Drumeț pe aleile … dragostei
[Titlul acesta este o simplă autoironie la adresa titlului celei mai recente cărți pe care am scris-o. Recentă în sensul că e ultima până azi. Altfel e de acum 4 ani și avea un singur capitol original. Restul erau producții mai vechi, actualizate.] Dar nu despre asta voiam să vorbesc acum, chit că știu că o să vină un nou produs de genul acela, mult mai bun, în curând. Acum … vorbim despre altceva. Tot sociologic, dar mult mai profan. E vorba de începutul lunii august și de un oraș altfel, mult diferit decât e ziua. Un oraș plin de poezie, de viață. Un oraș curat. Bucureștiul (care mie nu îmi place în mod deosebit), e fascinant seara, de la 10-11 în sus, în parc. E acolo o alta lume, vie, incredibilă. Stratificată pe vârste. Întâi sunt cupluri cu copii mici, fugind de razele soarelui ce abia s-a ascuns de cealaltă parte a lumii. Apoi aceștia merg la culcare, apar pensionarii, incredibil de veseli, dar lenți, incredibil de lenți. Dacă îi compari cu pensionarii din Germania, din