Postări

Se afișează postări din iulie, 2008

Covrigii din coadă

Imagine
Ciudată percepţie a banilor au unii dintre români. Mă tot izbesc de la o vreme, cam doi ani să tot fie, de replici de genul „ 20 de milioane e un salariu de mizerie ”. Pe de o parte aşa e, 600 de Euro e aproape nimic în ţările UE mai bogate, însă, pentru o ţară săracă precum România lucrurile s-ar putea să nu stea tocmai aşa. Mai degrabă cred că asistăm la o cursă nebunească spre creşterea inegalităţii, pe fondul crizei româneşti cronice de forţă de muncă cu studii superioare. Absenţa concurenţei reale pe piaţa muncii face salariile celor cu facultate să o ia repede în sus, aspiraţiile devenind nerealiste. Cunosc medici care susţin că un venit de 4000 de Euro este unul mic. În ţari precum Franţa, Suedia sau Olanda, s-ar putea ca lucrurile să stea altfel. Văd în ziar o ştire care spune că fiecare român din Canada trimite acasă 1.840 € lunar . Faptul că ziaristul nu a prea priceput ce vrea să zică sursa , şi că e vorba de banii trimişi acasă în decurs de un an, nu neapărat de români,

Lucruri care sper să vină

Am avut un (stră-)unchi, pe care nu l-am cunoscut niciodată, şi pe care nici unul dintre membrii în viaţă ai familiei nu l-a cunoscut vreodată, dat fiind că a murit în 1946, de tuberculoză, sperând că va ajunge şi la el un medicament despre care auzise că ar exista: penicilina. Zilele trecute am auzit la radio că se pregăteşte şi un leac care ar putea ajuta la vindecarea cancerului, testat în premieră pe subiecţi umani: link aici . Ca unul trecut în toamnă pe lângă cancer şi cu un cancer ce mi-a decimat zilele astea rudele de grad unu, sper ca ştirea să fie exactă, să se dovedească că tratamentul funcţionează şi să fie disponibil şi pe la noi.

Cargus, un nume … de boicotat!

Ziceam ceva de firme de curierat ? Zic din nou: nu folosiţi Cargus, că nu are rost. Iacătă faptele: Mi-a fost trimis un pachet din Timişoara pe data de 15 iulie, cu poşta rapidă (Cargus). Azi este 24 iulie, adică 9 zile mai târziu. Rog pe cea care mi-a trimis coletul să sune la Cargus. Sună, vorbeşte, i se spune că pachetul e prin Bucureşti, să sun eu să îl recuperez. Nu e nevoie să ştiu numărul trimiterii. Sun la Cargus. Un operator nepoliticos vrea neapărat numărul trimiterii. Expeditorul sună din nou la Cargus, află numărul trimiterii. Sun din nou la Cargus. Mi se confirmă faptul că pachetul e în Bucureşti de pe 16 iulie, că au fost să mi-l vireze pe 16 şi pe 17, dar nu m-au găsit acasă şi au băgat coletul în depozit. Apoi operatoarea tace. O invit să continue. Îmi spune că, dat fiind că nu am sunat, l-au băgat în depozit. Îmi mai zice că ei nu garantează contactarea destinatarului. (Cu alte cuvinte, dacă mă caută acasă în fiecare dimineaţă la aceeaşi oră şi eu nu sunt, gata,

Lucrurile

Cum mouse-ul va deveni o antichitate. Cum toţi oameni vor avea videofon. Cum un nou combustibil va înlocui petrolul. Cum vom face multe lucruri altfel. Lucruri pe care tatăl meu nu le mai afla niciodată. /Comments are closed for a while/

Nu e ca-n filme :(

Imagine
În naivitatea mea, mă gândesc că dacă eşti abonat la un ziar, acesta vine dimineaţa. Ca în filmele americane, poştaşul vine, aruncă ziarul pe gazonul din faţa casei, te scoli, îl iei, bei o cafea şi citeşti ziarul. În România nu pare a fi chiar aşa. Am primit un abonament gratuit la un ziar, ca să evaluez şi să văd dacă mă abonez şi în continuare. Eu nu stau la casă, aşa că povestea cu pajiştea pică. Nu mă scol devreme, aşa că nu ar fi grabă mare să am ziarul în zori, dar pe la ora 10 sunt treaz. Nu îmi place cafeaua, aşa că pică şi asta. Ziarul vine în mod sistematic după ora 14. Azi a venit acum 5 minute (adică la 16:35). Mai bine îl citesc numai pe Internet, cu o seară înainte, privind liniştit la căderea liberă a tirajelor .

