Postări

Se afișează postări din 2015

Gura Google: Absolvenți remarcabili ai Universității din București

Imagine
Marian mi-a atras azi atenția asupra a ce îi spune lui Google, pe telefon, la o căutare a "unibuc" - acronim utilizat de Universitatea din București. Iată ce absolvenți celebri îi spune Chrome să ia în calcul: Și iată ce îmi spune mie, la o rulare a aceleiași căutări, tot cu Chrome, dar pe laptop: Aferim! Gura Google adevăr grăiește?

Sociologia în România: intrarea în normalitate

Imagine
Am participat zilele trecute la conferința organizată de Societatea Sociologilor din România și Universitatea Transilvania din Brașov. Evenimentul a fost găzduit în corpul de clădire unde se află Aula universității și care mi s-a părut impresionant prin funcționalitate, mai ales prin comparație cu alte universități din România, și nu numai. Conferința s-a ridicat la nivelul locului (și a organizării). Am audiat câteva prezentări din care am avut lucruri de învățat. Mai mult, am fost plăcut surprins de bunăvoința colegilor ce mi-au trimis deja prezentările pe care li le-am solicitat. Acest lucru arată că avem de a face cu o cultură deschisă, vizibilă și prin receptivitatea la dialog și deschidere la întrebări din sală, prin dinamismul secțiunilor, prin mediul familiar pe care l-am regăsit pe holuri. În general eu m-am simțit bine, și am simțit o calitate apropriată de nivelul științei sociale din ziua de azi. (nivelul a fost similar cu cel al conferințelor ESA. Evident, acestea n

Super reprezentativ

Preşedinţia României a găsit o soluţie bizară pentru confruntarea cu mişcările sociale din zilele acestea. Preşedintele a anunțat că se va întâlni cu oameni selectaţi din piaţă. Ideea este tipul de acţiune care îmi place, fiind ieşită din tipare, deci având potențial de a duce la o soluție superioară celor date de căile bătute. În plus, arată deschiderea lui Klaus Iohannis către dialog, aşa cum i-o cere fişa postului. Evident, iniţiativa este doar una de imagine, consecințele juridice fiind cel mult nule. Simbolic însă ar fi putut da o palmă serioasă unui sistem politic bipartid (visul lui Băsescu de la începutul anilor 2000), bazat pe concurenţa dintre coaliţia plagiatorilor şi cea a bizarului cuplu Gorghiu-Blaga (ultimul având surprinzătoarea idee de a fi portavocea unui partid în timp ce în stradă se condamnă corupţia, iar el este acuzat pe varii voci de manipulare ilegală de fonduri în mai multe campanii electorale). Numai că implementarea ideii prezidenţiale este precum normele

"Nu-i așa că nu aveți încredere în VW?"

Imagine
E adesea util să te uiți la greșelile altora ca să înveți din ele. Deschid cu acest post o rubrică în care voi sublinia din când în când erori mai mult sau mai puțin flagrante în sondaje ce devin publice. Pentru a sparge gheața, cel mai potrivit este să încep cu un sondor online, al cărui slogan ("Părerea ta contează") mă îndeamnă să îi prezint opera. Iată cum suna "întrebarea zilei" de marți, 20 octombrie 2015: Aha, deci trebuie să spunem dacă ne-a afectat scandalul în care a fost implicat constructorul german VW. Un social scientist ce a trecut prin măcar trei semestre de facultate ar trebui să constate deja, din variantele de răspuns, cel puțin trei erori grave: 1) sunt două întrebări în una; 2) variantele de răspuns sunt dezechilibrate; 3) există o supoziție implicită în întrebare. Cum însă nu toată lumea studiază științe sociale, iar mulți din cei ce o fac nu o fac așa cum trebuie, hai să vă explic ce e în neregulă cu întrebarea de iVox. Voi spun

