Postări

Se afișează postări din octombrie, 2007

Cărţile pentru copii: unde trimitem generaţia viitoare?

Există fără îndoială clasici recunoscuţi ai poveştilor: Andersen, Perault, Fraţii Grimm, Ispirescu, Creangă, Slavici şi mulţi alţii pe care i-a citit şi răscitit în copilărie. Am reînceput de câţiva ani să ii recitesc citindu-i Irinei din cărţile lor. Acum sunt altfel decât atunci când eram eu mic: au coperţi lucioase, o ilustraţie bogată şi frumos colorată, arată chiar foarte bine (Teora excelează în privinţa asta). Am trăit o vreme cu impresia că m-am dezvoltat intelectual fantastic în ultimii 25-30 de ani. Cărţile de poveşti mi se păreau mult mai complexe pe când eram eu mic. Acum, constat că din două-trei mişcări acţiunea este gata, decorul este doar schiţat. Am crezut că aveam în copilărie o imaginaţie bogată şi inventasem tot felul de detalii pe care marii maeştrii amintiţi mai sus nu le puseseră niciodată pe hârtie. Eram total dezamăgit de scriitura lor, aşa cum o citeam Irinei din cărţile de la Teora. Din fericire, am reuşit să infirm toate ipotezele din paragraful an

Destinul majorităţii relative: e pluribus unum

În urmă cu ceva timp, în decembrie 1996, după turul II al alegerilor prezidenţiale (Ion Iliescu pierdea atunci în faţa lui Emil Constantinescu), eram pe teren, într-un sat din Suceava, pe acolo p[e unde „se agaţă harta în cui”. Un sătean, aflat pe la 60 de ani, mi-a zis atunci ceva de genul următor: Domnule, dumneata vii de la Bucureşti, spune-mi şi mie cum se poate aşa ceva: eu am votat cu Iliescu, nea Gică a votat cu Iliescu, vecinu’ Fane a votat cu Iliescu, Costel de acolo a votat cu Iliescu, TOŢI am votat cu Iliescu… Cum să iasă Emil ăla??? Zilele trecute, am lăsat un comentariu pe blog-ul unui proaspăt absolvent de ştiinţe politice. Spuneam acolo: „Şi cum romanii iubesc autoritarismul…”. Mi s-a răspuns prompt, de către deţinătorul blog-ului respectiv: […] nu cred ca majoritatea romanilor sunt mai iubitori de autoritate. Eu, personal, nu cred ca pot sa numesc multi indivizi pe care ii cunosc sau cu care comunic si care “iubesc” autoritatea. No further comments.

Modelul american

România aleargă de destul de multă vreme după doi iepuri, nehotărându-se pe care să încerce să îl prindă. Am intrat în UE, dar parcă unei largi părţi a "Intelighenţia" i se pare cu mult mai ispititor modelul american: democraţie autoritară (sic!), cu doar două partide, nu foarte diferite ideologic, vot uninominal, grupuri de lobby, religiozitate relativ ridicată, acces relativ facil la arme de foc, toleranţă selectivă, inegalitate mai mare decât în Europa, un accent mai ridicat pus pe muncă etc. Iepurele american are şi avantajul de a fi mare (numeros şi întins, ca să fiu mai precis) şi bogat. Să fie el oare şi mai rapid? Un articol din Social Science Quarterly ridică (din nou) unele (mai vechi) semne de întrebare, vizile încă din titlu : John Komlos, Benjamin E. Lauderdale (2007). Underperformance in Affluence: The Remarkable Relative Decline in U.S. Heights in the Second Half of the 20th Century. Social Science Quarterly 88 (2), 283-305. Textul observă stagnarea med

Ş'încă unu'...

A răsărit încă una bucata sondaj . De astă dată nu apar zecimale, dar lipsesc elementele esenţiale: când s-au cules datele, volumul eşantionului, marja maximă de eroare şi probabililitatea cu care aceasta este garantată. Cred de asemenea că lipseşte şi sursa: mă îndoiesc că cei de la Penn, Schoen, Berland & Associates au în România o filială care face culegere de date, aşa că probabil au comandat colectarea unei agenţii dintre cele care activează pe piaţă. În absenţa acestor informaţii, articolul din Jurnalul Naţional este caduc: cifrele nu pot fi comparate cu altele şi, mai mult, reprezintă doar un zvon neverificabil :( PS. Şi cu asta gata, mă opresc din a mă minuna despre cum sunt prezentate sau realizate sondajele, că m-am lămurit: în privinţa asta Brucan a fixat probabil destul de corect limita minimă până când ...

