Netflix and European identity

I rarely write about movies, and I think that this is the first time in ages that I write about series. However, this is rather about the role of Netflix in connecting European countries through their series. 

First, there is Into the Night (thanks to Tinca for recommending the movie), a post-apocalyptic Belgian series, based on a 2015 Polish SF novel, spoken in French, Italian, Polish, Russian, Arabic, English, Flemish (or Dutch??), and Bulgarian. Indeed, this is a kind of pan-European selection. Probably not the best shot movie, but with a decent script, quite appealing twists, and realistic scenes. I really enjoyed the first season (6 episodes), in which people are put in unexpected setups, social relations are on the verge, and characters need to reinvent themselves. I have saw one of the actors, Laurent Capelutto in the French movie by Hirokazu Kore-eda, La Vérité. The entire plot includes constant reference to European diversity, which made me start the post with Into the Night. Beyond the SF pretext (which is kept at minimum), and the situation that sometimes remind of Lost, there is the message that people can act in a good way, despite their hidden tumultuous past. And there is the recurrent theme, derived from the permanent switching of language, of being European, that is diverse, and that diversity does not impede community to build up. 

 

 

Second, I mention Occupied, a Norwegian alternative-contemporary-history movie, played in Norwegian. Addressing ecological themes, this dystopia is actually a 3-season series on politics, including a few policier sub-plots (one can retrieve Stieg Larsson's influence). It follows the constant dance of the Norwegian politics, when the country cuts energy supply from oil, to switch to a new power source, under a green government, and Russia occupies Norway at the EU request. Placed in our times, it is played in Norwegian, English, Russian, with scenes in French, Polish, Ukrainian, German and so on, and filmed in locations that are virtually placed across the continent (however, the main action shows Norway, and sometimes its very nice landscapes). Again, the recurrent theme is European identity and European politics. And it addresses pan-European common debates such as gender identity, tolerance and xenophobia, and solidarity.

 

 

Third, I remark Tribes of Europa. This is the poorest as plot out of the three series that I include in this enumeration. Tribes of Europa is also post-apocalyptic, and not very creative. It replicates somehow Revolution, the American TV series. A mysterious blackout in December 2029 leads Europe to a conglomerate of clans, tribes, and military states. Played in German and English, it includes at least one swear in Romanian: Du-te dracului! (I have seen only the first few episodes, maybe some other languages are incidentally used). English comes as main communication language between various tribes, including the ones that normally speak German, and people move almost freely from a place to another in a way that reminds of the Roman Empire. Also, the German dominant language of the movie is “augmented” with words taken from English, or with Slavic and Scandinavian origins. As a side note, beyond the violence similar to another series - The 100, let observe the discussion on gender roles, honor and treason, family relations, reinvention of love in times of total uncertainty and enduring war, and harsh inequality, along with slavery and oppression. 

At least through such series, apparently with no intention in this regard, Netflix does a great job to consolidate a common European identity and to bring forefront the themes on the European agenda. Somehow, it replaces lack of face-to-face interaction and traveling across the continent, and reduces the fragmentation brought by proliferation of social media bubbles, rebuilding bridges between the later ones. From another perspective, it also becomes visible that EU filmmakers have now an almost unexpected sizeable market where they can compete with American, Indian, and Chinese ones. 

And the movies are easy to consume, both when you are cold and rational as a stone, or when their Romantic sub-messages of love bringing hope touch your heart. And they are better when one combines the two ... moods ;)

Nouveau démocrates, conspicuous consumption, libertatea de exprimare, și anevoiosul drum spre modernitate

Este simplu să te pretinzi democrat și împotriva altora. E mai greu să fii democrat și să construiești bunuri publice, chiar și atunci când ești bine intenționat. E încă și mai greu ca în construcția propusă să îi incluzi și pe cei cu care nu ești de acord. Depinde de modernitatea culturală.

1. Salvatorii națiunii și tradiționalismul

Urmăresc de mult un grup dominat de oameni care vor să aducă schimbarea. Nu este primul astfel de grup. La urma urmei, dacă este să mă plasez la nivelul societății, și FSN a adus schimbarea, și CDR a adus schimbarea, și Băsescu a adus schimbarea. Deja mi s-a cam urât de oameni care vor să mă schimbă, să mă salveze sau să mă dezvolte. Prefer pe cei care au încredere că mă voi dezvolta dacă ne respectăm unii pe alții și comunicăm despre problemele noastre, comune sau nu.

Dar să revin la grupul de Facebook de care vorbesc. Administratorii sunt deschiși la minte și vor binele comunității. Pierd o grămadă de timp din timpul lor personal pentru a gestiona grupul în interesul tuturor și fac o treabă bună din acest punct de vedere.

Evident, sunt contra PSD, ca orice voluntar român care se respectă. Și ca aproape orice think-tank-ist român (cu mici excepții) sunt tradiționaliști, chiar dacă pretind altceva. Nu e nimic surprinzător sau de acuzat aici. Tradiționalismul este parte esențială a culturii române contemporane, mai e până intrăm în modernitate. (am scris cândva o carte despre acest subiect).

Pe grupul de Facebook despre care vorbesc, nu se face politică. Cu mici excepții: la ultimul referendum, cel cu familia, au fost înfierați cei care nu ar fi mers la vot. Dincolo de orice, era alegerea lor, iar o comunitate pretins democratică putea să o accepte în tăcere. Nu se face acolo publicitate electorală, dar candidații USR/Plus au voie să fie prezentați fiindcă, probabil, ... sunt de-ai noștri. Și, desigur, e voie să beștelești primarul. (nu știu exact cine e primar, tonul cu care e tratat mi s-a părut mereu ciudat)

Nu e singurul grup de genul acesta în care sunt membru, și văd multe elemente comune ilustarte în exemplul de care vorbesc.

