7 august 2020

Vin alegerile locale: CORBEANCA 2020

Încep azi analiza candidaturilor la trei primării:
Corbeanca (unde locuiesc), Ploiești (unde m-am născut), București (unde lucrez).

Folosesc sursele disponibile online și doar atât.
Azi e rândul alegerilor din Corbeanca.


Cum analizez


Mai sunt aproximativ 45 de zile până la alegerile din septembrie. Candidații serioși au avut timp să își anunțe candidatura, să prezinte programul, să spună ce vor ei să facă. mai sunt și unii care vor anunța candidatura pe ultima sută de metri, mai ales că abia de mâine se încep a se face înscrierile la AEP.

Pentru moment însă, hai să vedem care ar fi candidații posibili și cum arată propunerile lor electorale.

Mă uit la 6 criterii generale în fiecare localitate:


Focus pe elementele negative ale adversarilor

Focus pe proiectele proprii

Prezența unui program

Fezabilitate

Adecvare la nevoi (identificarea nevoilor)

Estimarea costurilor măsurilor propuse



Apoi iau în considerare câteva criterii locale, de interes pentru mine. În Corbeanca, acestea sunt legate de:

Multe străzi sunt proaspăt asfaltate, dar asfaltul acoperă cam o bandă și jumătate. E nevoie fie de extinderea carosabilului (este loc aproape pretutindeni), fie de sensuri unice și împărțirea carosabilului între biciclete/pietoni și mașini. Am explicat chestiunea pe larg aici.

E nevoie de igienizarea pădurilor și de alei în interiorul acestora. Acesta ar permite  plimbări, alergări etc., așa cum e prin multe alte locuri din lume. Chiar dacă pădurea nu aparține municipalității (toate par a fi ale Romsilva), primăria poate avea negocieri în această privință, ca reprezentant al comunității.

Drum de centură decent (în clipa aceasta, la oră de vârf, traficul este ca pe străzile aglomerate din București)

Conectarea transportului local cu linia de tren Aeroport-Gara de Nord (care va fi dată în folosință și trece adiacent cu comuna. Este simplu de făcut, fiindcă avem, transport local. dar necesită negociere cu Otopeni și Mogoșoaia)

Ambrozie - sunt alergic la planta aceasta care hălăduiește pe peste tot

 

Ca să observ cum stau candidații în funcție de criterii, le accesez canale de comunicare online. dată fiind perioada pandemiei, e firesc să mă concentrez doar asupra acestora, chiar dacă comunicarea poate fi mai complexă. Complementar, mă uit la bannere, fiindcă ele presupun comunicare scurtă, directă, clară, dar ferită de contact direct.

În continuare descriu ce observ la fiecare partid/candidat, centrându-mă pe figura primarului propus. La final prezint un tabel sinoptic cu ce am observat. Sper să fi inclus aici toate sursele disponibile azi, 6 AUGUST. Dacă observați lipsuri sau erori, vă rog să lăsați un comentariu.


USR/PLUS


La Europarlamentare, în Corbeanca a fost unul dintre cele mai bune scoruri ale USR/Plus (47%), în condițiile în care PNL a avut 15% (cel mai mic din Ilfov), PSD - 9% (idem), PMP 14% (cel mai mare din Ilfov), Pro România 8% (idem).

Dar, deși au fost programate "primaries", anulate din cauza pandemiei, până la urmă USR și PLUS au candidați diferiți. Conform celor de la PLUS, aceasta se datorează opțiunii USR de a nu negocia mai nimic.

sursa: PLUS



USR


Candidat: George Antohi

Candidatul USR folosește trei instrumente de comunicare:

Principalele surse analizate:

 

Programul nu este însoțit de o analiză de fundamentare, de estimări ale costurilor și de identificarea surselor de finanțare. În schimb include o listă consistentă de măsuri, cu etapele aferente implementării acestora, și cu o categorizare pe domenii de intervenție. Din păcate, așa cum am spus, nu se explică pe nicăieri de ce ar fi utile, care e ordinea priorităților și cum se finanțează.