Deontologus facit barba

Imagine
sursa imaginii: www.zazzle.co.nz Deontolog este un cuvânt pe care nu l-am găsit în dicționarele românești, dar asta nu înseamnă că nu ar exista. De regulă limba română se dovedește foarte conservatoare. Webster îl pomenește ( deontologist ), într-un subsol pe la deontology . Dar cuvântul place tare unor români care vorbesc la TV. Cum nu prea mă uit la TV, am ajuns să aflu cuvântul de pe un site al suporterilor petroliști. Cineva l-a folosit, făcând un mișto mitocănesc. Folosea acea șmechereală ce pare a vrea să ascundă inteligență, dar în fapt relevă altceva. Așa am descoperit cât de prezent este cuvântul – deontolog –, fiind folosit de către acel tip de jurnaliști pentru care în fapt deontologia nu prea există. O căutare pe Google vă poate arăta la ce mă refer. Astfel am reușit să mă lămuresc ce îi adună laolaltă pe jurnaliștii foarte vocali din România, ce îi face ca să promoveze sistematic lipsa de deontologie și să se opună fățiș profesionalismului. Explicația este cea

Dino-toilet :)

Imagine
T-Rex House, Dino Parc, Râșnov  

Robespierre

Imagine
Am avut atât de des senzația că îl întâlnesc pe Robespierre... Român, bătându-se cu pumnul în piept cu propria-i corectitudine, clamând fapte incontestabile, punând binele tuturor înaintea a orice. Vocal, intolerant cu cei răi, deținător al adevărului absolut. Parcă mă urmărea. ÎI regăseam peste tot. În politică, ca moderator de talkșou, între suporterii Petrolului, pe terasele din Lipscani. sursa fotografiei: bastille-day.com Mereu în luptă cu ceilalți, mereu necruțător, niciodată construind un argument bazat exclusiv pe logică, niciodată dispus la un dialog în care să audă și argumentele celuilalt. Mereu suspicios, arătând cu degetul către cei ce Ieșeau din mulțime, către cei ce aveau succes. Robespierre cel original a test unul dintre simbolurile Revoluției Franceze. Am (re) citit de curând câteva cărți despre epocă, pentru a mă refamiliariza cu personajul. Cu el, cu Marat, cu Danton, cu Desmoulins. Au trăit cu mai bine de 200 de ani în urmă. Figurile majore ale ge

Aventuri în Parcul Izvor. Partea a II-a

Prima dată s-a întâmplat cu un an în urmă. A fost momentul celei de-a patra căzături cu rolele în sfertul de secol de când tata mi-a adus primele patine, de la Moscova, în 1979. Alte vremuri, alt Bogdan, alte chipuri, alte zâmbete. Întâmplarea primordială e însă cea din vara lui 2014. Mă apropriam de ea fără să bănuiesc ce mă așteaptă. Era noapte, poate 12, poate 12:30. Stătea liniștită în mijlocul aleii, în ținuta ei oranj, cu care o vezi zi de zi, cu ochii sclipind în semiîntuneric. S-a pus în mișcare subit, chiar când părea că voi trece pe lângă ea. Prea iute ca să mă strecor pe marginea aleii, fără să ies pe iarbă. M-am speriat, am cotit, m-am răsucit cu 180 de grade, am luat-o în sens invers iute, îndepărtându-mă. M-am bucurat că după un mic dâmb am luat-o ușor la vale, accelerând. Am uitat că nu pot lua următoarea curbă așa de iute, dar am socotit repede să ies în afara parcului, pe trotuar, folosind urcușul ca să frânez. Viteza era însă prea mare, semaforul se pusese pe verde.

Reciclarea, etapa 2?

Imagine
De câțiva ani au apărut, în toată România, containerele pentru reciclat. Teoretic, în ele ar trebui pus în mod separat, hârtia (container albastru), sticla (verde), plasticul și metalul (galben). Au apărut rapid zvonurile că de fapt tu arunci gunoiul separat, dar cei de salubrizare nu îl colectează diferențiat. Containere de reciclare, pe strada principală din Cârțișoara Au fost și sunt încă dintre cei ce aruncă totul la întâmplare, inclusiv în containerele cu pricina. Din fericire, dacă e să mă iau după ce observ în containerele cu pricina, fie numărul celor ce aruncă lucruri la întâmplare în ele este în scădere, fie cei care reciclează sistematic sunt cu mult mai mulți. Acest lucru indică un posibil efect pozitiv al instituționalizării. Suntem însă încă departe de a recicla sistematic. În București, spre exemplu, containerele cu ricina sunt plasate în așa fel încât să descurajeze reciclarea. Nu se află lângă locuințe sau supermarketuri, ci în intersecții. Cu alte cuvinte, d