Curierul şi gardul

Am primit, prin Fan Curier, două pachete. Unul a venit ieri, celălalt azi. Primul avea 40 de kilograme, al doilea 20. Au venit la Institut, într-un moment în care nu eram acolo, fiind preluate de două colege. Curierul le-a lăsat la poarta Casei Academiei, spunând că el nu le duce până sus: sunt două etaje, dar şi două coridoare lungi însumând cam 200 de metri. În locul colegelor mele, aş fi acceptat să preiau pachetele doar sus, în Institut, nu la poartă. Oare pentru ce o fi încasat de fapt Fan Curier banii??? Din punctul meu de vedere, firma merită din plin să îşi aşeze numele pe gard .

Philip K. Dick: Ubik

Imagine
Editura Nemira, Bucureşti, 2006. Ediţia originală: 1969. Până la Ubik , mai citisem câteva romane de Philip K. Dick , un clasic al literaturii SF. Mai întâi Omul din castelul înalt şi Timpul dezarticulat , apoi Substanţa M şi Visează androizii oi electrice? . După Ubik am mai citit şi Cele trei stigmate ale lui Palmer Eldericht . Toate au apărut în limba română la Nemira . Sunt câteva motive care se repetă în cărţile lui Dick: viaţa de după un război catastrofic; colonizarea altor planete; Terra din ce în ce mai greu de locuit, climatic vorbind; consumul de droguri; evoluţia fiinţei umane la un nivel superior de adaptare; flexibilitatea timpului/realităţile alternative. În general acţiunea este însă slab conturată, lejeră, ca într-un roman poliţist. De altfel, cel puţin Visează androizii… şi Substanţa M au tentă clară de roman poliţist, fără prea mari complicaţii, cu o idee clară, câteva piste false, însă slab conturate, şi un mister elucidat în final. Pe ansamblu scrierile l

Domnul Ştie-Tot

Imagine
Irinei îi place expresia din titlu. Nu ştiu de unde a colecţionat-o, probabil de la unul dintre colegii de grădiniţă, însă o aplică adesea, ironic, cu candoarea celor 5 ani ai săi, atunci când i se pare că al ei interlocutor sare prea mult peste cal. Mă întreb ce ar zice despre infatuarea frazei de mai jos, desprinsă dintr-un cotidian de astăzi, ediţia online: " Cărţile care ne fac de ruşine sunt destule, „Grand Bazar Romania” este una dintre ele, noi le-am răsfoit pe toate şi nu ne-a plăcut ce am văzut scris în ele ."!!? (sublinierea îmi aparţine) Îmi amintesc de o colegă, doctor în ştiinţe şi promovată asiduu în ultima vreme, care mărturisea cu superioritate că ea a citit totul într-un domeniu îngust în care pretindea că se specializează... Oare epoca lui Leonardo da Vinci, când oamenii ştiau totul despre toate, să fi apus numai în afara graniţelor României?

Ziaristul de pe gard

Dacă tot am dat drumul la " numele de pe gard ", hai să continui cu graffiti-ul virtual: Stimabila ziaristă Alexandra-Livia Dordea publică în Evenimentul Zilei o serie de articole despre comunităţi de ţigani. Opera respectivă poate fi regăsită, spre exemplu, aici şi aici . Articolele par a fi realizate prin metoda copy-paste, utilizând ca sursă de inspiraţie o carte semnată de un grup de colegi de ai mei. (Chiar dacă nu o fi doar copy-paste, ci o rafinare sofisticată a celor publicate în carte, faptul că sursa nu este citată în ediţia online a ziarului, reprezintă tot asumarea drepturilor asupra lucrării altuia.) Primul articol aminteşte cartea şi finanţatorul, dar ignoră faptul că există un autor al textului pe care ziarista îl foloseşte pentru a-şi concepe articolul. Al doilea articol nu se mai sinchiseşte nici de carte, nici de finanţator, cât despre autorul studiului... Mă întreb în ce mpăsură stimabila jurnalistă a auzit de copy right, de morală şi unde a susţinut