Clipurile sunt centrate în jurul candidatului la fotoliul de primar. Unul dintre ele, cel de la primul link de mai sus, este emblematic. candidatul este înconjurat de patru susțnări. Cei patru, o femeie și trei bărbați, poartă măști de protecție. candidatul ține masca în mâini. Cei patru sugerează faptul că nu au dreptul de a vorbi. ca să accentueze impresia, în spate se află o fotografie a candidatului, în fapt un banner în mărime dublă față de natural. Aranjamentul mi-a sugerat "Big Brother". bannerul amintit este prost realizat fotografic, cu candidatul părând a fi orientat către trecut, cu capul în afara centrului atenției, indicând folosirea unui fotograf neprofesionist, ca și în cazul filmării.

Elementul extrem de bun al site-ului de campanie este prezența unui buget al primăriei, în fapt un răspuns al acesteia la solicitarea USR de a face publice structura veniturilor și cheltuielilor. Din păcate documentul nu este exploatat aproape deloc de către programul propus, sau cel puțin acest lucru nu este explicit.



PLUS


Candidat: Ștefan Apăteanu

Program: structurat pe domenii, cu analiza situației existente și măsuri propuse bazate pe acele evaluări ale situației. Măsurile nu sunt însă detaliate, nu au asociate costuri și moduri de atragere a finanțării. Singurele capitole în care programul este mai detaliat este cel legat de animalele fără stăpân și parțial cel dedicat educației.

Comunicare:


În clipuri, dar și pe site, candidatul la fotoliul de primar este însoțit de echipa de consilieri. Aceștia sunt descriși ca oameni de succes, cu competențe mai ales în sectorul corporate. Este surprinzător cum niciunul nu a reușit să aducă în program un echilibru al costurilor și veniturilor disponibile sau măcar o planificare clară precum cea propusă de USR. Pe de altă parte, practic niciunul nu are experiență în administrația publică. candidatul are studii în științe politice și administrative, fără a preciza ce secție a respectivei facultăți de la Universitatea din București a absolvit (din context e vorba de științe politice, care de altfel azi este facultate distinctă de științele adminstrative).

Prezența în interiorul echipei, interactivitatea (au evenimente de deschidere spre public), și clipurile filmate în comunitate sunt principalul plus al modului de comunicare. Totuși, fotografiile folosite ca ilustrare sunt cel mult neinspirate ca realizare tehnică și destul de departe de arta portretistică (în principala fotografie de campaniei, candidatul la fotoliul de primar privește spre stânga, adică e orientat spre trecut, nu spre viitor).




PSD


Comunicare: pagina de facebook https://www.facebook.com/PSD-Corbeanca-114914026866325/ Conținutul este preluat de la PSD Ilfov și este dedicat în principal incriminării PNL.

Program: nu are

Candidat: nu are





PNL


Comunicare :

 - prin pagina de Facebook: https://www.facebook.com/PNL-Corbeanca-434577253407004/. Sunt preluate aproape exclusiv mesaje de la nivel central sau cel mult județean.

- prin pagina de Facebook: https://www.facebook.com/viceprimar.corbeanca/. Pagina a fost înființată pe 1 august, sunt doar câteva postări despre candidatul la funcția de ... viceprimar. De observat că este un candidat invizibil (nu are poză!) și postează numele în stil sovietic, prenumele fiind după numele de familie: Snagoveanu Adrian.

Prin pagina de Facebook https://www.facebook.com/groups/1183083831722938/ (Corbeanca grup electoral), unde în principiu sunt promovate acțiuni ale PNL a nivel central, este acuzat PSD de diverse și sunt prezentate acțiuni ale candidatului la funcția de viceprimar.

 

Nu are candidat propriu la primărie și nici nu anunță că ar susține un altul

Nu are program



ALDE


Pagina de Facebook era unica sursă. Acum nu mai există.



Altele


UDMR, Pro România, PMP: nu am găsit nimic online.

Primarul curent este în funcție din 2008. Fost PSD, a trecut la UNPR, iar după fuziunea cu PMP a devenit liderul acestei formațiuni la nivel local și vicepreședinte județean, fiind ales în 2016 ca PMP-ist. Nu am găsit nimic online privind o eventualitate candidatură în 2020.