Fără a fi suporter PSD, sunt iritat de astfel de acțiuni pentru simplul motiv că am fost mereu minoritar din punct de vedere al opțiunilor politice, trăind într-o țară unde radicalismele majoritare ale FSN/FDSN/PDSR/PSD/PD-Băsescu au fost mereu prezente. Prin urmare, nu văd de ce ai lovi în PSD doar fiindcă este acum minoritar în acea colectivitate. Nu văd de altfel de ce ai lovi în cineva verbal, indiferent cât de minoritar sau majoritar ar fi.

2. Exemplu pentru ceilalți?

Grupul cu pricina are o politică interesantă. A fi membru este condiționat de o anumită rezidență geografică. Dar a citi ce se scrie acolo este deschis tuturor. Motivația m-a uluit la început, dar a fost un bun prilej de învățare: „să ne urmeze și alții exemplul. Aici se dezbat lucruri importante, deci alții pot lua exemplu de la noi”. Apoi mi-am adus aminte de conspicuous consumption a lui Veblen. De ceea ce se petrece în zorii modernității. De nevoia de show-off a celor ce cred că au atins un anumit nivel de dezvoltare.

Povestea devine un pic mai complicată când acest lucru se petrece cu un grup de Facebook. Dacă postezi acolo, postarea apare și în feed-ul prietenilor tăi care nu sunt membri ai grupului și nu sunt interesați despre ceea ce discuți tu acolo. E ca și cum ai fi membru în asociația pescarilor și orice postare prin care întrebi alți pescari despre bălți, pește și momeli ar apărea în feed-ul iubitei tale, al mamei ei, al profesorilor tăi din liceu, al colegilor din Anglia și al medicului de familie.

În urmă cu ceva vreme, cam un an, a avut loc o dezbatere în grup pe tema acesta. Au avut câștig de cauză cei ce au optat pentru expunerea momelilor pe paginile soacrelor, ca să mă mențin în comparația de mai sus.

3. Noi vrem democrație, dar nu pentru căței

Zilele trecute, am vrut să postez o întrebare dacă nu ne răzgândim totuși. Postarea nu a fost aprobată de admin. Faptul în sine este neimportant. Dar motivul este plin de învățăminte.

Admin-ul mi-a trimis un mesaj destul de lung prin Messenger, explicând de ce nu aprobă postarea. Am apreciat faptul că a trimis mesajul. E semn că măcar a avut intenția unei explicații. Conținutul și conversația ce a urmat sunt savuroase. Mi-au amintit de Traian Băsescu, cel pentru care democrația a constituit doar o momeală de aruncat către popor.

Admin-ul a început prin a spune că a fost deja un sondaj pe tema asta: ”chiar a facut obiectul unul sondaj pe o perioada de o saptamana! “

E interesant de spus că în postarea mea neaprobată spuneam și eu că a fost o astfel de dezbatere. Nu aveam de unde ști că admin-ul fusese deranjat de dezbaterea care se întinsese „chiar” pe o săptămâni. O săptămână, pentru o dezbatere ce se derulează prin comentarii la o postare oarecare de pe Facebook nu pare a fi chiar atât de mult. Oamenii au nevoie să schimbe opinii între ei, tocmai acesta este rolul acestor grupuri de Facebook, nu?

Pentru admin, logica era să acționeze în virtutea rezultatului „covarsitor în favoarea unui grup public”. Trecem peste faptul că grup public nu înseamnă neapărat că trebuie să îi pui la curent pe ceilalți cu chestiuni care nu îi privesc. La urma urmei omul avea o decizie și voia să o respecte. La urma urmei, de ce ai modifica o decizie deja luată? Astfel de lucruri se petrec în modernitate, dar nu în tradiționalism.

A explicat mai apoi adminul că între timp grupul s-a mărit „foarte mult si rapid”. Da, exact, senzația mea este că numărul de membri s-a dublat sau s-a triplat. Cu alte cuvinte, nou veniții nu au participat la dezbatere. Deci nici nu e cazul să își dea cu părerea, nu? Vorba lui Băsescu: „Cui nu-i convine este liber să plece!” Sau vorba celor care cred că cetățeni români de origine maghiară nu ar trebui să aibă drepturi, fiindcă au venit mai târziu pe teritoriul României.

Apoi, a mai explicat Admin-ul, este o „perioada cand ne apropiem de alegerile locale” iar grupul de care vorbim este „in primul rand al comunicarii” deci nu poate permite o discuție off-topic. Să ne lămurim, grupul respectiv este un grup în care se discută despre chestiuni locale, nu despre politică. iar alegerile nu înseamnă că viața se oprește ca să admirăm cum defilează candidații la primărie.

Apoi mi-a zis că regretă că nu poate aproba postarea, dar speră ca eu să rămân un membru activ al comuntății. Și a semnat cu numele său precedat de cuvântul „Admin,”. Probabil o fi crezut că sunt un membru mai nou și nu aștiu cine este Admin-ul.

I-am răspuns că înțeleg poziția sa, dar nu văd de ce postarea nu ar fi legitimă.

Mi-a replicat ferm: „Nu este o “cenzura” ci numai evitarea unei sterile discutii fara obiect!”

Desigur, mă gândesc eu acum, ca așa-zis „membru activ al comunității” am probabil dreptul să nu zic nimic și să fiu etichetat drept inițiator de discuții sterile fără obiect. Și desigur aceasta nu e cenzură, ci doar o impunere a punctului de vedere. Că doar e campanie electorală.