Toilets: the colour matters

Imagine
Well, it is obvious that one may choose to design public toilets in such a way that they immidiately tell their purpose... And colour is part of it :) Promenada Mall, Bucharest, Romania Promenada Mall, Bucharest

Practici cotidiene: ce rost ar avea să ne pese de alții???

Vineri . Pe la prânz constat că un Volkswagen Passat gri îmi blochează ieșirea. E pe Youtube un clip cu un chinez care parchează mașina într-un loc îngust și apoi o scoate de acolo. Ei bine, eu aveam mașini parcate la câțiva centimetri de mine pe stânga și pe dreapta, iar posesorul Volkswagenului, un nene pe la 45 de ani, îmi lăsase în spate distanță cât să iasă mașina, dar în oblic. Cum aveam cam 30 de centimetri de manevră în fiecare parte, am frecat și eu volanul cinci minute, mișcându-mi mașina câte zece centimetri în sus și în jos până am ieșit, ca să constat că, de fapt, nătărăul grizonat cu Volkswagenul avea o plasă în brațe și se uita cu interes de măcar trei minute la cum mă chinuiam să ies. Deh, dacă avea omul chef să facă cumpărături! Câteva minute mai târziu, pe o stradă îngustă, mașinii vechi din fața mea i-a murit motorul. Mașina s-a oprit în așa fel încât nu se putea trece pe lângă ea, în intersecție. În spatele meu, s-a strâns rapid alte 4-5 mașini. Altele voiau să

Țara lu’ Pește

Un paznic de la o companie privată îi cere unui tânăr să nu mai stea întins pe o bancă aflată pe domeniul public. E soare, iar celelalte bănci sunt libere, dar în opinia paznicului a sta întins în aproprierea vitrinei pe care o păzește, undeva pe Victoria Socialismului, constituie o încălcare a ordinii publice. La coadă la pateuri, în apropriere, două persoane se bagă nonșalante în fața mea. Deja încep să mă obișnuiesc cu astfel de obiceiuri. Domnișoara blondă îmi spune înțepată că ea era oricum "după doamna". Nu îmi rămâne decât să mă bucur: probabil sunt într-atât de suplu încât devin invizibil ;) La o conferință științifică, un participant apărut în mijlocul unei sesiuni, mă întreabă dacă X se află în sală. Îi spun unde este, în sală, pe ultimul rând de scaune. „Poți să te duci să o chemi?” îmi adresează o rugăminte ce sună însă mai degrabă a cerere imperativă. Îi spun că este nepoliticos să o scot în toiul prezentării. „Nu te duci să o chemi???”, se miră. La urma urme

Cercetarea românească și deciziile dificile

Ad-Astra a inițiat o petiție adresată Ministrul Educației, reclamând neadoptarea planului național de cercetare pentru perioada 2014-2020 . Acest lucru, spune pe bună dreptate Ad-Astra, face practic imposibilă derularea activităților de cercetare. Ad-Astra solicită ministrului să spună cine sunt vinovații și ce face ca să schimbe situația. Ceea ce uită Ad-Astra să spună este că nici planul 2007-2013 nu s-a desfășurat absolut deloc conform planificării. Mai exact, el este încă în derulare, fiind amânat parțial până în 2016. Mai mult, tratamentul aplicat granturilor este profund discriminatoriu: unele tipuri de proiecte primesc finanțare completă, altele primesc sferturi sau treimi de finanțare, autoritatea care le gestionează anunțând că România nu are banii, ignorând creșterile PIB; mai mult, pe granturile ID, spre exemplu, am primit anunțul că sunt disponibili 80% din bani, prin urmare tuturor le-a fost alocat câte 30% sau mai puțin, independent de performanță (!!!). Astfel de ex

... de parcă ...

