Marian mi-a atras azi atenția asupra a ce îi spune lui Google, pe telefon, la o căutare a "unibuc" - acronim utilizat de Universitatea din București. Iată ce absolvenți celebri îi spune Chrome să ia în calcul:
Am participat zilele trecute la conferința organizată de Societatea Sociologilor din România și Universitatea Transilvania din Brașov. Evenimentul a fost găzduit în corpul de clădire unde se află Aula universității și care mi s-a părut impresionant prin funcționalitate, mai ales prin comparație cu alte universități din România, și nu numai.Preşedinţia României a găsit o soluţie bizară pentru confruntarea cu mişcările sociale din zilele acestea. Preşedintele a anunțat că se va întâlni cu oameni selectaţi din piaţă. Ideea este tipul de acţiune care îmi place, fiind ieşită din tipare, deci având potențial de a duce la o soluție superioară celor date de căile bătute. În plus, arată deschiderea lui Klaus Iohannis către dialog, aşa cum i-o cere fişa postului.
Evident, iniţiativa este doar una de imagine, consecințele juridice fiind cel mult nule. Simbolic însă ar fi putut da o palmă serioasă unui sistem politic bipartid (visul lui Băsescu de la începutul anilor 2000), bazat pe concurenţa dintre coaliţia plagiatorilor şi cea a bizarului cuplu Gorghiu-Blaga (ultimul având surprinzătoarea idee de a fi portavocea unui partid în timp ce în stradă se condamnă corupţia, iar el este acuzat pe varii voci de manipulare ilegală de fonduri în mai multe campanii electorale).
Numai că implementarea ideii prezidenţiale este precum normele metodologice ce însoţesc legile de la noi: deturnează complet sensul iniţiativei.
Mai întâi, administraţia prezidenţială este surprinsă că are de ales dintre 5200 de candidaţi. Dacă nu a prevăzut asta, înseamnă că Iohannis are de demis imediat cel puţin 3 consilieri. Este vorba de incapacitatea Preşedinţiei de a planifica acţiunile proprii.
Dacă prevăvuzuse valul de mesaje, este uluitoare afirmaţia din comunicatul public că vor selecta "cei mai reprezentativi candidaţi". Adică.... cum???? Unde e transparenţa, unde sunt criteriile, cine decide iute că X este mai reprezentativ ca Y? Până şi Ceauşescu a fost mai dibaci la grevele minerilor din 1977! Deci, Iohannis ar trebui să demită urgent pe cel de a emis comunixatul cu pricina (link: http://presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=16110&_PRID=lazi)
Restul este istorie: lista celor mai reprezentativi a inclus cel puţin câţiva activişti profund implicaţi politic. Preşedintele ar fi trebuit să meargă direct în piaţă. Momentan am asistat la un simplu exercițiu de lipsă de îndemânare. Sunt curios dacă va demite vreun consilier.
E adesea util să te uiți la greșelile altora ca să înveți din ele.
Deschid cu acest post o rubrică în care voi sublinia din când în când erori mai mult sau mai puțin flagrante în sondaje ce devin publice.
Pentru a sparge gheața, cel mai potrivit este să încep cu un sondor online, al cărui slogan ("Părerea ta contează") mă îndeamnă să îi prezint opera.
Iată cum suna "întrebarea zilei" de marți, 20 octombrie 2015:
 |
| sursa imaginii: www.zazzle.co.nz |
SEMIDÓCT, -Ă, semidocți, -te, adj., s. m. și f. (Om) care are cunoștințe puține și superficiale (dar se crede cult); (om) puțin instruit. – Semi- + doct.
Sursa: DEX '98 (1998)
 |
| sursa fotografiei: bastille-day.com |
Prima dată s-a întâmplat cu un an în urmă. A fost momentul celei de-a patra căzături cu rolele în sfertul de secol de când tata mi-a adus primele patine, de la Moscova, în 1979. Alte vremuri, alt Bogdan, alte chipuri, alte zâmbete.