Era momentul poate să ies din grupul acela și să ignor pretinsul democrat. Dar am zis să mai întind un pic coarda: „Desigur, mulțumesc pentru etichetare” a fost replica mea. M-a întrebat la ce etichetare mă refer, de parcă nu era evident. I-am spus că este o impolitețe să eticheteze problema ridicată de mine ca stârnind „discuții sterile și fără obiect”.

„Gresiti .Subiectul este steril,dvs ati ridicat corect dpdv tema. […]”

Mi-a cerut să nu fiu iritat fiind el mi-a explicat cu politețe cum stau lucrurile și îmi mulțumea pentru înțelegere.

Serios? Deci e vorba de o temă ridicată corect, dar care e sterilă. Oare cum o fi asta? Ce sofism o fi ca atunci când îi zici unuia că nu prea știe ce vorbește să îi spui că ai fost politicos? Ah, probabil că ar trebui să fiu înțelegător pentru că nu m-a înjurat?

Acum, vorbind serios, probabil că omul a prins o zi proastă. O zi proastă în care, în mod coerent cu acțiunile trecute, a arătat cum practică o democrație limitată. Și cum democrația nu înseamnă același lucru pentru toți.

4. Minoritatea tolerată și experții

Omul cu pricina e asemenea multor alți români. Asemenea majorității, în opinia mea. Nu este de blamat. Pur și simplu, a-și impune opinia, pentru domnia sa nu a constituit nimic anormal. Era în poziție de putere, eu eram un simplu pălmaș. Unul dintre mulți, deci dispensabil. Și minoritar, deci de două ori dispensabil. Mai mult, pentru felul domniei ale de a gândi, chiar mi-a făcut un favor: mi-a explicat de ce părerea mea nu contează. Și mi-a oferit și prilejul de a afla că inițiez discuții sterile.

Și are dreptate, pentru sisteme nedemocratice, discuțiile despre ce probleme comune, despre bunul public, despre ce putem face împreună sunt sterile. Mai utile sunt plângerile incriminatorii („ăștia fac rău!”) sau deciziile experților, care sunt de felul lor infailibili.

Partea proastă este că, în această perspectivă, dacă ne uităm la lucrurile despre care am tot scris academic, expertul eram chiar eu...

5. Opțiuni personale

Am trecut însă destul de des în România prin situații oarecum similare, în care cel ce avea de moderat o discuție a considerat de cuviință să își impună opiniile și a crezut că de fapt acel loc e cel în care ceilalți trebuie să execute ce dorește el. Nu am ieșit din grup, dar m-am dat la o parte, voi asista doar pasiv la ce spune pe acolo. Așa am procedat și în alte situații similare. Atunci când am sesizat abateri mai grave, dar tolerate de către ceilalți, am plecat din locul respectiv, așa cum am făcut-o recent plecând din o anumită comisie.

Nu știu dacă e bine sau rău și nici nu cred că există vreun „bine” sau „rău” în povestea aceasta. E doar opțiunea mea și sunt liniștit cu ea.

6. Calea spre viitor o trece neapărat prin populism?

Folosesc acest exemplu doar pentru a ilustra un proces mai larg despre care mă tot tentează să scriu de multă vreme: apariția noilor democrați, cu al lor comportament parțial democratic, cu nevoie de show-off, dar cu tendințe tradiționaliste, pe alocuri autoritare. Ascensiunea populismului se bazează și pe astfel de oameni, pe dorința lor de a face bine, pe voluntarismul lor. O situație similară a fost experimentată de Europa în anii 1930. Atunci aveam de a face tot cu trecerea de la modele tradiționale către modernitate, tot cu aparent haos societal care avea nevoie de ordine și de lideri luminați. Acum lucrurile sunt mai complicate, cu o trecere și spre post-modernitate, cu globalizare și, colac peste pupăză, cu Covid19. Voi reveni pe această temă, sper.

ICCV: 30 de ani de existență

Se întâmpla în 2 ianuarie 1990. Conducătorul de atunci al României semna o serie de decizii care aveau să fie publicate în Monitorul Oficial de a doua zi. Era un ianuarie teribil, primul Revelion liber fusese marcat de câteva focuri de armă, nu era prea clar cine erau teroriștii și nici încotro se îndreaptă țara. În 1-2 ianuarie, efervescența legislativă conducea la generarea a nu mai puțin de 24 de decrete și hotărâri, listate în acel prim Monitor Oficial din 1990.

Între decrete era și cel de mai jos:

Apărea astfel un INCE mamut, în subordinea guvernului (între timp a devenit institut al Academiei) și care includea un nou înființat Institut de Cercetare a Calității Vieții.

Prin urmare, e cazul să urăm La Mulți Ani! acestui ICCV care împlinește azi 30 de ani și o săptămână și pe unde mă aflu și eu din octombrie 1996.

E aproape inutil a enumera numeroasele calități ale ICCV și rolul său indiscutabil în renașterea sociologiei românești. Institutul are un colectiv bine consolidat și i se poate doar ura a răzbi în marasmul finanțării științei de la noi și a reuși să devină un actor decent în producerea de cunoaștere la nivel internațional și o sursă de neignorat în designul programelor și politicilor sociale și ale dezvoltării de la noi, de la nivel supranațional, și din alte țări.

Datul cu părerea: Topul Mercer și poziția Bucureștiului

În topul Mercer al orașelor cu cea mai bună calitate a vieții, Bucureștiul ocupă locul 100 și ceva. Mass media din România are azi titluri care spun că a țării capitală a picat două poziții.

Știrea în sine nu prea e adevărată, dar asta e mai greu de explicat în fix două cuvinte.

Prin urmare, hai să vedem cele șase puncte de mai jos.

