Un paznic de la o companie privată îi cere unui tânăr să nu mai stea întins pe o bancă aflată pe domeniul public. E soare, iar celelalte bănci sunt libere, dar în opinia paznicului a sta întins în aproprierea vitrinei pe care o păzește, undeva pe Victoria Socialismului, constituie o încălcare a ordinii publice.
La coadă la pateuri, în apropriere, două persoane se bagă nonșalante în fața mea. Deja încep să mă obișnuiesc cu astfel de obiceiuri. Domnișoara blondă îmi spune înțepată că ea era oricum "după doamna". Nu îmi rămâne decât să mă bucur: probabil sunt într-atât de suplu încât devin invizibil ;)
La o conferință științifică, un participant apărut în mijlocul unei sesiuni, mă întreabă dacă X se află în sală. Îi spun unde este, în sală, pe ultimul rând de scaune. „Poți să te duci să o chemi?” îmi adresează o rugăminte ce sună însă mai degrabă a cerere imperativă. Îi spun că este nepoliticos să o scot în toiul prezentării. „Nu te duci să o chemi???”, se miră. La urma urmei, domnia sa este ditamai lectorul universitar, ce contează că i-ar deranja pe ceilalți, că îmi dă mie ordine, sau că este posibil ca persoana cu pricina să se afle în sală ca să audieze o prezentare interesantă. Sau că el însuși se presupune că a venit să mimeze că se ocupă cu știința.
Dar toate acestea sunt firești într-o societate profund tradițională, unde fiecare caută să arate cât de important este, dând ordine celor care par în situație inferioară, stabilind cine și ce trebuie să facă, sau pur și simplu făcând legea după cum are chef în clipa aceea.
E firesc.
Și la fel de firească este dorința mea de a pune în aplicare ceea ce Irina a învățat la școală, la ora de științe sociale: cum să devii invizibil într-o mulțime.
Apropo, de unde vine expresia „țara lu’ Pește”?
Ad-Astra a inițiat o petiție adresată Ministrul Educației, reclamând neadoptarea planului național de cercetare pentru perioada 2014-2020. Acest lucru, spune pe bună dreptate Ad-Astra, face practic imposibilă derularea activităților de cercetare. Ad-Astra solicită ministrului să spună cine sunt vinovații și ce face ca să schimbe situația.
Ceea ce uită Ad-Astra să spună este că nici planul 2007-2013 nu s-a desfășurat absolut deloc conform planificării. Mai exact, el este încă în derulare, fiind amânat parțial până în 2016. Mai mult, tratamentul aplicat granturilor este profund discriminatoriu: unele tipuri de proiecte primesc finanțare completă, altele primesc sferturi sau treimi de finanțare, autoritatea care le gestionează anunțând că România nu are banii, ignorând creșterile PIB; mai mult, pe granturile ID, spre exemplu, am primit anunțul că sunt disponibili 80% din bani, prin urmare tuturor le-a fost alocat câte 30% sau mai puțin, independent de performanță (!!!).
Astfel de exemple pot continua, și aruncă asupra acțiunii Ad-Astra suspiciunea că de fapt este un simplu gest politic sau, în cel mai bun caz, unul care nu se bazează pe cunoașterea realității din cercetarea românească.
Pentru științele sociale planul de cercetare respectiv este și mai complicat. Din câte îmi amintesc, el decide implicit că România nu va acorda practic deloc atenție cercetării din acest domeniu*.
Prin urmare apare triplă dilemă:
- a avea un plan este absolut necesar;
- acțiunea Ad-Astra poate fi de fapt lipsită de interes real pentru cercetare, fiind dominată de politic;
- științele sociale sunt practic excluse de la finanțare dacă planul este adoptat*.
Oare câți social scientists vor semna petiția?
De urmărit.
* Planul este completat de Strategia Națională de Cercetare și Inovare. El preia principiile acesteia. Am argumentat cu mai bine de un an în urmă cum științele sociale sunt excluse în mod ciudat de la finanțare. Nu am observat în spațiul public nicio explicație a acestei atitudini, ceea ce mă face să îmi mențin opinia că este vorba de aceeași obsesie pe care și Ceaușescu o avea cu referire la știință: noi trebuie să rupem norii, nu are importanță cum o facem și de ce.