Cum în curând va fi interzis să mai vorbeşti despre sondaje, o fac şi eu cât pot :)

„Potrivit barometrului de opinie publica INSOMAR pe luna octombrie, doar patru partide ar mai intra in Parlament: PD, PSD, PNL si PNG.” Citatul de mai sus nu reprezintă câtuşi de puţin realitatea, ci doar un subtitlu din Cotidianul . Ca de multe ori în needucata noastră ţară, a face pare a fi echivalent cu a ştii. Iar jurnalistul ce semnează articolul din link, pare a fi văzut de curând Ratatouille şi, pătruns de crezul marelui Gusteau ( "Anyone can cook!") , s-a gândit că oricine poate scrie despre orice. PRM (4,9%) si UDMR (4,8%) sunt catalogate a nu fi în stare să intre în Parlament. Stau şi mă întreb a cui o fi necunoaşterea mai mare: a celui ce semnează articolul (care oricum ar fi trebuit să ştie cum să prezinte o ştire, să facă un double-check şi să vadă că ponderile pentru PRM, respectiv UDMR, nu au nici o şansă să fie semnificativ diferite de 5% - la o probabilitate rezonabilă de garantare a rezultatului) sau a celui de la INSOMAR pe care nu l-a dus capul

Sondajul cu bucluc

Premise: 1. Constat adesea că o mulţime de colegi de breaslă simt nevoia deosebită de a ieşi în prim plan cu rezultate spectaculoase, fără a acorda însă atenţie rigorii. Apoi le furnizează presei, ca „să se vadă la TV”. 2. De câţiva ani, găselniţa agenţiilor de colectare a datelor sociale din România în materie de măsurare a intenţiei de vot la alegerile prezidenţiale este să prezinte date privind încrederea în diverse personalităţi. Fără îndoială este o opţiune utilă: încrederea se poate converti în voturi, şi cum mai este mult până la alegeri şi nu se ştie cine va candida, simpla înregistrare a intenţiilor de vot poate fi neproductivă. Cum însă încrederea nu înseamnă intenţie de vot, după părerea mea neînregistrarea sau neraportarea intenţiei de vot face ca procentele de încredere oferite pe tavă presei să fie doar nişte cifre lipsite de conţinut. Absenţa măsurării intenţiei de vot determină de altfel presa să se arunce orbeşte pe orice cifră, dezinformând populaţia. [aceasta

Sci-Fi magazin

Am zărit, întâmplător, Sci-Fi Magazin la un chioşc de ziare. Am cumpărat-o plin de speranţă. Am fost impresionat plăcut: majoritatea povestirilor sunt de bună calitate, preluate cu copyright cu tot. Fără să strălucească, tiparul este de calitate acceptabilă: 80 de pagini A4, foaie lucioasă, paginaţie fără fisuri majore, făcută probabil în Word. Nu există grafică, dar asta contează mai puţin pentru cei care iubesc literatura SF pentru conţinutul ei. Preţul este modic: 5 lei. Abia aştept numărul 2!

Remeş ...

Era un personaj compromis încă din legislatura 1996-2000. Numele parcă îl marca: cum să te cheme în acelaşi timp şi Decebal şi Traian?? Vă daţi seama ce mai bătălii interne avea de dus în căutarea compromisului toleranţei? Spunea răspicat lucruri care puteau fi uşor catalogate drept prostii. După ce partidul a decis că nu mai susţine o alianţă nefuncţională (CDR), a desprins o aripă, trecând alături de – între alţii – cel ce avea ulteriori să îl „îngroape” – Mureşan. Tăriceanu ar fi trebuit să îi ceară lui Remeş demisia în alb încă de la începutul poveştii cu DNA. Ce e drept, diversiunea „ţuica şi caltaboşii” făceau iniţial povestea destul de incredibilă… Acum, în mod normal, Tăriceanu ar trebui să se gândească şi el la demisie … Problema este că nu poate. România riscă să piardă (şi probabil o face) subvenţiile venite de la UE pentru agricultură (detalii: aici ). Cine era ministru la Agricultură? Remeş! Mai probabil vina nu este însă doar a lui Remeş, ci e combinată cu gest

