29 martie 2016

Consultări publice privind știința de la noi

UEFISCDI a supus acum câteva zile dezbaterii publice pachetul de reglementări privind acordarea de granturi de cercetare în cadru a ceea ce agenția numește „Proiecte de Cercetare Exploratorie”.

Teoretic acesta este programul cel mai important destinat cercetării. Practic însă este vorba de o veritabilă Cenușăreasă, fiind prima lansare de competiție în ultimii 5 ani. Proiectele acceptate la finanțare în 2011 ar fi trebuit să se încheie în 2014, dar sunt încă în derulare. Motivul invocat este lipsa de bani, dar … UEFISCDI nu a pregetat să lanseze în acest răstimp alte programe, dovadă că de fapt avea resurse.

Ce este îmbucurător este că PCE nu a decedat. De asemenea este îmbucurător că este lansat în dezbatere publică.

Cum precedenta dezbatere publică inițiată de agențiile ministerului educație a durat doar câteva zile (e vorba de regulamentul CNACTDU, lansat în dezbatere publică pe 18 martie și devenit lege doar zece zile mai târziu), postez și eu aici câteva gânduri despre pachetul amintit mai sus:



PCE – program de mâna a doua?


Este interesantă decizia UEFISCDI de a marginaliza fostele sale proiecte principale, incluzând PCE. Din câte am observat, majoritatea apelurilor din ultima vreme au fost anunțate cu mult dinainte pe site-ul agenției. Aceasta este de altfel practica în lume: apelurile sunt regulate, anunțate cu mult înainte, cu reguli care se știu clar, astfel încât aplicanții să aibă timpul necesar pentru a se pregăti conform cerințelor Call-ului. Am observat o astfel de practică pretutindeni pe unde am fost, timpul alocat pregătirii aplicației fiind de regulă de un an. În cazul PCE este vorba, cu îngăduință, de două luni, incluzând vacanța de Paște; o lună de dezbatere publică și încă o lună până la depunerea de aplicații, în mai.

Cum UEFISCDI a început să anunțe din vreme alte programe de finanțare, nu rămâne decât să constat decizia agenției de a trata PCE drept un proiect de mâna a doua, pentru care nu merită să faci o aplicație serioasă. Ar fi fost interesantă o luare publică de poziție a UEFISCDI în acest sens.


Criteriul ISI


În grila de evaluare există o recomandare importantă: directorul de proiect ar fi bine să fi publicat măcar 3 articole ISI în zona roșie sau măcar galbenă a listei de jurnale publicată anual de UEFISCDI. În ciuda opoziției multor colegi, eu salut decizia, deși îi deplâng implementarea. Este firesc ca UEFISCDI să dorească aplicații de calitate și să evite inflația de aplicați foarte proaste de la ultimele call-uri, când a avut probleme cu a asigura un număr rezonabil de evaluatori. Este firesc să limitezi numărul de aplicații și măcar pentru că fiecare evaluator costă destul de mulți bani. Este firesc să impui o ștachetă ridicată, pentru ca să dai un semnal în privința direcției în care vrei să îndrepți știința. Din aceste puncte de vedere UEFISCDI este de aplaudat.


Fără îndoială se poate discuta de ce este folosit ISI (și mai ales de ce în formula modificată și instabilă propusă de UEFISCDI), de ce nu scorul H, de ce nu iei în considerare și alte criterii. Spun însă doar atât: este un mare pas înainte, toate criteriile au dezavantaje, ISI este mai puțin falsificabil decât altele (vezi și postarea mea precedentă), iar evaluarea așa zis „calitativă” nu poate fi o opțiune fiind supusă puternic susceptibilităților legate de subiectivitatea evaluatorilor.


