31 ianuarie 2012

Efectele unui protest (2): cui prodest

(Nu am urmărit foarte atent protestele din România, aşa că cele ce urmează se bazează pe informaţie ce poate fi uşor superficială. Am observat însă două lucruri interesante care cred că ar fi importante pentru România. Le înşir în două postări succesive.) 

-CONTINUARE de ieri-

Al doilea lucru este legat de finalitatea protestului. Protestatarii şi-au făcut clar auzită dorinţa: mânaţi de variate motive, de la pensii la feminism, nu-l mai doresc pe Traian Băsescu ca preşedinte. Numitorul comun este simplu: preşedintele nu vrea de fel să arată că ar ţine prea mult la o chestiune despre care mulţi spun că ar fi esenţială pentru traiul în societatea – democraţia. Exceptând simpatizanţii, din ce în ce mai puţini, ai preşedintelui în funcţiune, majoritatea ştia deja acest lucru. Simpatizanţii nu îşi vor schimba deloc părerea, dimpotrivă şi-o vor întări. Prin urmare, din acest punct de vedere, protestul nu are finalitate.

Nu cred că ar putea avea finalitate nici în plan politic: aşa cum observa CT Popescu*, soluţia la situaţia existentă, într-o democraţie, are căi legale prin care se poate manifesta. Un protest prelungit nu serveşte la mare lucru.

Pe de altă parte, hai să ne gândim la cancelariile occidentale. Vă amintiţi cât timp a durat până să apară proteste timide la adresa lui Victor Orban? Pe Silvio Berlusconi preşedinţii şi prim miniştrii europeni au început să îl evite abia în ultima vreme. Austriacul Haider a stat şi el liniştit la putere destul timp, chiar dacă în cazul său antipatiile şi ostilităţile au fost explicite.

La urma urmei, de ce ar penaliza occidentalii un preşedinte semi-dictatorial, semi-antidemocrat? Dacă ţara este cât de cât stabilă, deschisă la schimburi economice, votând aşa cum cere interesul european sau nord-atlantic, ce rost ar avea să o destabilizezi? Atunci când unul dintre partidele de opoziţie se manifestă împotriva noilor reguli financiare europene sau împotriva prezentei militare în Afganistan, ce sens ar avea să schimbi status quo-ul? De aici probabil și declarațiile făcute săptămâna trecută de ambasadorul american la București.

Din acest punct de vedere, Traian Băsescu este principalul câştigător al protestelor din Piaţa Universităţii: nu a adus minerii, a primit sprijinul explicit american, a reîntărit imaginea sa umană („m-am enervat, îmi cer scuze”), a confirmat susţinătorilor săi că este alături de ei. Un protest fără efect erodează entuziasmul oponenţilor şi, prin ricoşeu, poate schimba raportul de forţe în ce priveşte prezenţa la vot. Vă amintiți cum au pierdut Năstase sau Geoană alegerile prezidențiale, dată fiind mobilizarea redusă a propriului electorat?

În fine, protestul a reuşit să elimine din efectul mediatic al deciziei Curţii Constituţionale de a respinge aberanta comasare a alegerilor.

Și dacă tot am pomenit de media.... Realitatea TV şi Antena 3 continuă a se manifesta ostil faţă de preşedinte. Evenimentul Zilei rămâne obedient. Nu e nimic nou sub soare. Chiar şi fără proteste, situaţia ar fi fost aceeaşi.

Cu alte cuvinte, în opinia mea, protestele din Piaţa Universităţii par a fi un fel de meci în care Traian Băsescu câştigă lejer. Există un singur pas important pentru cei ce îşi doresc o altfel de Românie: ei încep să realizeze că ceea ce îi deranjează la puterea actuală este lipsa de comunicare, abordarea top-down, nediscutarea în şi de către societate a problemelor acesteia, absenţa unei media obiective, neaservite. Rămâne de văzut dacă protestele vor avea vreo finalitate în aceste privințe…


* faptul că agreez cu concluzia respectivă nu înseamnă că subscriu la limbajul insalubru al articolului respectiv.

30 ianuarie 2012

Efectele unui protest (1): Raed Arafat şi momentul parţial ratat

Nu am urmărit foarte atent protestele din România, aşa că cele ce urmează se bazează pe informaţie ce poate fi uşor superficială. Am observat însă două lucruri interesante care cred că ar fi importante pentru România. Le înşir în două postări succesive.

