Postări

Se afișează postări din octombrie, 2009

Track Changes

Continui să fiu uimit cât de puţini dintre absolvenţii de învăţământ superior ştiu să utilizeze "Track Changes" într-un editor de text (fie el Word sau Writerul din Open Office). OK, să zicem că un inginer nu are nevoie de aşa ceva, dar toţi cei din administraţia publică, din cabinetele notariale, consultanţi juridici şi avocaţi, sociologi, pedagogi, psihologi, economişti de varii tipuri, ziarişti (!!!), pentru toţi cei ce scriu rapoarte şi lucrează împreună cu alţii pe acelaşi document, a stăpâni tehnica cu pricina e o necesitate absolută. A nu o stăpâni nici la câţiva ani de la absolvire constituie o indicaţie de nedorit a propriului profesionalism.

Îmi recomandaţi o bancă?

Uite cum stau lucrurile: Mălina şi cu mine avem un cont comun, în Euro, cu două card-uri aferente, a căror întreţinere anuală costă 10 Euro bucata. Evident, la acestea se adaugă comisioane aferente diverselor tranzacţii. Contul l-am deschis în urmă cu mult timp, să tot fie vreo 8 ani de atunci. Anul acesta am aflat de la bancă (BRD) – Mălina în trei rânduri, eu de două ori – că ni s-a fraudat card-ul. Prima oară, prin mai, Mălina s-a trezit că nu poate folosi cardul, pe când călătorea prin străinătate. A sunat la bancă şi a aflat povestea cu tentativa de fraudare. Nu fusese anunţată. Din fericire mai avea bani pe un alt card, altfel rămânea prizonieră din cauza neplăţii hotelului… În dăţile următoare am fost sunaţi şi anunţaţi că ni s-a blocat cardul. Cel mai tare astfel de anunţ a fost însă azi: au sunat-o pe Mălina că are cardul blocat pentru fraudare. Card pe care îl ridicase de la sediul băncii săptămâna trecută şi nu îl folosise decât o singură dată: la 5 minute de la ridicar

Cartoful parlamentar

Într-un articol publicat acum câteva luni în Dilema Veche, Andrei Manolescu discuta despre contactul amuzant dintre românii ce ajungeau în străinătate în anii 1990 și supermarketurile de acolo. Izolați în afara discuțiilor despre hrănitul sănătos, românii aveau dificultăți în a pricepe, de exemplu, de ce există mai multe feluri de salată, de ce e bine ca și adulții să consume lapte, sau care e diferența dintre cartofii pentru copt și cei pentru salată. Vă îndemn să (re)citiți articolul pentru câteva detalii savuroase. Din păcate, dacă te uiți pe cifrele privind consumul de lapte de exemplu, pe ceea ce se consumă în restaurante, pe ceea ce se găsește în supermaket, realizezi că nici azi nu s-a schimbat mare lucru. Nu știm aproape nimic despre ce și cum ar trebui să mâncăm și continuăm să ne repezim la cartofi prăjiți cu cotlete de porc, la sosuri cu mult ulei, ciorbe lungi, mâncare multă la cină... Până și consumul de alcool este dubios: prea puțină bere și mult prea multe tării (și

Despre respect

Mă uit şi nu mă dumiresc. Citesc rapoarte despre şcoli aflate în diverse locuri din şcoală. Mă izbesc fraze de genul …aici, pe lângă faptul că trebuie să-i dai măcar minimum de cunoştinţe, trebuie să te duci acasă aproape zilnic . Învăţământul românesc pare a fi dominat în continuare de idea că menirea şcolii este aceea de a transmite cunoştinţe. Ca şi cum un doctor ar trebui să pună doar diagnosticul după ce apare boala nu să şi prevină apariţia acesteia. Sau un constructor ar trebui să facă doar pereţii, nu să îi şi tencuiască, că asta ar fi plictisitor. Arareori cadrele didactice vorbesc şi despre rolul lor de a discuta cu elevii, de a preveni tendinţele acestora de a abandona şcoala, despre valenţele de integrare în societate (scopul primordial al educaţiei...). Arareori un cadru didactic plasează şcoala în comunitate, altfel decât pentru a acuza părinţii că nu pregătesc suficient copiii sau că nu îi opresc pe aceştia din a se bate pe culoarele şcolii (de parcă culoarele nu

