Uite un text pe care îl public cu ceva întârziere, din cauze legate (paradoxal?) de lipsa de timp. Eu mă aştept ca majoritatea celor pe care îi cunosc să trăiască minim 90 de ani. Nu este o simplă speranţa ci mai degrabă un „educated guess”, cum îi place profesorului Zamfir să spună. Medicina, regimul de viaţă, felul în care trăim astăzi sunt lucruri care fac ca cei din generaţia mea, mai ales dacă sunt mai educaţi decât media, să atingă fără probleme vârsta respectivă. Cu alte cuvinte toţi vor avea timp berechet să cunoască lucruri interesante şi să comită greşeli, să treacă prin deziluzii, să îşi piardă încrederea în sine, să îşi reevalueze viaţa, să treacă prin depresii, să aibă bucurii, împliniri, eşecuri profesionale succesive, ratări – ca să folosesc termenii lui Cristi. Mai ales ratările mă interesează aici. Deocamdată, doar incidentul nedorit al morţii cuiva apropriat mi se pare ireversibil. În rest, la vârsta noastră, calviţia, divorţul, fie el şi repetat de câteva ori, eşe