective la Ovidiu-de-la-colțul-străzii)

Sau poate nu o fi așa, și sunt și alte părți de populație neacoperite de exit-poll-uri. Cum însă cele șase case de sondare au uitat să ne ofere detalii în acest sens, nu avem de unde ști.

Bref: exit-poll-urile au nimerit pe lângă țintă și nici nu au respectat standardele profesionale din domeniu. Vă voi vorbi despre cauze și consecințe abia duminică.

Disclaimer. În postarea aceasta m-am referit ca exemple la IRES și CURS. Trebuie notat nu doar faptul că cele două companii au nimerit măcar câștigătorul, dar trebuie spus și faptul că m-am referit la ele fiindcă pe site-urile lor (mai ales la IRES) mai găsești câte ceva. La restul, e doar câte un site lipsit de conținut relevant. CSCI, de exemplu, a pus un grafic cu o plăcintă împărțită în două părți egale. Avangarde, Sociopol nu au pus nici atât. Alte detalii sunt oricum de negăsit pe nicăieri.

Exit-polls 2014: (II) profesioniștii???

În postarea precedentă v-am povestit cum de fapt nu au fost cinci exit-poll-uri, ci trei și jumătate.
Hai să vedem acum, dacă acestea au lucrat „by the book”, cum se lăuda directorul unei case de sondare.

Agențiile de colectare a datelor ce au produs sau despre care s-a spus că au produs exit-poll-uri, se fălesc cu faptul că fac treabă profesionistă. Câteva afișează la vedere pe site-ul propriu apartenența la ESOMAR și WAPOR, asociații internaționale ce promovează calitatea în cercetarea de piață și socială.

ESOMAR/WAPOR au inclusiv reguli clare (un soi de manual comun), indicând cum se face un exit-poll profesionist. CURS SA chiar include pe locul cel mai vizibil al paginii sale de Internet un link către acest manual.


Ghiciți câte din exit-pollurile românești au respectat manualul?


Pentru a răspunde am procedat astfel: am investigat site-urile caselor de sondare: Sociopol, IRES, Operation Research (cei ce culeg datele pentru CSCI), CURS SA, Avangarde, ARP (pentru turul I). M-am uitat de asemnea pe site-urile televiziunilor ce au plătit pentru produsele celor amintiți mai sus. Și am comparat informația existentă acolo cu ce scrie în manual.

Manualul e clar: are o secțiune mare despre ce trebuie să se raporteze după un sondaj ce devine public. Ei i se adaugă o parte consistentă ce aduce completări specifice pentru cazul exit-poll-urilor. Mai spune manualul că aceste informații trebuie făcute publice în mod cât mai explicit și că e o obligație a „sondorilor” să mențină încrederea publicului în sondaje și în meseria cu pricina.

Am selectat principalele prevederi ale manualului. Le listez în engleză, pentru că sunt leneș de felul meu și, în plus, știu că am cititori cultivați :). În listă am înroșit acele puncte atinse de toate casele de colectare a datelor. Am pus cu albastru pe fundal galben acele puncte atinse doar de unele agenții. Restul, adică ce nu e atins de nimeni, fie nu e inclus în rândurile de mai jos, fie a rămas cu font obișnuit.

Nu comentez acum, ci în postarea următoare, mai pe seară. Acum vă las să priviți datele.




Extrase din manualul ESOMAR/WAPOR. 
Ce trebuie să fie adus la cunoștință publicului după un sondaj/exit-poll:

• The name of the firm conducting and analysing the exit poll and its sponsor;
• Number of interviews;
• Whether the sponsor of the exit poll has any ties to political parties, candidates, political organisations or governmental bodies;
• Number of polling stations or sampling points and how they were selected;
• The sampling frame and the sample’s geographic dispersion and coverage;
• Any legal limits on data collection that might affect polling accuracy (e.g. minimum distance of interviewers from the polling station);
• Whether interviewing was conducted throughout the election day or for only part of the day and if people who have voted before election day have been included;
• Whether interviewers are part of a permanent field staff or hired for the occasion;
• How respondent anonymity is guaranteed (paper questionnaires, etc.);
• Which results are based on parts of the sample, rather than the whole sample;
• The interview schedule or questionnaire and instructions;
• A description of the precision of the findings, including estimates of sampling error;
• Monitoring and validation procedures (if any);
• The demographic and behavioural characteristics used for weighting;
• Response rates and item non-response on vote questions and any known non-response bias;
• General description of how estimates are made, the kinds of variables being used, and whether adjustments for non-response have been made and have known design effects.