Există apoi o anumită subtilitate: pragul de 3 articole ISI nu este diferențiat pe ramuri ale științei, ca și cum UEFISCDI nu ar știi că sunt științe unde se publică mult mai mult decât în altele. Numai că UEFISCDI știe că sunt diferențe. Altfel nu ar folosi la premierea rezultatelor cercetării tocmai lista cu zonele roșii, galbene și gri pentru articolele ISI. De ce nu ar face atunci agenția o diferențiere a pragului amintit? Ar fi două motive simple: primul este pragmatic – ar fi fost o bătaie de cap suplimentară. Nu cred însă că nu se găseau resursele care să ducă rapid la o soluție pentru acest impediment.


http://www.research.ro/Al doilea motiv este însă mult mai puternic. PCE ar trebui să constituie o cale de a implementa Planul Național de Cercetare Dezvoltare și Inovare (PNCDI). Ori acolo se specifică că unele științe sunt mai importante decât altele, ba chiar unele ramuri de știință sunt practic eliminate de la finanțare până în 2020. Este o opțiune programatică a României, pe care am discutat-o în trecut.


Întâmplător, ramurile de știință prioritare pentru România sunt cele în care se publică sistematic mai mult; articole mult mai scurte, cu mult mai mulți autori. Asta face ca un fizician, spre exemplu, să poată avea mult mai multe articole pe an, fiind cel mai adesea coautor alături de mulți colegi, în timp ce un antropolog va publica mult mai puține articole, adesea de unul singur, dar însumat, antropologul va scrie mult mai multe cuvinte (adică va produce mai multe pagini decât fizicianul). Un prag unic oferă un bonus științelor în care se publică texte multe dar scurte și cu mai mulți autori. Adică poți avea mai multe aplicații din aceste științe.

Și aici vine schepsisul. Finanțarea se face proporțional pe ramuri de știință. O pondere egală din aplicații, să zicem 30%, va fi finanțată. Adică: dacă în ramura de știință XX ai 33 de aplicații, vor fi finanțate 11. Dacă în ramura YY ai 30 de aplicații, vor fi finanțate 10. Dar cu un prag unic, numărul de aplicații în XX poate crește (să zicem la 45), în timp ce în YY va scade (către 24), ceea ce înseamnă mai multe proiecte finanțate potențial în științele pentru care pragul unic este mic. Dacă este să luăm exemplul de mai sus, fizica are mai mari șanse să aibă multe proiecte, în timp ce antropologia are mai puține. Automat apare o discrepanță între ramuri de știință.

Aceasta este o cale elegantă prin care UEFISCDI se conformează direcțiilor prioritare ale Planului național amintit. Numai că nu este și una transparentă: UEFISCDI uită să precizeze explicit că trebuie să respecte planul, avertizând asupra intențiilor sale ...


Criteriul vechimii: întoarcerea în timp??

Ajung și la unul dintre lucrurile pe care nu l-am înțeles în deciziile UEFISCDI. Directorul de proiect trebuie să aibă minim 10 ani de la obținerea titlului de doctor. (ca să evit discuțiile: îndeplinesc și acest criteriu, și pe cel precedent, și probabil orice alt criteriu ce ar mai putea apărea)

De ce ar impune UEFISCDI această limitare? Poate fi o strategie de compensare a faptului că nu a finanțat proiecte PCE în ultimii ani, deși a lansat call după call pentru cei mai tineri. Ca atunci când, la fotbal, arbitrul nu dă un penalti clar pentru gazde și pe urmă, ca să se revanșeze, face aceeași eroare și în defavoarea oaspeților. Dar acesta ar fi un caz în care arbitru ar fi imediat penalizat cu o suspendare dictată de comisiile superioare.

Eu unul găsesc cel puțin neinspirată oprirea de la a aplica a celor mai tineri care îndeplinesc criteriul de performanță. De ce ai bloca ascensiunea unuia care se dovedește mai bun decât cei de dinaintea sa? Pur și simplu mi se pare revoltător. E ca și cum ne-am întoarce în urmă cu 20 de ani, dacă nu mai mult.


