Postări

Se afișează postări din septembrie, 2007

Bucureşti-ul, cel fără de identitate ...

Alexandru Ofrim, Străzi vechi din Bucureşti, Humanitas, 2007 [ link ] Oraşele, ca să poată respira, ca să poată exista într-un mod decent, au nevoie de identitate. O simplă aglomerare de betoane nu e suficientă ca să te simţi mândru că faci parte din acel conglomerat. Am simţit-o mai întâi în urmă cu 12 ani, în Strasbourg. Multe dintre pieţele oraşului conţineau câte un soi de stâlp pe care se puneau cândva afişele teatrelor sau cinematografelor, din cele groase, de beton. "Stâlpii" ăştia, în Strasbourg, erau complet din plastic, iluminaţi dinspre interior cu neon. Sus de tot era scris numele locului. Apoi, pe "stâlp", ţi se explica de ce se numeşte locul respectiv aşa cum se numea, cu alte cuvinte aflai despre istoria lui, începeai să îi pricepi identitatea. În România nu este aşa: străzile, pieţele, stadioanele, clădirile, ministerele şi chiar localităţile, îşi schimbă numele cu o frecvenţă neaşteptată. Numele unor oameni sunt date unor locuri alandala: liceu

Reprezentări asupra românilor, într-un roman din 1969

‑ Tabloul ăla, John! E un fals! […] ‑ Care tablou? […] ‑ Cel pe care i l-am vândut ducelui! […] ‑ De unde provenea cel pe care i l-ai vândut ducelui? […] ‑ L-am cumpărat din Paris, de la un cuplu de români care deţineau o mică prăvălie lângă Madelaine. Ar fi trebuit să ştiu, zise Joe Bender cu amărăciune în voce. Ar fi trebuit să îmi pun întrebarea „Bender, dacă ai fi un falsificator de tablouri, unde te-ai duce?”, iar răspunsul ar fi fost „La o galerie românească de artă”. Extrase din P.G.Wodehouse, Un Pelican la Castelul Blandings , Polirom, 2005 (traducere de Carmen Toader), p. 104-105. [prima ediţie în limba engleză: 1969] Nu am citit romanul până la sfârşit încă , aşa că mai sper să se dovedească printr-o minune că era vorba de nişte … bulgari :D Oricum ar fi însă, reprezentările lui Wodehouse (şi probabil ale contemporanilor săi) asupra românilor, rămân un subiect interesant de explorat ...

La Restaurant

Merg la restaurant si cer meniul. Aleg un fel oarecare. „Cu ce garnitură?” mă întreabă chelnerul. „Ce îmi recomandaţi?”, întreb eu, naiv. „Păi merge cu cartofi copţi, cu cartofi natur, cu cartofi prăjiţi, cu cartofi ţărăneşti, cu orez, cu legume …” Vezi, de asta ar trebui ca să avem chelneri care au fost la şcoala de chelneri (liceele economice au astfel de specializări), bucătari care au şcoala de bucătari (idem) şi manageri care angajează bucătari/chelneri care ştiu să pună pe meniu feluri de mâncare şi nu … componente, că doar nu vând … LEGO! (de aia mi-a plăcut, de exemplu, La Papi , restaurantul lui Alexandru Papadopol , care are meniuri cu garnitura inclusă, mâncarea este bună, serviciul pe măsură, preţuri rezonabile pentru Bucureşti; un minus ar fi că li se terminase berea fără alcool …:D). Mai departe de această observaţie, aş zice că o materie despre cum şi ce ar trebui să mâncăm ar trebui inclusă în mod obligatoriu în curriculum-ul şcolar, măcar pentru învăţământul

A fi sau a nu fi ... antrenor

Faptele: Becali vine la Steaua, iar dupa aproape un deceniu vine si Hagi. Apoi pleaca. Restul amanuntelor sunt descrise absolut corect intr-un comentariu din Adevarul , de catre Laurenţiu Ciocăzanu . Pozitia mea: articolul lui Ciocazanu este bun, corect, exact. Un singur amanunt: si meseria de antrenor se poate invata, insa nici un incepator (asa cum inca mai este Hagi), in nici un domeniu, nu are rost sa isi inceapa incercarile construind mai intai varful piramidei. Hagi ar mai avea nitel timp sa isi refaca pe baze corecte cariera, insa pornind de jos. Imi plac insa comentariile - impartite - ale celor ce au citit articolul lui Ciocazanu (pana acum sunt insa doar 14, ma astept ca numarul lor sa creasca). O buna parte se vede ca sunt simple reactii afective ...

Jocul de-a politica, joaca de-a presa ...

Ce am vazut ieri la televizor, la stiri: un partid, nu are importanta care, a decis sa desemneze un tanar din partid pentru a cincea pozitie pe lista pentru alegerile europene. Pentru asta, potentialii candidati, din organizatia de tineret a partidului, trebuiau sa treaca doua sau trei probe in fata unui juriu. Un soi de "Megastar" :) Juriul, din cate am zarit in imaginile de la Antena 1, includea niste "experti" din afara partidului (ce pe care i-am identificat pareau a fi Hurezeanu si Boda etc.). Mentionand ca locul 5 pe listele respective este eligibil, partidul cu pricina (PSD) find un partid important in Romania, iata cateva motive pentru care stirea mi s-a parut deosebit de hazlie: 1. Nu am gasit in nici unul dintre ziarele de azi un comentariu despre ea (ce e drept nu am citit toate ziarele si site-urile de stiri). Singura exceptie sunt stirile de la Antena 1/3 , extrem de succinte, si fara nici o referire la "juriu". Chiar sa nu fi sesizat nime

Povestea povestilor

Am mers ieri seara la hypermarket. La Cora, in Militari. Am intrat pe culoarul cu carti pentru copii. Imediat in dreapta sus, peste ce mi-au cazut ochii? Peste o carte de povesti, scoasa la Humanitas, trilingv ( in romana, franceza si engleza), continand o poveste scrisa de un mare povestitor roman. Si daca e vorba de Ion Creanga, unde s-ar potrivi mai bine Povestea povestilor decat la raftul cu carti petru copii??? :))))

Fotbal cu cap, jurnalism sportiv asemenea

Aflat în Scoţia,văd la Sky Sports 1 o emisiune care se numeşte Replay (acum nu bag mana in fac ca era Sky Sports sau ITV sau BBC...). Îşi propune să analizeze ceea ce s-a întâmplat în meciurile din etapa precedentă. Rămân încântat de una dintre părţile ei. Reluarea fazelor, nu neapărat legate de evenimente esenţiale ale meciului, este însoţită de stop-cadre, în care comentatorii încep să discute despre opţiunile jucătorului cu mingea, sau ale apărătorilor din apropiere, sau ale coechipierilor. Dezbat ce s-ar putea întâmpla dacă jucătorul X ar lua-o la stânga, la dreapta, înainte, înapoi, dacă ar intra prin alunecare, dribla, şuta, pasa sau ar face orice altceva, în funcţie de poziţia sa în momentul respectiv şi de ceea ce ar putea să facă ceilalţi jucători . Cu alte cuvinte, gândesc fotbalul. Acţiunile posibile ale jucătorilor sunt indicate prin săgeţi. Apoi se lasă faza să curgă, spectatorul vede ce s-a petrecut şi, mai ales, înţelege de ce s-a ajuns la rezultatul respectiv. Pentru o