13 decembrie 2011

Sic tranzit ... dezbaterea despre buget

După multă vreme m-am uitat luni la ştiri pe un canal românesc: RTV. În una dintre ştiri, se vorbea despre dezbaterile despre legea bugetului. Am constatat că:
  • RTV s-a preocupat mai degrabă de tablet PC-urile şi telefoanele parlamentarilor, decât de a pricepe ce se discuta la faţa locului. Nu zic nimic despre potenţiala reclamă mascată la produse Apple. 
  • Premierul Boc a explicat că de fapt nu scad pensiile și salariile, ci rămân la acelaşi nivel. Acum însă, premierul fie a uitat să spună, fie RTV l-a sabotat neamintind că a spus că de fapt nivelul curent este cel redus cu forcepsul, şi că guvernanţii au promis de câteva ori că se va reveni la nivelul iniţial. (ba chiar, înainte de alegerile din 2008, au impus şi o lege aberantă de mărire a unor salarii în sectorul bugetar). Cu alte cuvinte, de fapt chiar e scădere în raport cu ceea ce ar fi trebuit să fie în contracte. 
  • Victor Ponta, în calitatea sa de şef al opoziţiei, a avut de comentat doar despre „o vestală” a domnului Boc, care s-ar fi plictisit la discursul acestuia. Evident, domnul Ponta se dovedeşte spiritual, debitor de glume îndoielnice şi un fin analist al problemelor dezbătute în Parlament. Păcat însă că nu s-a referit şi la buget (sau poate că RTV l-o fi sabotat şi pe domnia sa). 
  • Călin Popescu Tăriceanu a atacat Guvernul pentru acceptarea înţelegerii europene de săptămâna trecută, şi, implicit, a menţinerii unui deficit maximal de 0,5%. Hopa, e practic singura temă cu adevărat INTERESANTĂ, surprinsă de RTV. Din păcate, fostul premier şi ministru în mai multe guverne părea a fi uitat (evident, dacă RTV nu l-o fi sabotat) că, de fapt, problema României s-ar putea să nu fie capacitatea de a finanţa economia prin deficit bugetar, ci priceperea de a folosi eficient banii. Cu alte cuvinte, degeaba am avea noi deficit ridicat, dacă nu ştim să facem surplusul să genereze creştere. În plus, şi încă mai important decât atât, să nu uităm că, dată fiindu-i subdezvoltarea şi situaţia europeană, precum şi imaginea sa negativă, România nu a fost săptămâna trecută în situaţia de a negocia ceva :(. Să fi fost oare doar o tendinţă spre demagogie?  

Prin urmare, conchid rapid: RTV=submediocră. Boc=baliverne. Ponta=jenant. Tăriceanu=discutabil, cel mai probabil superficial. Eu=idiot că mi-am încălcat promisiunea proprie de a evita televiziunile româneşti. 

Mi-a rămas o singură întrebare: oare ce e de făcut când singura intervenţie mai a cătării era una superficială în esenţa sa, chiar dacă ridica unele întrebări interesante? Cum faci să obţii dezvoltare în situaţia respectivă?

6 comentarii:

Anonim spunea...

maestre...nu fi rau cu tine, e putin dur eptetul catre propria-ti persoana. e, esti la inceput, cu timpul o sa te uiti si mai mult, poate in fiecare seara. deja a inceput sa-ti lipseasca... salutari

Bogdan Voicu spunea...

Ehe, sunt câțiva ani de când mă uit din ce în ce mai puțin... Mai privesc la televizor doar ceva meciuri, comentarii de sport și câteva seriale americane. În rest, cred că media mea a scăzut către două "telejurnale" pe lună. Cum acum nu am TV deloc în timpul săptămânii, iar în week-end nu îmi arde de așa ceva, mă aștept ca media să mai scadă nițel.

La tine e pe dos sau arunci priviri mai degrabă la televiziuni non-românești?

Osterhase spunea...

Ei, Romania putea spune si "pas" la aceasta intelegere - cu consecintele de rigoare. Consecinte care fie vorba intre noi, MULTOR partide le-ar conveni.

Osterhase spunea...

Ah si asa, pe langa: nimeni cu mintea intreaga nu ar putea spune ca Tariceanu este prost, de fapt nici ceilalti nu sunt. Ca are insa niste interese politice (citeste: economice) este o cu totul alta mancare de peste.

Bogdan Voicu spunea...

Interesant argument, care naște o întrebare: a avea interese de orice fel, te îndreptățește să pretinzi că aperi altceva? I.e. dacă urmărești o chestia A, ce logică are să invoci un motiv B, cu o argumentație superficială, dacă motivația ta legitimă este A???

--------- spunea...

"indreptateste" sugereaza o argumentatie pe baze morale, care sincer nu cred ca se aplica in acest caz. Mai degraba cred ca "scopul scuza mijloacele" - in cazul Tariceanu ar trebui sa-si puna la bataie toata priceperea economica pentru a impune, pentru ca dupa ce ajunge la putere sa-si poata continua afacerile personale si de partid. Ca toti ceilalti de altfel.

Convorbire telefonică cu ... un hoț??

Sună telefonul, de pe un număr necunoscut, vizibil (adică nu este ascuns), iar o voce de bărbat mă angajează în următoarea convorbire: -  ...