Evaluarea

Ajungem și la o problemă veche a modului de evaluare de la UEFISCDI: evaluarea în sine, felul în care sunt ierarhizate proiectele. Agenția a făcut în timp eforturi ca să obțină un proces decent. A căutat să impună criterii de calitate evaluatorilor, a încercat să atragă străini ca evaluatori, și a experimentat varii sisteme de rezolvare a diferențelor dintre notele acordate de evaluatori pentru același proiect. E firesc să ai diferențe: evaluatorii sunt și ei oameni, văd diferit lucrurile. Unii dau sistematic note mai mari, alții dau sistematic note mai mici. Unii dau note pe prietenii (am văzut eu, la un alt evaluator ce dăduse o notă dublă față de a mea, și care justifica spunând că aplicantul este un nume mare...).

Sistemul curent este practicat de UEFISCDI de câțiva ani. Îl repovestesc mult simplificat: trei evaluatori dau note, folosind o grilă comună. Dacă apar diferențe mai mari de 10 puncte (scala este de la 1 la 100), cei trei sunt rugați să își reevalueze aprecierile, poate ajung la consens. Dacă diferența rămâne, un raportor propune o notă bazată pe evaluările primilor trei (uneori raportorul este dintre cei trei), iar un panel decide care e nota finală. Problema apare la raportor. Am văzut raportori care schimbă complet evaluările, crezând că ei sunt peste primii trei evaluatori. Și am văzut paneluri în care notele se schimbau complet sau măcar suficient de mult ca să câștige finanțarea proiecte ce păreau a nu avea șanse. Nu e vorba de corupție sau ceva ilicit. Pur și simplu așa se întâmplă.

Soluția simplă este să ai evaluatori de foarte bună calitate. Așa face European Science Foundation, cel puțin în prima fază a evaluărilor.

Dar evaluatorii de calitate sunt cercetători buni, cu timp limitat. Aceștia costă mult, iar precedentele runde de evaluare au arătat că există un deficit important de ofertă pe această piață. UEFISCDI se confruntă cu o dilemă simplă: plătim bine pe evaluatori, dar nu mai avem bani de proiecte sau plătim evaluatori mai slabi și avem bani să finanțăm mai multe proiecte. Evident, opțiunea este mai degrabă a doua.

Există însă o soluție și mai simplă: eliminarea raportorului. Dacă cei trei evaluatori nu ajung la consens, atunci se solicită evaluări de la alți doi evaluatori. Se face apoi media, dar nu ca medie aritmetică simplă ci ca trimmed mean: se elimină evaluarea cea mai favorabilă și cea mai nefavorabilă și se face media între celelalte trei evaluări. La final ai o medie bazată pe părerea a cinci evaluatori, costurile nefiind mult schimbate.


Este ceea ce am tot propus de câțiva ani, dar nu cred că mă aude cineva. Sau poate ceea ce propun nu are rost. Trebuie spus că aceasta era soluția folosită de proiectele INTAS, adică cei bani de cercetare alocați acum un deceniu de către UE pentru cooperarea cu spațiul ex-sovietic. Soluția trimmed mean era aplicată tocmai pentru că evaluatorii tindeau să dea note foarte diferite. Oricum ar fi, nu cred ca să se schimbe ceva în procesul de evaluare: nu mai e timp, ceea ce din nou te face să îți amintești că e posibil să avem de a face cu o consultare mai degrabă formală, pentru o linie de finanțare care pare a fi tratată de către UEFISCDI precum una de mâna a doua.


