24 februarie 2008

O istorie (intuitivă şi inexactă) a încărcării programei şcolare? (II)

(urmare din postul anterior)

Ce se petrece în momentul în care vrei să înlocuieşti programa veche cu una nouă, actualizată la nivelul cunoaşterii pedagogice şi din alte ştiinţe specifice anilor 2000?

Problemele răsar imediat:

* dacă scoţi ceva din manualul pentru o clasă oarecare, aceasta afectează imediat toate manualele din clasele ce urmează şi de la facultate!

* acest lucru presupune o nevoi enormă de … bani:

- ca să schimbi manualele

- ca să le armonizezi

- ca să faci training pentru cadrele didactice din învăţământul universitar, astfel încât să nu dezvolte frustrări că vor trebui să predea chestii care se studiau cândva în liceu, dar şi ca să nu se trezească făcând referinţă în cursurile lor la bucăţi de materie pe care noile generaţii nu le vor fi mai parcurs…

* indiferent cum schimbi programa o să trebuiască să ţii cont de tensiunile dintre diferitele discipline datorate percepţiei că unele materii au, în curriculum, o prea mare importanţă în raport cu altele.

O soluţie alternativă ar putea fi legată de creşterea duratei de şcolarizare la 13 ani preuniversitari, pe aceeaşi structură actuală: fie 4+4+5, fie 4+5+4. Aceasta ar permite:

- menţinerea programei actuale, urmată, în faza a doua, de schimbări incrementale şi de mutarea unei părţi a programei către B.A.

- punerea unui accent mai mare pe aplicaţiile practice ale sumedeniei de informaţii transmise în prezent în limbajul de lemn al manualelor (vezi, de exemplu, grăitorul şi amuzantul paragraf 3.1.3 din analiza lui Andrei)

- costuri mai reduse în ce priveşte cele amintite mai sus, însă costuri ridicate date de nevoia de a angaja cadre didactice în plus faţă de cele existente (ce este drept, fluxurile demografice induc o tendinţă contrarie, care ar putea să anuleze parţial nevoia de cadre didactice suplimentare)

- marea problemă ar fi că trecerea la 13 ani ar putea genera un gol de candidaţi la înscrierea în primul an al învăţământului universitar, punând universităţile în situaţia de a regândi propriul sistem de cursuri…

Evident aceasta ar fi doar una dintre posibilele soluţii, pe care doar am schiţat-o fără a mă uita în detaliu la avantaje/dezavantaje. La fel, ar putea să se discute de unul-doi ani de college, consecutivi liceului şi premergători nivelului de licenţă, în care pregătirea să fie una generalistă şi care să condiţioneze accesul la actualul nivel al licenţei (studii universitare de 3 ani).

Oricum ar fi, decongestionarea programei ar putea atrage elevii spre şcoală, ar elimina din rolul meditaţiilor (profesorii nu ar mai avea scuza că programa este prea încărcată), ar creşte enorm eficienţa sistemului de învăţământ preuniversitar, făcând profitabil orice cost iniţial asociat acestei schimbări.

Niciun comentariu:

Convorbire telefonică cu ... un hoț??

Sună telefonul, de pe un număr necunoscut, vizibil (adică nu este ascuns), iar o voce de bărbat mă angajează în următoarea convorbire: -  ...