Postări

Se afișează postări din octombrie, 2008

Castraveciori muraţi delicioşi

Imagine
De buni, sunt buni, nimic de zis. Pe placul meu, cel puţin. Dar cui i-o fi trecut prin minte ideea să boteze produsul aşa??? Asta în română, că în bulgăreşte par a fi doar „castraveciori fini”…

Ştirea săptămânii: despre legitimitatea de Merţ

Săptămâna ce tocmai se încheie a fost marcată de două evenimente extrem de importante pentru organizarea societăţii româneşti contemporane: continuarea dezbaterilor legate de sistemul educaţional şi discuţiile despre jocul băncilor de-a leul şi de-a creditele, cu BNR intervenind surprinzător de civilizat în ecuaţie. În opinia mea însă, ştirea cea mai importantă a săptămânii este una de … cod roşu, care vine din judeţul Suceava: Un botoşănean mergea cu dubiţa sa pe drumul naţional. Un om cu un Mercedes a vrut să treacă şi el. Botoşăneanul nu i-a dat prioritate. Nici nu avea de ce, zice la ziar , regulile de circulaţie spuneau că dubiţa are prioritate în situaţia cu pricina. Probabil a urmat o repriză de înjurături reciproce, despre care nu aflăm nimic din ştirea preluată cu copy-paste de mai toată presa. Apoi, ăl cu Merţul a înfăşcat puşcoiul din torpedo şi i-a plasat un glonţ de cauciuc în cot botoşăneanului cu dubiţa. La urma urmei e normal, el are Merţan. De ce ar fi asta cea mai

De ce Procesul Bologna înseamnă de fapt mărirea duratei de şcolarizare

E o chestiune care mie mi s-a părut mereu evidentă: trecerea la un sistem educaţional 3+2+3 (3 ani de Bachelor + 2 de Master + 3 PhD), în locul a 4+1+Doctorat, cu variantele de rigoare în funcţie de disciplina de studiu, reprezintă consecinţa firească a prelungirii duratei de şcolarizare. Se pare însă că pentru mulţi lucrurile au părut a fi pe dos. Argumentul acestora din urmă este că acum facultatea durează mai puţin, recte 3 ani în loc de 4, prin urmare durata de şcolarizare a scăzut. Hai să vedem dacă e aşa. Să luăm o generaţie ipotetică de 100.000 de tineri de aceeaşi vârstă. Înainte de 3+2+3, să zicem că erau cam 20% care făceau facultate. Asta înseamnă 20.000 care petreceau 4 ani la universitate. Un sfert dintre ei făceau şi master. În total 80.000+5.000=85.000 ani*studenţi de facultate pe o generaţie. După trecerea la 3+2+3, dacă nu s-ar schimba nimic, ar rezulta 3*20.000+2*5.000=70.000 ani*studenţi pe facultate, adică, într-adevăr mai puţin ca mai înainte. Numai că: 1. Mai

Înainte

Imagine
Urmăresc de ceva vreme un blog care prezintă gadgeturi si tehnologii noi. E un blog haios, axat pe descrierea unor mici aplicaţii tehnologice apărute recent, adesea cu o aplicativitate incertă sau absurdă. Prezentările sunt pline de umor, de ironii pe gustul meu. Îmi place atât de mult încât nu am simţit niciodată nevoia să las vre-un comentariu, de teamă să nu destram vraja… Aşa că, în loc de mulţumesc, am zis să îl amintesc aici, ca bucăţică din minuscula dar vânjoasa Românie pozitivă…

Gălbuia apă caldă

Imagine
Iată un lucru cu care mă întâlneam extrem de des în trecut şi care acum tinde a se reduce la 1-2 evenimente pe lună (ceea ce oricum mi se pare enorm!!). Este legat de furnizarea apei calde prin reţeaua centralizată. Fotografia spune totul. Culoarea "naturelă" din imagine m-a însoţit indiferent unde am locuit în România, la bloc. Evident, costă la fel de mult ca şi apa caldă obişnuită, aia care nu e murdară...

Să selectăm gunoaiele

Din 2015, UE ne obligă să selectăm gunoaiele, spune un articol din Adevărul, preluat de Ecomagazin acum câteva luni. Ce vrea UE e de bine, până şi regimul comunist consimţise că ar fi o chestie bună. Întrebarea este: o vom face aşa cum facem şi izolaţia termică a locuinţelor (de asemenea obligatorie conform unei norme a Comunităţilor Europene), adică să zicem ca ei şi să facem ca … unii dintre noi?! Faptul că în sectorul 6 din Bucureşti au apărut containere speciale pentru hârtie, plastic şi sticlă, fără nici o campanie serioasă de informare prealabilă, ajută oare la ceva?