Prevederi explicite pentru ce trebuie raportat după exit-poll (selecție)

• The universe effectively represented (i.e. who was interviewed), whether the poll sample included all adults or only eligible or likely voters, the geographic range of the poll (country, province, state, electoral district, city) and whether certain groups were excluded from the design (those without landline telephones or internet access, for example).
• The sampling method used.
• The method by which the poll was conducted (face-to-face, telephone interview, internet access panel, mixed mode etc.).
• The relevant questions asked.
• Certainly where tabular data are given, the full question wording must be included. On websites, the full question wording must be made available, together with, as a minimum, the answers for the weighted sample in total. These answers should include “Don’t know and non-response.”

(va urma ... mai pe seară)

Exit-polls 2014: (I) cei șase apostoli au fost trei

Poate mai sunt oameni care își aduc aminte comentariile mele de după alegerile prezidențiale din 2009. Observam atunci destul de surprins câtă naivitate este în activitatea caselor de sondaj din România, sau, în fine, a celor cinci ce contribuiseră la patru sondaje din care trei se dovediseră eronate.

Am vrut să fac același lucru și anul acesta și am norocul că este cineva care mi-a ușurat munca: Ovidiu de la colțul străzii e cel ce s-a uitat și a discutat destul de în amănunt cum nu au nimerit cele patru-cinci exit-poll-uri procentele. Dar nu atât preciza estimării mă interesa (aici e simplu: nimeni nu a nimerit rezultatul, plasat la toate casele de sondaj în afara marjei de eroare, care pentru unii de transformă în marjă de oroare). Mai importante sunt cauzele pentru care toate estimările au eșuat.

Și totul începe cu această adevărată comedie a erorilor: câte exit-poll-uri au fost, de fapt???

Una din casele de sondaj implicate (ARP) susține că nu a avut nici un sondaj în ziua respectivă și că ei nu știu ce fel de rezultate a difuzat Realitatea TV! Cum însă ARP nu are nici un fel de anunț pe pagina sa de Internet, ci doar pe Facebook, pare că și-a băgat cineva coada pe undeva.

Comentariu pe pagina de Facebook a lui Ovidiu de la colțul străzii

Să fie clar: pagina oficială a companiei cu pricina nu spune nimic. Anunțul este făcut exclusiv pe Facebook, o rețea de socializare, nu de bussiness. La fel de bine puteau da dezmințirea la mica publicitate sau la avizierul blocului. Profesionalism curat, venit din partea unor oameni care au o bună părere despre munca lor. ARP a mulțumit pe Facebook și pentru promovarea gratuită de care au beneficiat duminică seară, semn că nu i-a deranjat (vezi screen capture)!

Sursa: https://m.facebook.com/AgentiaRatingPolitic

Și astfel rămânem cu patru sondaje.

Sau mai degrabă cu trei și jumătate...

Pe când pregăteam această mini-analiză, marți dimineață, îl aud la RFI pe Cătălin Stoica, directorul CURS, afirmând că el a spus la TVR că rezultatele sunt reprezentative doar pentru votanții din interiorul României, nu și pentru diaspora. Sunt convins că așa a făcut. Dar pe site-ul CURS nu se zice nimic în acest sens. Nici pe site-ul TVR. Nici pe site-ul Avangarde, partenerii celor de la CURS SA.

Așa că rămânem cu trei exit-poll-uri … și jumătate.

(va urma ... mâine dimineață)

Best academic position ever!

Source: www.eiu.edu

In the spring, Romania advertised an open contest for the best job ever.
The winner does not need to be well-prepared, but persuasive. Learning at the work place is highly encouraged, therefore the successful candidate receives a sort of scholarship.