Interdicția de a avea două proiecte

„O persoană care este director de proiect tip TE Competiția 2014, aflat în derulare, nu poate candida în calitate de director”. Aceasta este o regulă veche a UEFISCDI/ANCS. Menționez iar că nu sunt în această situație de incompatibilitate, dar nu mi se pare o condiție normală. Dacă omul acela este atât de bun încât să deruleze două contracte, de ce să nu îl lăsăm să o facă? E ca și cum ai interzice unui profesor să fie coordonator de doctorat și la Frankfurt și la Zürich. Ah, da, stai că în România nu ai voie să fii la două școli doctorale. Asta nu înseamnă că nu știu un tip care coordonează doctorate și la Zürich și la Frankfurt și parcă și la Köln. Dar alea sunt universități care sunt peste valoarea celor din România (așa zic rankingurile), prin urmare nu are rost să le urmăm exemplul, nouă ne place să nu ne fie bine.


Varia

Sunt destule lucruri pentru care UEFISCDI trebuie felicitat. Spre exemplu: „se pot finanţa şi cheltuieli de deplasare ale unor colaboratori din ţară sau din străinătate sau ale unor participanţi la manifestările ştiinţifice organizate în cadrul proiectului”. Aceasta nu era explicit în urmă cu ceva ani, și este o precizare absolut necesară pentru a simplifica munca cu contabilitatea, curtea de conturi și alte instanțe birocratice.

Sunt și locuri în care rezultatul este mixt: „se calculează ca procentaj (max.15%) din cheltuielile directe: cheltuieli cu personalul, cheltuieli de logistică şi cheltuieli de deplasare. Se recomandă ca la nivelul institutiei gazdă, regia să fie utilizată și pentru plata de personal auxiliar (tehnicieni, studenți etc) implicat în implementarea proiectului”. Ca unul care plătesc de ani de zile din buzunar personalul auxiliar, găsesc extrem de importantă recomandarea. Dar ea poate veni doar dacă nivelul regiei este mai ridicat, altfel organizația gazdă nu mai are motivație să te sprijine în a aplica. Pe de altă parte, impunerea unei regii mai mici schimbă regulile jocului în acele universități (precum UBB și UB) unde regia se ducea spre 30%. Nu cred că astfel de organizații vor aplica recomandarea, ceea ce va lovi implicit în modul în care proiectul se derulează. Aș fi formulat altfel: „Dacă regia este de peste 15%, procentele ce depășesc această limită sunt la dispoziția directorului de proiect; recomandăm folosirea lor la plata de personal auxiliar … ”


Mă opresc momentan aici, dar poate mai revin...

26 martie 2016

Hai să nu ne mai furăm căciula ... academic vorbind

În campania electorală din 2000, ridicolul om politic Corneliu Vadim Tudor se bătea cu pumnul în piept că ar fi fost declarat "omul anului" de către un mare institut american. Era de fapt consecința unei invitații pe care o primise, așa cum primisem mulți și încă primim, de a plăti niște bani ca să ni se dea o diplomă cu care să ne dăm mari. Atât și nimic mai mult. „Vanity” este eticheta pusă unor astfel de întreprinderi în care plătești ca să îți arogi merite ce nu există. „Tichie de mărgăritar” era metafora folosită mai de demult.


Tot tichie de mărgăritar și-a pus în urmă cu câțiva ani un alt absolvent submediocru al sociologiei românești, care a spămuit întreaga comunitate lăudându-se că este singurul sociolog român tradus în limba americană. Evident, înșiruirea de cuvinte căreia îi zicea carte era publicată într-un exemplar, pe banii lui.

Primesc mereu mesaje care mă îndeamnă la astfel de prostii. Omul anului, a fi tradus în spaniolă, a publica la jurnale inexistente de mare prestigiu, a participa la conferințe simbolice, dar prezentate cu mult tam-tam. Sistemul penitenciar a făcut mare bine lumii academice românești, ducând cărțile în desuet. S-a văzut astfel cam cum se publică la edituri din România. E semnalul clar că volumele nu au ce căuta ca parte a sistemului de evaluare academică, fiind prea ușor de falsificat ca și criteriu cantitativ. Evaluarea lor „calitativă” este de asemenea nepotrivită depinzând prea mult de calitatea și sensibilitățile omenești ale celor care evaluează.

