12 decembrie 2010

Mihnea Rudoiu / N-are momentan titlu

Cartea despre care voi vorbi în continuare a apărut la Curtea Veche în 2005 şi beneficiază de o critică nefavorabilă, destul de înverşunată, ce te face să te întrebi ce e în neregulă în relaţia autorului cu „intelighenţia oficială”. Acest lucru se petrece pe site-urile cu pretenţii de profesionalism în ale cărţilor (vezi aici, aici şi aici), volumul fiind practic ignorat de blogurile celor neimplicaţi în critică literară, publicare, scriere.

Romanul nu e chiar atât de prost precum zice critica. El începe prin a propune o inovaţie interesantă: scrierea numelor proprii în stilul mirc/Messenger – Khrysthy, Phyeny, Cklawoodya etc., delimitând-şi astfel contextul în care evoluează.

Acţiunea este plasată în oarecare măsură online, permite descrierea unor bucăţi din realiatea românească contemporană şi, ca aproape orice roman românesc de după 1990, trimite de câteva ori la perioada comunistă. Stilul adoptat este vonegutian, dar volumul nu reuşeşte să găsească un conţinut potrivit acestuia. 


Cartea nu mi s-a părut statică, aşa cum zice unul dintre critici; uneori e amuzantă, însă este prea puţin amuzantă pentru stilul adoptat; are prea puţine de spus (adesea mi s-a părut că autorul scrie pagini de umplutură); nici măcar inovaţia de a scrie numele proprii cu o ortografie aparte nu este suficient exploatată.

Nu ştiu dacă ceea ce a oprit autorul să dezvolte mai bine textul a fost tocmai faptul că a împrumutat eroului său elemente multe ale biografiei personale. Poate că, dimpotrivă, aceste elemente au făcut cartea să fie digerabilă. Nu am citit din păcate celelalte două romane publicate ale lui Mihnea Rudoiu, ca să pot judeca mai bine informat, iar lectura celui de faţă nu mă îmbie să le aloc timp şi lor.

Evaluarea mea: 4/10.

Niciun comentariu:

Convorbire telefonică cu ... un hoț??

Sună telefonul, de pe un număr necunoscut, vizibil (adică nu este ascuns), iar o voce de bărbat mă angajează în următoarea convorbire: -  ...