Lumea …. aşa cum nu o ştim?

[Titlul acesta este o simplă autoironie la adresa titlului celei mai recente cărți pe care am scris-o. Recentă în sensul că e ultima până azi. Altfel e de acum 4 ani și avea un singur capitol original. Restul erau producții mai vechi, actualizate.] Dar nu despre asta voiam să vorbesc acum, chit că știu că o să vină un nou produs de genul acela, mult mai bun, în curând. Acum … vorbim despre altceva. Tot sociologic, dar mult mai profan. E vorba de începutul lunii august și de un oraș altfel, mult diferit decât e ziua. Un oraș plin de poezie, de viață. Un oraș curat. Bucureștiul (care mie nu îmi place în mod deosebit), e fascinant seara, de la 10-11 în sus, în parc. E acolo o alta lume, vie, incredibilă. Stratificată pe vârste. Întâi sunt cupluri cu copii mici, fugind de razele soarelui ce abia s-a ascuns de cealaltă parte a lumii. Apoi aceștia merg la culcare, apar pensionarii, incredibil de veseli, dar lenți, incredibil de lenți. Dacă îi compari cu pensionarii din Germania, din

Magda Cârneci, FEM ; Cartea Românească, 2011 Am început FEM deosebit de încântat de savoarea modului de a scrie, de iscusința cu care imagina metafore pentru a descrie stările prin care trece eroina. Mi-a plăcut mai apoi jocul prin care reconstruia gender-ul, prin care discuta despre femei, bărbați și relațiile lor sexuale şi non-sexuale. Mă gândeam că am găsit un nume important al inteligenției românești care scrie romane pe bune, adică produce acele cărți rare pe care editurile mari le publică și pentru calitate, nu doar fiindcă autorul este băiat simpatic și de gașcă, iar critica nu le ridică în slavă doar pentru serile petrecute cândva împreună. Cartea s-a dovedit a nu fi una deosebit de dinamică, numeroasele epitete şi luxul de trăiri domolindu-i ritmul. Realismu-i şi mai ales sofisticarea-i reușesc însă să-i reducă din senzația de lentoare şi să o transforme într-o lectură plăcută.   Ușoara dezamăgire vine însă din repetarea la infinit a temei, din faptul că auto

Am povestit de mai multe ori că evit să aflu dinainte acțiunea unui film sau a unei cărți. Eu sunt dintre cei (puțini??) care preferă să lase autorul să-i surprindă prin creativitate, să îl încânte prin neprevăzut și noutate. Îmi bazez selecția pe titlu, pe renumele autorului, pe o recomandare. De aceea nici nu găsesc interesant acel fel de a face critică literară sau de film în care acțiunea este repovestită pe scurt. Dat fiind acest mod al meu de selecție, nu controlez aproape deloc tematic consumul meu literar şi de film. Apar cu atât mai ciudate perioadele în care una şi aceeaşi temă se repetă obsesiv de la un roman la altul, în toate romanele pe care le citesc, precum şi în filmele pe care le văd. De la Tom Perrota la Magda Cârneci, ca să dau un exemplu. Ce faci însă dacă lucrurile se repetă identic în viața reală, dacă tema pe care ai tot găsit-o obsesiv în lecturile tale de la o vreme încoace devine un laitmotiv al realității imediate şi începe a o domina, schimbându-