Lumea …. aşa cum nu o ştim?

(Nu am urmărit foarte atent protestele din România, aşa că cele ce urmează se bazează pe informaţie ce poate fi uşor superficială. Am observat însă două lucruri interesante care cred că ar fi importante pentru România. Le înşir în două postări succesive.)  -CONTINUARE de ieri - Al doilea lucru este legat de finalitatea protestului . Protestatarii şi-au făcut clar auzită dorinţa: mânaţi de variate motive, de la pensii la feminism, nu-l mai doresc pe Traian Băsescu ca preşedinte. Numitorul comun este simplu: preşedintele nu vrea de fel să arată că ar ţine prea mult la o chestiune despre care mulţi spun că ar fi esenţială pentru traiul în societatea – democraţia. Exceptând simpatizanţii, din ce în ce mai puţini, ai preşedintelui în funcţiune, majoritatea ştia deja acest lucru. Simpatizanţii nu îşi vor schimba deloc părerea, dimpotrivă şi-o vor întări. Prin urmare, din acest punct de vedere, protestul nu are finalitate. Nu cred că ar putea avea finalitate nici în plan politic: aş

Nu am urmărit foarte atent protestele din România, aşa că cele ce urmează se bazează pe informaţie ce poate fi uşor superficială. Am observat însă două lucruri interesante care cred că ar fi importante pentru România. Le înşir în două postări succesive. În primul rând este vorba de Raed Arafat. Doctorul cu pricina este un român cu o imagine fantastic de bună. Îl ajută faptul că nu este perceput ca un politician şi că există o reprezentare socială asupra sa definindu-l drept un om destoinic ce a făcut ceva pentru folosul tuturor. Nu afişează opulenţă şi probabil nu e neapărat bogat, deşi bănuiesc că este cu siguranţă înstărit. Ceea ce este însă şi mai interesant în privinţa domniei sale este alogenitatea* sa. Arab la origine, născut în Siria şi copilărind în Palestina, Raed Arafat a devenit român. Acest lucru sporeşte valoarea imaginii sale pozitive, într-o ţară nu neapărat foarte tolerantă. Contextul face faptul încă şi mai interesant. Cu câţiva ani în urmă, înainte de declanşarea

Uite o hartă politică despre care rar se învață la școală în România: cum arăta Europa prin secolul al V-lea. Am extras-o din Michael Curtis Ford, Căderea Romei , traducere apărută în 2010 în seria de romane istorice și despre istorie a Editurii Alffa All . (ediția în engleză este din 2007) [Cartea e mai degrabă un roman istoric decât unul despre istorie: autorul nu e istoric dar a făcut ceva documentare prealabilă; scrie și despre cum trăiau oamenii, dar accentul cade mai degrabă pe date istorice și pe o intrigă romanescă, în timp ce scriitura nu e deosebită.]

Imagine yourself starting reading a novel. The first 10 pages go smoothly. The book is neither bad, neither very promising. Around page 25 you remember that the novel got some award for literature. The book does not catch you, but it gets some nice reviews. Other people saw it as valuable, they appreciated the action, or the message, or the writing itself, or even all together. You continue reading, but it does not go as smooth anymore. Few days later you’re stuck around page 35. Then, after falling asleep two times at page 40, you have fewer hopes, many critical thoughts come to your mind, and you start getting annoyed by the mismatch between what you read about the book and what you find in the book. At page 50, only the mentioned award keeps your interest alive. At page 60 you have already passed through a third of the book. The last 10 pages you kept wondering what other saw in this book. Why you do not feel any pleasure reading it. The message is banal, you feel like being able

Sâmbătă seară, Irina (9 ani) ne întrerupse discuţia şi spuse: Aaa, Berlinul era [pe atunci, în 1989] un oraş separat în două de un zid: de o parte erau comuniştii şi de cealaltă - oamenii .   Fotografia Zidului este preluată de pe http://www.cape.k12.me.us/Twalls/T.W.wall05.html .

De mai multă vreme am bătut în retragere și am început să nu mai răspund la impolitețulire continue din societatea românească. Înainte credeam că oameni se mai pot schimba, că se poate discuta cu ei, dar de la o vreme m-am potolit. Azi am postat o întrebare pe un forum, am primit răspuns, și am răspuns și eu "a, așa face sens", ceea ce s-a dovedit imediat a fi o greșeală de neiertat. 30 de minute mai târziu, un cetățean indignat, a ținut să îmi precizeze: Mai apoi a revenit menționând că e vorba despre o batjocură pe care o aduc limbii și că lui «îi sună ca dracu'». De ce oi fi ieșit eu din refuzul de a reacționa la așa ceva, nu îmi dau seama. Probabil a fost oboseala sau nevoia de a-mi aminti ce e neplăcut în România. I-am răspuns politicos că am altă opinie și l-am direcționat către o postare de pe acest blog. Am spus că părerea mea este similară celei expuse acolo (îmbogățirea limbii etc.), fără a preciza însă că e chiar blog-ul meu. L-am rugat destul