Lumea …. aşa cum nu o ştim?

Eu am ramas surprins (extrem de neplacut) de comentariul live si de calitatea transmisiei: - nu am inteles de ce comentatorii nu au zis nimic de tactica, macar in ce priveste concentarea actiunilor pe centru, inghesuiala la care erau supusi Marica-Mutu-Costea, in schimb s-au intrecut pe sine in a gasi o vina arbitrului, ghinionului (cel mai absurd mi s-a parut la golul 1: a fost ghinion ca mingea a sarit din bara la adversar, dar nu a fost noroc ca a lovit bara in loc sa intre in poarta din prima), terenului (mi-am amintit de meciul cu Danemarca, cel jucat pe nisipul lui Oprisan: parca adversarii nu jucau pe acelasi teren)... - reluarile m-au zapacit complet: apareau in momente neadecvate, insistau exclusiv pe fazele care priveau interesulunei singure echipe etc. - reclamele care intrerupeau transmisia cred ca au fost mai multe decat prevede legea (parca in lege e maxim una pe meci), iar banda aia neagra care fura 10% din ecran cu SMS-uri de la spectatori este o gaselnita Antena 1/

Unul dintre proiectele in care sunt implicat în perioada de faţă se referă la cât de utilă este facultatea în a te ajuta să te integrezi pe piaţa muncii. Cu alte cuvinte, e vorba de relaţia dintre ceea ce înveţi la facultate şi ce ţi se cere la locul de muncă, despre ce vor firmele de la absolvenţi şi ce ştiu de fapt aceştia să facă. Ne referim la absolvenţi din patru domenii distincte: Drept , IT & Calculatoare , Ştiinţele comunicării , Inginerie mecanică . Dacă se întâmplă să cunoaşteţi absolvenţi din aceste domenii, din ultimii 10 ani, vă rog să îi direcţionaţi către chestionarele plasate la http://www.cedu.ro/newsro001.php?id=129 (completarea durează 10-15 minute). Avem de asemenea chestionare şi pentru angajatori din domeniile respective, şi pentru recrutatori de personal, disponibile aici: www.bogdanvoicu2.home.ro . Nu ţintim reprezentativitatea, ci descrierea cantitativă a unei imagini de ansamblu a stării de fapt. Intenţionăm să încheiem colectarea răspunsurilor pe 3

Mă uit la interesantul text al profesorului Dumitru Sandu, care relatează despre cum poţi deveni profesor în România. Este interesant şi stilistic (e un autointerviu), dar mai ales prin conţinut: vine de la cineva aflat în interiorul sistemului şi care vorbeşte despre fraudă, plagiat… Înainte de a zice mai multe, e necesară şi trimiterea la completarea autointerviului cu un interviu . Ansamblul este extrem de actual, scandalurile despre promovarea în mediul academic fiind destul de frecvente în presa românească. Ce mă nemulţumeşte la textul cu pricina este că nu pune de fel punctul pe I. Domnul profesor este recunoscut ca un sociolog care urmăreşte atent toţi factorii ce explică un fenomen sau proces. În cazul de faţă mi se pare că lipseşte aproape complet din discuţie o explicaţie banală, dar probabil extrem de puternică. Este vorba de o cauză aparent externă, dar probabil intrinsecă mecanismelor ce conduc la fraudare şi încălcarea regulilor: banii. Mai exact miza. Profitul potenţi

Andrei T., prin comentariile şi întrebările de la o postare precedentă , mă stârneşte la a scrie despre publicarea de cărţi şi reviste ştiinţifice de sociologie, dar şi despre ce se găseşte prin librării. Cum oricum vroiam să vorbesc la un moment dat despre asta, folosesc prilejul şi o fac acum. [ click la sfârşitul postării pentru afişarea textului complet ] Cărţile se definesc în primul rând prin publicul lor. Cu cât sunt mai specializate, cu atât acesta este mai îngust. În sociologia românească sunt domenii (majoritatea domeniilor, de altfel) pe care sunt activi 10-12 cercetători (mai bine aş folosi aici însă englezescul scholar , că la asta mă refer). Din acşti scholar, unii sunt la vârf, alţii sunt mediocri, ca pretutindeni. Unii au studenţi, alţii nu. Ei şi studenţii lor doctoranzi constituie publicul de bază pentru o carte în domeniu. Se mai adaugă cam încă maxim 100 de inşi care ar putea fi interesaţi tangenţial de domeniu. O editură, ca să publice carte are nevoie să acope

A apărut al treilea număr din Newsletter -ului Grupului românesc pentru studiul valorilor sociale. Prins cu multe alte lucruri şi aflat în o a treia săptămână de cursuri, îl promovez cu întârziere, după ce a fost preluat de presă . Mircea Comşa vorbeşte în el de orientările ideologice ale românilor. Nu zic mai multe, ca să nu stric lectura celor 6 pagini...

Nu prea pricep de ce avionului preşedintelui maghiar i s-a retras dreptul de a ateriza la Târgul Mureş. Măsura dă apă la moara celor care doresc autonomia ţinutului secuiesc. Cine să îşi dorească să locuiască într-o ţară unde libertatea de mişcare este supusă unor îngrădiri arbitrare???