E cazul să renunțăm de altfel și la conferințe. Uite un exemplu, pe care îl redau ca atare, fiindcă îl consider public, atât timp cât emailul pe care îl reproduc parțial mai jos este adresat la grămadă către câteva zeci de persoane.

Nu cunosc pe onorabilul domn „assoc.prof.Firica J. PhD”. Și nici nu sunt flatat de a fi invitat drept „keynote speaker” la un simulacru de știință care trântește laolaltă toate ingredintele pe care nea Firica acesta le avea prin frigider, combinând „dental medicine & equipment” cu „Tourism&Leisure&Pleasure”. Erorile de exprimare în limba engleză nu îmi aparțin.
Contextul este simplu: unul dintre criteriile de evaluare a celor ce doresc să urce în ierarhia didactică și de cercetare este de a fi „keynote speaker” la o conferință „internațională”. Un alt criteriu ușor falsificabil, după rezultă de mai jos:

Mesajul de la pretinsul domn Jean Firica, cu formatările originale:




Dear Distinguished Colleague,
Dear friends,


  
I invite you to become member or keynote speakers of the Scientific Committee 
International multidisciplinary scientific congress.

International Congress of the Medical Sciences, Education, Behavioral Sciences and Physical  Rehabilitation from the perspective of quality of life - with exposition.  Romania, 27-29 may 2016, Craiova. 

 I invite you to become members of the Scientific Committee and moderators (please propose other colleagues)


* areas, sections can be extended (to request and participate)

SCIENTIFIC PROGRAM and SECTIONS
1. SECTION MEDICAL SCIENCE
MODERATOR
1. General medicine & Public Health

2. Dental medicine & Equipment

3. Pharmaceuticals & Medical Devices



2. SECTION EDUCATION & EDUCATIONAL RESEARCH
MODERATOR
1. Education health, Art & Music therapy

2. Teaching & Exact Sciences

3. Specialized languages & comunication

4. Innovation and Education

5. Special education

6. Physical education and sport



3. SECTION PSYCHO-PEDAGOGY- PSYCHIATRY-SOCIOLOGY
MODERATOR
1. Psychology & Psychiatry

2. Cognitive, Psychological & Behavioral Sciences

3. Psychotherapy & Health psychology

4. Sociology, philosophy of education & healthcare

5. Experimental pedagogy

6. Medical sciences in kinetotheraphy



4. SECTION ANTHROPOLOGY, PERFORMING SPORTS, HISTORY
MODERATOR
1. Anthropology

2. Medical anthropology

3. Anthropology of media and sports

4. Performing sports

6. Rehabilitation & Adapted Sports



5. SECTION TOURISM-LEISURE-PLEASURE, MANAGEMENT
MODERATOR
1. Tourism&Leisure&Pleasure

2. Management&marketing in sport

3. Tourism management

4. Sport&tourism

5. Law, legislation medicine&sport

6. Health tourism
































    *     areas, sections can be extended: Mathematics and Natural Sciences, Engineering  Sciences, Biological and Biomedical Sciences, Social Sciences, Humanities and Arts          (to request and participate)
    * * 
send the desired category (
members of SC, moderators, keynote speakers 
for drawing up the final invitation

Best regards
assoc.prof.Firica J. PhD
 Univ Craiova, RO
 


13 martie 2016

Cine ne mai conduce în științele sociale

România se bate adesea în piept cu meritocrația. Hai să vedem cât de
meritocrat este mediul academic. Iau ca exemplu un organism de care v-am mai povestit: Comisia de Sociologie, Științe Politice și Administrative a CNATDCU. Comisia respectivă evaluează teze de doctorat și teze de abilitare între altele, amendează și supraveghează respectarea criteriilor de promovare. Este prin urmare un actor important, care stabilește de fapt standardele minimale de performanță a celor ce devin profesori, conferențiari, lectori, doctori șamd. dacă ei stabilesc standarde înalte, sunt șanse să avem un învățământ performant.

