Postări

Se afișează postări din ianuarie, 2010

Olimpiada ... mogulilor :)

Imagine
Cei care nu au aflat ce sunt MOGULII şi cu ce se ocupă ei, se pot documenta aici sau aici . Propun sa facem o petiţie de comasare a Ministerului Sportului cu cel al Turismului, prin absorţia primului de către cel din urmă. Apoi, cu Elena Udrea în frunte, vom câştiga medalii multe la olimpiada de iarnă, iar primăriile de sector o să aibă o justificare clară pentru menţinerea maldărelor de zăpadă printre blocuri, pe străzi, în urma plugurilor: ele permit populaţiei să se antreneze pentru olimpiada de iarnă. PS. Dâmburile de zăpadă din imagine se numesc moguli, iar schiatul pe deasupra lor este sport olimpic. Cum ar fost să se cheme "Dâmb skiing"? :)

Un popor responsabil

Pe unul l-au doborât serviciile secrete. Altul a descoperit că sunt 324 de inşi care nu îl lasă să lucreze pentru bobor. Pe altul l-a pîrjolit flacăra movulie. O fi vreunul printre noi care să fie în stare să îşi asume propriile erori??????

Cărţi despre anii 1980 şi 1990

Imagine
Am citit în ultima vreme un pic de literatură românească contemporană. Cum o parte din ceea ce am citit aduce în prim plan cam aceleaşi decade, cred că merită să pun laolaltă câteva gânduri despre unele din aceste romane. Am dat şi note de la 0 la 10, cu precizarea că dau greu note peste 8 şi că, evident, acestea reflectă exclusiv gustul meu în materie de cărţi. În O limbă comună (Polirom, 2004), formatul ales Sorin Stoica mi-a amintit de … Emil Cioran. Similitudinea este doar de formă şi doar vagă, dar mie asta mi-a venit în minte citind cartea. Ca şi Cioran, Stoica foloseşte fiecare capitol pentru a-şi expune gândurile despre câte un lucru din viaţă. Se opreşte însă doar asupra aspectelor vieţii de zi cu zi, fiind mai puţin preocupat de scopurile majore ale vieţii. În plus, Sorin Stoica nu caută să producă filozofie, ci un roman închegat, cu acţiune şi personaje. Romanul este conceput ca o serie de istorioare, legate însă între ele de tenta autobiografică, de personajele ce revin

Despre ceilalți

Aţi observat cât de mulţi oameni proşti, corupţi sau rău intenţionaţi sunt în jurul nostru? Politicienii, ziariştii, bugetarii, funcţionarii de la poştă, cei de la RENEL, cei care mânăresc sondaje, cei care pun asfalt, cei care fac programa didactica, cei care conduc fără să aibă grijă de ceilalţi, cei care … Cred că dacă îi pui cap la cap rezultă că toţi sunt proşti. Toţi în afară de cei de faţă, desigur. Asta îmi aminteşte de Eminescu – geniul neînţeles. Păi dacă era aşa de genial, cum de nu s-a gândit la o cale de a-i face pe ceilalţi să îl urmeze, să îl înţeleagă? Şi uitându-mă acum la cel ce citeşte aceste rânduri, singurul sau unul dintre puţinii incoruptibili, mă întreb ce rost are să blamezi societatea? La urma urmei tu eşti singurul normal, restul nu merită să te gândeşti la ei, să îi bagi în seamă, să îi întrebi ce părere au. Ei ar trebui să execute necondiţionat ordinele tale.

Țara afișelor

Imagine
Imaginea de mai jos înfăţişează o casă oarecare din cartierul Primăverii, din Bucureşti, la începutul lui noiembrie 2009. O casă îngrijită, cu faţada bine întreţinută … şi cu un afiş lipit în colţul din dreapta jos al imaginii. Afişul e unul obişnuit pentru vremurile noastre. Îl poţi întâlni pe orice casă, pe uşa oricărui bloc. Face parte din obiceiul locului. De astă dată e vorba de cei de la Gaze, dar putea fi la fel de bine vorba de Lumină, Apă Caldă, Apă Rece sau cine mai ştie care furnizor de servicii. Oare cine o plăti timpul celor care trebuie apoi să dezlipească afişele şi să repare stricăciunea adusă faţadei? Oare or fi mulţi care să îşi pus întrebarea dacă acest mod de a face anunţuri este civilizat? Oare s-or fi gândit mulţi că o fi vorba de o manifestare a puterii („eu controlez gazele, aşa că pun afiş când şi unde vreau eu, voi fiţi fericiţi că vă anunţ!”)?

Education gap?

The Independent din 29 decembrie 2009 deschide ediţia cu o discuţie despre recenta decizie a Ministerului Educaţiei de la Londra de a cere grădiniţelor să pună la mai multă treabă băieţii. Este o chestiune destul de cunoscută că, în ziua de azi, în întreaga Europă (da, şi în România), fetele sunt (mult) mai performante şcolar decât băieţii. Acest lucru se vede în testele şcolare la sfârşitul clasei I, la clasa a IV, la a VIII-a şi tot aşa până la accesul net superior al sexului slab la studii universitare. (la noi fetele au depăşit băieţii ca pondere în numărul de studenţi începând cu generaţiile născute la începutul anilor 1970, de atunci încoace distanţa dintre fete şi băieţi adâncindu-se mereu) De fapt, distanţa dintre fete şi băieţi se măreşte, în defavoarea băieţilor, nu doar cu fiecare generaţie, ci şi în interiorul aceleiaşi generaţii, odată cu scurgerea timpului, odată cu trecerea pe un nivel de şcolarizare superior. De aceea britanicii se arată atât de preocupaţi de pro

Finanţarea cercetării

La sfârşitul anului trecut, oarecum neaşteptat, CNCSIS a anunţat o nouă competiţie pentru finanţarea de granturi de cercetare. Este interesant cine poate aplica, ca şef de echipă, la principalul tip de proiecte. Sunt trei condiţii, care nu sunt listate ca atare, dar sunt incluse pe la diferite puncte ale prezentării programului: 1. să nu aibă alt proiect în derulare; 2. să fi terminat doctoratul de cel puţin 8 ani; 3. să aibă prestigiu. Primul punct este unul firesc în vremuri de criză. Îl susţin fără rezerve. Cum eu am deja proiect în derulare, asta mă face să pot discuta mai lejer despre celelalte două puncte. Condiţia 3 e de fapt una orientativă. În text se spune ca evaluarea se face în funcţie de prestigiul internaţional și prin numărul de publicaţii ISI sau echivalent, fără a impune o limită minimă. La fel sunt evaluaţi şi membrii echipei. Condiţia mi se pare mult prea lejeră. Măcar dacă se impunea să aibă un articol ISI cu factor de impact peste media sau măcar jumătatea me