Întâmplarea primordială e însă cea din vara lui 2014. Mă apropriam de ea fără să bănuiesc ce mă așteaptă. Era noapte, poate 12, poate 12:30. Stătea liniștită în mijlocul aleii, în ținuta ei oranj, cu care o vezi zi de zi, cu ochii sclipind în semiîntuneric. S-a pus în mișcare subit, chiar când părea că voi trece pe lângă ea. Prea iute ca să mă strecor pe marginea aleii, fără să ies pe iarbă. M-am speriat, am cotit, m-am răsucit cu 180 de grade, am luat-o în sens invers iute, îndepărtându-mă. M-am bucurat că după un mic dâmb am luat-o ușor la vale, accelerând. Am uitat că nu pot lua următoarea curbă așa de iute, dar am socotit repede să ies în afara parcului, pe trotuar, folosind urcușul ca să frânez. Viteza era însă prea mare, semaforul se pusese pe verde... Decât să sar pe carosabil, am preferat impactul cu gardul. Un gard cu bordură înaltă de beton, și grilaj de fier forjat în partea superioară. Capul, nasul, un dinte, barba, o tăietură pe picior, între genunchieră și patină. Noroc că aveam protecție. Poate era bine să am și la cap sau să mă fi aruncat în iarbă, mi-am spus privind-o cum se îndepărta. Oricum, după cum se vede am supraviețuit fără urmări vizibile.
Am revenit destul de des în parc. Am tot schimbat ora, dar, ca un făcut, o reîntâlnesc mereu. Dacă merg de la 11, apare și ea. Dacă merg de la 12, se ivește de pe aleea imediat următoare. Ne știm, ne salutăm tacit, ne înțelegem din priviri și … mai mult decât atât, ne simțim unul pe altul. Doar că nu vreau să o văd mereu. De fapt, aș prefera să nu o mai văd defel, dar știu că asta nu e posibil. E dreptul ei să fie acolo, să se insinueze în viața mea.
Duminică noapte, din motive florale domnești neprecizabile în public, am schimbat iar ora. Credeam că va fi o noapte calmă, fără noi complicații. Că fac cei 1o kilomtri și o șterg spre casă aproape invizibil.
Dar s-a ițit pe când abia ce-mi pusesem rolele, porneam GPS-ul și … Cred că GPS-ul a întârziat să aibă semnal chiar din cauza ei. A început să vină iute în spatele mereu. Am schimbat alea gonind, părea că am pierdut-o în parc, am dat o tură și m-am trezit din nou cu ea în spate. Am luat-o pe una din bretelele ce taie parcul în două, spre Podul Izvor. M-am dus către latura dinspre Strada Hașdeu, am revenit pe alea paralelă cu Bulevardul Națiunilor Unite și am avut-o dintr-odată în față-mi, cât pe ce să o cuprind cu brațele. Am trecut unul pe lângă altul aproape atingându-ne. Azi avea din nou ținuta portocalie și părea mai puțin suplă decât vineri, când era verde cu argintiu.
M-am dezechipat, am ajuns acasă, am făcut un duș și am adormit cu ea, mașina de gunoi, în minte. Oare de ce naiba m-a gonit în noaptea asta prin parc?
De câțiva ani au apărut, în toată România, containerele pentru reciclat. Teoretic, în ele ar trebui pus în mod separat, hârtia (container albastru), sticla (verde), plasticul și metalul (galben).
Au apărut rapid zvonurile că de fapt tu arunci gunoiul separat, dar cei de salubrizare nu îl colectează diferențiat.
 |
| Containere de reciclare, pe strada principală din Cârțișoara |
 |
| Automat pentru reciclat bidoane de plastic. Sursa foto: http://www.propositivo.eu/ |
 |
| Calculul sumei de încasat. Sursa imaginii: http://www.vagabondbohemian.com/ |
Well, it is obvious that one may choose to design public toilets in such a way that they immidiately tell their purpose... And colour is part of it :)
 | |
| Promenada Mall, Bucharest, Romania |
 |
| Promenada Mall, Bucharest |
Vineri.
Pe la prânz constat că un Volkswagen Passat gri îmi blochează ieșirea. E pe Youtube un clip cu un chinez care parchează mașina într-un loc îngust și apoi o scoate de acolo. Ei bine, eu aveam mașini parcate la câțiva centimetri de mine pe stânga și pe dreapta, iar posesorul Volkswagenului, un nene pe la 45 de ani, îmi lăsase în spate distanță cât să iasă mașina, dar în oblic. Cum aveam cam 30 de centimetri de manevră în fiecare parte, am frecat și eu volanul cinci minute, mișcându-mi mașina câte zece centimetri în sus și în jos până am ieșit, ca să constat că, de fapt, nătărăul grizonat cu Volkswagenul avea o plasă în brațe și se uita cu interes de măcar trei minute la cum mă chinuiam să ies. Deh, dacă avea omul chef să facă cumpărături!