Cine contează în știință

Și la noi, ca mai peste tot în lume, important este cât de influent ești în știință. Adică cu cât ai contribuit la creșterea cunoașterii în domeniul tău. Iar acest lucru se vede prin câte citări ai și cât de mult ai publicat în jurnale de top.

În științele sociale se publică mai rar ca în alte științe. Românii au și handicapul c
a științele sociale să fi fost interzise în comunism și sub-finanțate după aceea. România are alte priorități: IT-ul, nanotehnologiile, cucerirea spațiului și medicina sunt între ele. Trăind într-o țară în care societatea se schimbă sau ar dori să se schimbe, românii au decis să nu investească în științe sociale care să le spună cum ar putea să se schimbe.

Având puțini bani la dispoziție, sociologii, politologii, antropologii și alți români asemenea lor nu prea apucă să scrie bine și să fie publicați de jurnale de top.

Jurnalele acestea de top se plasează pe o listă alcătuită de Thompson-Reuters, o organizație privată, listă denumită generic „ISI". În ultimul deceniu, au pătruns și câteva reviste românești pe listă. Dintre ele, una a fost în centrul unui scandal serios: se chema Metalurgia International și publica articole contracost, de o calitate mizerabilă, din tot felul de domenii pretins științifice. Cei de la Thompson au declasat-o, revista a dispărut, dar încă produce efecte: sunt destui cei care au devenit profesori și sunt plătiți bine în urma unei activități pretins academice desfășurată în paginile acelei reviste.

Criterii de analiză


Este greu să publici în reviste din afara României, unde criteriile de selecție sunt destul de drastice. Acest lucru mă face să judec calitatea membrilor comisiei amintite după patru criterii:
  1. Număr de citări în orice publicație, așa cum este el redat de Google Scholar.

  2. Indicele H calculat pe baza indicatorului amintit: cu cât H e mai mare, cu atât ești mai influent (H=număr de publicații citate de cel puțin H ori: ordonezi publicațiile în ordinea descrescătoare a numărului de citări; apoi te uiți care e cel mai mare număr de ordine al publicației care are cel puțin atâtea citări cât e numărul de ordine; acela este scorul H)

  3. Număr de articole ISI.

  4. Indicele-H calculat pe baza articolelor ISI citate de alte articole ISI.
Teoretic, ultimul criteriu este cel mai dur.

Mod de calcul și prime rezultate

Am procedat astfel: m-am uitat la membrii comisiei. Sunt 17. Câte 4 de la Cluj (UBB) și Universitatea București (UB), trei de la SNSPA, doi de la Iași (UAIC) și câte unul de la Oradea (UO), Tg.Jiu (UCBTgJ), ASE, Craiova (UCrv) și Academia Română (AR). Am căutat pentru fiecare o „pereche”, adică pe unul din aceeași universitate, de preferință din același departament/facultate sau măcar de la o universitate similară (doar în cazul UCBTgJ). Nu am împerecheat doi dintre membrii comisiei care, în opinia mea, nu au ce căuta acolo: unul este jurist, altul este economist, ramuri de știință care sunt plasate la alte comisii și în care se publică mai puțin, respectiv mult mai mult decât în științele sociale, deci nu sunt comparabili cu ceilalți.

Pentru cei 15 rămași am ales 15 perechi. În total 30 de inși, pentru care am calculat indicatorii amintiți mai sus. Perechile sunt oamenii pe care îi știu a fi în universitățile respective, și știu că ar fi întrre cei mai buni de acolo. Nu dau nume, pentru că nu numele sunt importante.

