15 februarie 2015

... de parcă ...

Ați avut vreodată acea senzație …

36 de rânduri scurte, pe o temă oarecare, aparent fără nimic aparte. Un stil în care recunoști atât de multe din stereotipurile proprii, felul de a spune lucruri, în care simți același fel de raportare la sine din care uneori vrei să scapi, observi uimit acele fraze atât de familiare, dar nici pe departe foarte comune în limbajul public, și te întrebi cum de au trecut atât de mulți ani … decenii, mai multe decenii, și atât de multele lor experiențe, o viață întreagă de când nu ai schimbat două vorbe, și alegi inconștient să spui asta în cealaltă cheie, un pic speriat de similitudinea despre care încerci să te lămurești că e doar în mintea ta, și nu îndrăznești să pui punct, ba chiar te gândești să renunți la virgule, ca să eviți a te întreba dacă e posibil ca o viață ce nu s-a mai intersectat cu tine de așa multă vreme să aibă măcar un mod de a se exprima, acele 36 de rânduri unice, sau poate 37, depinde cum numeri, atât de apropriat de ceea ce scrii uneori doar pentru tine, încât te simți de parcă le-ai fi scris tu, atât de uimitoare încât să respingi gândul, să îl uiți timp de un an, și să îți apară în fața ochilor dintr-odată, să înțelegi că ai ignorat timp de un an existența lor… sau poate ... doar ai pus-o la păstrare?

8 februarie 2015

Orașul sacrificat, Lucian Vasile, 2014

De ce ar citi cineva o carte despre Ploiești?
Răspunsul e ușor de formulat menționând câteva dintre atuurile cărții lui Lucian Vasile:
- Este un text atent construit, despre viața socială, nu despre război.
- Ploieștiul constituie pretextul, dar cartea povestește de fapt despre cum trăiau oamenii, despre ce scria presa în anii 1940.
- Documentarea este impresionantă.
- Sunt deconstruite (implicit) mai multe mituri despre conlucrarea româno-germană, despre imaginea mareșalului Antonescu, despre raportarea ploieștenilor la război, despre viața publică a epocii.
- Poți avea surpriza să constanți că azi, după 75 de ani, lucrurile sunt pe alocuri la fel.
- Cartea aduce în prim plan o Românie practic ascunsă deopotrivă de regimul comunist, dar și de naționaliștii ce l-au precedat și de cei activi azi, care nu aveau și nu au nici un interes să se știe despre existența ei.

Părțile slabe ale volumului:
- Nu include nicio hartă. Și dacă ești ploieștean poți avea mari dificultăți să recunoști locurile. Cred că era utilă o hartă schițată a localității în timpul războiului, una a localității din anii 1960, și una de azi, așezate în pagină în așa fel încât să le vezi pe toate trei în același timp și să poți compara. Apoi, pentru părțile esențiale ale localității (Centru, Gara de sud, Bulevardul, Bariera Bucov, Rudului, Calea Câmpinii, Calea Oilor) putea fi puse hărți detaliate ale vremii, identificând și clădirile și străzile din index. Pentru Centru merita inclusă și cea de azi.
- Lipsește capitolul cu viața în celor refugiați în jurul Ploieștiului. Zona comunelor suburbane, dar și Filipeștiul și, mai ales prin tematica volumului, până la Câmpina, meritau un pic mai multă atenție, mai ales că autorul trimite uneori către ele (de exemplu, când vorbește despre dificultatea de a găsi un fotograf în oraș, spune că unul era refugiat la Filipești, altul în altă parte etc.)
- Fiind un volum în regie proprie, nu are parte de o tehnoredactare atentă. La 2-3 pagini distanță mai găsești un cuvânt ortografiat greșit, o frază neterminată…

Concluzia mea după această cronică succintă: cartea merită citită, iar lectura ei este una rapidă. Dincolo de valențele ei pentru cultura generală și petrecerea plăcută a timpului, eu aș vedea-o ca bibliografie obligatorie pentru studenții la istorie, sociologie, asistență socială și științe politice.

Lucian Vasile. 2014. Orașul sacrificat. Al Doilea Război Mondial la Ploiești. București: AEDU. 
(Mai multe despre carte și despre cum o puteți procura: RepublicaPloiesti.net.)

Convorbire telefonică cu ... un hoț??

Sună telefonul, de pe un număr necunoscut, vizibil (adică nu este ascuns), iar o voce de bărbat mă angajează în următoarea convorbire: -  ...