Belgian language

From a database with recent PhD theses:

Gendered toilets / Personalized equality

Ladiesroom	Mensroom

Location: Happy Pub, Bucharest.

Ignoranță guvernamentală?

CONTEXT

România are un deficit cert de forță de muncă. Am avut destul de mulți ani de creștere economică, dublați de emigrare și de absența aproape completă a imigrării. Sunt multe domenii în care locurile de muncă rămân neocupate luni, dacă nu chiar ani în șir. Medici și asistente, IT-iști, cadre didactice de calitate, electricieni și instalatori sunt doar câteva exemple.

Te-ai aștepta să vină din urmă o generație capabilă care să suplinească deficitul, în timp ce vârsta de pensionare ar crește. Nici unul din aceste lucruri nu se petrece. Mai rău, 4 din zece adolescenți au dificultăți de a rezolva probleme simple, de logică, de a descurca în lumea de azi, după cum o indică testele PISA aplicate în România.

Te-aș aștepta să atragem migranți. Legea românească este însă clară: avem o cotă de maxim 5500 cetățeni non-UE care pot primi drept de muncă pe an (aceasta este o cotă pe care o controlăm, nu ne-o impune nimeni). Ceea ce înseamnă că putem atrage doar cetățeni din UE (de fapt, probabil că nici aceștia nu ar fi bineveniți, dar ne impune legea UE să îi acceptăm; este aceeași lege ce permite românilor să lucreze în Italia, spre exemplu).

Dar statele UE sunt toate mai bogate și plătesc salarii mai bune decât noi și bulgarii. Ceea ce înseamnă că aici vor veni să lucreze predominant cei ce nu găsesc de lucru altundeva. Adică nu neapărat cei mai bine pregătiți.

CE SPUN PARTIDELE

ALDE este cel mai clar: nu avem nevoie de imigranți. Deloc. Se vor întoarce românii din diaspora. Am opinat de mai multe ori că această poziție este o himeră pe care Tăriceanu o tot repetă încă de pe vremea când era prim ministru.

USR este și el clar: programul său pentru educație nu există. Și nu poate invoca scuza ieftină că nu a avut timp să se pregătească pentru că ar fi un partid nou. Pur și simplu nu a avut nici un rând despre educație nici în campania de la alegerile locale.

PNL are un program subțire la educație. Subțire rău. Și nu a avut nimic în program despre migrație, fie ea imigrație sau emigrație.

Guvernul … ei bine, guvernul este decis: propunerea de buget scade bugetul alocat educației (ce e drept crește la cercetare cu triplul scăderii de la educație), alocă mai mulți bani ministerului pentru diaspora (dar nu avem practic nicio alocare pentru imigranți).

CE SE PETRECE DE FAPT

De fapt, Guvernul a mai făcut un lucru. Ar vrea să rezolve problema forței de muncă prin grațieri. Ordonanțele celebre au cel puțin șapte consecințe:
(1) Scot din închisori niște vajnici muncitori, aflați în floarea vârstei, precum Voiculescu sau Vîntu. Și îi păstrează liberi pe Dragnea și Ghiță, cei ce aduc plus valoare nației.
(2) Țin departe de țară românii plecați și încurajează emigrarea.
(3) Îi fac pe adolescenți să înțeleagă că a absolvi instituții de învățământ dubioase te duc la fotoliul de ministru.
(4) Legitimează furtul și abuzul. Creează astfel un mediu propice acelei generații din care 40% are premisele de a nu reuși să se descurce în viață prin cunoaștere. Valorile inculcate sunt adecvate susținerii unor lideri pentru care justiția este discriminatorie și unei societăți de tip tradiționalist, în care contează ce are chef unul sau altul, și cine are gura sau pumnul mai mare, nu ce spun legile.
(5) Învrăjbesc societatea. Prin aceasta continuă tradiția marilor gânditori Iliescu și Băsescu.
(6) Previn imigrarea. Nimeni nu va vrea să vină aici. Nici măcar investitorii. Ba nu, or să vină unii. Ăia care nu își doresc fair-trade. Dar stai, pe ăia tocmai ce a decis Trump că vrea să îi atragă în SUA:
(7) Prin urmare, Guvernul se asigură că nu vom mai avea creștere. Dispare astfel automat deficitul de forță de muncă.

CONCLUZIE

Punct ochit-punct lovit. Vivat Guvernul! Eficiență maximă: problema rezolvată, pacientul e mort.
Auf wiedersehen, good bye, adios speranțe de mai bine.

Pe scurt: România se află în față unui nou test al capacității instituționale de a elimina acțiunile nesăbuite ale unora. Să vedem cum rezistă.

Lista lui Dragnea? Poate nu...

În anii 1930, legionarii împușcau cu sânge rece pe cei ce îndrăzneau să gândească.

În anii 1940, fruntașii PCR îl forțau pe Regele Mihai să abdice, șantajându-l prin amenințarea de a linșa studenții și amenințându-l cu pistolul.

În anii 1950, comuniștii își executau opozanții fie după procese contrafăcute, fie puțin câte puțin, în pușcării. Un nou regim al terorii s-a instalat timp de patru decenii.