M-am uitat pe site-ul CNACTDU dacă cei din comisie au CV-uri acolo. 6 au, 11 nu au.Dintre cei 17 din comisie, 5, marcați cu albastru în tabelul de mai jos, au pagină de Google Scholar (extins mai nou ca Google Academic), care permite calculul imediat al numărului de citări și al indicelui H aferent (primii doi indicatori amintiți). Dintre cei din lista alternativă, doar cei de la UBB nu au pagină oficială de Google Scholar, ceea ce mă face să trag concluzia că este vorba și de o cultură organizațională proprie Clujului. Trebuie însă spus și că cei din lista alternativă sunt mult mai tineri  în comparație cu cei din comisia CNACTDU (cu o singură excepție, cel cu cele mai multe citări din tot tabelul care e mai tânăr decât perechea sa, deși ambii sunt pensionari).

Pentru cei ce nu aveau cont de GoogleScholar, am folosit Publish or Perish pentru a le calcula numărul de publicații. Pentru cei cu cont, am verificat să nu raporteze din eroare citări ce nu le aparțin. A fost cazul doar pentru jurist.

Pentru toți cei 30 la care m-am uitat în amănunt, am folosit Web of Science să le calculez numărul de artciole ISI și factorul H aferent (indicatorii 3 și 4). Nu am inclus publicații în proceedings, fiindcă acestea nu sunt specifice științelor sociale, deși au început a fi populare în ultima vreme.


Rezultate

Hai să vedem ce a ieșit din această mică joacă.

În tabel, fiecare rând e un membru al comisiei (la stânga), respective perechea sa (la dreapta). Cum spuneam, pe cei doi din afara domeniului nu i-am împerecheat. Cifrele de pe prima și ultima coloană sunt identice, reprezentând numere de ordine. Dacă membrul comisiei are CV pe site-ul acesteia, am bifat cu un x. În rest regăsiți informația despre universitatea de unde vin cei analizați și indicatorii lor de performanță. (H-WoS= indicele H bazat pe ISI/Web of Science)


* pagina de pe Google Academic indică și alte citări, dar la publicații ce nu aparțin autorului (sunt citări la volume coordonate de alții, în care are și autorul contribuții; dar în acest caz citarea este la editor, nu la autor...)
** de la USM-Sv, universitate similară ca dimensiuni
*** Numele este foarte comun, e posibil să fi subestimat numărul de citări, dar nu indicele H
****ISI: nu am inclus proceedings
Cu roșu: cifrele unde „perechile” sunt mai performante decât titularii comisiei.
Cu albastru: cei ce au cont de Google Scholar. Subliniat și cu italice: cei care au exclusiv sau aproape exclusiv publicații ISI și citări ISI în revistele românești


Scurtă discuție

Nu trag concluzii, ci doar descriu ce am observat:

Dintre cei 17 membrii ai Comisiei ,
  • 2 nu sunt din domeniu;
  • 10 au CV-uri mai puțin atractive decât colegii lor de disciplină din aceeași organizație;
  • 4 sunt mai buni decât alternativele existente la ei în universitate, dar CV-urile lor sunt inferioare multora dintre cei ce nu fac parte din comisie;
  • Unul singur ar fi fost parte din comisie dacă am fi folosit drept criteriu impactul său în știință;
  • Niciunul nu vine de la o universitate privată.

Avem însă o comisie din care fac parte:
  • un autor cu factor de impact 0 (!!!!!);
  • 2 care nu sunt pregătiți în domeniul pe care îl gestionează;
  • 5 foști miniștri;
  • 10 ale căror publicații ISI sunt în aceleași 4 reviste românești, iar citările ISI vin exclusiv din aceste reviste.
  • cu două excepții, majoritatea nu au deloc sau au cel mult o publicație ISI în afara României.

Implicații

Sunt curios dacă va fi cineva să comenteze aceste observații, cum o va face și dacă lucrurile stau la fel în alte domenii.

Convorbire telefonică cu ... un hoț??

Sună telefonul, de pe un număr necunoscut, vizibil (adică nu este ascuns), iar o voce de bărbat mă angajează în următoarea convorbire: -  ...