Solar

It is useless to say that Ian McEwan is one of those writers that know how to write, master various styles, are very imaginative, have strong clear messages to transmit. In all his novels I had the strong feeling that he really enjoys writing.

Solar , his 2010 book confirms all these. Basically it is a comedy that satirizes academic life, militant activism, consumerism, contemporary relations, mass media, etc. The debut reminds of Tom Sharpe's Wilt series, but Solar is not as rich in comic situations. Instead, McEwan pays a lot of attention to apparently unimportant details, to almost dully aspects of daily life, to intimate feelings that the central character may have towards almost anything, towards every single situation, person or gesture. A reader from the future, let say 200 years from now, would find the book very informative if interested in the early 21st century life.

All these details considerably slow down the rhythm of the book. However, the subtle irony that stays behind them, feeds an enjoyable lecture.

On the other hand, the cornucopian details serve the main goal of the book, depicting piece by piece its message. There is a continuous display of instances on ‘human imperfection’, a ‘large subject’, as the author coins out. Solar switches from comedy to black comedy, and from slow moving description to fast action, arguing on how ordinary every person is, and how humanity actually rely on and consist from regular people and small gestures.

Since the main character of the fiction is a Noble prize winner, if you pardon the pun, I should ask myself when McEwan will finally receive a Nobel…

Leftovers -> Dilema veche

...Că tot veni vorba de limbă, tot cam pe atunci (1993), Academia Română a decis să se scrie predominant cu â din A şi să se folosească sunt în loc de sînt. Argumentele din spatele deciziei sunt controversate. [...] Prima parte nu m-a deranjat, deşi m-a mirat, dat fiind că nu prea îi vedeam rostul. Şi acum mi se pare ciudată ca decizie, deşi bănuiesc că, undeva, subiectiv, era inspirată de dorinţa academicienilor de a schimba şi ei ceva intr-o vreme când totul se schimba rapid. Poate vroiau a se delimita de o epocă de care limba rusă amintea supărător de mult, eliminând o parte din schimbările ortografice petrecute în 1953. La urma urmei şi primul preşedinte al Academiei, Ion Heliade-Rădulescu, fusese activ în a propune reforme ale limbii, ceea ce făcea din decizia din 1993 şi un act simbolic de identificare cu o tradiţie îndepărtată. Pentru mine, "sunt" în loc de "sînt" suna şi sună bizar. Cei din jurul meu foloseau şi folosesc în vorbire varianta care acum nu mai e recomandată.

Acest lucru nu mă împiedică să scriu, inclusiv acest text, folosind regulile în vigoare. Pentru mine, dacă e lege, e cazul să o respecţi indiferent de ce crezi despre ea...

Pasajul de mai sus e unul din cele ce au rămas pe dinafară când am redus textul la dimensiunile acceptabile în revistă. Care text? Care revistă?

Răspunsul, dimpreună cu povestea băiatului din lift, în numărul curent din Dilema veche.

Roboţei

Un articol din Science (rezumat în L'Express), povesteşte despre cum se poate scrie informaţie pe ADN. O echipă de americani a scris pe ADN şi apoi a citit de pe el ca de pe un stick USB. Se pare că pe un gram de ADN poţi depozita echivalentul a câteva milioane de harduri (455 exaocteţi, ca să fim exacţi).

Pe de altă parte, un articol din The Economist menţionează acei viruşi informatici deştepţi care se reconstruiesc şi se remodelează de unii singuri: iau bucăţele de cod inofensive de pe computer, le combină conform unui algoritm prestabilit dar flexibil, şi produc un progrămel care să îndeplinească scopul virusului. În plus, noul progrămel generează la rându-i virusei, al căror scop şi mod de acţiune se redefinesc permanent, însă au în comun reconstruirea prin utilizarea informaţiei disponibile prin computerul în care ajung.

Ia să combinăm noi acum cele două procese. De scris informaţie pe un mediu abundent şi generos ca spaţiu, precum ADN-ul, ştim că se poate. Am început să învăţăm şi cum să o manipulăm. Devine atunci o chestiune legitimă să ne întrebăm dacă oamenii nu or fi un soi de roboţi.