Postări

Se afișează postări din 2018

Post-referendum

Săptămâna trecută spuneam că ma aștept ca referendumul să treacă oricum, cu sau fără boicotul total sau parțial al celor ce nu erau de acord cu inițiativa legislativă conservatoare. Și spuneam că voi merge la vot, pentru că este firesc sa existe o pondere cât mai mare a celor ce votează împotrivă, pentru a preveni acțiuni conservatoare în cascadă. M-am înșelat in două privințe: referendumul nu a trecut, iar eu nu am ajuns la vot din motive de răceală. Spusesem de la început că estimasem prezența la vot diar pe baza asteptărilor legate de capacitatra de mobilizare a BOR+PSD+PNL, neavând date în acest sens. Pe Facebook,  Gabi și-a exprimat neîncrederea în estimarea mea privind prezența (55% este ce mă așteptam). La fel a spus și Claudiu, dar și el se aștepta ca referendumul să treacă oricum. În mod bizar, acțiunea de a fi mers la vot rămânea opțiunea cea mai firească. Chiar dacă toți cei ce au boicotat ar fi mers la vot, referendumul tot nu trecea. (Cei ce au boicotat intenționat cons

Ca pe vremea lui Ceaușescu ...

Imagine
Fariseismul unora dintre cei ce promovează boicotarea referendumului pentru familie mă mâhnește profund. Pentru unii, tema referendumului este doar un prilej de a-și promova propria ideologie. Pentru alții, doar un prilej de a ignora realitatea. Unul dintre infograficele ce îndeamnă la boicotarea referendumului spune că România alocă doar 1,3% din PIB pentru familiile cu copii, ceea ce este jumătate din media europeană. Pentru a da mai multă greutate spuselor sunt invocate surse Eurostat, Ministrul Muncii și Agerpress. Cifrele nu sunt eronate, dar ele nu furnizează și cauza reală a situației menționate. Cu alte cuvinte, este la fel ca atunci când, în 1989, la TVR, aflam de la emisiunea „În lumea capitalului” că Vestul este populat cu drogați și cu oameni săraci, fără a se spune că acei săraci erau mai bogați decât românul mediu. În cazul nostru, ponderea redusă a cheltuielilor cu aproape orice în PIB este dată de faptul că statul român controlează 33% din PIB (cifre pentru 2017),

A nu merge la vot este mai rău decât a vota „da”

Imagine
1. Cifre 65% din populație crede că familia trebuie să fie una tradițională și trebuie o lege în acest sens 15% cred că familia trebuie să fie tradițională, dar nu e nevoie de o lege 10% nu știu ce să creadă 8% acceptă familii non-tradiționale, dar nu văd necesară o lege care să stipuleze acest drept 2% vor o lege care să permită familia netradițională Termenul „Tradițional” de mai sus desemnează familii alcătuite din parteneri care nu sunt de același sex. Cifre sunt date de sondaj, cu marjele lor de eroare. Dintre cei 65% cam trei pătrimi vor merge la vot; așa cred, fără să fi căutat date în acest sens. 75%*65%=49%. Dintre cei 15%, or merge la vot măcar jumătate. Adică 7-8%. Adunați, fac 55% prezență la vot, ba chiar un pic peste. Toate sunt voturi „da”. Să presupunem că cei 8+2=10% nu merg deloc la vot, urmând îndemnurile unor politicieni sau politicieni în devenire curenți. Am avea atunci un referendum cu 55% participare în care vreo 99% ar fi pentru. Dar cei 55% ar f

Captcha Dăncilă?

