3 februarie 2008

Răspunderea colectivă şi adevărul absolut

Responsabilitatea este o chestiune importantă. Când oamenii spun ceva îşi asumă implicit responsabilitatea pentru spusele lor, aşa o sugerează contractul social nescris curent şi parţial formalizat prin coduri de legi.

Aşa se întâmplă, de exemplu, în media scrisă: autorul unui articol este cunoscut şi răspunde pentru ceea ce spune, alături de ziarul sau periodicul în care publică.

Nu la fel se petrece cu site-urile televiziunilor din România. Nicăieri, că e vorba de Realitatea TV, TVR, Antena 3, Pro TV sau alte posturi nu am găsit semnătura autorului ştirilor sau comentariilor postate acolo de către deţinătorii site-urilor respective. Responsabilitatea în acest caz este una colectivă. (La fel se întâmplă şi pe la alte televiziuni europene – BBC, France 2, Rai Uno, dar nu şi la CNN).

Mă întreb care să fie explicaţia. Am avansat trei posibile argumente:

1. Fiind mereu sub presiunea de a da repede ştirea, e mai dificil să pui şi autorul ei (deşi acesta este un argument cam futil), mai ales că poate veni repede un update.

2. Subliniază ideea că televiziunea este o echipă, nedepinzând de un singur om. (ceea ce nu ar fi la fel de vizibil pe micul ecran, unde nu apar cei din spatele ştirii, ci doar vocea/chipul care o citeşte)

3. Sugerează că televiziunea, difuzând deopotrivă sunet şi imagine, este depozitara adevărurilor absolute, pe care le transmite către ceilalţi (ipoteză întărită de reacţia multor oameni care îmi argumentează: „cum să nu fie aşa, am văzut eu la televizor!”).

Interesant de văzut ce precumpăneşte în realitate şi ce alte explicaţii or mai fi …

Niciun comentariu:

Convorbire telefonică cu ... un hoț??

Sună telefonul, de pe un număr necunoscut, vizibil (adică nu este ascuns), iar o voce de bărbat mă angajează în următoarea convorbire: -  ...