Bucureștiul clădind noul pe ruinele vechiului (AFI Technology Center, august 2018)

• 1. Topul Mercer este portdrapelul campaniei de advertising al Mercer. Compania cu pricina publică topul în primul rând pentru publicitate, apoi vinde alte produse clienților interesați. O spun din capul locului: deși topul este interesant, eu m-aș gândi de două ori înainte de a cumpăra de la ei ceva.

 

• 2. În trecut îmi amintesc că erau mici detalii metodologice pe site-ul companiei. Azi nu le-am mai găsit, dar poate am căutat eu insuficient de atent? Oricum ar fi, topul se bazează cel mai probabil pe o combinație de opinii ale experților și sondaje de opinie. Ceea ce înseamnă că avem ceva marje de eroare și, cel mai probabil, 10 locuri în sus sau în jos nu ai practic diferențe care să iasă din intervalele de încredere. Adică locul ocupat+/-10 locuri, cam tot același lucru este. Din acest punct de vedere, căderea cu două locuri practic nu există.

• 3.       Mercer nu publică cifre, doar rankingul. Acest lucru este ciudat, la fel de ciudat ca absența metodologiei. Ca unul care sunt obligat atunci când public ceva să asigur transparența a orice am calculat, îmi permit să fiu reținut în citirea unui top pentru care informațiile de bază lipsesc.

• 4.       O astfel de informație este modul de selectare al orașelor în eșantionul analizat. Intuitiv, ar putea fi vorba de o combinație între mărime, a fi capitală și a avea o importanță globală deosebită. Dar cum se face că Basel sau Düsseldorf sunt luate în considerare, dar Constanța, Cluj sau Timișoara nu sunt? Szczecin, spre exemplu este de două ori și jumătate mai mare decât Basel, Ploieștiul este cu câteva zeci de mii de locuitori mai mare decât Basel, Köln este dublu față de Düsseldorf (care e în top 10 Mercer), este la mai puțin de 100 km distanță în comparație cu Düsseldorf, are o rivalitate cu acesta și este mai mare decât peste jumătate din orașele din topul Mercer. Probabil cei de la Mercer au o explicație pentru selecție, dar cum nu am găsit-o…

• 5.       Mercer adaugă de la un an la altul alte orașe. Nu știu exact ce au adăugat anul acesta. Anul trecut, intraseră în top orașe precum Basel, Glasgow și Philadelphia. Dacă or fi adăugat și anul acesta trei similare, de fapt Bucureștiul nu o fi coborât deloc, ci poate chiar a urcat. Din nou, absența reperelor metodologice creează dificultăți de citire a rezultatelor raportate…

• 6.       Mercer a luat în calcul zece aspecte. Ele țin de educație, sănătate, timp liber, locuire, mediu economic, shopping, transport, mediu politic, ecologie, mediul socio-cultural (oare ce o fi aici?). Nu am aflat însă cum sunt acestea combinate în indexul propus, dacă combinarea este legitimă (or fi testat invarianța măsurării?) șamd.

Cum aș folosi informația din top:

•  Aș compara poziția Bucureștiului cu cea a altor orașe din zonă. Spre exemplu Sofia sau Zagreb sunt prin apropiere, dar Bratislava, Ljubljana, Budapesta sau Varșovia sunt în față, unele destul de departe (depărtarea este însă aparentă, nu știm care sunt cifrele, sau nu le-am regăsit eu pe site).

• M-aș uita la GDP/capita, indicator unde Bucureștiul este peste orașele amintite conform Eurostat (cu precauțiile date de discuția despre raportarea financiară a companiilor mari la București).
• Și m-aș întreba de ce apar diferențele, așa cum am făcut-o în răspunsul pe care l-am dat știrilor de la TVR.

A nu merge la vot este mai rău decât a vota „da”

1. Cifre

65% din populație crede că familia trebuie să fie una tradițională și trebuie o lege în acest sens
15% cred că familia trebuie să fie tradițională, dar nu e nevoie de o lege
10% nu știu ce să creadă
8% acceptă familii non-tradiționale, dar nu văd necesară o lege care să stipuleze acest drept
2% vor o lege care să permită familia netradițională

Termenul „Tradițional” de mai sus desemnează familii alcătuite din parteneri care nu sunt de același sex. Cifre sunt date de sondaj, cu marjele lor de eroare.

Dintre cei 65% cam trei pătrimi vor merge la vot; așa cred, fără să fi căutat date în acest sens. 75%*65%=49%.
Dintre cei 15%, or merge la vot măcar jumătate. Adică 7-8%.
Adunați, fac 55% prezență la vot, ba chiar un pic peste. Toate sunt voturi „da”.

Să presupunem că cei 8+2=10% nu merg deloc la vot, urmând îndemnurile unor politicieni sau politicieni în devenire curenți. Am avea atunci un referendum cu 55% participare în care vreo 99% ar fi pentru. Dar cei 55% ar fi din populația rezidentă, excluzând imigranții (cei care stau în RO fără a fi cetățeni români) și emigranții (cetățenii români care nu stau în RO).

2. Interpretarea

Interpretarea aparține cui se uită la fapte. Fiecare o poate face din unghiul său, și acela va fi adevărul simplu.

Cei ce nu vor vrea să accepte înfrângerea și vor vrea să evite soluțiile de durată (vezi mai jos), vor afirma că este o majoritate la limită și toți cei 45% absenți de la vot ar fi votat împotrivă. Mai mult, vor spune că de fapt nu e vorba de 55% ci de vreo 40%, iar dacă votau și cei din diaspora, sigur rezultatul era contrar, prin urmare legea este nulă. Nu vor avea importanță absurdul acestor asumpții (a se vedea mai sus cum stă de fapt opinia publică, garantez că și diaspora gândește cam la fel, iar într-o democrație contează cei care merg să voteze, nu elucubrațiile ulterioare).

