10 mai 2009

2-2

ASESOFT-ul a egalat CSU-ul la Sibiu, într-un meci tensionat, spectaculos prin evoluţia scorului şi câteva reuşite personale (la sibieni mai ales), în care publicul (altfel fantastic până în ultimele 2-3 minute) a acuzat arbitrii (nejustificat în opinia mea). Publicul sibian ar merita de altfel o finală, dar nu cred că miercuri, în sala Olimpia, Asesoftul va mai ezita ca în primele două meciuri, sau ca astăzi (când a făcut un meci slab).

Sibiul l-a blocat bine pe Cepulis, şi, în primele trei sferturi, pe Griffit. Dacă rezistau la tensiune în ultimele minute ar fi putut ajunge în finală. Mattews a făcut de mai multe ori spectacol şi poate că, dacă nu era eliminat prosteşte (cot intenţionat în bărbia adversarului), alta era soarta meciului.

Ploieştenii nu au făcut faţă (tribunelor) la aruncările libere din primele trei sferturi, şi au arătat din nou că nu au un coordonator de joc de valoare. Banca mai lungă şi-a spus însă în cele din urmă cuvântul. Oricum, dacă nu se califică în finală ar fi un eşec imens.

Miercuri, pe Telesport, este deznodământul.

Niciun comentariu:

Convorbire telefonică cu ... un hoț??

Sună telefonul, de pe un număr necunoscut, vizibil (adică nu este ascuns), iar o voce de bărbat mă angajează în următoarea convorbire: -  ...