24 martie 2010

Potenţialul erotic al soţiei mele

Dacă aţi nimerit aici căutând chestii XXX, vă spun de pe acum că nu e ceea ce credeţi. Iar postarea nu este nici despre Mălina sau despre abilităţile ei :)

E vorba despre o cărticică amuzantă, antrenată, care se citeşte pe nerăsuflate, dar și stimulează reflecția. Romanul cu pricina este scris de un francez, David Foenkinos, şi are un titlu cât se poate de comercial, identic cu cel al postului de faţă. Cartea a apărut la Gallimard în 2004, traducerea românească a Humanitas venind un an mai târziu. Reeditarea din 2009 are o copertă mai simpatică – cea alăturată.

Intriga se lasă descoperită mai greu. În fapt, deşi avem de a face mai degrabă cu o povestire, autorul propune o succesiune de intrigi, cea finală venind ceva mai târziu, ca un punct culminant al unui interes mereu aţâţat de verva naratorului.

Această intrigă principală este romantică prin excelenţă. Altfel însă, personajele cărţii sunt oameni obişnuiţi, care nu au acces la cine-ştie ce mari secrete ale lumii, nu iau decizii fundamentale pentru omenire, nu au preocupări filosofico-artistice. Sunt antieroi tipici, la limita dintre lower-middle class şi working class, fără nimic special în afara unei vieţi pe care mulţi ar etichetau drept anostă.

Umorul autorului este notabil, cartea fiind amuzantă în ansamblul său. Nu au fost însă pasaje la care să simt nevoia să râd.

Dacă ar fi să o notez, i-aş da 8 puncte din 10.

Alte păreri despre carte: Blog42 (atenţie, conţine spoiler!).

Niciun comentariu:

Convorbire telefonică cu ... un hoț??

Sună telefonul, de pe un număr necunoscut, vizibil (adică nu este ascuns), iar o voce de bărbat mă angajează în următoarea convorbire: -  ...