Dar nu opinia celor ce sunt fantastic de vocali mă preocupă acum.

Cei care vor fi de partea câștigătoare, vor avea cifre care să legitimeze următorii pași: incriminarea homosexualității, interdicția avortului, legi care să descurajeze prezența femeii pe piața muncii, impunerea creștinismului ca religie obligatorie. La urma urmei, în modul în care vor vehicula ei cifrele, au 100% din populație în spatele lor, mai puțin vreo câțiva guralivi care cred că reprezintă mare lucru.

Este motivul pentru care vreau să merg la vot, să votez „NU”. A arăta fără putință de tăgadă că sunt oameni ce au alte opinii este esențial în acest joc în care fiecare parte trântește cu bocancii în ușă.

.

3. Nimic nou sub soare

Comuniștii au căutat mereu un inamic. Burghezia, chiaburii, „personalul TESA”, „agenturili străine” au constituit legitimarea acțiunilor puterii politice impuse de sovietici.

Ion Iliescu a căutat mereu un inamic, care s-a opus „oamenilor de bine”. Inamicii au fost golani, huligani, animale șamd

Traian Băsescu a căutat non-stop un inamic: neocomuniștii și Parlamentul au constituit țintele sale. Aceasta îl transformă pe Traian Băsescu în cel mai slab președinte al României: atacul împotriva Parlamentului, cu îndemnuri la linșaj din partea suporterilor săi, a constituit principala lovitură primită de o democrație ce începea să funcționeze, o lovitură de la cei care se presupuneau că ar încuraja democrația. (în contrast, Ceaușescu acționa în alte timpuri și în alt context, ceea ce îl făcea mai puțin fățarnic).

Liviu Dragnea, actualul potențat al României, caută non-stop un inamic: „statul paralel” este sintagma pe care a preluat-o, pe Soros îl promovează de multă vreme, iar de la o vreme are și Uniunea Europeană în panoplia sa de inamici.

La fel fac și alții. Este suficient să îi amintim pe Trump sau pe Putin, pe Orban sau pe Kaczyński.

4. Consecința

La fel fac și cei care se opun vocal CpF: o bună parte dintre ei refuză dialogul cu majoritatea, încălcând principiul fundamental al democrațiilor. Mai grav, acuză fățiș sau voalat pe cei care se opun CpF, dar nu agreează metodele radicale. Radicalismul acesta, exprimat în prezent prin neprezentarea la vot, constituie în opinia mea reflexul aceluiași autoritarism care îl mână pe Dragnea în luptă, care l-a transformat pe Băsescu în cel mai slab președinte, și care a făcut ca CpF să aibă amploarea de azi: când argumentul contrar este radical, oamenii au tendința de a-l evita și de a îmbrățișa acel radicalism care e mai apropriat de opinia lor. La urma urmei, în orice coliziune frontală avantajul este de partea vehiculului mai robust, mai inert, mai mare.

De aici actuala cale a României spre iliberalism. Părerea mea, parol! (vorba vulgului!)

Aici sunt banii dvs. ... dpdv al sondajelor ;)

Toată lumea se pricepe la pusul de faianță, nu? Adică toți știm cum ar trebui să arate produsul final. Un meșter bun reușește să folosească corect distanțierele și să pună toate plăcile paralel. Dar, dacă are o zi rea, mai greșește cu juma de grad la câte una.

Așa e și la sondaje. Un social scientist decent, formulează întrebările din chestionar în așa fel încât nu induce răspunsul celor chestionați, acoperă complet posibilitățile existente în societate, evită măsurarea distorsionată. Într-o zi proastă, mai poate scăpa o întrebare incompletă, nu-i bai, o rezolvă prin faptul că măsoară corect în rest.

Dar când observi un sondaj online în care trei sferturi dintre întrebări sunt formulate cu erori flagrante, atunci este clar că agenția respectivă nu se pricepe la ceea ce pretinde a face.

Cum am completat ieri două chestionare submediocre de la aceeași agenție, recomand celor ce cumpără astfel de produse să verifice de două ori înainte de a-și arunca banii pe fereastră. Mai bine își bazează strategia de marketing sau de vânzări pe propria intuiție decât să apeleze la date distorsionate by design…

Ghid (preliminar) de evitat agenții de sondare incerte

Solicitați chestionarele de la 2-3 cercetări recente.

Completați-le. 

Observați dacă:

• Sunt întrebări a care nu ați avut ce răspunde fiindcă nu se potriveau situației dvs.?
• Sunt întrebări la care o persoană pe care o știți nu avea ce răspunde?
• Lipsesc variantele "nu știu" și "nu răspund" (separate una de alta, fiindcă au sens diferit)?
• Sunt întrebări care asumă o poziție prealabilă a respondentului?
• Sunt întrebări la care ați fi ales două răspunsuri, care se suprapuneau parțial?

Dacă răspunsul este pozitiv la oricare din cele de mai sus, ar fi util să vă gândiți să căutați un alt sondor...

 

Calitatea doctoranzilor este dată de calitatea celor ce îi evaluează

Citesc referatele pentru o teză de doctorat în sociologie, la o universitate de ”Top 3” de la noi. Primul referat face copz-paste din teză, nu spune absolut nimic și laudă niște metode statistice de acum 40 de ani. Al doilea referat are meritul de a fi scris de autorul său, dar nu include absolut nimic critic. Prezintă teza, fără a o pune în vreun context. Și recomandă acordarea titlului de doctor. Al treilea referat este în aceeași notă: o trecere în revistă a ceea ce scrie prin capitolele tezei, fără nici cea mai mică referință critică (adică fără nicio apreciere proprie a referentului; este doar o descriere a ce e scris în teză).