 
The scholarship will cover all tuition costs and the accommodation in the Cotroceni Palace, that is a large ... Vila, with many rooms, and domestic workers to keep it clean. The neighbourhood is nice, and includes a Botanical Garden, several restaurants and coffee places, if one needs more than the generous courtyard and the own kitchen. A shopping-mall is also in the nearby.

Source: healthcallings.com

Pocket money, gifts from business representatives, travel and conference costs are included as well. To be more attractive, side benefits such as car (with a driver), body-guards, free telephone and Internet, subscription to satellite and cable TV, invitations to art and sport events, etc. are also offered. Founding for research assistants is also available.

The initial contract lasts 5 years, and may include a 5-year extension for good behaviour! More important, it does not require any publishing, so any anti-plagiarism checks are excluded by default. there is no need to apply for third part grants, and there is no teaching obligation. Heaven on Cotroceni, isn't it?

The final selection of candidates is done democratically, through the vote of all citizens.
The vote is secret, and will be held in two rounds, in specially designed voting booths. The first of them, is on Sunday. People will cast the second ballot two weeks later.

There are 14 candidates, but only two actually matter. Among the rest, several defined themselves as losers, others compete for the sake of competition and to solve some personal needs, at least two enjoy (almost) free nation-wide advertising for their legal business.

Among the two actual competitors ... One has a plagiarized PhD (in law!!!). The other one is a non-charismatic German (and highschool teacher). The "cover letter/research plan" of none of them is stunning (check my other posts about the 2014 presidential elections).

One may say that one of them will get a scholarship that is too good for his abilities. But since there is no better one, the only pragmatic option is to enjoy the moment!

* I am indebted to Ozana and Călin for suggesting, on my Facebook wall, the metaphor with the school performer and the scholarship.

Alegeri 2014: evaluările finale ale programelor candidaților

Vă tot vorbesc de câteva zile despre programele a șase candidați la președinție.

Iată evaluările finale (maximul posibil era 17; minimul era -17). Reamintesc că sunt făcute după criteriile, priceperile și evaluările mele.

 

Și iată și cum am dat punctele pe fiecare categorie:

Rezum totul în câteva fraze:

- Echipa lui Iohannis a conspectat atent Constituția și a căuta să propună lucruri concrete pentru fiecare atribut al președintelui. Lasă senzația că a înțeles cel mai bine ce are acesta de făcut. Programul însă e cam plicticos, mai ales că se pierde și în lucruri colaterale și care nu sunt de competența jobului pentru care aplică.

- Ponta nu spune mare lucru, dar are grijă să nu piardă spunând prostii. Programul său pare făcut pentru un public nu foarte sofisticat, mai degrabă nepreocupat de conținut.

- Programul Udrea e un dezastru total, prin lipsa de corespondență cu ce spune Constituția că ar trebui să facă un Președinte. În plus, promovează o agresivitate care în mod normal îndepărtează alegătorii.

- Macovei încearcă să câștige prin originalitate, nepropunând un program propriu zis, ci un decalog de 100 de puncte. Aceasta o penalizează însă permanent, pentru că e greu de spus dacă va știi ce să facă odată aleasă. Ca și în cazul Ponta, programul e preocupat mai mult de formă, decât de conținut. Ținta pare a fi un public boem, ce ar aprecia expresia artistică, pe baza unei bunăstări materiale deja satisfăcute și având certitudinea sutenabilității dată fiind funcționarea eficientă a societății. Arată România de azi astfel?

- Tăriceanu și Brînză propun programe ce par a fi insuficient elaborate.

Acestea sunt programele.
Oamenii votează însă mai degrabă ideologii, preferințe personale, afinități, interese. Programele  ne spun doar câtă atenție dau echipele din spatele candidaților procesului electoral. Poate candidații nu au habar ce e prin ele ;)
SPOR LA VOT!

Alegeri 2014: Privire de ansamblu asupra programelor candidaților

Iată și o evaluare de ansamblu a programelor celor șase, că tot vă stresez cu ei de câteva zile:


Ponta Titlul programului, deși prezent pe toate paginile, nu este și pe copertă! În afara ideii centrale și a accentului pe calitățile candidatului, programul practic nu există, mărginindu-se la a anunța sloganuri. Excepție: elementul central - solidaritatea națională, care așa cum e etichetată sugerează însă unirea cu Moldova. Site-ul nu e rău făcut, dimpotrivă, exceptând absența unui mesaj concret legat de atribuțiile constituționale.