Imagine
Dăncilă is the family name of the Romanian prime-minister. Her first name is Viorica, and she is a treasure for Romanian media, which means she brings a lot of money in Facebook and Google pockets due to traffic caused by her perpetual mistakes. When I say mistakes, I refer to language errors, most of them due to her particular understanding and mastering of Romanian language, that happen to be her only mother tongue. For instance, a week ago, she miss-called “protestants” the “protesters” (i.e. protestanți instead of protestatari ). But do you know the annoying captchas, isn’t it? The company is currently owned by Google. And they ask you again and again (minutes in the row in my case!!) to click on some images in order to prove you are human. It seems that I am not human enough for Google. However, this is not a problem, I can still be amazed by their understanding of Romanian language. For instance, they translate chimney through “șemineu”, which happens to mea

Aici sunt banii dvs. ... dpdv al sondajelor ;)

Toată lumea se pricepe la pusul de faianță, nu? Adică toți știm cum ar trebui să arate produsul final. Un meșter bun reușește să folosească corect distanțierele și să pună toate plăcile paralel. Dar, dacă are o zi rea, mai greșește cu juma de grad la câte una. Așa e și la sondaje. Un social scientist decent, formulează întrebările din chestionar în așa fel încât nu induce răspunsul celor chestionați, acoperă complet posibilitățile existente în societate, evită măsurarea distorsionată. Într-o zi proastă, mai poate scăpa o întrebare incompletă, nu-i bai, o rezolvă prin faptul că măsoară corect în rest. Dar când observi un sondaj online în care trei sferturi dintre întrebări sunt formulate cu erori flagrante, atunci este clar că agenția respectivă nu se pricepe la ceea ce pretinde a face. Cum am completat ieri două chestionare submediocre de la aceeași agenție, recomand celor ce cumpără astfel de produse să verifice de două ori înainte de a-și arunca banii pe fereastră. Mai b

Sondajule, degeaba te-au făcut dacă nu are cine te înțelege ...

Imagine
Am spus-o de mai multe ori: nu este suficient să te declari jurnalist pentru a te pricepe la meseria cu pricina. Eu nu mă pricep. Mă bazez pe varii romane citite și filme văzute. Am rămas de acolo cu stereotipul că atunci când te pronunți, ca jurnalist, despre o temă anume, ai nevoie de o prealabilă documentare. Uite să luăm de exemplu prezentarea unui sondaj de opinie, că prea își dau acum cu părerea despre subiect trei iluștrii oameni de presă români, în direct, la Europa FM. Fiind vorba despre un sondaj de opinie, îmi permit să îmi dau cu părerea. Domnii cu pricina prezintă procente la radio, vorbesc despre a fi un soi de eșantion „semnificativ”, interpretează răspunsuri la o întrebare prost formulată, și dovedesc fără tăgadă că NU SE PRICEP la lucrurile de care vorbesc. Mai mult, precum G.Firea în momentul deciziei de a cuvânta la revenirea Simonei Halep de la Rolland Garros, dovedesc a nu fi apelat la un consilier de calitate, care să aibă o idee mai clară despre cum măsori op

Furtul căciulii: anti-pesedismul

Imagine
Asist de multă vreme la felul în care societatea românească își dă cu dreptul în stângul, la propriu. Mai bine educată, mai avută, mai fițoasă , partea societății care se pretinde progresistă face totul ca nu cumva să progresăm. Mai puțin plimbată prin lume, „captivă” unor baronași de mucava, partea care votează spre stânga se poartă ca în peștera lui Platon: se îndreaptă spre fărâma de lumină pe care o cunoaște neasumându-și nici un risc. Aceasta este partea majoritară. Ea ar putea vedea lumina alternativă dacă nu ar fi stimulată de partea dreaptă să nu o facă. Dreapta îi tot aruncă cu amenințări și o definește drept nătângă. Nu văd cum ar putea avea cineva încredere în cel care te ponegrește. „Dreapta” este în fapt un concept vag, pe care l-am folosit ca să definesc mai degrabă variile curente anti-pesede. În fapt, PSD nu e tocmai un partid social-democrat, iar opozanții săi mai substanțiali sunt lipsiți de ideologie, fiind mai degrabă partide populiste (includ aici PNL). Mișcă