Referatul coordonatorului începe precizând laudativ numărul mare de pagini. Are apoi lunga descriere a ce scrie în teză. La final subliniază punctele tari ale lucrării, abia aici găsind primele părți de analiză autentică a tezei, chit că este exclusiv laudativă.

Autorul primului referat este psiholog, al doilea este filosof, al treilea este sociolog. Teza este de psihosociologie.

Citesc în diagonală și teza: modestă, cu probleme de măsurare. Destul de greu de spus dacă rezultatele pot fi replicate. Ipozele sunt banale, iar selecția subiecților este realizată după variabila dependentă, prin urmare, în absența grupului de control, nu poți spune dacă rezultatele raportate sunt corecte. Acum 40 de ani ar mers și așa. Azi, teza a primit calificativul ”foarte bine”, adică maximul, pentru că nu am văzut vreo teză care să primească ”excelent”, dar și minimul, pentru că nu am văzut practic nicio teză care să primească ”bine”.

Pe de altă parte, teza este evident mai bună decât multe altele notate cu ”foarte bine”. Și este mult peste referatele scrise de cei ce ar fi trebui să evalueze teza.

Am propus ca toate referatele pentru toate tezele să fie disponibile online, public.

Sunt curios dacă mă va auzi cineva. Ce epitete voi primi deja știu și mă lasă rece.

Notă. În România, în științele sociale, cred că sunt peste 99% din teze care sunt acceptate imediat ca fiind bune. În alte părți ... a ajunge la susținerea finală este o aventură în sine.

Double morality

For long communist decades, Romanians learned to say what the Party wanted them to say, and did what they though is "good" to be done. Katherine Verdery explained the mechanism in an excellent book published 20 years ago. Alena Ledeneva depicted a similar set-up in the Russian society, and named it "double morality".

What struck me yesterday was the perpetuation of such practice.

Water and Water
Defitively alike!

On one hand, there was this guy, a young apparently socialist politician, head of a self-made IT imperium, accused to heavily corrupt Government officials. More exactly: most of his money seems to come from arranged contracts with the state. He is under investigation by various judicial bodies, apparently being on the verge to be re-imprisoned.

In this context, I watched some public declarations that he gave in a parking. The ladies-reporter to ask questions seemed to enjoy his opening misogynistic statements, meant to create some bonding with them, the reporters.

Then, he started to preach democracy, accusing almost everybody to be against Romania being like Germany. He pointed to civic society as a whole for being sold to " the American that brings Syrians to Romania" (this is George Soros). And claimed to be the one to have the courage to say the truth ...

Second, the Government proposed a change of the taxation law. Up to now, out of the budget for salaries, the employer paid a certain percentage to the public social insurance found. The transfer was formally recorded into two distinct amounts: one was said to be paid by the employer, the other by the employee. Let me take an example. Let say the total wage costs that an employer makes for Ion Popescu is 100 lei. Nowadays, the employer pays to the found something like 14 lei - labeled as "employer contribution", and 13 as " employee contribution". According to the new proposed law, Ion Popescu will pay 22 lei instead of 13+14=27. This reduced contribution is labeled as "employee contribution".

The proposed change has the obvious effect to bring salaries in public sector closer to the ones in private companies. Most likely, many private employers may want to keep the resulting 5 lei difference, since the contracts with the employee do not include the "employer contribution". In the public sector, one should expect a slight increase in the net salary: the difference will go to the employee.

Romanian media argued against the proposal. They say it increases the fiscal burden. In a way this is true: Romanian journalists are poorly paid, and they work as individual contractors, not as employees. In other words, they did not pay up to now the "employer contribution". For them, the new rule would alleviate fiscal evasion, and would decrease their incomes.

mirrored reality

The same applies to other professions as well. However, media is an interesting example. Most journalists are young and very young. They had almost anything to do with communist times. But they also learned to claim they defend rule of law. And they actually do it vocally.

For instance, it comes to mind the example of this journalist paid about 10 times the average wage, in net salaries, but who avoids paying full taxes, as other people do. The journalist constantly self-presents as defender of democracy, attacks the ones like the above politician, and subtly suggests to be the one who follows the rule of law.

We can pretend the water is clear.
But is it clear?

By the end of the day, both the journalist and the politician reproduce the dual morality, confirming what we know from social sciences ... Culture is stable overtime.

Magna cum summa

Accepți să faci parte dintr-o comisie de doctorat. Citești teza. 100 de pagini. Cât timp vă ia în mod normal să citiți 100 de pagini? Adăugați acum timpul pentru a le înțelege ca atare, pentru a te duce la alte lucrări din același domeniu pentru a-ți reîmprospăta amintirile despre ele, pentru a vedea dacă este ceva de reținut din spusele candidatului. Este o teză de doctorat, candidatul a muncit și merită să fie citit cu atenție, are nevoie de comentarii pertinente pentru a putea crește.

În Anglia, aproximativ 75% din teze sunt respinse la prima citire, fie în comisia internă, fie în cea cu referenți externi*. Respingerea a doua sau a treia orară sunt practici frecvente în științele sociale. În România, senzația mea este că procentul de respingere este de sub 2%. Este vorba, fără îndoială, de o altă cultură a doctoratului. Ea poate avea în spate o calitate mai ridicată a activității doctorale la noi. Sau o toleranță mai mare.

În România, nu am reușit să persuadez nicio comisie să dea mai puțin de „foarte bine”, indiferent cât de slabă a fost lucrarea candidatului. Calificativul maxim ce poate fi acordat este „excelent”.