Iohannis Înfiorător de lung și divagând pe numeroase teme colaterale. De exemplu, debutează cu o discuție despre istoria recentă a României. Fără îndoială, aceasta este un element de fundal important, dar un program consistent afirmă mai întâi ce e de făcut. Restul poate să se afle în alte documente. Are un lucru esențial, dar e mai degrabă ascuns în program: depersonalizarea instituțiilor. (pag. 15) Absolut remarcabil, este singurul care are acțiuni concrete propuse pentru aproape toate atribuțiile rezervate Președintelui de către Constituție. Site-ul este penibil, începând cu un formular de înscriere în echipa de susținători.

Udrea Site-ul o pune în inferioritate de la bun început, definind-o drept un candidat bucuros că a ajuns să candideze. La secțiunea "de ce merit votul tău", site-ul propune un video cu un marș de protest împotriva guvernării Ponta. Programul efectiv nu l-am găsit pe site-ul de campanie, ci pe alt site (!!!) și seamănă mai degrabă a propunere de program de guvernare plasată la nivel de sloganuri, fără prea multe acțiuni concrete, cel puțin în ce privește atribuțiile constituționale ale Președintelui. Mai mult, sunt promovate atitudini conflictuale, adică contrarii funcșiei de mediere. Spre exemplu, liderii partidelor politice sunt etichetați drept caracterizați de "lipsa de caracter, tupeul, scandalul public şi minciuna repetată" (pag. 26-27)" Propune "un președinte puternic și implicat" (pag. 35), urmând evident ideile lui Traian Băsescu.

Tăriceanu Site-ul nu e rău, dar programul e disponibil ca .pdf doar daca te loghezi pe issuu.com. Programul este dezamăgitor. După ce afirmă că președintele nu e șef al exeutivului ci parte a acestuia, programul propune varii măsuri economice (???). Măsurile concrete cam lipsesc, fiind preferate mai degrabă sloganurile. Ca și la Udrea, politica externă e definită mai ales prin tratatele deja semnate și ce vor face partenerii din NATO. Are o ambivașlență remarcabilă în a se decide dacă se vrea președinte jucător sau nu. (practic afirmă și că da, și că nu)

Macovei Programul e îndreptat împotriva celorlalți, la modul general. Apoi se rezumă la a afirma principii absolut respectabile, dar rar însoțite de acțiuni concrete. Acest lucru o face să piardă puncte aproape peste tot pe unde pierd ceilalți și să nu puncteze pe nicăieri.

Brînză Site-ul e greu de găsit, nu prea apare între rezultatele google, nu l-am zărit referit în pagina partidului … Programul are același titlu negativ, de outsider, ca și la Macovei. Un titlu ce garantează că nu ai cum câștiga. Oamenii nu preferă marginalii, ci pe cei aflați în centrul evenimentelor, validați deja prin poițiile câștigate. Așa este peste tot. Așa se fac, dacă vreți, angajările în firme private, de stat sau recrutările de antrenori la echipe fotbal, ca să dau doar câteva exemple. Site-ul debutează cu câteva mici chestii pe care le face candidatul, ce se schimbă în flash. Idea cu schimbatul în flash (folosită și de Udrea) mie îmi displace, dar idea de a arăta chestii pe care le faci chiar e interesantă! În schimb, restul site-ului e un atac continuu împotriva tuturor. Prahoveanul meu dezamăgește crâncen din acest punct de vedere. Surpriza totală e că programul are alt nume ("Pentru o Românie în viitor!") decât site-ul ("Să le spargem gașca!"). Altfel însă nu include mare lucru. Mai mult, stă prost și la faptul că fonturile sunt transpuse prost în .pdf, ca un lucru făcut fără pic de grijă, negospodărește. Și ca să explic nivelul la care se plasează totul, dau un citat relevant: "Relativ la componenta antropologică, se evidențiază în cadrul acestui proiect grija pentru factorul demografic. Scăderea ratei natalității..." Mi-e teamă pentru candidat că demografia poate fi văzută doar cu mare dificultate ca parte a antropologiei...