În primul rând este vorba de Raed Arafat. Doctorul cu pricina este un român cu o imagine fantastic de bună. Îl ajută faptul că nu este perceput ca un politician şi că există o reprezentare socială asupra sa definindu-l drept un om destoinic ce a făcut ceva pentru folosul tuturor. Nu afişează opulenţă şi probabil nu e neapărat bogat, deşi bănuiesc că este cu siguranţă înstărit. Ceea ce este însă şi mai interesant în privinţa domniei sale este alogenitatea* sa. Arab la origine, născut în Siria şi copilărind în Palestina, Raed Arafat a devenit român. Acest lucru sporeşte valoarea imaginii sale pozitive, într-o ţară nu neapărat foarte tolerantă.

Contextul face faptul încă şi mai interesant. Cu câţiva ani în urmă, înainte de declanşarea celei de-a doua recesiuni mondiale majore, România estima că în 2008 va avea probleme în a asigura suficientă forţă de muncă. Premierul Tăriceanu lansa pe atunci ideea (cel mai probabil fantastă) că va reveni măcar o parte din cei câteva milioane de români plecaţi la lucru în străinătate. S-a discutat plăpând şi despre posibilitatea de a schimba legea cetăţeniei, de a reglementa altfel dreptul la rezidenţă, de a avea o politică specifică de a atrage forţă de muncă din afara României.

Cazul doctorului Arafat reprezenta un prilej prielnic de a redeschide discuţia: creşterea economică ne-ar putea pune în 2-3 ani în faţa aceleaşi probleme. Am fi din nou nepregătiţi. Legile noastre în domeniu sunt mai degrabă anacronice, desprinse de nevoile ţării. Nu ştim să atragem indivizi în care ţara lor a pompat bani publici ca să îi şcolească. Ştim doar să îi alungăm pe cei în care România a pompat bani publici. Aveţi idee cât se plătește din bugetul public pentru cei 12 ani de învățământ preuniversitar ai unui tânăr român? Dar pentru anii de facultate, master și doctorat? Ei bine, aceştia sunt bani pe care noi îi trimitem fericiţi în Spania, Italia sau aiurea, împreună cu fiecare nou imigrant român. Nu punem aproape nimic în loc. Remitențele sunt importante, dar insuficiente.

Raed Arafat reprezenta o bună oportunitate de a începe să discutăm serios, la nivelul societăţii, despre nevoile noastre. Din păcate momentul a fost în bună măsură ratat, date fiind protestele care au virat către alte teme. Un cetăţean despre care eu cred că este un oier bădăran a avut o tentativă de a stârni discuţia respectivă. Din nefericire ea s-a stins destul de repede.

Nu este însă prea târziu să o revitalizăm! Cred că ea constituie o miză mult mai importantă decât Traian Băsescu, un individ, din fericire, … trecător…


(va urma)


*alogenitatea: Da, ştiu că acest cuvânt nu este în DEX sau DER, dar sunt convins că l-aţi înţeles, ceea ce îl face parte a unei comunicări facile. Dacă nu acceptăm evoluţia limbii, nu oferim nicio şansă limbii române să supravieţuiască mai mult de 200 de ani, dacă nu cumva chiar şi acest termen este exagerat de lung …

20 ianuarie 2012

Ținutul hunilor

Uite o hartă politică despre care rar se învață la școală în România: cum arăta Europa prin secolul al V-lea.
Am extras-o din Michael Curtis Ford, Căderea Romei, traducere apărută în 2010 în seria de romane istorice și despre istorie a Editurii Alffa All. (ediția în engleză este din 2007)

[Cartea e mai degrabă un roman istoric decât unul despre istorie: autorul nu e istoric dar a făcut ceva documentare prealabilă; scrie și despre cum trăiau oamenii, dar accentul cade mai degrabă pe date istorice și pe o intrigă romanescă, în timp ce scriitura nu e deosebită.]

18 ianuarie 2012

Reading novels ... or not this one?

Imagine yourself starting reading a novel. The first 10 pages go smoothly. The book is neither bad, neither very promising. Around page 25 you remember that the novel got some award for literature. The book does not catch you, but it gets some nice reviews. Other people saw it as valuable, they appreciated the action, or the message, or the writing itself, or even all together.

You continue reading, but it does not go as smooth anymore. Few days later you’re stuck around page 35. Then, after falling asleep two times at page 40, you have fewer hopes, many critical thoughts come to your mind, and you start getting annoyed by the mismatch between what you read about the book and what you find in the book. At page 50, only the mentioned award keeps your interest alive. At page 60 you have already passed through a third of the book. The last 10 pages you kept wondering what other saw in this book. Why you do not feel any pleasure reading it. The message is banal, you feel like being able of better writing, even if you do not call yourself an author, the message is actually missing, or there are many books which do it better. You feel that you were fooled; there is nothing to learn from the book, there is no amusement either.