Gică contra: furatul căciulii antipesede

Imagine
De câteva săptămâni circulă pe Facebook o poveste a unui om oarecare, sunat de o companie de sondare a opiniei, și întrebat ce părere are despre PSD. Omul cu pricina răspunde în răspăr la orice întrebare, dorind să arate deopotrivă scârba profundă pe care o are față de PSD și lipsa de considerație față de operatorul de interviu, un om plătit pentru a face un job oarecare. PSD are aproximativ 50% susținere populară*. Ceea ce face postarea omului cu pricina este să întărească opinia susținătorilor PSD că ceilalți nu vor să audă de ei și că îi tratează drept cetățeni de mâna a doua. Acesta este modul simplu în care câștigă PSD voturi constant, deși își dă în continuu cu stângul în dreptul. Mă întreb dacă nu cumva cel cu postarea o fi de fapt plătit de partidul în cauză. Despre cei ce au distribuit postarea … să auzim numai de bine, probabil ar trebui să facă la fel cu postări în care femeile sunt considerate o rasă inferioară. +++++ *a susține că este vorba de 50% "dintre c

Furatul căciulii academice

Prin anii 1990, universitățile se confruntau cu o problemă acută de personal: salariile mici făceau profesorii să dorească să ia mai multe cursuri/ore decât puteau duce. Fie comasau mai multe grupe de studenți, fie nu țineau pur și simplu cursurile. Universitățile ar fi putut să scadă numărul de ore, așa cum e spre exemplu în UK, adică acolo unde azi sunt cele mai bine cotate universități europene. Dar asta era complicat: presupunea ca studenții să stea să citească în timpul astfel eliberat, profesorii să poată susține ore de consultații, și oricum, presupunea ieșirea din relația ierarhică, de putere, profesor-student. Sau puteau crește salariile. Numai că pe vremea lui Văcăroiu și Ciorbea salariile de astăzi erau un vis. (vă rog rețineți: nu am spus că salariile de azi ar fi mici sau mari)   Sau putea accepta mai puțini studenți. Dar România deja avea cel mai mic procent din Europa nesovietică de absolvenți de învățământ superior în populația activă. Dintre multe alte soluți

De la fericire la Brăila, via ... Mihai Tudose

Imagine
Oamenii caută în mod natural să fie fericiți, în felul lor de a fi fericiți desigur. Lucrul pe care l-am învățat în ultimii ani este că instinctul de a spune ce gândesc nu ceea ce vor să audă alții este felul de a fi care mi se potrivește. Oricât de dureros ar fi uneori pentru mine, sau oricât de anormal pentru alții, a spune lucruri doar pentru a obține popularitatea este departe de mine. Popularitatea de altfel nu este printre lucrurile care mă fac fericit. De aceea mă și încăpățânez adesea în a susține lucruri ce par a fi îngrozitoare sau dincolo de opiniile majorității. O fac atunci când știu că așa sunt ele. Iar dacă mă înșel, dau înapoi și o recunosc. Mi-ar place să recunosc că m-am înșelat în privința domnului fost prim-ministru Tudose. Din păcate nu prea cred că mă înșel. Domnul Tudose era unul dintre prim miniștrii pe măsura țării. Este inutil a căina România. Hai să vedem ce prim miniștri a avut în ultimii 15 ani (doar cei confirmați de Parlament, nu interimarii): 2000-

Cu mare drag, măi dragă!

Imagine
Societatea românească cunoaște de câțiva ani buni un val de salutări și apelări publice care sună mai degrabă post-emo sau/și political correctness. Cel mai vizibil este acel „cu drag” aruncat la finalul unei conversații și mutat adesea și prin mijlocul ei, unde se trezește chiar repetat de mai multe ori. La concurență apar „te îmbrățișez”, „dragule” și … „cu mare drag”. E o mare diferență față de anii 1990 când nici nu se punea problema de a ți se zice „la revedere” într-o interacțiune întâmplătoare, cum ar fi prin magazin, iar președintele țării folosea apelativul „măi dragă” cel puțin ușor peiorativ. Saltul de la o extremă la alta poate fi benefic sau doar o altă fațadă a vestitei duble morale mioritice. Hai să explorăm un pic subiectul. Am mai povestit despre cum „cu drag” îmi scrijelește creierul ca un șrapnel. Este evident o chestiune de preferință personală. Pentru mine, a-i spune cuiva „cu drag” implică un anumit conținut asumat, nu doar o comunicare convenți