Morala:

• outsiderii au programe mult mai slab elaborate. 
• Iohannis e singurul ce vine cu măsuri clare pe fiecare dimensiune. 
• Ponta și Udrea au ales calea simplă: invocă principii, dar nu oferă o strategie sau măcar un set de acțiuni. (Ponta stă mai bine, având accentul pe "Marea Unire a românilor"). 
• Macovei a ales un program ... minimalist (???), găselniță ce a scutit-o de mare efort, a făcut documentul ușor de transmis, dar l-a cam golit de conținut. 
• Tăriceanu pare a nu avea pe nimeni în echipă și vine cu un program mai degrabă economic, neadecvat jobului, dar îl încadrează decis într-o idee politică clară - liberalismul. 
• La Brînză se simte lipsa de resurse, ...
• ...dar vestea cea mai proastă este că ceilalți nu sunt departe de el (excepție Iohannis și parțial Ponta).

Alegeri 2014: rolul de mediator al Președintelui

Continui să vă vorbesc despre cum arată programele candidaților la Președinție.

Azi e rândul rolului de mediator al președintelui și de cel de garant al Constituției. Nu e mare lucru de spus aici. Atenția candidaților se concentrează mai ales asupra relației dintre instituții. Ca de obicei, echipa lui Iohannis nu doar a citit ce scrie în Constituție, dar și propune lucruri concrete. Tăriceanu are și el măsuri concrete în acest sens. Ponta și Macovei se limitează la a înșira principii frumoase. Udrea și Brînză propun aceeași abordare ca și Traian Băsescu, concentrându-se pe persoane și conflicte, nu pe instituții și construcții instituționale.

Relația stat-societate mi s-a părut amuzantă. Cei șase candidași o menționează, dar, exceptând pe Iohannis arată ca niște studenți care știu că există și tema respectivă dar nu au habar cu ce se mănâncă, așa că spun chestii generale, poate scot cumva punctajul de trecere. Îmi amintesc de acei studenți ce vin după examen să îmi spună că au știut totul fiindcă au vorbit mult.

Iohannis este cel ce nu reușește să spună mai nimic la cum va respecta Constituția. E adevărat că mesajul său general este că o va respecta ca atare, dar senzația a fost că a omis să facă acest lucru suficient de explicit. Ponta, Udrea și Macovei vor o nouă schimbare a Constituției. Niciunul nu e tocmai explicit, doar Macovei are o serie de propuneri concrete, răspândite în întregul său program, și incluzând scăderea numărului de parlamentari, reguli noi pentru șefii serviciilor secrete, eliminarea prezumpției dobândirii licite a averii șamd. Sunt însă acestea atribute ale președintelui, chemat să respecte constituția, nu să o schimbe???? Eu aș zice că mai degrabă nu.

(va urma mâine, cu concluziile finale)

Alegeri 2014: programele candidaților -> politica externă și de apărare

Continui să vă vorbesc despre cum arată programele candidaților la Președinție.

Politica externă (una dintre principalele atribuțiile ale Președintelui) este cea care face diferența majoră între programele pe care le-am citit. Recunoscut de toți, domeniul este adresat de majoritatea doar prin principii generale, practic repetând ce scrie în constituție. Practic doar Iohannis propune lucruri concrete de făcut. La restul, nu pare a exista un plan clar, ci mai degrabă o înșiruire de principii, care se regăsesc în linii mari la toți cei șase.

Formal, Ponta își centrează programul în jurul Marii Uniri. De aici o ambivalență a programului prin simbolistica asociată  sintagmei. Nu e însă vorba de politica externă, ci de solidaritate și coeziune socială internă. Unirea cu Moldova, spre exemplu, este definită a se petrece în interiorul UE, find expediată destul de fugitiv.

Iohannis e mult mai specific, și iterează temeinic, deși probabil plictisitor pentru majoritatea, o set destul de închegat de acțiuni pe care le-ar intreprinde ca Președinte. E interesant de observat că le definește chiar așa, ca "acțiuni", delimitându-se clar de ceilalți care vorbesc ba de legi, ba de strategii, ba de orice altceva, părând că nu au decis prea clar ce are de făcut un președinte.