În 1990, Ion Iliescu cheamă de mai multe ori minerii în ajutor, explicit sau nu, și le mulțumește (explicit) pentru că au plantat panseluțe.

În anii 2000, Traian Băsescu îndeamnă la a trage în țeapă parlamentari, un atac la democrație ce părea a nu mai fi posibil în acest mileniu.

Anii 2010. În 2016, Liviu Dragnea postează pe pagina sa de Facebook: „M-am întors de la instalarea președintelui Americii și l-am găsit pe președintele României în fruntea unei noi mineriade, o manifestație neautorizată, împotriva guvernului României, împotriva ordinii constituționale și împotriva votului popular din 11 decembrie, sabotând legalitatea care stă la baza statului de drept.” Mesajul continuă în termeni ce amintesc deopotrivă de Ion Iliescu și Traian Băsescu, de atitudinea acestora față de orice nu era precum își doreau, față de dialog în sine.

În unele localități din România, primari precum PDL-istul din Ploiești, au interzis cu desăvârșire orice manifestație publică în zona centrală a orașului. În numele ordinii. La fel ca în perioada comunistă, nu-i așa? În 1990, Ion Iliescu a invocat aceleași circumstanțe pentru actele sale de o violență subumană. În anii 2000, Traian Băsescu s-a bătut cu pumnul în piept că apără democrația, dar procedând în sensul opus celui clamat. În fapt, absolut toți s-au lăudat că apără o cauză justă, cauza poporului…

Violența se exprima cu un secol în urmă prin împușcarea și exterminarea adversarilor. Mai apoi a însemnat să îi instigi pe alții să o facă. Mai apoi a urmat doar tragerea simbolică în țeapă a 322 de inși ce aveau altă părere decât președintele, o violență însă neimaginabilă în lumea pe care unii dintre noi o dorim.

Vor urma PSD și Dragnea calea predecesorilor lor, așa cum mesajul lui Dragnea pare a sugera? Este încă timp să se oprească. Sau poate că mesajul este doar o penultimă expresie a temerii că va ajunge la închisoare? Dragnea poate evita să fie următorul nume de pe lista alăturată.

Cântecul de lebădă al căpșunarului

Ignoră clinchetul de WhatsApp. O privi iarăși cu ochii căprui, cu pupilele dilatate.

„Te invit în oraș, să sărbătorim împreună…”

Își ridică privirea spre el, așeză o șuviță rebelă. Clivajul halatului dezgoli privirii începutul unui sân.

„Știi, se nimerește prost”.

Tableta era în apropriere; telefonul zbârnâia și el acel sunet de mesaj venit pe Facebook.

„Nu am fost la coafor, am de citit pentru job, este …¨

Mâna se încordă ușor, degetele tremurară imperceptibil. Fu convins că ea nu are cum vedea. Este frumoasă, își spuse, cu inima bătând iute. Absolut încântătoare, gândi.

„Nu te superi, știu că e a treia oară, dar ieri a fost zăpada, apoi oboseala aceea …”

Era ceva în newsfeed-ul de ieri. Zâmbi.
„Nu m-am priceput niciodată să fiu insistent. Mai exact îmi pare inutil. Cine nu mă vrea …”

Simți cum halatul flutură și căută să și-l strângă peste sâni, declanșând o nouă cădere a șuviței. Coloana era dreaptă sub mușchii încordați. „Eu??”

„Le-am oferit mereu ce aveam de dat. Nu mă vor și pace. Nu tu. Ei. Ea. Societatea. Fiecare societate are dreptul să își aleagă propriul ei drum, propriile ei valori, propriile ei norme. Îmi lasă senzația că nu mă vor, că orice spun este în van, că sunt singurul care mă aud, că vorbesc doar pentru mine. Că doar eu mă înțeleg, că nu e lumea mea, că sunt prea departe de toți, prea la margine…”

„Te iei prea în serios, cui îi pasă de …”

„De ce să insist? Chiar dacă mi-o doresc cu nesaț… Refuzul ei este aproape cert. Oamenii se adună unii cu alții, își creează propriile grupuri și plăceri, plagiază de la unii la alți, să zic așa, se simt bine așa cum sunt. Ce rost are să dau și eu buzna în viața lor? Să mă simt mereu că nu sunt de aici…”

Se răsuci și porni pick-ul generației lor, cu o apăsare de buton. Așeză șuvița. Macaraua rămăsese la jumătatea discului, la un refren mai degrabă recent decât adolescentin. „Dragostea e o salatăăăă…” șopti, parcă pentru a nu-i opri verva.

Cu ochii la buzele ei …

„cu ceva sare în plus”,

… la ochii ce îi sclipeau…

„Ea se ia pe farfu…”

Se ridică din fotoliu, o învălui îndepărtând-o de pick-up și începură a dansa, fără vreo invitație.

Se trezi brusc, în liniștea totală, în întuneric și frig, cu un colț al lunii ce se vedea printre cercevelele celulei de la marginea lumii. Își dori să fi răspuns invitației lui. Măcar o dată…