Pentru o teză bună, de 100 de pagini, un referent care o citește cu atenție petrece măcar o zi lecturând-o. O teză bună este plăcută la lectură, fiindcă înveți din ea, îți pune mintea la contribuție.

Se mai adaugă scrierea referatului, îndeplinirea procedurilor birocratice, participarea la susținere. Cam încă o jumătate de zi.

Ești și plătit pentru asta. Dacă ne gândim că petreci minim 12 ore cu o teză de 100 de pagini, plata este exact la nivelul salariului mediu pe economie. Dacă este vorba de o teză de 300 de pagini, plata ajunge sub jumătatea salariului mediu. Mai ales dacă este o teză proastă sau mediocră, tentația de a minimiza lucrul este imediată. Nu citești totul, iei un referat gata făcut și schimbi câteva fraze. Dai notă mare, ca să previi nemulțumirea candidatului. Apoi nu poți da notă mai mică unei teze un pic mai bune, fiindcă deja ai impus un standard de notare ridicată. La final, toți sunt câștigători: și-au furat cu grație căciula unii altora.

La fel sunt și notele date de români pe site-uri precum booking.com. Majoritatea evaluărilor merg de la 8 în sus, de parcă notele mai mici ar fi ciumate. Relevanța ratingurilor scade automat: nu mai este suficientă variație. Informația adusă de aceste note este minimă. La fel să fie și acoperirea cu calitate a titlurilor de doctor?

Universitatea îți cere și ea niște hârtii pentru onoarea de a face parte din comisie:

• O copie după cartea de identitate

• O declarație pe proprie răspundere

• O adeverință de salariat

• O hârtie de la bancă din care să reiasă ce cont ai

De ce nu o fi suficientă declarația ta care specifică și locul de muncă, și detaliile din cartea de identitate, și contul bancar??? 

Toate aceste hârtii se printează. Trăiască copacii și spațiile de depozitare! Dacă revii peste două săptămâni la altă comisie de doctorat la aceeași universitate, trebuie să le produci din nou. C-așa-i în tenis, vorba lui Toma Caragiu.

Ceremonialul hârtiilor pare a avea simplul rost de a ascunde ceremonialul susținerii. Un eveniment plat, în care întrebările și răspunsurile sunt lipsite de rost, din moment ce rezultatul se știe de dinainte.

În Anglia, dacă primești un „minor revisions” (adică „refă câteva aspecte din lucrare și vino din nou”) ești un candidat de succes. În România, dacă unul dintre cei trei referenți din comitetul de susținere propune un calificativ mai jos de „foarte bine”, înseamnă că acel referent este unul de disprețuit. „Nu se face așa ceva în public”, mi s-a spus.

Poate de aceea atrage România atât de mulți studenți străini. Dar eu oricum nu mă pricep, prin urmare nu este cazul să mă băgați în seamă …

PS. Revin peste câteva zile cu o postare despre cum cred că s-ar putea restructura ceremonialul școlilor doctorale.



* Nu am o statistică oficială cu privire la această cifră. Mă bazez doar pe ceea ce am aflat de la varii colegi. Orice corectură este binevenită.

The new old social wars

A 13-year-old boy was decapitated in Syria, by rebels. He was labeled as being the enemy.

A mother and her three daughters were stabbed by a Moroccan man in southern France, for taking sun baths. They were labeled as being indecent.

Paris, Zaventen, Islamabad, Nice, Istanbul, Bagdad, Munchen …

In recent months, there was an uncontrolled attack almost every single week. People died all over the world. People could not enjoy life because other people believed they do not follow a traditional rule.

The US experience every few months an armed attack, in which Americans use guns against Americans, just for showing their power. Typically, the aim is a high school or a college.

Killing youth and children has this ancestral symbolic meaning that one cuts the roots of the evil, by expelling the heritors out of this world. This was pretty much the most important survival rule in the dark ages of the Middle Age. Bloody examples may be found in the Bible and Quran. And this is the most simplistic way to solve an imaginary problem: killing.

Breivik is the best-known example, since he was coming from a society that puts less price on such habits, and actually ejects them. But he occurred and acted in a “barbarian” way...

The more such killings, the more examples one has to follow ...

Parties such as UKIP and FN, politicians of various orientations constantly exploit the niche. They provide traditional individuals with traditional ways of solving problems. Keep the borders closed, send people to churches, eliminate freedom of speech, blame the liberals as being the enemies, and the socialists to be against the traditional law as well. Blame the system is the newer manifestation of such tendency, a sort of extremism à la carte.


Pierro Ignazi explained it 20 years ago, discussing about the silent-counter revolution. When important parts of society move towards more freedom, trust, and focus on the individual as a human being, not just another …. part of the society, the most traditional people voice up. They back traditional solutions to restore the old order. The one in which all are the same, as an army of identical soldiers. The new chaos, of whose rules they do not master, is proposed to be replaced by the old order. They attempt to block freedom of movement and speech. They call for religious obedience. They ask for less liberal education. They provide populism. They promise development. Hitler did it the same way. He is the salient example. But his not an exception. Au contrary. As Inglehart and Baker noted, when a threat is visible, many retreat to more traditional values. This is what populists of all orientations are awaiting. They seize the opportunity, start blaming “the other”, find the exploit in the weakness of a political system rotten by corruption and mediocrity, but forget saying they are the same in this respect. They attempt to take power and in many cases they manage to. Eventually, their failure leaves a huge paying bill for society, and regular people start asking how it was possible that they get deceived.