La fel stau lucrurile și la relația cu diaspora, unde doar Brînză punctează cu adevărat, istoria personală fiind cea care face probabil diferența.

De altfel, în programul sumar al acestui outsider, externele ocupă un spațiu mare, însă, ca și la Macovei, Udrea, Ponta sau Tăriceanu, e vorba mai degrabă de sloganurile obișnuite sau de ceea ce vor face UE și NATO, nu de lucruri concrete.

Udrea e amuzantă: afirmă că externele și apărarea constituie principala atribuție executivă a președintelui (pag. 16), dar se ocupă de ele abia începând de la pagina 16, după ce discută, spre exemplu, despre economie. Dincolo de principii generale, își asumă unirea cu Moldova ca parte a programului, ceea ce o individualizează între programele pe care le-am citit. Cum o va face, rămâne deocamdată neelucidat.

Propuneri pentru apărare
Ponta	nimic concret
Iohannis	da, discută despre rolul în NATO, accentuarea acestuia, relația cu SUA, colaborarea cu țările din Caucaz, etc.
Udrea	da, accent pe rolul SUA, dar și cu amintirea unor sisteme de alianțe regionale
Tăriceanu	nimic concret
Macovei	nu prea
Brînză	da, des, deși nu foarte concret

Iohannis e cel ce pare a avea și o politică de apărare mai articulată. Udrea îl secondează, dar nu vine cu lucruri pe care să le propună, ci mai degrabă listează zonele unde ar trebui să existe acțiuni concrete. Ponta are aceeași abordare, dar este mai laconic... Brânză e cel mai atent la existența politicii externe, pe care o menționează des, în varii contexte,dar nu propune nimic concret. Macovei și Tăriceanu nu au practic nimic concret în program legat de politica de apărare, rezumându-se la generalități..

(va urma)

Alegeri 2014: programele candidaților -> câteva generalități

Ponta, Tăriceanu și Macovei au site-uri mai bine gândite.

La Brînză se cunoaște lipsa de resurse, iar la Iohaniss pare că cineva a uitat să actualizeze siteul, rămas la un stagiu de precampanie(??).

Mesajele cheie de pe site-uri sunt slab conturate în opinia mea, nereușind să lege candidatul de jobul la care aplică. 

Programele există la toți, dar la Udrea nu l-am găsit și pe site (!!!), iar la Brânză site-ul e greu de găsit (Google nu mi l-a raporta în primele pagini de rezultate, nu am descoperit un link în site-ul partidului ....).

Ca dimensiuni și mod de structurare/scriere ... Iohaniss are unul mult prea lung, Udrea propune anexe ce nu îi prea aparțin, la Macovei e mult mai scurt decât pare, Brânză are o tehnoredactare neîngrijită, la Tăriceanu riscă să fie plictisitor pentru cititorul grăbit. Ponta stă cel mai bine la format, în opinia mea, dar publicul său țintă este în mod cert unul puțin preocupat de conținut.

Și o ciudățenie: niciuna din echipele de campanie nu e capabilă să facă un .pdf cu bookmarks incluse. (programul Macovei e singurul care are două astfel de semne de carte: ambele trimit la pagini goale)

(va urma)

Alegeri 2014: Programele candidaților - principala preocupare

Continui să vă povestesc despre cum arată, în opinia mea, programele candidaților la Președinție.

Primul lucru despre care vă vorbesc este aspectul general al programelor: care e elementul lor cheie, dacă se referă el la chestiuni cu adevărat de competența președintelui, căror părți le dedică mai multe pagini. E un tabel mai jos ce face acest lucru în mod sumar.

Aș remarca faptul că doar Tăriceanu începe "scrisoarea de motivare" cât de cât în conformitate cu cerințele jobului la care aplică. Ponta și Iohannis sunt singurii care pun în prim plan atribuțiile constituționale ale Președintelui și vorbesc de alte alea marginal. Ca spațiu acordat însă chestiunilor ce ar trebui să se regăsească în campania pentru prezincețiale, doar Brînză și Iohannis par a lua note de trecere.