Mulţi dintre colegii mei trăiesc încă cu iluzia tezei de doctorat ca opera magna . Ei gândesc teza ca pe o încununare finală a studiilor lor ştiinţifice. Fără îndoială, pentru cei care urmează un doctorat profesional, lucrarea ce rezultă chiar constituie punctul culminant al manifestării cunoaşterii de tip academic. Mai departe, creativitatea şi studiul conduc la produse artistice, patente, brevete etc., interesante şi valoroase, dar mai rar sancţionate prin publicarea de articole sau cărţi ştiinţifice. În schimb, pentru cei ce urmează o rută academică lucrurile stau altfel. O să mă întorc pentru o clipă în timp. Cu 70-80 de ani în urmă, teza de doctorat obişnuia să fie încununarea unei munci de o viaţă. O obţineai pe la 50-60 de ani, în condiţiile unei speranţe de viaţă cu 10-20 de ani mică decât astăzi. Adesea, susţinerea tezei se întâmpla la un stagiu când erai deja recunoscut ca profesor. În aceste condiţii teza putea deveni în mod firesc o opera magna. Din păcate, pentru mulţ

Adesea toaletele completează personalitatea locului. Mai jos sunt câteva fotografii din toaleta unei berării din Köln ( Heller's Brauhaus ), care distilează şi vinde propriu-i Kölsch. Un loc care nu e tocmai rău.

Citesc un eseu academic care pledează implicit şi explicit pentru introducerea statisticii în curriculum obligatoriu. Nu, nu e vorba de România. Am citit că 50% dintre studenţii britanici în ştiinţele sociale declară că nu se tem de statistică (din păcate nu reuşesc să regăsesc articolul pentru a oferi referinţa exactă!). Acest lucru este un uriaş pas înainte în comparaţie cu ce se petrecea în anii 1990 . Mai ştiu şi că marea majoritate a românilor cu studii superioare au dificultăţi de citire a unor tabele cu dublă intrare sau a unor grafice simple. Între ei sunt şi mulţi absolvenţi de doctorat. Mă întreb cum or fi reuşit să rezolve problema în UK? Cum or fi schimbat atitudinile studenţilro faţă de statistică? Oare să fi renunţat să mai predea toate acele formule nesfârşite la BA? Să le fi lăsat doar pentru cei care vor să dezvolte metodele statistice în sine şi să fi realizat că majoritatea audienţei este formată din utilizatori? Să se fi concentrat pe aplicaţiile practice? (PS

Supraîncăracata programă şcolară îşi continuă lupta pentru devenire. Zilele trecute am asistat la discuţii despre eliminări ale unor ore de sport sau de istorie. Există şi o posibilă moţiune simplă, pe care opoziţia se pregăteşte să o introducă în Parlament. Ca de obicei, deciziile luate de Minister par pur administrative, lipsite de orice dezbatere publică. Ele sună de parcă cine-ştie-ce-demnitar s-ar fi sculat cu faţa la cearşaf şi ar fi decis din senin să taie sau să adauge nişte ore în programă. Evident nu este aşa, dar absenţa consultării publice prin dezbatere (sau măcar a PR-ului, pentru cei ce consideră că nu toată lumea trebuie să îşi dea cu prerea despre orice) este decisivă. Pe de altă parte, protestele nu vizează decât cel mult vag raţiunea deciziilor, motivaţia din spatele acestora. Ar fi şi greu, când ele sunt doar cel mult sugerate, nu şi explicate (iar e vorba de povestea cu dezbaterea publică). Personal, rămân la opţiunea exprimată mai demult , cea legată de mărir

Într-o vreme când oamenii serioşi se bat în scenarii despre nişte îndepărtate alegeri irelevante (sper să apuc să scriu despre asta!), eu vin cu un promo aparent nerelaţionat de chestiune: am lansat cu două săptămâni în urmă al doilea newsletter al grupului de la valori, în care Mălina arată cum la români creşte practica religioasă, însă la românii ce imigrează aceasta scade. Povestea asta cu religiozitaea se reflectă aproape brutal în perpetua campanie electorală ce a însoţit amendamentele la buget şi în modul în care s-ar putea insinua X-ulică acela căutat în dezbaterea cu scenariile găzduită de blogul lui Cristi. Vorbeam despre asta cu o săptămână în urmă, la RFI (unde spuneam destul de multe banalităţi, ce e drept...). În curând vine şi numărul trei al newsletterului, cel în care Mircea vorbeşte despre ideologii. Până atunci însă vă recomand să-l citiţi pe cel despre religiozitate .

Imaginea de pe "biscuitele" alăturat prezintă o femeie vizibil fericită: are 30 de ani, 2 copii, este casnică şi prietenă a lui Gaffel Kölsch . (detaliile cu pricina devin mai clare când măreşti imaginea astfel încât să poţi citi textul). Să zic aşa, e tipic german, societate în care politicile de gen mai degrabă descurajează prezenţa femeilor pe piaţa muncii şi în care valorile de gen nu merg neapărat către egalitatea de şanse pe piaţa muncii (aşa cum ilustrează graficul pe care îl reproduc dintr-un articol mai vechi al Mălinei, disponibil pe GoogleBooks - acolo unde graficul se vede mai clar decât în postarea de faţă. Asta mi-a ridicat din nou întrebarea clasică, filosofică într-un fel: oare de ce au nevoie femeile pentru a fi fericite? Oare cariera de hausfrau o fi mai potrivită?