Statul poliţienesc

Mălina îmi zicea ieri că am început să înlocuim o ideologie totalitară cu o alta, dar că, în cazul comunismului oamenii mai obişnuiau să realizeze că ceva e în neregulă. Noua ideologie autoritară prin manifestări este vizibilă la tot pasul. Iată trei exemple de prin ziarele din ultima vreme: Darwin, exclus din manualele de biologie ? - despre interzicea libertăţii de gândire Fără sondaje în timpul campaniei electorale - despre interzicerea libertăţii de expresie Povestea cu flagrantul lui Remeş difuzat la TVR - despre controlul puterii asupra televiziunii (cum naiba a ajuns caseta de la DNA fix la TVR?????) [vezi postul următor pentru opinia despre conţinutul poveştii cu Remeş] Dacă ultimul exemplu poate fi văzut doar ca o dovadă de mârlănie din partea tuturor celor implicaţi, primele două reprezintă încălcări grave ale normelor la care aderăm formal. Nu are rost să intru în detalii, ele fiind dezbătute din plin (de exemplu aici , aici , aici , sau aici ), doar le

Capacitatea de a comunica

Am scris mai demult , despre faptul că românii, intrând rar în relaţie cu alţi indivizi, nu ştiu să comunice şi ofeream între altele argumentul mesajelor primite pe adresa ICCV: lipsite de formula de introducere, adesea formulând cereri din care nu se înţelege obiectivul, de multe ori fără să poţi pricepe cum se numeşte expeditorul. Primesc acum un mesaj care mă întreabă dacă am mai făcut campanii pe blog şi îmi solicită să ofer un preţ. Mesajul este semnat, are formulă de introducere etc., ceea ce reprezintă oricum un progres :). Expeditorul spune că ar avea adresa mea de la o persoană pe care, după nume, nu cred că o cunosc. Cum adresa mea de e-mail este cât se poate de publică, mesajul ia deja un punct în minus. Expeditorul mi se adresează la „per tu”, ceea ce nu mă deranjează în mod normal, însă nu şi atunci când de fapt acest „per tu” sună a o luare de sus, şi când este inclus în deschiderea unei comunicări care ar avea scopul să deschidă o relaţie de afaceri :))). Încă

Leapşa: de-a administraţia publică

Preiau de la Cristi o leapşă iniţiată pe aici , dacă i-am nimerit bine sursa, o leapşă despre ce ar fi de făcut ca să îmbunătăţeşti activitatea administraţiei locale. Tentaţia iniţială a fost să spun că nimic, evoluţia curentă fiind clar către bine. Administraţia locală este mai uşor de controlat decât cea centrală, oamenii văd imediat ce se face şi cum se face şi chiar dacă sunt încă numeroase probleme, evoluţia este mai mult decât pozitivă. Excepţia majoră este Bucureşti-ul, strâmb împărţit în sectoare lipsite de identitate şi conţinut, dar şi aproape complet netransparent, atât la nivel de Primărie Generală, cât şi de Primării de Sector. Cauza rezidă în primul rând tocmai în diviziunea incertă a responsabilităţilor între sectoare şi Primării, în lipsa sentimentelor de apartenenţă dezvoltate de cetăţeni fată de propria Primărie. Ce aş face? Iacătă: Aş da mai multă putere Administraţiei Locale , inclusiv în colectarea resurselor, în detrimentul Administraţiei

Despre cutii buclucaşe, cărăuşi şi „unde-i lege …”

Pe la începutul anului , mi-am depus dosarul ca să devin CS II (adică cercetător ştiinţific gradul II, echivalent al conferenţiarului din învăţământul superior). ICCV a organizat un concurs, mi-a propus dosarul la Academie, iar Academia l-a analizat şi l-a avansat către Autoritatea pentru Cercetare, care la rându-i se pregăteşte să îl trimită la Ministerul Educaţiei (MECT), unde o Comisie de Ştiinţe Sociale îl va analiza şi, dacă îl va găsi bun, îl va trimite la o Comisie pentru Titluri Universitare, care, după ce îl va analiza, îl va trimite la Ministru ca acesta să semneze un ordin prin care pot deveni CS II. (sper să nu fi încurcat cumva etapele!) Pentru asta am întocmit, conform legii, un dosar, incluzând alături de un CV exhaustiv şi de descrierea sumară a unora dintre 'realizările' mele (cărţi, granturi, articole etc.) şi copii după toate publicaţiile realizate în ultimii 5 ani. A rezultat o mapă şi o cutie voluminoasă şi grea de hârtie de xerox în care se aflau cărţ

