Postări

Se afișează postări din martie, 2017

People: Take #1. Questions

Imagine
There are people and people. Humans, I mean. "Neah!" Sometimes, there is no chemistry with one person. Or there is no chemistry left. It simply does not work. Fear, bad timing, not in the mood, friends, chores, family, motives … Basically fear and genes, in my experience :) Beside the personal feeling, a sort of defining encounter, is lack of chemistry really changing one’s way? Is this changing what that person is, how one’s actions were, how she or he is generally seen by the relevant other? Sometimes, a beloved one turns one’s back. Is this changing the past? Does it change the personal interpretation of the previous relation? Is the departure changing one's internal beauty? Sometimes, a beloved one hurts you repeatedly. Instinctively or not, both of you put some distance in between. Hurting continues. Do you reciprocate? Or do you ask yourself if one actually has a major problem, and you start searching for helping that person? Is there a “correct” answer

Hai să mai zic despre doctorate…

Imagine
Se bate multă monedă pe elucubranta decizie a CNACTDU de a spune că o teză de doctorat are o parte originală și una neoriginală. Sau cel puțin așa reiese din declarația făcută la momentul respectiv de profesorul Andruh. Haideți însă să ne uităm altfel la teză, nu cu procente de text plagiat, deși și acelea sunt importante. O teză de doctorat are menirea de a arăta că autorul poate contribui la cunoaștere. Adică se poate baza pe ceea ce deja se știe, că înțelege ceea ce s-a descoperit deja, și poate împinge cu o fărâmă mai departe căruța cunoașterii. Pentru aceasta, formatul standard acceptat în mod curent al unei lucrări academice de orice fel implică o trecere în revistă a literaturii existente, urmată de rafinarea ei în ipoteze ce sunt testate în partea empirică. Cel puțin așa se petrece în științele sociale și comportamentale. Inclusiv acele lucrări ce se definesc drept „exploratorii” sau bazate pe „grounded theory” nu izvorăsc din neant, ci fac referire la ceea ce deja este c

Intermezzo roz

Imagine
Undeva, în lumea mea mică, în cea mai mică lume dintre lumile mici posibile, plutește un zâmbet. Zâmbetul este mare, deși obosit. E un zâmbet plin de speranțe, aproape temător. Un soi de ghiocel apărut înainte de vreme, aparent firav, dar jucăuș și tenace, sigur pe el, gata de a cuceri lumea, ca un cântec încă nedezvăluit, răzbătând dintr-un morman de fiare vechi, printre telefoane stricate, mașini de cusut nefolosite, uscătoare contorsionate, și mașini de spălat vase ieșite din uz. Sunt zeci de gânduri sub acel zâmbet. Ciudate, nostalgice, aromate, suave, ca niște brațe ce te învăluie, pornite dintr-o zodie incertă, sau cu un scop necercetat, îngânând același cântec ce părea uitat de urechile mirate, și zorind zglobii zvonul zumzăit al universului întrezărit în zori. E primăvară oare? Sau nu are curajul cunoașterii? :)