Udrea și Macovei vin mai degrabă, din punct de vedere tematic, cu programe de guvernare, nefocalizate pe atribuțiile președintelui. De observat și faptul că Macovei a încercat un program altfel, mai degrabă ca un mic îndreptar decât ca o listă de acțiuni. Acest lucru îi dă un handicap important în fața celui ce o evaluează: e greu de spus ce va face concret, dincolo de principiile pe care le spun toți, dacă va ajunge în funcție.

(click pe tabel pentru a-l vedea mai bine!)

M-am uitat și la capacitatea de a se pune în valoare, de a se lăuda. Surprinzător, avem doi candidați care nu prea știu să se laude! Cum vor lăuda ei oare România în lume, dacă nu știu să se laude pe ei?

Pe de altă parte, doar primii doi competitori nu atacă în program pe ceilalți. Restul își asumă de la bun început statul de outsideri, anunțând astfel că de fapt nu candidează pentru a câștiga, ci mai degrabă de amorul artei ;(

 

În postările următoare vă voi vorbi despre politica externă, despre apărare, despre cum arată programele în ansamblu, despre  rolul de mediator al președintelui.

Alegeri 2014: atribuțiile președintelui

Mi-am propus cu ceva vreme în urmă să citesc programele politice ale candidaților la Președinție. Nu ale tuturor, ci a celor care contează cât de cât. Începând de mâine vă voi vorbi de ce am constatat.

Va fi vorba de Ponta, Iohannis, Udrea, Tăriceanu, Macovei și Brînză. Primii doi sunt protagoniștii acestei curse, ce par a atrage în sondaje cam 70% din voturi. A treia este preferata președintelui în exercițiu. Al patrulea este un fost prim-ministru. A cincea e preferata a unei bune părți din prietenii mei. Pe ultimul l-am luat pe post de outsider total, ca să compar ce fac cei cu ceva bani în spate în comparație cu unul despre care nu e clar de ce candidează. Am realizat apoi că l-am ales bine, fiind prahovean de-al meu ;)

Am evaluat programele și site-urile candidaților, plecând de la atribuțiile constituționale ale Președinților și concentrarea pe ce au candidații de propus. Am descris pe scurt ce am observat pentru fiecare din criteriile alese. Apoi am alcătuit un punctaj total în care am penalizat atacurile la ceilalți și lipsa de importanță a celor incluse în programe. Am punctat referirea la ce spune Constituția că trebuie să facă Președintele. Evident, toate evaluările sunt făcute conform priceperii și gusturilor mele.

Deocamdată spun doar atât despre concluziile mele: unul singur din cei șase pare a fi conspectat Constituția și apoi a gândit cât de cât cu al lui cap (sau mai exact cu cel al echipei de campanie) ce ar trebui făcut ca președinte. Ceilalți par a candida la un job despre care au aflat cu ce se mănâncă, dar nu au propuneri concrete de acțiune. dar să nu ne grăbim.

Mai jos redau ce spune Constituția că trebuie să facă Președintele. Acele lucruri care au un "#" în față, sunt -conform opiniei mele- tipurile de acțiuni ce pot fi adresate în campanie. Pe acestea le-am urmărit și pe acestea le voi discuta pe scurt în zilele următoare.

Președintele...

#	reprezintă statul român
#	este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării.
#	veghează la respectarea Constituţiei
#	veghează la buna funcţionare a autorităţilor publice
#	exercită funcţia de mediere între puterile statului
#	exercită funcţia de mediere între stat şi societate
-	desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru
-	numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament
-	revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului
-	poate lua parte la şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice şi, la cererea primului-ministru, în alte situaţii.
-	adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii.
-	poate să dizolve Parlamentul
#	poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional
#	încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil
#	acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României
	aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice
#	Reprezentanţii diplomatici ai altor state sunt acreditaţi pe lângă Preşedintele României
#	este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării
-	poate declara, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, mobilizarea parţială sau totală a forţelor armate
#	În caz de agresiune armată îndreptată împotriva ţării, ia măsuri pentru respingerea agresiunii
-	instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă
-	conferă decoraţii şi titluri de onoare;
-	acordă gradele de mareşal, de general şi de amiral;
-	numeşte în funcţii publice, în condiţiile prevăzute de lege;
-	acordă graţierea individuală.