12 noiembrie 2011

Evoluţie cu bostani

În urmă cu 30 şi ceva de ani, în Berceni, la marginea Ploieşti-ului, nu auzisem de Haloween sau de Martinstag. În schimb, toamna, la sfârşit de septembrie început de octombrie, erau disponibili numeroşi dovleci. Portocaliul lor intens şi urma verde de la vrej îi transforma uşor în prilej de bucurie. Oamenii nu îi foloseau la plăcintă, ci îi dădeau la porci sau foloseau miezul pentru seminţe. Tata mă învăţase însă să fac din ei felinare.

Procedeul nu e complicat. Se ia bostanul şi i se dă cep, tăindu-se partea de sus, aşa cum faci când tai un pepene. Apoi iei o lingură, de preferinţă de inox, şi scobeşti uşor miezul, scoţându-l pe tot. Maţele acelea portocalii, în care sunt prinse seminţele sunt scoase cu toatele, iar bostanul se curăţă cu grijă, prin interior, până rămâne doar coaja groasă. Seminţele pui separat, la uscat, apoi, după câteva zile, le poţi deja prăji. Bostanul însă îl pregăteşti pe loc.

După ce l-ai curăţat bine de tot prin interior, poţi începe să îi schiţezi faţa. Mai întâi ochii: două găuri mari, în partea de sus a dovleacului. O şurubelniţă mai groasă sau un cuțitaș mai mic dar ascuţit, din cele de servit carnea de vită sunt utile în acest sens. Deasupra, trasezi, cu acelaşi cuţitaş, două sprâncene. Nu e neapărat necesar să faci găuri, ci este suficient să crestezi un pic coaja tare a dovleacului. Nasul vine dedesubt, ca o gaură triunghiulară. Pentru gură poţi face fie o despicătură mai mare, fie mai multe găurele mici, schiţând astfel doar dinţii.

Mai adaugi repede două găurele pentru urechi. Prin ele vei trece ulterior o sfoară mai groasă, pe care o prinzi în interior cu câte un băţ de chibrit şi de care vei ţine felinarul. E bine să fie groasă, ca să nu taie dovleacul, atunci când îl vei ţine de sfoară. Din acelaşi motiv, urechile nu trebuie să fie plasate foarte aproape de locul unde ai dat cepul. Trebuie să laşi măcar un centimetru până la margine.

În fine, în partea de jos a dovleacului dădeam pe atunci o găurică mică de tot, folosind o şurubelniţă subţire. În găurică se fixa o lumânare subţire, din cele care şi azi se mai găsesc pe la biserici: galbene, dintr-o ceară soioasă, care ard prost. Ca să o fixez, foloseam lumânarea în sine. Întorceam dovleacul cu capul în jos, introduceam lumânarea în orificiu lăsând 3-4 milimetri în afară şi aprindeam mucul. Îl lăsam să ardă până se topea suficientă ceară ca să nu mai iasă nimic din lumânare în afară. Aşteptam apoi ca aceasta să se răcească şi, aşa întărită, să ţină lumânarea lipită în interiorul dovleacului. Mai aveam grijă şi ca partea din interior să fie suficient de scurtă ca atunci când este aprinsă să nu aprindă sfoara prinsă de urechile arătării.

Mai apoi puteam pune la loc capacul, prinzându-l cu beţe de chibrit, ca să nu cadă. Mare lucru însă nu obţineam cu asta: dacă aprindeam lumânarea din interiorul felinarului pe care tocmai îl construisem, aceasta avea nevoie de oxigen pentru a arde. Prin urmare, capacul trebuia scos urgent. Noaptea, umbrele proiectate puteau fi considerate înfricoşătoare. Efectul era puternic la sprincenele abia schiţate, ce apăreau ca nişte lumini palide în comparaţie cu petele de strălucire proiectate de ochi.

Cred că am cioplit în viaţa mea măcar 9-10 bostani, uneori de mai multe ori într-un an. Niciunul nu putea dura prea multe zile. Lipsit de miezul său, dovleacul se fleşcăieşte rapid. Mai apoi am crescut şi mi-am pierdut interesul. Cum ziceam, nu exista un motiv anume să construiesc un astfel de felinar. Pur şi simplu existau dovleci, iar tata mă învăţase să o fac. Haloween a apărut ca şi sărbătoare pe la noi abia o dată cu Trustul Pro :), ProFM şi, mai apoi, ProTV promovând-o febril. Aşa că am uitat complet de felinarele făcute din dovleci. Pur şi simplu mi-au ieşit din minte.

De Martinstag am aflat abia anul acesta, în Köln. În comunităţile catolice din Germania, Franţa, Belgia etc., 11 noiembrie e un prilej ca copii să se plimbe seara pe străzi cu felinare în mână sărbătorind sfântul cu pricina. Probabil că la origine e tot o sărbătoare ancestrală, legată de încheierea recoltelor şi venirea iernii, adaptată de creştinism asemenea Paştelui sau a Crăciunului.

La Köln, de altfel, nu s-a sărbătorit pe 11. Cum pe 11 a 11-a două mii 11, la ora 11 şi 11 a început carnavalul (care se va încheia pe la începutul lui martie sau sfârşitul lui februarie), au mutat sărbătorirea Sfântului Martin cu două zile mai devreme.

Seara, la şase, Irina şi colegii ei de şcoală au patrulat prin cartier cu felinarele aprinse, în timp ce un poliţist oprea circulaţia când era cazul ca alaiul să traverseze vreun drum. Felinarele nu erau însă dovleci, deşi s-au găsit dovleci din belșug prin supermarketuri. Irina şi ai ei colegii şi-au confecţionat însă felinare speciale la şcoală, fiecare clasă având alte opţiuni. Clasa ei, spre exemplu, a construit nişte mini-carpete, cu lână prinsă pe etamină. Apoi au rulat carpetele într-un cilindru, pe care l-au prins pe un băţ (cumpărat de la supermarket). Băţul avea pe el becuri ce se aprindeau intermitent. Un al patrulea, aprins mereu, atârna în interiorul lanternei, tot ansamblul fiind alimentat de două baterii A3. Altă viaţă, altă epocă, altă tehnologie, alte felinare. Sunt totuşi 30 de ani între mine şi fiica mea.
 
La anul însă mi-am propus să încerc să fiu şi eu în Köln, să cumpăr un bostan şi să o învăţ să facă felinar din el. Fără un motiv anume, aşa pe la sfârşitul lui septembrie, când e încă cald… Doar lumânarea vreau să o schimbăm: punem din alea care au un suport de aluminiu.

Un comentariu:

Osterhase spunea...

Nota: in Elvetia defilarea asta se numeste Räbeliechtli si se scobesc niste ridichi mari.

Convorbire telefonică cu ... un hoț??

Sună telefonul, de pe un număr necunoscut, vizibil (adică nu este ascuns), iar o voce de bărbat mă angajează în următoarea convorbire: -  ...