Postări

Se afișează postări din august, 2013

Povestea peștelui

Să zicem că vine unul într-un spațiu public. Un individ oarecare. Se bate cu pumnul în piept că a făcut și a dres. Unii zâmbesc pe sub mustăți văzând cât e de găunos. Alții îl împing de la spate pentru spectacol. Alții nu au habar cine e și o iau de bună. Două săptămâni mai târziu, persoana cu pricina, o femeie, vine din nou și afirmă sus și tare o părere oarecare, legitimând-o imediat cu ce a făcut și a dres ea. Unii râd de cum se dă în petic, dar o fac de acasă, din fața computerului. Câțiva își amintesc cum a răsărit printre ei, lipsită de har și de știință, dar fiind vecină cu cine trebuie în satul natal. Alții aplaudă, simțind că e vorba de o persoană importantă ce îi poate reprezenta. Alții o împing de la spate, dorind o diversiune din care să atragă alte beneficii. După trei zile, Paraschiva, ca să îi dăm și un nume noului star, vine și explică cum Cosmin este un tip pe a cărui opinie te poți baza, îi ia opinia, o împachetează în beteală cu zorzoane, pune pe masă un tom, și

600 de simpatizanţi în două zile!

Imagine
Marţi seară, trei asociaţii ale suporterilor petrolişti au semnat o scrisoare de protest si au anunţat acţiuni comune împotriva lui Radu Mazăre, primar de Constanţa. Ce s-a întâmplat: Youness Hamza, atacantul tunisian al Petrolului se dădea cu skyjetul la Mamaia. În acelaşi timp Mazăre se dădea cu zmeul. Unul pe apă, unul prin aer. Prin urmare s-au intersectat şi s-au înjurat reciproc. Mazăre se pare că a ieşit din mare (sună amuzant, nu-i aşa?) şi apoi a reintrat la dat cu zmeul (kite, pe englezeşte). Hamza a ieşit şi el şi a fost întâmpinat de doi inşi, bodyguarzi ai primarului, care i-au învineţit un ochi, doctorii aplicându-i ulterior ceva puncte de sutură şi certificând medical agresiunea. Se pare că Mazăre discutase în prealabil cu cei doi oameni ai săi. Poliţia a fost lentă în a acţiona, în ciuda plângerii jucătorului. Belicos, Mazăre ar fi spus că fotbalistul era drogat sau beat (fiind musulman, Hamza nu bea) şi a vrut să îl omoare, pe el şi pe un copil. Sau cam aşa ceva.

Un campus adevărat şi mai mult decât atât

Imagine
De-a lungul timpului, am trecut prin multe universităţi din România, ca student, lector, sau simplu vizitator, dar una singură mi-a marcat cu adevărat viaţa. Îmi voi aminti mereu prima mea prezenţă acolo. Intrai în laboratorul mirosind a metal, cu instalaţii bizare, impresionante. Dimensiunile mi se păreau gigantice. Urcai pe o scăriţă de metal către un soi de mansardă aflată în laborator, undeva sus, cam pe la nivelul al doilea dintr-un bloc. Clădirea, sau mai exact ansamblul de clădiri, se afla spre capătul lui 30 barat, înainte de Hipodrom. Lângă laborator, o săliţă mică, de seminar, cu o tablă neagră, cu cretă colorată. Aveam nouă ani sau poate zece, totul părea gigantic, frumos, altfel. Mai încolo era un amfiteatru, biroul tatei, cu multe hârtii. Un joc de şah într-un dulap. Clădirea principală avea multe aripi, enorm de multe mi se păreau pe atunci. Pe partea cealaltă a Căii Bucureşti, botezată Bulevard de către autorităţile comuniste, era restul campusului, cămine, cantine, t

O altfel de istorie … a fotbalului românesc (şi nu numai)

Imagine
Mă gândeam să las postarea asta pentru a doua parte a lui august, dar meciul de aseară de la Arnhem o face mai mult decât potrivită. Cartea de care vorbesc poate părea bizară: este în esenţă istoria unei echipe – Juventus Bucureşti – care aparent nu mai există sau poate o fi acea Juventus Colentina??? În fapt e mult mai mult decât atât. Echipa nu doar că există, dar anul acesta a câştigat din nou cupa, a treia din istorie, fiind de patru ori şi campioană a României. Un singur titlu a fost cucerit sub numele de Juventus, restul fiind adjudecate după mutarea la Ploieşti. Juventus, o echipă privată înfiinţată la Capşa prin contopirea a două alte cluburi bucureştene, cu italieni între membrii fondatori, a fost cândva un nume mare. Istoria ei, şi cartea în sine, este o istorie a fotbalului românesc între 1920 şi 1952. Citiţi şi o să vedeţi cum istoria se repetă, halucinant pe alocuri: structura ligii se schimbă peste noapte, uneori chiar în timpul campionatului; deşi era un spaţiu

John Scalzi, Redshirts (2012)

Imagine
In Redshirts , John Scalzi’s 2012 book winner of the 2013 Locus prize for best SF novel, most of the characters bear English (American) names. However, a minor character is called Flaviu Andreescu. The name, clearly of Romanian origin, is mentioned just twice or so, and the man behind it never actually appears into action. What would this say about Scalzi’s image of Romanians, since the appellative belongs to the only scientist to be present within the book, and Flaviu Andreescu is invoked as an indubitable authority? ;) Let me also say some words about the book . It is a light SF text, in the sense that nothing is really elaborated, and the action is very close to how SF series look likes. Scalzi seemed to intend deconstructing how TV series are produced. His experience as “creative consultant” for Stargate Universe should have helped him in Redshirts ’ attempt to mock TV playscripts. However, Scalzi chose the narrative behind the book to be exactly as the ones that he ridicules,