Țara lui Thomas

Imagine
Am un amic care a făcut facultatea de transporturi la începutul anilor 1990. Acum e în Canada. Atunci, la începutul anilor 90, ne întâlneam adesea vinerea în super-aglomeratul personal de 16 și 13 minute (ora s-a mai schimbat de la un an la altul), care făcea doar patru opriri de la București la Ploiești și care străbătea distanța respectivă în doar 40 de minute. Prietenul cu pricina ne povestea la un moment dat ce aflase de la unul dintre profesorii săi: locomotivele și vagoanele alea amărâte, lipsite de confort, mustind de studenți, puteau străbate cam în 15 minute cei 60 de kilometri ce despart Ploieștiul de București. Problema era însă că pentru astfel de viteze liniile nu erau OK. Pentru noi, pe atunci, era un soi de vis să vedem cum facem de acasă până la București jumătate de oră, eventual pe o linie comună cu cea a metroului... Ne gândeam că România, Ministerul Transporturilor, va investi în linii, așa cum războiul din Yugoslavia asigurase finanțarea, prin 1995/1996, și pen

România şmecheraşilor

Deciziile lui Traian Băsescu din ultimul timp au fost unele interesante, atractive prin ingeniozitate. Uite, de exemplu, a propus un referendum, ba chiar două, pe o temă ce reflectă unul dintre miturile contemporane ale României contemporane (parlamentul unicameral mai bun ca bicameral, deşi am senzaţia că literatura din ştiinţele politice zice altceva). A doua temă este şi ea consensuală: reducerea numărului de parlamentari şi probabil legitimă. Discuţia despre legitimitatea soluţiilor propuse este însă superfluă, momentul votului fiind cel de interes: simultan cu alegerile pentru Preşedinte. Calculul e simplu: „dacă Parlamentul respinge referendumul ca fiind imoral, dau în ei, zicând că vor doar să își păstreze scaunele; dacă o acceptă, iar câștig, că lumea e de acord cu punctul ăsta de vedere, iar eu sunt cel care l-a propus”. O chițibușărie care evident poate aduce puncte în plus celui ce propune soluţia consensuală. Din păcate, pentru preşedintele în funcţiune a părut mai puţin

Pantofi sport ... obsceni?

Imagine
Uite ce am mai fotografiat prin Lisabona: A, să nu uit să dau un detaliu: ați văzut cum se numesc pantofii?!

Lisabona, septembrie 2009

Imagine
La o primă vedere, în cartierul de blocuri din jurul universităţii, Lisabona m-a surprins neplăcut. Părea un soi de Bucureşti: destulă mizerie, oameni sărmani, servicii de proastă calitate, înghesuială, planing urban deficitar. Primul contact – nocturn – cu centrul, mi-a sugerat un soi de Bucureşti cu mare şi câteva coline (şapte la număr). Plus fascinantul mozaic al pavajului străzilor din centru! Dar şi faţadele scorojite ale clădirilor, în centru, în cartierele vechi (cum ar fi vestitul Alfama). Contrast puternic faţă de clădirile pavate cu azulejos . Mai apoi am urcat la Castel, am văzut elevatorul stradal, am văzut străzile din Bairo Alto într-o vineri noapte. Am mers în Belem, şi apoi, pentru o zi, la Sintra. Mai ales Sintra (25 de minute cu trenul distanţă de Lisabona) mi-a plăcut. Bun, mare lucru nu pot zice de Lisabona: conferinţa a fost destul de densă, sunt multe pe care nu le-am văzut în oraş. Mai degrabă mi-a lăsat impresia unui oraş atipic pentru Europa, şi fără discuţ

Traian Băsescu

Eu cred că Băsescu, ca şi Iliescu, îşi doreşte sincer următoarele lucruri: 1. Să rămână în istorie ca un individ care a reformat, civilizat, propăşit naţiunea 2. Să ajute la dezvoltarea României 3. Să construiască o ţară frumoasă, cinstită, bogată. Ca şi Iliescu, pentru Băsescu scopul scuză mijloacele. Unul a folosit (direct sau indirect) minerii, altul interpretează în mod original orice lege. În opinia mea, ambii sunt periculoşi: unul ne-a învățat că atunci când ai putere trebuie să o foloseşti împotriva minorității, altul ne sugerează non-stop că legile nu contează şi că dacă ţi se pare că ai dreptate poţi să le ignori. (evident, mă asociez din plin aici urărilor de bine adresate de Claudiu unui astfel de comportament). În fine, ambii uită că ţara este formată din oameni, şi nu din păpuşi, animale sau păsărici. Cu alte cuvinte, dacă vrem să ne dezvoltăm, trebuie să o facem împreună. Un proiect modernizator este al nostru, al tuturor, şi nu al preşedintelui (indiferent de numele u