Pe gardul poştei

Miercuri, 15.12.2007, am mers la Oficiul Poştal 69, din strada Bârcă, în sectorul 5, Bucureşti, ca să ridic un colet pentru care primisem avizul în cutia poştală. Am ajuns la uşa Oficiului la ora 12:43. Paznicul de acolo, echipat într-o uniformă vişinie a încercat să mă oprească să intru în incinta oficiului. Motivul invocat era pauza de masă programată, conform orarului afişat, între orele 13:00 şi 13:30. Am nesocotit ordinul nepoliticos ce mi-a fost adresat şi, profitând de neatenţia domnului Dănilă Nicu, paznicul cu pricina, ocupat să îi răspundă nepoliticos unei doamne în vârstă, am pătruns în oficiul poştal. M-am aşezat la coadă şi, la ora 12:58, ieşeam pe uşa oficiului poştal, purtând coletul (o carte) în braţe. Uite aşa începusem în decembrie 2007 o sesizare adresată poştei, la care am sesizat când am realizat că pentru a o trimite ar trebui să mă deplasez până la Poştă. Şi cum pe atunci abia mă mişcam, cocârjat, cu ceva dureri post-operatorii, am renunţat să o mai trimit. Dacă

Numele de pe gard

Am tot ezitat să inaugurez această rubrică. Rubrica celor al căror nume poate sta cu mândrie pe toate gardurile. O fac azi, că nu mai rezist. Am încercat să cumpăr din Cora-Militari un aparat de bărbierit electric. M-am uita la vitrina aşezată în raionul parfumerie, m-am decis şi am întrebat un angajat cum pot face să cumpăr din vitrina încuiată. Mi-a spus să merg la "Serviciul clienţi", lângă intrare şi să anunţ acolo, că vitrina cu pricina ţine de "Electrocasnice" (raionul cu pricina este amplasat cam la 100 de metri distanţă, dacă nu cumva mai mult). Zis şi făcut. S-a anunţat la difuzor că "un angajat de la Electrocasnice este rugat să se prezinte la Cosmetice-Parfumerie" şi am început să aştept. Au mai venit şi alţi potenţiali clienţi şi au urmat aceeaşi cale. După 15 minute, angajata de la "Parfumerie" mi-a sugerat să mă duc să îl caut personal pe cel de la "Electrocasnice". "Sunt singur pe raion şi nu pot să plec de aici.

Cu liftul la spital

Stau şi mă tot întreb: oare de ce, în toate spitalele bucureştene pe care le-am vizitat mai intens, dacă eşti pacient sau "aparţinător", a lua liftul este o întreagă aventură, în care de regulă depinzi de un liftier nu tocmai binevoitor? Îmi amintesc de exemplu, cum m-am externat anul trecut, coborând pe scări cele 3 etaje, cu două tuburi de dren ieşind din mine, după ce am aşteptat zadarnic 20 de minute ca liftul să aibă timp şi pentru mine ... Sau cum am suit câte şase, respectiv, zece etaje în spitalul unde s-a născut Irina şi unde am vizitat apoi unul dintre bunicii ei...

Simţământul istoriei şi ultimul om

A îţi închipui că trăieşti timpuri nemaitrăite, că cei din jurul tău sunt complet altfel decât cei care au fost, că în orice mişcare, suflu, emoţie, luptă, cântec, modă, partidă de sex, odă, coadă de topor, discurs, persoană, acţiune sălăşuieşte originalitatea absolută şi nemaiîncercată. A nu şti. A crede. A nu vrea să şti. Orgoliu, spaimă, plăcere, necunoaştere, slăbiciune, departe de extaz sau de ce ar putea fi extazul. Aproape de mirificul peşterii lui Platon.