Câteva minute mai târziu, pe o stradă îngustă, mașinii vechi din fața mea i-a murit motorul. Mașina s-a oprit în așa fel încât nu se putea trece pe lângă ea, în intersecție. În spatele meu, s-a strâns rapid alte 4-5 mașini. Altele voiau să intre din sensul opus pe străduța îngustă. Prin urmare șoferița stătea liniștită la volan și își aprinsese o țigară. La urma urmei, spre deosebire de motor, bricheta funcționa! Nu a renunțat la țigara eu subțire, nici când doi dintre șoferii blocați i-am împins mașina până a pornit...
Mai pe seară, am cumpărat cireșe de la piață. Vorbeam la telefon în acest timp, dar am zis că nu închid și îi fac vânzare… Am cerut și căpșuni, un kil. Era deja aproape ora 8, prin urmare era și în avantajul lui dacă cumpăram, prin urmare am continuat să vorbesc la telefon. Așa că vânzătorul a profitat că vorbeam la telefon și mi-a pus două kile în loc de unul. Deh, ca să fie sigur că nu mai cumpăr și a doua oară de la el. La urma urmei la supermarket dau și bon, și TVA, și nu plătesc salarii la negru…
Un paznic de la o companie privată îi cere unui tânăr să nu mai stea întins pe o bancă aflată pe domeniul public. E soare, iar celelalte bănci sunt libere, dar în opinia paznicului a sta întins în aproprierea vitrinei pe care o păzește, undeva pe Victoria Socialismului, constituie o încălcare a ordinii publice.
La coadă la pateuri, în apropriere, două persoane se bagă nonșalante în fața mea. Deja încep să mă obișnuiesc cu astfel de obiceiuri. Domnișoara blondă îmi spune înțepată că ea era oricum "după doamna". Nu îmi rămâne decât să mă bucur: probabil sunt într-atât de suplu încât devin invizibil ;)
La o conferință științifică, un participant apărut în mijlocul unei sesiuni, mă întreabă dacă X se află în sală. Îi spun unde este, în sală, pe ultimul rând de scaune. „Poți să te duci să o chemi?” îmi adresează o rugăminte ce sună însă mai degrabă a cerere imperativă. Îi spun că este nepoliticos să o scot în toiul prezentării. „Nu te duci să o chemi???”, se miră. La urma urmei, domnia sa este ditamai lectorul universitar, ce contează că i-ar deranja pe ceilalți, că îmi dă mie ordine, sau că este posibil ca persoana cu pricina să se afle în sală ca să audieze o prezentare interesantă. Sau că el însuși se presupune că a venit să mimeze că se ocupă cu știința.
Dar toate acestea sunt firești într-o societate profund tradițională, unde fiecare caută să arate cât de important este, dând ordine celor care par în situație inferioară, stabilind cine și ce trebuie să facă, sau pur și simplu făcând legea după cum are chef în clipa aceea.
E firesc.
Și la fel de firească este dorința mea de a pune în aplicare ceea ce Irina a învățat la școală, la ora de științe sociale: cum să devii invizibil într-o mulțime.
Apropo, de unde vine expresia „țara lu’ Pește”?
Ad-Astra a inițiat o petiție adresată Ministrul Educației, reclamând neadoptarea planului național de cercetare pentru perioada 2014-2020. Acest lucru, spune pe bună dreptate Ad-Astra, face practic imposibilă derularea activităților de cercetare. Ad-Astra solicită ministrului să spună cine sunt vinovații și ce face ca să schimbe situația.
Ceea ce uită Ad-Astra să spună este că nici planul 2007-2013 nu s-a desfășurat absolut deloc conform planificării. Mai exact, el este încă în derulare, fiind amânat parțial până în 2016. Mai mult, tratamentul aplicat granturilor este profund discriminatoriu: unele tipuri de proiecte primesc finanțare completă, altele primesc sferturi sau treimi de finanțare, autoritatea care le gestionează anunțând că România nu are banii, ignorând creșterile PIB; mai mult, pe granturile ID, spre exemplu, am primit anunțul că sunt disponibili 80% din bani, prin urmare tuturor le-a fost alocat câte 30% sau mai puțin, independent de performanță (!!!).
Astfel de exemple pot continua, și aruncă asupra acțiunii Ad-Astra suspiciunea că de fapt este un simplu gest politic sau, în cel mai bun caz, unul care nu se bazează pe cunoașterea realității din cercetarea românească.