Tabel sinoptic

 

USR

PLUS

PNL

PSD

Focus pe elementele negative ale adversarilor

x

-

x

x

Focus pe proiectele proprii

-

x

-

-

Prezența unui program

parțial

x

-

-

Fezabilitate

-

parțial

-

-

Adecvare la nevoi (identificarea nevoilor)

-

x

-

-

Estimarea costurilor măsurilor propuse

-

-

-

-

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Străzile

Practic nu

parțial

-

-

Pădurile

parțial

-

-

-

Centura

X

Parțial

-

-

Conectarea cu calea ferată

parțial

-

-

-

Ambrozie

-

x

-

-


Concluzii de moment

PNL și PSD nu sunt interesate de voturi în Corbeanca. probabil vor depune liste doar ca să crească numărul de voturi pentru Consiliul Județean. La fel vor face și ProRomânia, ALDE, poate și UDMR.

Probabil primarul actual va candida. Primăria celei de-a doua cea mai dezvoltată comună din țară e destul de atractivă. De fapt, principala întrebare de pus într-o dezbatere ar fi de ce localitatea este doar comună? Infrastructura este mai mult decât urbană, cu canalizare aproape generalizată, mall, magazine, cârciumi, spital, câteva companii decente, spații verzi naturale (lacuri, păduri) șamd. Educația locuitorilor este mult peste medie. Veniturile sunt peste media europeană cu mult. Dar deh, vorbim de o comună cu patru sate și încă două cartiere. Numai că primarul nu pare interesat de a-și face campanie sau de a discuta cu oamenii despre ceea ce propune.

PLUS și USR s-au plasat ca principalii doi competitori. Dar actualul primar a câștigat mandat după mandat, ultima dată cu peste jumătate din voturile exprimate. ca în multe locuri din țară, USR/PLUS pare a se îmbăta cu iluzia faptului că la scrutinele precedente prezența la vot a fost redusă și că vor lua voturile celor ce nu s-au prezentat la vot sau și-au schimbat între timp rezidența în Corbeanca, în loc de București. Dar aceasta este democrația: se câștigă cu voturile celor prezenți la vot. Și, în ciuda stereotipurilor românești, voturile celor care nu vin la vot se distribuie de regulă similar cu ale celor ce merg la vot (rareori e altfel).

Programele sunt iluzorii. Aceasta este simptomatic pentru societatea românească. PNL și PSD nu au nimic de oferit. USR și PLUS au programe care nu sunt bazate pe analize ale resurselor și costurilor, iar în cazul USR nu e vorba nici de o evaluare sumară a nevoilor și oportunităților. Țiunând cont și de componența susținătorilor candidatului PLUS, constat din nou o lipsă de capacite de a planifica și a conduce o colectivitate a celor ce vin din mediul corporate. Aceștia par adesea a uita că orice întreprindere are nevoie de echilibru financiar și de o ordine a priorităților.


Apropo de priorități: PNL și PSD nu au program, idei, interes pentru localitate, nu văd de ce i-ar vota cineva. ALDE, pro-România, PMP nu s-au obosit până azi să se gândească la un candidat la primărie și să-l anunțe public. Să le fie de bine, consider că nu există. (da, am comparat cu alte localități, iar exemplu meu de bază este cel al Ploieștilor, unde candidații există și sunt cunoscuți, nu așteaptă ultimul minut să informeze cetățenii că ar vrea votul lor).


Rămânem cu cele două formațiuni aliate la nivel național, dar concurente la Corbeanca. Ambele sunt dezamăgitoare din punct de vedere al conținutului programelor. Principalul merit al acestor programe este că există (parțial, în cazul USR). PLUS este chiar preocupată cu propriile proiecte. USR se alătură PSD și PNL în a afirma despre ceilalți că sunt mai răi. ȘI USR și PLUS au probleme de a găsi un fotograf sau cineast decent, care să îi așeze bine în imagine. Oare la Primărie ar fi în stare să găsească meseriași buni??? ȘI USR și PLUS au probleme de a defini un proiect de dezvoltare, nu se uită la costuri și nu sunt interesate de asigurarea finanțării. PLUS se uită la nevoi și construiește programe care sunt bazate pe acestea. USR caută un sistem normativ, în care măsurile sunt aplicate indiferent de evaluarea inițială, dar propune o organizare exemplară și o diagramă Gantt frumos colorată. Dar, un mare "dar", e un Gantt de bază, lipsit de încărcarea cu resurse. (pff, am terminat Cibernetica, am făcut și la faculate și în 'viața reală' la Gantt-uri că nu mă las impresionat de câteva culori).