Ați avut vreodată acea senzație … 36 de rânduri scurte, pe o temă oarecare, aparent fără nimic aparte. Un stil în care recunoști atât de multe din stereotipurile proprii, felul de a spune lucruri, în care simți același fel de raportare la sine din care uneori vrei să scapi, observi uimit acele fraze atât de familiare, dar nici pe departe foarte comune în limbajul public, și te întrebi cum de au trecut atât de mulți ani … decenii, mai multe decenii, și atât de multele lor experiențe, o viață întreagă de când nu ai schimbat două vorbe, și alegi inconștient să spui asta în cealaltă cheie, un pic speriat de similitudinea despre care încerci să te lămurești că e doar în mintea ta, și nu îndrăznești să pui punct, ba chiar te gândești să renunți la virgule, ca să eviți a te întreba dacă e posibil ca o viață ce nu s-a mai intersectat cu tine de așa multă vreme să aibă măcar un mod de a se exprima, acele 36 de rânduri unice, sau poate 37, depinde cum numeri, atât de apropriat de ceea ce sc

Orașul sacrificat, Lucian Vasile, 2014

Imagine
De ce ar citi cineva o carte despre Ploiești? Răspunsul e ușor de formulat menționând câteva dintre atuurile cărții lui Lucian Vasile: - Este un text atent construit, despre viața socială , nu despre război. - Ploieștiul constituie pretextul, dar cartea povestește de fapt despre cum trăiau oamenii, despre ce scria presa în anii 1940 . - Documentarea este impresionantă. - Sunt deconstruite (implicit) mai multe mituri despre conlucrarea româno-germană, despre imaginea mareșalului Antonescu, despre raportarea ploieștenilor la război, despre viața publică a epocii. - Poți avea surpriza să constanți că azi, după 75 de ani, lucrurile sunt pe alocuri la fel. - Cartea aduce în prim plan o Românie practic ascunsă deopotrivă de regimul comunist, dar și de naționaliștii ce l-au precedat și de cei activi azi, care nu aveau și nu au nici un interes să se știe despre existența ei. Părțile slabe ale volumului: - Nu include nicio hartă . Și dacă ești ploieștean poți avea mari dificultă

Viața de azi ... la fel ca ieri

Imagine
....cu toate încercările primăriei de a ține sub control activitatea și prețurile taxiurilor, în realitate situația nu stătea așa cum se dorea. Birjarii nu respectau prețurile stabilite, nu afișau costurile de transport, iar dacă traseul era prea scurt ori era inconvenabil, refuzau să ia călători. Nu, nu e vorba de realitatea de azi, ci de cea ploieșteană din urmă cu 74 de ani, așa cum o descrie Lucian Vasile la pagina 89-90 a cărții sale despre viața în Ploieștii celui de-al doilea război mondial. O lume în care însă parcă am fi azi: Ploieştii erau la începutul verii lui 1941 un oraș normal, care se gândea la viitorul său, conștientizând că are resursele financiare de a se moderniza. Oamenii petreceau în baruri și grădini, elita cina la restaurantele de lux din oraș, presa critica primăria pentru lipsa de acțiune în rezolvarea problemelor edilitare .... [pag 80] Regăsim contracte acordate ... dubios, cronici în presă parcă desprinse din lumea de azi, trenuri ce întorc ca la P

Wintertime, 1976

31 December In the morning, someone from Thailand of Malaysia, according to the name, started to follow my academia.edu profile. In the country where the respective person should have had ancestors, the New Year was very very close, maybe just few tens of minutes away. A little later, there was an email, coming from Google Scholar, which announced about a new citation for one of my papers. 2014 was anyway the year when I have received the most citations up to now. And this was pretty much all the good news for 2014, a year when nothing went well. It also ended badly, with some lack of communication… But wintertime always brings hope. Few days earlier, in Bucharest … it started to snow like in my childhood. All the time it snows, we believe that it is or it will be like in our childhood. My daughter asked for pictures. I sent them via WhatsUp. Walking on the frozen street (there were minus 10 at noon), I remembered that day, 38 years ago… I was four. It was the first year when