Pentru științele sociale planul de cercetare respectiv este și mai complicat. Din câte îmi amintesc, el decide implicit că România nu va acorda practic deloc atenție cercetării din acest domeniu*.
Prin urmare apare triplă dilemă:
- a avea un plan este absolut necesar;
- acțiunea Ad-Astra poate fi de fapt lipsită de interes real pentru cercetare, fiind dominată de politic;
- științele sociale sunt practic excluse de la finanțare dacă planul este adoptat*.
Oare câți social scientists vor semna petiția?
De urmărit.
* Planul este completat de Strategia Națională de Cercetare și Inovare. El preia principiile acesteia. Am argumentat cu mai bine de un an în urmă cum științele sociale sunt excluse în mod ciudat de la finanțare. Nu am observat în spațiul public nicio explicație a acestei atitudini, ceea ce mă face să îmi mențin opinia că este vorba de aceeași obsesie pe care și Ceaușescu o avea cu referire la știință: noi trebuie să rupem norii, nu are importanță cum o facem și de ce.
....cu toate încercările primăriei de a ține sub control activitatea și prețurile taxiurilor, în realitate situația nu stătea așa cum se dorea. Birjarii nu respectau prețurile stabilite, nu afișau costurile de transport, iar dacă traseul era prea scurt ori era inconvenabil, refuzau să ia călători.
Ploieştii erau la începutul verii lui 1941 un oraș normal, care se gândea la viitorul său, conștientizând că are resursele financiare de a se moderniza. Oamenii petreceau în baruri și grădini, elita cina la restaurantele de lux din oraș, presa critica primăria pentru lipsa de acțiune în rezolvarea problemelor edilitare .... [pag 80]
 |
| extras de la pagina 71 |
31 December
In the morning, someone from Thailand of Malaysia, according to the name, started to follow my academia.edu profile. In the country where the respective person should have had ancestors, the New Year was very very close, maybe just few tens of minutes away.
A little later, there was an email, coming from Google Scholar, which announced about a new citation for one of my papers. 2014 was anyway the year when I have received the most citations up to now.
And this was pretty much all the good news for 2014, a year when nothing went well. It also ended badly, with some lack of communication…
But wintertime always brings hope. Few days earlier, in Bucharest … it started to snow like in my childhood. All the time it snows, we believe that it is or it will be like in our childhood. My daughter asked for pictures. I sent them via WhatsUp.
Walking on the frozen street (there were minus 10 at noon), I remembered that day, 38 years ago… I was four. It was the first year when I went to kindergarten. It was early December, and it was snowing so much that it was foggy. For reasons that I cannot remember, we were supposed to go to the kindergarten in the afternoon.
The kindergarten was at the edge of the village. 1043 meters from our house, as Google Earth says today. After 250 meters I have met a colleague whose name or face I do not remember. We started making a ball out of the fresh snow. It took probably 25 minutes to get to the kindergarten, an old four-room house in the middle of a large courtyard. We had a huge and heavy snowball that was rolled for such a large distance by three brave little kids (another colleague had joined us on the way). A fantastic snowman resulted latter in the day. I do not have an exact image of that snowman.
I do remember my parents and my grandmother going down into the cellar and bringing the orange carrot for the nose, taking some corn seeds from storehouse – to be used as teeth, bringing the embers for eyes, searching the darkened cast iron cauldron - for hat, giving us the small pieces of corn cob for buttons, passing the broom made out of broom for the only one arm. However, these were about the snowmen from our courtyard, several of them, during a long winter season. I do have a very exact memory of one of them. But this is another story.
With the one in the kindergarten, I remember nothing else than we pushed that large snowball all over the way, with the last few meters more and more difficult, due to the uphill slope. During the first break we made a disproportionate hilarious snowman out of it. Big first ball, very small body, smaller head (whom would have made and lifted another big snowball?). I do not remember his (or her??) face. Maybe he or she had no face, just a head and a minuscule body?
Those times passed. I am not young any more. Irina is far away. Wintertime as during my childhood is seldom in the Wallachian Plain.
At the time of my childhood, there was no WhatsUp, Google Hangouts, Skype, blogs, Facebook Messenger, Google Plus. Not even computers, to be honest. At least not personal computers ;). And for fireworks, we had only those “starlets”.
But winter ... Winter is still the same, with its magic and promising hopes ;)
Have a fantastic 2015!
 |
 |