Personal nu am practicat niciodată ca economist, ci sunt sociolog. prin urmare văd că politicile sociale sunt cel mult subdezvoltate. Dau consultanță în educație de vreo 23 de ani și pot spune că programele din domeniu sunt subțirele rău, mai mult niște declarații de intenții, și păcătuiesc prin normativism.

Cele 5 criterii locale de interes sunt atinse doar parțial de cele două programe identificate de mine. Cel al USR abordează direct povestea cu centura de ocolire a localității și parțial alte două puncte. Plus este la fel: abordează direct un criteriu (ambrozia) și parțial alte două. Pe oamenii aceștia nu îi interesează despre a face pădurea un loc accesibil, despre a avea șosele mai late, nu s-au gândit la conectarea cu calea ferată (și USR și PLUS sunt interesate mai degrabă de conexiunea cu gara din Buftea, dar în ambele programe lucruri sunt mai degrabă la nivel de intenție), ambrozia e doar menționată en passant în programul PLUS. Oamenii au alte priorități.


Există un element comun al USR și PLUS care sare în ochi: site-uri cu o dinamică bună, contemporane, relativ scumpe. Numai că e vorba doar de ambalaj. Conținutul poate o urma să apară. Altfel, senzația curentă este de sistem ingineresc, o meteahnă mai veche a României, care crede că faci o lege bună și ea se aplică automat. Realitatea ultimilor 30 de ani arată că nu e deloc așa.


Și poate o apărea și la PNL și la PSD și la alte partide. Momentan, suntem într-o situație de tip pre-modern: niciun partid nu propune un plan complet, concret, bazat pe fapte, cu intenții clar măsurabile. Dar mai e timp (??). La urma urmei cetățenii sunt inteligenți și pot înțelege planurile candidaților clipind din ochi. Prin urmare, aceste planuri pot fi formulate și cu doar o zi înainte de alegeri ... (aceasta este o frază sarcastică și rog a fi tratată ca atare)



Despre importanța alegerilor și desconsiderarea acestora


Mai ar fi o observație. În Ploiești, pe Valea Prahovei, pe Valea Doftanei, pe Valea Teleajenului sunt numeroase bannere anunțând candidații. Unele sunt savuroase. La fel stau lucrurile în Otopeni și în București, conform observațiilor mele personale. În Corbeanca nu am depistat niciun banner.

Momentele pre-electorale sunt esențiale în socializarea politică a noilor generații, dar și în procesul generațiilor mature de a înțelege problemele cetății și de a negocia soluții convenabile tuturor.

În Corbeanca, repet - o enclavă bogată, educată și elitistă - poziționarea e clară. Pentru majoritatea partidelor campania nu există, doar fracțiunile platformei aparent dominante la nivel local se confruntă între ele. Și chiar și pentru ultimele, investiția în campanie este minimală: panotajul outdoor este probabil mai scump decât a posta fotografii și filmulețe de amator...

O astfel de poziționare nu poate conduce la o administrație publică funcțională, de calitate.

Remarc însă încercarea PLUS spre deschidere și încercările PLUS și USR de a construi programe mai închegate. Chiar dacă programele de partid în perioada anilor 1990 erau mai bune, nivelul a ajuns între timp atât de jos încât apreciem chiar și încercările.

4 comentarii:

Anonim spunea...

Excelenta analiza. Ma intreb insa, dintre corporatistii multi si inflexibili, de la Corbeanca, citi citesc detaliile si judecata de aici. Candidatul USR, si fara sa vreau sa jignesc, are un discurs model anii '50, in care totul e automat prost, desi el a venit acolo, la "prost" acum niste ani, asumam deci ca era bine. Suna fals totul. Iar ca pregatire, pare ca a terminat "mecano-albano", probabil sinteti prea tinar sa stiti ce este: era ultima facultate in ierarhia de la Poli, anume Mecanica Agricola. Probabil ca nu ar trece nici de ANI ca agent imobiliar in Corbeanca. Cert cel de la PLUS are palmares profesional mai solid si cu o latura apropiata de natura sociala. Ambele asa-zis programe pare superficiale si in anumite aspecte, chiar nefezabile. Au ca singura baza critica actualei administratii. De la data postarii Dvs., sint evolutii si cea mai de marca pare alianta intre actualul primar de data asta din partea PMP cu un ex-consilier de la PNL, sub eticheta "de dreapta". Ar fi interesant sa comentati, daca aveti timp tragere de inima, si noua situatie. De ce nu, si un pronostic personal pentru 27 septembrie. Multumesc si succes.

