30 august 2015

Deontologus facit barba

sursa imaginii: www.zazzle.co.nz
Deontolog este un cuvânt pe care nu l-am găsit în dicționarele românești, dar asta nu înseamnă că nu ar exista. De regulă limba română se dovedește foarte conservatoare. Webster îl pomenește (deontologist), într-un subsol pe la deontology.

Dar cuvântul place tare unor români care vorbesc la TV. Cum nu prea mă uit la TV, am ajuns să aflu cuvântul de pe un site al suporterilor petroliști. Cineva l-a folosit, făcând un mișto mitocănesc.
Folosea acea șmechereală ce pare a vrea să ascundă inteligență, dar în fapt relevă altceva.

Așa am descoperit cât de prezent este cuvântul – deontolog –, fiind folosit de către acel tip de jurnaliști pentru care în fapt deontologia nu prea există. O căutare pe Google vă poate arăta la ce mă refer.

Astfel am reușit să mă lămuresc ce îi adună laolaltă pe jurnaliștii foarte vocali din România, ce îi face ca să promoveze sistematic lipsa de deontologie și să se opună fățiș profesionalismului. Explicația este cea din DEX:

SEMIDÓCT, -Ă, semidocți, -te, adj., s. m. și f. (Om) care are cunoștințe puține și superficiale (dar se crede cult); (om) puțin instruit. – Semi- + doct.
Sursa: DEX '98 (1998) 

24 august 2015

Robespierre

Am avut atât de des senzația că îl întâlnesc pe Robespierre... Român, bătându-se cu pumnul în piept cu propria-i corectitudine, clamând fapte incontestabile, punând binele tuturor înaintea a orice. Vocal, intolerant cu cei răi, deținător al adevărului absolut.

Parcă mă urmărea. ÎI regăseam peste tot. În politică, ca moderator de talkșou, între suporterii Petrolului, pe terasele din Lipscani.

sursa fotografiei: bastille-day.com

Mereu în luptă cu ceilalți, mereu necruțător, niciodată construind un argument bazat exclusiv pe logică, niciodată dispus la un dialog în care să audă și argumentele celuilalt. Mereu suspicios, arătând cu degetul către cei ce Ieșeau din mulțime, către cei ce aveau succes.

Robespierre cel original a test unul dintre simbolurile Revoluției Franceze. Am (re) citit de curând câteva cărți despre epocă, pentru a mă refamiliariza cu personajul. Cu el, cu Marat, cu Danton, cu Desmoulins. Au trăit cu mai bine de 200 de ani în urmă. Figurile majore ale generației ce a dat jos dictatura clerului și a nobilimii, a lansat celebrul Liberté-Egalité-Fraternité, a trimis la ghilotină dușmanii revoluției. Au sfârșit ghilotinați, ca dușmani ai revoluției și ai poporului. Au avut aceeași soartă cu cei pe care i-au înfierat drept inamici.

Pe vremea lor se purtau demagogia, ura, radicalismul.

Am înțeles mai bine de ce nu mi-a plăcut niciodată Băsescu, de ce nu găsesc nimic interesant la Antena 3 și Realitatea, de ce legionarii și comuniștii îmi repugnă.

De ce nu îmi plac demagogii.

Eu prefer oameni din zilele noastre, capabili să zâmbească, alături de tine la greu, privindu-te-n ochi când iți vorbesc, criticându-te franc, nu pe la spate. Bucurându-se când e bine, Zâmbind mereu. Dorind mereu să fie altfel. Urbani. Reflexivi. Găsind lucruri frumoase în orice.

Robespierre se potrivea altei epoci.

17 august 2015

Aventuri în Parcul Izvor. Partea a II-a

Prima dată s-a întâmplat cu un an în urmă. A fost momentul celei de-a patra căzături cu rolele în sfertul de secol de când tata mi-a adus primele patine, de la Moscova, în 1979. Alte vremuri, alt Bogdan, alte chipuri, alte zâmbete.

Întâmplarea primordială e însă cea din vara lui 2014. Mă apropriam de ea fără să bănuiesc ce mă așteaptă. Era noapte, poate 12, poate 12:30. Stătea liniștită în mijlocul aleii, în ținuta ei oranj, cu care o vezi zi de zi, cu ochii sclipind în semiîntuneric. S-a pus în mișcare subit, chiar când părea că voi trece pe lângă ea. Prea iute ca să mă strecor pe marginea aleii, fără să ies pe iarbă. M-am speriat, am cotit, m-am răsucit cu 180 de grade, am luat-o în sens invers iute, îndepărtându-mă. M-am bucurat că după un mic dâmb am luat-o ușor la vale, accelerând. Am uitat că nu pot lua următoarea curbă așa de iute, dar am socotit repede să ies în afara parcului, pe trotuar, folosind urcușul ca să frânez. Viteza era însă prea mare, semaforul se pusese pe verde... Decât să sar pe carosabil, am preferat impactul cu gardul. Un gard cu bordură înaltă de beton, și grilaj de fier forjat în partea superioară. Capul, nasul, un dinte, barba, o tăietură pe picior, între genunchieră și patină. Noroc că aveam protecție. Poate era bine să am și la cap sau să mă fi aruncat în iarbă, mi-am spus privind-o cum se îndepărta. Oricum, după cum se vede am supraviețuit fără urmări vizibile.

Am revenit destul de des în parc. Am tot schimbat ora, dar, ca un făcut, o reîntâlnesc mereu. Dacă merg de la 11, apare și ea. Dacă merg de la 12, se ivește de pe aleea imediat următoare. Ne știm, ne salutăm tacit, ne înțelegem din priviri și … mai mult decât atât, ne simțim unul pe altul. Doar că nu vreau să o văd mereu. De fapt, aș prefera să nu o mai văd defel, dar știu că asta nu e posibil. E dreptul ei să fie acolo, să se insinueze în viața mea.

Duminică noapte, din motive florale domnești neprecizabile în public, am schimbat iar ora. Credeam că va fi o noapte calmă, fără noi complicații. Că fac cei 1o kilomtri și o șterg spre casă aproape invizibil.

Dar s-a ițit pe când abia ce-mi pusesem rolele, porneam GPS-ul și … Cred că GPS-ul a întârziat să aibă semnal chiar din cauza ei. A început să vină iute în spatele mereu. Am schimbat alea gonind, părea că am pierdut-o în parc, am dat o tură și m-am trezit din nou cu ea în spate. Am luat-o pe una din bretelele ce taie parcul în două, spre Podul Izvor. M-am dus către latura dinspre Strada Hașdeu, am revenit pe alea paralelă cu Bulevardul Națiunilor Unite și am avut-o dintr-odată în față-mi, cât pe ce să o cuprind cu brațele. Am trecut unul pe lângă altul aproape atingându-ne. Azi avea din nou ținuta portocalie și părea mai puțin suplă decât vineri, când era verde cu argintiu.

M-am dezechipat, am ajuns acasă, am făcut un duș și am adormit cu ea, mașina de gunoi, în minte. Oare de ce naiba m-a gonit în noaptea asta prin parc?

Convorbire telefonică cu ... un hoț??

Sună telefonul, de pe un număr necunoscut, vizibil (adică nu este ascuns), iar o voce de bărbat mă angajează în următoarea convorbire: -  ...