Sic transit…

Mă uit cu tristeţe la tribunele goale ale bătrânului stadion din Ploieşti, unde Liverpool pierdea cândva cu 3-1 într-un meci din Cupa Campionilor Europeni. Îmi aduc aminte de anii 1980 când era greu să mai prinzi un bilet în ziua meciului indiferent dacă Petrolul juca în A sau în B. Îmi aduc aminte de înfocatul colţ microbiştilor de lângă parcul din centru, de măsuţa de voiaj la care se vindeau biletele în cursul săptămânii, de „ia-mă nene şi pe mine” (copii aveau acces gratis pe stadion dacă erau însoţiţi de un adult). Astăzi, indiferent dacă joacă FC CSM sau Petrolul, şi mingea ajunge în tribune, adesea nu are cine arunca mingea înapoi în teren. Un destin trist pentru un stadion care oricum şi-a cam trăit anii şi ar trebui scos la pensie :( PS. Oraşului i-ar trebui şi o nouă sală de sport, o a doua, mai mare decât bătrana sală Olimpia, unde Asesoft să continue să producă minuni baschetbalistice, unde să ai nişte Internaţionale de Gimnastică decente…

Dependenţa

Imagine
Marţi, 14 octombrie, pe la ora 13 trebuia să fiu la Institut. Încheiasem deja alte treburi şi mă pregăteam să plec într-acolo când un telefon mi-a schimbat intenţiile: la Institut nu era curent. Jumătate de oră mai târziu pana de curent ajunsese şi acasă: urcase Dealul Spirei (de ce nu i s-o fi spunând aşa cartierului cu pricina??) şi ajunsese lângă Parcul Sebastian. Pe la ora 15:30, curentul încă nu revenise. Eram complet paralizat. Laptopul mai avea jumătate din baterie, însă tot ce lucrasem se afla pe desktop. Cu chiu cu vai am găsit o cutie de chibrituri cu două beţe în ea şi am aprins focul la aragaz. Altfel avem aprinzător electric. În mod normal încălzeam mâncarea la microunde. Am încercat să mă dedic treburilor casnice. Erau rufe de pus la spălat, maşina de spăla vase era şi ea aproape plină, ar fi fost cazul să dau cu aspiratorul. Numai că toate necesitau curent, şi era relativ ineficient să mă ocup de rufe, vase sau măturat manual. Dintre telefoanele fixe funcţiona doar un

Revenire

Imagine
Am dispărut de ceva vreme de pe aici, având mult de lucru. Între altele, am scris împreună cu Marian la un material despre inegalităţile rural-urban şi masificarea educaţiei superioare, un text care a ieşit interesant şi din care postez şi pe aici un grafic (vezi mai jos). Ne-am mai apropiat niţel de final şi la sondajul despre valorile migranţilor . După cum bine zice Monica, comentariile primite acolo merită multă atenţie, vorbind despre o diasporă extrem de elegantă şi de respectabilă! Până apucăm însă să mulţumim celor aproape 600 de respondenţi şi să producem primele analize mai este însă niţel (chestionarele care continuă să vină încă mai intră în baza de date). În fine, am mai înaintat spre finalul de etapă în câteva proiecte, dar despre asta mai multe detalii altă dată. Acum postez câteva lucruri, citesc ce s-a mai petrecut prin blogosferă, mai răspund la e-mailuri restante… Uite si graficul promis:

Filfizonul

Imagine
Se întâmplă pe culoarul unui spital, în faţa sălii de operaţie. Sunt trei grupuri de aparţinători: sunt trei români, mai încolo sunt trei ţigani, şi – separat de toţi – încă o femeie, româncă. Vine un medic rezident, cu ochelari, tuns scurt, îmbrăcat în verde. Se adresează ţiganilor: Nu staţi aici, la uşa profului, că deranjaţi! Ieşiţi afară că nu aveţi ce căuta aici! Ţiganii ies. Românii au voie pe culoar. Ei nu deranjează. Câteva zile mai devreme, Mălina intrase în camera asistentelor şi solicitase o informaţie din fişa pacientului (tatăl meu). Singurul prezent acolo, acelaşi bărbat îmbrăcat în verde şi cu ochelari, răspunsese cu superioritate: Eu sunt doctor, doar nu o să mă uit în dosare!? La câteva ore după prima întâmplare, cea cu ţiganii, acelaşi filfizon primea un plic cu bani şi dădea explicaţii medicale familiei de romi. Câţiva ani de aici încolo, mi-l imaginez pe filfizonul al cărui nume nu îl cunosc, candidând la un fotoliu de parlamentar, apoi consilier de stat sa

Peste 30 de ani (leftovers - Reader’s Digest)

Imagine
Cu ceva timp in urmă, Ada Bucur de la Reader’s Digest mi-a adresat câteva întrebări despre cum va arăta România peste 30 de ani. Adică fix ceea ce imi place să îmi imaginez. Au pus aceleaşi întrebări şi într-un sondaj naţional. Rezultatele (interesante!) sunt publicate în numărul de astăzi. Articolul de fond , în care îmi dau şi eu cu părerea alături de alţi intervievaţi, este disponibil aici . Aşa cum se întâmplă în mod normal, din multele lucruri pe care le-am zis despre temele în cazuă, doar câteva au intrat în revistă. Mai jos sunt listate răspunsurile mele complete despre cele şapte afirmaţii despre ce se va întâmpla peste 30 de ani… 1. Peste 30 de ani, Romania va fi o tara de pensionari dupa ce tinerii au plecat spre tari mai bogate. Putin probabil. a. Romania este o tara cu o densitate de locuire redusa si chiar foarte redusa in raport cu tari vestice precum Olanda sau Marea Britanie. Dezvoltarea infrastructurii poate fi insotita de extinderea pe orizonatala a locali