Bogdan Voicu spunea...

Mulțumesc pentru comentariu și pentru lectura atentă.
Momentan lucrez la celelalte două analize de campanie - Ploiești și București.
Dar urmăresc și eu ce se petrece la Corbeanca, poate m-oi decide să merg la vot.

Politica de alianțe este într-adevăr interesantă, cauzele negocierilor eșuate USR-PLUS-PNL sunt de citit atent. E bizar și candidatul PSD - fără program și fără campanie, și la fel de ciudată este absența unui candidat ProRomânia în localitatea unde a avut cele mai multe voturi din județ ...

Pe de altă parte, ce am apreciat eu la cele două facțiuni este că măcar au ceva declarații de principii ce pot servi ca program. Ceilalți nu au nimic...


PS. "agro-nave" se chemau pe vremea mea :)

Anonim spunea...

Mariajul actualui primar, Anton, cu amicul de la PNL, Herr Snagoveanu, e un punct mare pe care l-au luat. Insa avem citeva elemente de luat in calcul in ce priveste Corbeanca. In speta, numarul localnicilor, nascuti-crescuti, e cu mult mai mare decit al alogenilor. Si acestia nu judeca decit dupa nume si mai putin dupa doctrine. Stinga si dreapta sint concepte vagi si nerelvante. Iar cei veniti, desi useristi in majoritate, nu au toti buletin de Corbeanca. Apoi, nu a exista nici un fel de legatura reala intre cele trei partide la Corbeanca. PNL este dintre cei vechi si don aceeasi familie locala; nu are treaba cu un X sau Y ajuns aici dupa ce a luat nu stiu ce casuta in "complex". Cel de la Plus, e u tip serios, entuziast, bine instruit, din rasa voluntar-pentru-idee. Cel de la USR se pare insa ca a tinut sa ramina singurul candidat din linia lor; pare obsedat de ideea de a fi primar, ii place jocul pentru el personal, desi nu il vad deloc potrivit. Ca si CV e extrem de slabut, spre zero, fost angajat la "Trei Bibani" SRL. In schimb are repertoiul model Scinteia Tineretului, in tot ce emite. In final, se va reduce la persoane, asadar local, nu au rimat intre ei mai deloc. USR are si o serie de straini in nucleul Corbeanca, foarte posibil in legatura si cu nucleul lor de conducere si de care stim toti de unde este controlat.

Miza general pe Ilfov e uriasa; nu mai putin mica e in Corbeanca, un loc cu potential de viitor urias.

Pronosticul meu personal este ca va iesi to primarul actual. Desi nu e vazut bine, localnicii il prefera in locul unor alogeni de care nu stiu nimic si in care nu au incredere. Spun asta dupa discutii cu diversi.

Merg mai departe: la Ploiesti nu stiu nimic. La Bucuresti spun ca asa cum arata azi, PNL cu USR nu iau nici o primarie. PNL trebuia sa mearga cu Orban ca si candidat.

Va astept cu interes cu inputul Dvs. Succes si multumesc.

Bogdan Voicu spunea...

Și senzația mea este în aceeași direcție, că primarul actual ar merge spre 30-35%, candidații USR și PLUS spre 20-30%, 3-4% PSD (care a pus abia ieri sau azi un banner), vreo 6-7 procente mergând spre restul. Dar evit să fac astfel de pronosticuri, fiindcă nu am date, ci doar schimbatul de opinii cu cei născuți aici. Pentru ei, a alege între unul pe care îl știi de mic și unii care se atacă non-stop între ei nu e deloc dificil (a se vedea și postarea Admin-ului "neutru" de pe Corbeanca Social Community care cred că a redus un pic din prezența la vot și a dat puncte primarului actual, deși intenționa contrariul...)


Sunt mai mulți "băștinași" decât "vinituri"?
Aveam senzația contrarie.
Pe de altă parte, "viniturile" mai vechi cred că sunt mai spre PSD/PNL decât spre noile partide.
Ar fi extrem de interesant de observat voturile pe secții de votare...

Convorbire telefonică cu ... un hoț??

Sună telefonul, de pe un număr necunoscut, vizibil (adică nu este ascuns), iar o voce de bărbat mă angajează în următoarea convorbire: -  ...