De ce nu cred că avem nevoie de Preşedinţie

1. România este o ţară tradiţională, care îşi caută mereu modelul într-un lider unic. Pe de altă parte îşi doreşte să devină modernă, adică un loc în care toţi gândesc cu capul lor. Modelul liderului unic devine prin urmare un obstacol în calea schimbării rapide. 2. Structura politică românească actuală include incertitudini evidente în ce priveşte rolul Preşedintelui şi funcţiile sale de natură executivă. Astfel de neclarităţi îl împing uşor-uşor să se considere deasupra legii (în ideea că scopul scuză mijloacele şi fără nicio intenţie malefică) şi să exploateze toate portiţele care ii permit să împingă societatea către modelul liderului unic, luminat, care etse departe de a fi un proiect care sa aibă de a face cu reprezentările contemporane despre civilizaţie. 3. Este criză, iar aparatul prezidenţial costă bani. Vă daţi seama câţi angajaţi are Cotroceniul, la cât se ridică cheltuielile de pază şi protocol? Vă daţi seama că este posibil să fie vorba de o economie echivalentă cu tăie

Rule of law

Ion Iliescu îşi dorea o democraţie originală. A rezultat un sistem pe jumătate prezidenţial, pe jumătate parlamentar, marcat de prezenţa mereu ameninţătoare a unor mase de oameni cinstiţi, corecţi, justiţiari, iubitori ai panseluţelor de la Universitate, conduşi de Miron Cosma. Traian Băsescu are un mod original de a intrepreta constituţia: în litera, nu în spiritul ei. (dacă ai o majoritate declarată, este firesc ca aceasta să desemneze primul ministru; este regula fundamentală a constituţiei noastre). În proiectul (eşuat) de constituţie europeană sunt înscrise 10 valori fundamentale ale comunităţilor europene . Una dintre ele este „rule of law”. Lucrurile nu se fac la întâmplare, după voia fiecăruia, ci sunt constrânse e un consens al societăţii în jurul unor reguli minimale. În întreaga dezbatere sociologică despre modernitate , una dintre dimensiunile fundamentale ale acesteia, în comparaţie cu tradiţionalismul, este legată de aceeaşi „rule of law”. Am scris de mai multe ori,

Valoarea, onoarea, candoarea, sudoarea

Ciorbea, Băsescu, Boc. Ăştia trei au reuşit. Funar a eşuat. Oprescu încearcă şi el. Toţi au fost aleşi pentru un post (primar), promiţând că vor duce la capăt reforme, proiecte, programe, că vor civiliza şi vor propăşi oraşul. Toţi, oameni de onoare, cu o candoare deosebită, au invocat motive superioare pentru a renunţa la sudoarea de a duce la capăt proiectele făgăduite alegătorilor şi a face noi promisiuni, de astă dată la scară mai mare. Toţi au părut convinşi că oameni de valoarea lor se nasc mai rar. Oare cât de rari or fi de fapt astfel de oameni dacă fără prea mult efort am putut numi dintr-un foc cinci, toţi cinci contemporani?

Nobel

Nu am citit nimic de Harta Müller. Nici măcar nu auzisem de domnia sa până ieri. Probabil că sunt mulţi în aceeaşi situaţie. Posibil ca Nobelul primit să fie legat de consideraţii politice. Mai toate Nobelurile au o natură politică inerentă, dar laureaţii nu sunt lipsiţi de valoare. poate nu or fi ei neapărat cei mai buni, dar e clar că au valoare. Aşa că o să citesc cu siguranţă Herta Müller, mai ales dacă găsesc din romanele acelea care se vând cu 5 lei, la reducere (ştirea despre preţul cărţilor Hertei Müller a făcut ocolul presei ieri, în ziua când s-a anunţat că a câştigat Nobelul. Mai puţină vâlvă a făcut faptul că mai fusese nominalizată de două ori la Nobel. Faptul mi se pare sugestiv pentru capacitatea presei de a informa...) Herta Müller mi se pare însă interesantă ca fapt social: dintr-odată au reapărut şi au început să fie valorizate interviuri mai vechi, precum şi scrisori critice către establishmentul intelectual bucureştean. Părerile domniei sale căpătă dintr-odată

Victor Boc şi Emil Ciorbea???

Nu ştiu cum se face că iar îmi vine în minte domnul Victor Ciorbea. Un mare domn! Un mare prim ministru! Ardelean, prin urmare superior. Jurist, absolvent premiant al facultăţii. Convins că deţine cheia de boltă a adevărului unic, domnul Ciorbea pare a susţine şi astăzi că este cel mai mare prim ministru în viaţă pe care l-a avut România (sau cel puţin aşa îmi amintesc că spunea cu emfază într-o emisiune televizată pe care am văzut-o în urmă cu 7-8 luni). [Mândria sa se bazează, din câte am observat pe performanţa sa universitară de şef de promoţie. Uită că de fapt era şeful de promoţie al unui sistem educaţional cu performanţe discutabile. Prin care am trecut cu toţii, de altfel. Numai că nu toţi am performat atât de bine, nu ne-am conformat atât de măiastru normelor impuse de sistem, ceea ce creează unele circumstanţe pentru majoritatea populaţiei ca să aibă unele deprinderi dincolo de tarele sistemului.] Mă întreb: oare domnul Boc, de asemenea jurist, ardelean, fost primar ce a