Rugby

Echipa României e departe de a fi rupt gura târgului la Cupa Mondială de Rugby. Poate puteam bate Italia dacă din când în când mai dădeam drumul la balon şi pe trei sferturi. S-a muncit mult şi cu multă crispare pentru o victorie la limită cu Portugalia. Nu am contat cu Scoţia. În schimb, dezinhibaţi, s-a prestat onorabil cu Noua Zeelandă. Ceea ce m-a impresionat a fost însă faptul că băieţii aceia mari, aproape butucănoşi, cântau din suflet imnul ţării. Chiar aşa cum e el, ales neinspirat, cu o melodie nu tocmai mobilizatoare, aruncând din start vina pe alţii pentru eşecurile proprii, Deşteaptă-te române este imnul nostru şi se cuvine să îl cântăm în astfel de ocazii. Ceea ce multe alte echipe naţionale nu o fac, băieţii de la rugby au făcut-o din plin. Şi mai mi-au plăcut suporterii români, probabil în marea majoritate români ce au migrat în Franţa, respectiv Scoţia, care se bucurau şi susţineau echipa ori de câte ori aveau prilejul. PS. Nu are rost să fac un label nou, a

Un panseu de la Mălina

Mălina mi-a zis ceva de genul următor: corupţia este atât de puternică în ţara asta încât a fost nevoie să se aducă un rege german. Iar primul moştenitor al acestuia născut în România (şi care a ajuns rege), a fost deja unul corupt…

Spectatorii

Mă gândeam de ceva timp să scriu despre asta. Mă stârniseră meciurile de Diviza B, pe stadioane pustii, sancţiunile primite de Rapid, Steaua, Dinamo, pentru a juca cu stadionul gol. S-a adăugat acum şi inabilitatea managerială a Stelei de a umple tribunele la meciul cu Arsenal. Dacă reducem ecuaţia fotbalul la câţiva termeni, aş zice că, începând cu sfârşitul secolului XIX, lucrurile se petrec în felul următor: · nişte băieţi aleargă după o minge · spectatorii vin şi se uită, se distrează, îi susţin pe băieţi prin încurajări (devin al 12-lea jucător), şi asigură echilibrul financiar al întregii chestiunii, plătind bilete, cotizaţii de socios, cumpărând fulare, tricouri, brelocuri, steaguri, fanioane etc. Oricine a jucat pe computer jocuri de management sportiv, poate spune o grămadă de lucruri despre importanţa suporterilor în gestiunea clubului. Hai să vedem cum e la noi: cluburile nu sunt deloc interesante financiar de prezenţa suporterilor. Vine un

Democraţie?

Un argument invocat în defavoarea guvernului minoritar al României: „nu este posibil ca o minoritate să dicteze majorităţii, aşa că guvernul nu reuşeşte să îşi treacă prin Parlament ordonanţele. Prin urmare nu putem vorbi de democraţie, mai ales că grupul de la puere nu reprezintă o majoritate”. Hai să vedem la ce servesc Parlamentele, de ce au fost ele înfiinţate: în esenţa, acolo diferitele grupuri din societate îşi desemnează reprezentanţii, iar aceştia dezvoltă soluţii de compromis asupra modului de administrare a societăţii (i.e. asupra modului de guvernare). Hai să vedem ce se petrece când ai o coaliţie de 60% la guvernare: ea îşi trece prin Parlament legile netulburată, impunând minorităţii părerea majorităţii. Dar dacă este vorba de un guvern de compromis, susţinut în absenţa existenţei unei majorităţi? Păi atunci, de fapt, nu mai ai minorităţi din punct de vedere al raportului faţă de putere. Tot atunci, Parlamentul este în mod evident mai puternic decât unea

Becali prodest

Ştire: Guvernul a anunţat că iniţiază o subscripţie publică pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului, cotizând o sumă importantă de la bugetul statului. Nu o să comentez despre legitimitatea actului (de ce nu s-ar cotiza şi pentru o Catedrală catelică, Adventistă, Bivolariană, Atee etc., că doar şi aceşti români sunt contribuabili?), însă o să mă întreb cine o să fie principalul beneficiar. Din punct de vedere politic, principalul beneficiar o să fie cel care îşi va permite să cumpere – din nou! – voturi cu bani. Altfel, ar putea creşte atractivitatea turistică a prăfuitei urbe bucureştene: am putea atrage turişti care să viziteze probabil cea mai mare construcţie religioasă a Mileniului III.

Încetaţi cu discrimarea câinilor şi cu favorizarea copiilor!

Citesc într-un post, pe un forum: "[...] i n Brasov eu nu am voie in niciun parc cu cainele pe cand cei cu copii au voie, asta in conditiile in care si eu platesc bani statului roman, si probabil ca mai multi ca majoritatea [...]" Mă cutremur şi nu îndrăznesc să mai comentez nimic. Ba da, mă întreb din nou de ce dracu' nu m-am hotărât să emigrez??????????