The new social war hits modern civilization in its basic foundations: tolerance, rule of law, trusting people, individual freedom, pursuing knowledge. This is the great ISIS victory: we turn back towards traditionalism, we choose a new Middle Age. See the Brexit, to coin a single example. (I do not refer Brexit as the separation of the UK from the EU, but as an act to legitimize the interests of the traditionalist camp).



===========================


Social science can teach us about such stories. Social science can explain how societies fail, and can enable prevention of such failure. Social science cannot fully prevent terrorist attacks, but can enable societies to defend against them and to minimize the effects. This why one needs studying societies, in particular in a comparative perspective. One needs to consider all variables, to contrast what happens somewhere else with what happens in one’s own courtyard, and to quickly react by enabling decision makers and regular people to understand where they are and follow informed solutions and policies.


This is part of what we tried to explain the Romanian Agency for Scientific Research, a couple of months ago, in the context of the almost total exclusion of social science from financing in the national research plan valid until 2020. The reaction was polite, but we learned that we were not convincing enough to persuade the Agency to allot about 120,000 Euro yearly for comparative research (this is less than the total yearly expenses of a Romanian football team to play and avoid relegation from the 4th League!!). Therefore, I start today a series of public postings that aim to provide compelling examples. If anyone wants to join, please e-mail me. Any collaboration is more than welcome.

UPDATE - memoriul pentru susținerea cercetării comparative în România

O versiune actualizată a memoriului adresat președintelui ANCS a devenit publică.
Reamintesc solicitarea de a aloca o sumă anuală mică pentru derularea de cercetări comparative.

Lista inițială includea 15 semnatari. I s-au adăugat alți 29, enumerați mai jos în ordinea descrescătoare a gradelor academice și cea crescătoare a numelor de familie:

Prof. dr. Sergiu Bălțătescu, Universitatea din Oradea

Prof. dr. Carmen Buzea, Universitatea Transilvania din Brașov

Prof.dr. Cornelia Mureșan, UBB

Prof. dr. Robert D. Reisz, Universitatea de Vest Timișoara

Prof. dr. Maria Roth, UBB

Prof. dr. Dan Chiribucă, UBB

Conf. dr. Adrian Dan, UB

Conf. dr. Marian-Gabriel Hâncean, UB

Conf. dr. Marius Lazăr, UBB

Conf. dr. Laura Nistor, Universitatea Sapientia din Cluj-Napoca

Conf.dr. Cosmin Marian, UBB

Conf. dr. Cristina Raț, UBB

Conf. dr. Gabriel Troc, UBB

CS III dr. Adriana Neguţ, Academia Română/ICCV

CS III.dr. Claudia Petrescu, Academia Română/ICCV

CS III dr. Cosmina Pop, Academia Română/ICCV

Lect. dr. Florin Faje, UBB

Lect. dr. Mihai-Bogdan Iovu, UBB

Lect. dr. Norbert Petrovici, UBB

Lect. dr. Anca Simionca, UBB

Lect. dr. Ionela Vlase, ULBS

Lect. dr. Corina Voicu, UBB

C.S. dr. Cristian Pop, Academia Română

C.S. Ștefania Toma, Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale, Cluj

Asist. dr. Toma Burean, UBB

Asist. dr. Telegdy Balázs, Universitatea Sapientia M-Ciuc, & LCSR/HSE

Asist. cerc. dr. Sergiu Raiu, UBB

Drd. Agota-Aliz Birtalan, UBB

Călin Moldovan-Teselios, MMT

** Colegi semnatari au semnalat și alte cercetări comparative care se derulează/s-au derulat în România și suferă din motive de insuficiență a finanțării, fiind practic suspendate:

• Global Entrepreneurship Monitoring (GEM)
• Generations and Gender Programme (GGP)

Memoriul complet este disponibil în acest fișier .pdf.

Pentru a ni vă alătura în acest demers, urmați calea indicată în postarea inițială.

Este România altfel? // Promo

Dacă vă așteptați la altceva decât la o carte, îmi pare bine că v-am adus la acest link :)

Versiunea electronică a cărții noastre despre știința socială la modul general și despre România la modul particular se află acum online:

Bogdan Voicu, Horaţiu Rusu şi Adela Elena Popa, eds. 2015. Este România altfel? Societatea şi sociologia... încotro?, Editura ULBS & Editura Tritonic.

Volumul este scris ușor, într-un limbaj accesibil aproape oricui, dar atacă teme importante pentru știință și societate. Autorii sunt membri ai colectivului de sociologie de la Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu.

Versiunea tipărită va fi disponibilă în câteva săptămâni, fiind publicată de către Editura Tritonic.

Capitolele:

• Introducere: ce este sociologia și ce fac sociologii? (BOGDAN VOICU)
• Sociologie, societate și schimbare socială (HORAȚIU M. RUSU)
• Schimbarea capitalurilor (BOGDAN VOICU)
• Sociologia și noile provocări din domeniul sănătății (ADELA ELENA POPA)
• Migrația și revenirea românilor în țară. Implicații (IONELA VLASE)
• Copilul și copilăria din perspectiva schimbărilor sociale (ANCA BEJENARU)
• Familia: o provocare pentru sociologi, dar și pentru omul obișnuit (FELICIA MORÂNDĂU)
• Despre prieteni, familie și gestiunea timpului (BOGDAN VOICU)
• Organizația: o scurtă călătorie dincolo de aparențe (RADU-IOAN POPA)
• Studiul sociologic al antreprenoriatului (ALIN CROITORU)
• Despre beneficiarii asistenței sociale (SORINA CORMAN)
• La ce servește sociologia? Publicare, aplicativitate, masificare, rolul științei, schimbarea metodei, viitor (BOGDAN VOICU)