You have two choices: to give up hope and leave the book off, or to continue reading it. On one hand, renouncing might mean that you miss the opportunity to find out something extraordinary that might happen in the last one hundred and twenty pages. However, you feel unlikely that the author will be able to offer such nice surprises. Not in this book. On the other hand, continuing might mean that the time invested in reading the first 60 pages is not lost. But you risk wasting some more time on reading banalities, without the feel that you self-develop or entertain yourself.

Is this when the decision comes? Should you postpone the moment? Should you decide even earlier? It probably depends on your incentives, on your time resources, on your willingness to assume risks, on your tolerance. For me, page 60 would be the limit. However, sometimes, a negative decision may come earlier. A stop would mean that I would think twice about spending money and time on another novel of the same author, and that I would not give further credit to the jury that awarded the book. Therefore, some basic marketing rules would require the authors to be more convincing when writing the first 60 pages if they would like to keep readers like me as their customers.

This is what many American or English writers learn in a commodified writing industry. This is something that many other contemporary authors never cared about. They are artists, and this is the pleasure that they derive from writing: being an author no matter how; receiving a prize because the board is made of their friends and colleagues. Getting good reviews because they graduated the same class as the reviewer did. This puts more pressure on you to be more selective when paying attention to reviewers and awards. This is something that you may want to be aware of, when deciding to buy contemporary Romanian writers :(

15 ianuarie 2012

Ziduri şi oameni

Sâmbătă seară, Irina (9 ani) ne întrerupse discuţia şi spuse: Aaa, Berlinul era [pe atunci, în 1989] un oraş separat în două de un zid: de o parte erau comuniştii şi de cealaltă - oamenii.







 





Fotografia Zidului este preluată de pe http://www.cape.k12.me.us/Twalls/T.W.wall05.html.




11 ianuarie 2012

România ... lor

De mai multă vreme am bătut în retragere și am început să nu mai răspund la impolitețulire continue din societatea românească. Înainte credeam că oameni se mai pot schimba, că se poate discuta cu ei, dar de la o vreme m-am potolit.

Azi am postat o întrebare pe un forum, am primit răspuns, și am răspuns și eu "a, așa face sens", ceea ce s-a dovedit imediat a fi o greșeală de neiertat.

30 de minute mai târziu, un cetățean indignat, a ținut să îmi precizeze:




Mai apoi a revenit menționând că e vorba despre o batjocură pe care o aduc limbii și că lui «îi sună ca dracu'».

De ce oi fi ieșit eu din refuzul de a reacționa la așa ceva, nu îmi dau seama. Probabil a fost oboseala sau nevoia de a-mi aminti ce e neplăcut în România.

I-am răspuns politicos că am altă opinie și l-am direcționat către o postare de pe acest blog. Am spus că părerea mea este similară celei expuse acolo (îmbogățirea limbii etc.), fără a preciza însă că e chiar blog-ul meu. L-am rugat destul de oficial să fie cât de cât politicos: «În ce privește modul în care îți exprimi frustrările, te rog respectuos să îți controlezi mai atent limbajul, incluzând aici apelativele, și epitetele. S-ar putea să ai surpriza ca unii să le considere jignitoare.»

Mi-a răspuns trimițându-mă la DEX ca să constat că nu ar fi frustrat și că, dacă vreau un loc în care e nevoie să preluăm termeni din altă limbă, atunci să caut «termenul de "Agency" in sociologie/migratie». Cum nu am zis cu ce mă ocup, iar interlocutorul foarte amabil care mi-a zis tovarăș de cum m-a văzut afirmă că nu urmase link-ul meu, bănuiesc că o fi vreun expert în sociologie/migrație, ceea ce e destul de funny ;)

În fine, nu am mai răspuns, dar asta nu a împiedicat un alt cetățean indignat să se repeadă și el către pradă, cu un limbaj similar, câteva minute mai târziu.


Din nou am avut prilejul să aflu despre mine lucruri pe care nu le știam și să mă amuz de logica potrivirii dintre cum începe primul paragraf de sub citat și cea de-a doua propoziție din penultimul.

Asta e, mi-am amintit de ce am încetat să îndrăznesc a mai avea păreri. Poate o fi un efect de bătrânețe sau de hârșâire, poate o fi vorba de înțelepciune, cert este că îmi doresc o viață liniștită în care să nu am de a face cu astfel de oameni. Așa mi se pare mie că lucrurile au și fac sens.

Convorbire telefonică cu ... un hoț??

Sună telefonul, de pe un număr necunoscut, vizibil (adică nu este ascuns), iar o voce de bărbat mă angajează în următoarea convorbire: -  ...