Marketing bisericesc

Imagine
Textul, care nu se vede foarte bine în imagine, spune aşa: Sprijiniţi Sfânta Biserică! Cumpărând lumânări de la sfânta noastră biserică, faceţi un act de caritate, dar dovediţi în acelaşi timp şi credinţa, iubirea şi evlavia dumneavoastră faţă de domnul nostru Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu. Am făcut fotografia în pronaosul unei biserici oarecare. Dincolo de aspectele comerciale ale îndemnului, ar fi de reţinut câteva mesaje desprinse din conţinutul reclamei: - fie slujitorii Domnului nu prea stăpânesc subtilităţile limbii române, - fie: biserica cu pricina e un loc de toată mila (altfel de ce cumpărând de la ei ai face un act de caritate??) cei de acolo văd o potenţială contradicţie între caritate şi credinţa întru Hristos, contradicţie marcată de acel "dar" din text şi care nu poate fi rezolvată probabil prin prea multe mijloace. Între aceste puţine căi drepte, probabil cumpăratul de lumânări din locul cu pricina străluceşte prin valenţele-i spirituale...

Despre căţeii lui Grigore Alexandrescu

Imagine
Vă mai aduceţi aminte de iniţiativa cu cele 10 zile de concediu fără plată? Ştiţi cum se poate realiza ea legal? Simplu, anunţi organizaţia finanţată din fonduri publice, să zicem un Institut de cercetare, că îi diminuezi fondul de salarii cu 9%. Apar două opţiuni: dai pe cineva afară, sau le ceri tuturor să renunţe la câteva zile de plată. Prima opţiune este cam ilegală, condiţiile ca să poţi da afara pe cineva fiind extrem de dificil de îndeplinit. Rămâne atunci să îi rogi pe angajaţi să se ofere voluntar ca să renunţe la o zi, două, trei de salariu. Dacă refuză, poţi da afară conducerea, ca incapabilă să gestioneze bugetul. Ştiţi care e partea frumoasă? Iniţial vroiai să îi trimiţi 10 zile în concediu fără plată. Acum nu le plăteşti salariu 10 zile, dar ei continuă să muncească. Şi o fac fiindcă aşa vor ei, că asta semnează. Gratis, pentru binele public. La urma urmei sunt nişte îmbuibaţi. O singură dilemă îmi rămâne vâjâind prin căpăţâna ineficientă, de angajat în cercetare: S

Poker electoral

Imagine
Evenimentele cu demiterea vicepriministrului şi continuarea lor mi s-a părut un soi de poker jucat la cacealma. Cel mai inovativ a fost, ca de obicei, preşedintele, cu a sa propunere de mediere: ministrul să fie de la opoziţie sau măcar un tehnocrat. A fost un soi de joc în care orice făceai pierdeai, aşa că toate părţile au amânat decizia. Până la urmă tot preşedintele a oprit licitaţia, semnând o cerere pe care gurile rele zic că şi-ar fi trimis-o singur, prin intermediul lui Boc. Rămâne de văzut dacă are cineva vreun as prin mânecă, cine va umfla potul şi dacă miza va fi cumva plătită de populaţie. Altfel, nu e altceva decât un exerciţiu democratic firesc, bruiat doar de capacitatea redusă de comunicare şi negociere a actorilor implicaţi.

"Tatulici-ul light"

Nu ştiu cum se întâmplă, dar se întâmplă prea des. Eu nu prea mă uit la televizor, dar când îl deschid dau peste câte un talk-show. Cândva mi se păreau interesante. Îmi amintesc cum în perioada 1996-1998, politica se făcea în bună măsură la talk-show. Adesea chiar se întâmpla să văd discuţii serioase. Aşa cum mi s-a întâmplat să văd acum pe la italieni, englezi sau portughezi. Vin 1-2 invitaţi şi dezbat câte o chestiune. Fiecare îşi spune părerea, este ascultat şi i se răspunde la obiect. Opiniile sunt argumentate. Chiar dacă uneori apar şi ironii, nu am prea văzut acel sterotipic "da' voi aţi făcut aia şi voi pe aialaltă". Azi, dornic să văd ce e cu guvernul, am deschis Realitatea TV. Ca de fiecare dată am avut ocazia unică de a admira un sobor de oameni de bine (vă mai aduceţi aminte sintagma??): doi-trei ziarişti, unul de la PSD, unul de PDL, unul de la PNL şi unul independent, dar înregimentat bine pe la Cotroceni. Eu îi zic adunării ăsteia "stilul Tatulici ligh