25 noiembrie 2008

Amintiri alb-negru, realitatea color şi căutarea pe Google

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când îmi amintesc de televiziunea anilor 1980, îmi amintesc un ecran alb-negru pe care cel mai iubit fiu al poporului se plimba de la o fabrică la alta, dădea mâna cu muncitorii, le dădea indicaţii preţioase, apoi se arăta în ipostază de mântuitor atotştiutor şi explica to’a’şilor şi pretinilor, pe postul public, care sunt direcţiile de urmat în noul plan cincinal. Apoi o tăia niţel prin Africa, la alţi pretini de-ai lui.

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când am deschis televizorul ieri, pe la ora şase, şi l-am găsit pe Traian Băsescu pe toate canalele, împărtăşindu-ne direcţiile urmat şi concluziile vizitelor de lucru pe care domnia sa le-a intreprins prin mai multe unităţi de producţie, mi-am reprimat rapid o amintire, dat fiind că era o transmisiune color, pe fiecare canal era filmat din alt unghi, iar o televiziune de sport vindea o făcătură ieftină de la un chef privat al unor fotbalişti mărunţi de la Dinamo care cântau o manea cu Forţa Steaua.

Aşa că am efectuat următoarele căutări pe Google:

+basescu +ford +vizita = 150.000 rezultate
+"george bush" +"general motors" +visit = 131.000 rezultate
+sarkozy +renault +visit* = 73.000 rezultate

În cazul american primele linkuri se referă la posibile intervenţii guvernamentale în urma recesiunii, dar nu la vizite propriu-zise, ci la documentarea preşeditelui despre subiect, la Casa Albă.
În cazul francez e vorba de o grevă la o uzină Renault, în care caz Sarkozy a căutat să joace rolul de mediator.

Evident trebuie multă precauţie. Căutarea trebuie completată cu înlocuirea constructorilor de maşini cu alţi producători, cu înlocuirea „vizitei” cu alte variante gen „inspecţie” etc. Mai trebuie gândit la posibile alte sensuri în care poate fi folosit vizită („Sarko a mers în vizită la Clara cu un Renault de epocă”), la perioada scursă de când fiecare din cei trei e în funcţie, la numărul de site-uri din ţara respectivă etc.

[m-am uitat şi după nemţi, dar cum nu prea ştiu germană, cele sub 10.000 de rezultate pentru fiecare constructor în parte nu sunt tocmai relevante]

O să mă mai documentez îi această privinţă.

Tot înainte!?

2 comentarii:

Anonim spunea...

cei de la opel au fost invitati la angela merkel in berlin pentru a se concepe un plan salvatoric . pe marginea acestei conferinte au fost exprimate temeri masive( bine motivate) legate de functionalitatea unui potential plan de salvare al opelului - tocmai pentru ca exista riscul acut ca jetul de miliarde euro sprijin din partea regimului german - sa fie "directionat" spre mama-societate care este general-motors . ar fi tare nelucrativ sa finantezi involuntar un faliment care a fost recunoscut ca atare inca cu ani in urma !

Unknown spunea...

Absolut corect. Aşa se întâmplă pretutindeni, firmele sunt sprijinite de societate să depăşească momentele grele. Dar nici Angela Merkel, nici George Bush, nici Sarkozy şi probabil nici mulţi alţii nu pierd timpul vizitând fabrici şi uzine ca să îşi dea cu părerea despre producţie, tehnologii şi alte lucruri la care nu se pricep. Planurile de intervenţie se pregătesc la birou, cu hârtiile în faţă, studiind scenarii ale evoluţiilor economice şi sociale. Nu era nici o problemă dacă Băsescu se întâneau cu cei de la Renault, Ford, Mittal, Samsung etc. într-un birou, în mod normal la Cotroceni...

Convorbire telefonică cu ... un hoț??

Sună telefonul, de pe un număr necunoscut, vizibil (adică nu este ascuns), iar o voce de bărbat mă angajează în următoarea convorbire: -  ...