Lumea …. aşa cum nu o ştim?

Făcând ordine prin cartela telefonului mobil, am regăsit două fotografii făcute astă vară, pe la ora 7 seara, în Bucureşti: Dacă vi se pare că automobilul din centrul imaginii ar fi în mers, daţi vă rog un click pe imagine şi vedeţi dacă are şofer. Cunoscând și faptul că a doua fotografie suprinde practic toată lățimea carosabilului de pe aleea spre care este îndreptat botul mașinii, o să aveţi astfel ocazia să descoperiţi o tehnică interesantă de a parca, utilizată frecvent în cartierul în care locuiesc.

În sectorul 5 deszăpezirea e mai degrabă un vis. A trecut plugul, dar nu şi pe străzile mai mici, iar zăpada a rămas oricum în stive mari în spatele maşinilor parcate. Din fericire, proprietarii au venit apoi şi au mutat zăpada în spaţiul verde prin forţe proprii, chiar dacă deja plătiseră pentru acest serviciu, prin impozitul pe automobil. Secvenţa de fotografii de mai jos arată că, la urma urmei, comportamentul autorităţilor, de a nu îşi bătea capul prea mult cu deszăpezirea, este în concordanţă cu cel al locuitorilor, care aruncă cu spor omătul acolo de unde l-a îndepărtat plugul...

Fotografia de mai jos e realizată miercuri după amiază, pe la ora 13. Aleea din imagine nu se înfundă ci coteşte la stânga pe după bloc şi iese într-o străduţă mai largă. Acest lucru se petrece şi în susul şi în josul fotografiei. La mijloc, în dreapta, între blocuri, este doar o parcare. Cu o seară înainte, marţi pe la ora 23, Mălina îmi arătase maşina gri. În spatele ei se afla, ca şi acum, un tai. Ca şi în imagine, taxi-ul dăduse mai întîi din faruri, apoi se lămurise că nu e nimeni în maşina gri, dăduse cu spatele pe aleea acoperotă cu zăpadă şi plecase bombănind. Aşa s-a gândit proprietarul maşinii gri că e bine să parcheze: în mijlocul drumului, timp de măcar 14 ore (nu ţtiu exact când a plecat de acolo...). Deh, chestie de respect.

Cele trei postări anterioare fac trimitere la datele existente în spaţiul public. Iată şi câteva gânduri personale bazate şi pe alte informaţii despre cele 4 exit-poll-uri : 1. CSOP/IRES a dat în mod cert lovitura. Vasile Dâncu face referire la un „statistician” ce ar fi în spatele reuşitei. Opinia cu pricina mi se pare a fi o impoliteţe: faptul că majoritatea sociologilor români nu au competenţele de mânuire a datelor pe acre le are cel din spatele reuşitei CSOP/IRES, nu îndreptăţeşte pe nimeni să îl catalogheze drept „statistician”. Aici e vorba despre a ştii să faci, nu despre a te face că ştii. 2. Omul cu pricina are o experienţă destul de lungă în cercetări academice internaţionale, cele despre acre spuneam că au condiţii de asigurare a calităţii mult mai dure decât sondajele cu care agenţiile româneşti de sondare sunt obişnuite. 3. În plus, CSOP este parte a TNS, şi derulează de mulţi ani Eurobarometrul şi sondajele asociate. Condiţiile acolo sunt mai puţin dure ca în mediu

În fine, a treia postare pe tema aceasta. Compar acum rezultatele între ele. Dincolo de calitatea raportării, validarea finală e dată de comparaţia cu rezultatele oficiale. Voi folosi asumpţia, la care subscriu, că nu a existat fraudă electorală care să afecteze rezultatul final. Dacă rezultatul oficial este între estimatul minim şi cel maxim pentru candidatul cu pricina, atunci putem spune că exit-poll-ul în cauză a indicat suficient de bine (adică cu o siguranţă de 95%) rezultatul final. Tabelul de mai jos face comparaţia. Folosesc pentru CURS şi INSOMAR marje de eroare calculate de mine drept maximale pornind de la volumul eşantionului (vezi postarea anterioară ). La CCSB marja de eroare este cea dată de Mirel în interviul din Gândul . La CSOP/IRES nu am dispus de marjă de eroare, însă ei oricum au oferit o un rezultat remarcabil de aproape de cel raportat de BEC. Coloana cu „BEC-doar RO” include rezultatele oficiale la secţiile din România (le-am preluat de la INSOMAR) şi

Hai să vedem acum ce informaţii oferă public agenţiile de colectare a datelor implicate în exit-polurile din 6 decembrie. (nu folosesc în cele ce urmează date primite în particular, ci doar ce am identificat ca informaţie publică). Aproape niciuna dintre cele cinci companii ce au organizat exit-poll-uri nu prezintă pe site-ul propriu prea multe informaţii. INSOMAR şi CURS oferă ceva detalii, apărute la cel puţin o săptămână după ziua votului şi destul de departe de standardul ESOMAR din punct de vedere al completitudinii. Ambele companii promovează însă acest standard, fie explicit (CURS), fie implicit, afirmând apartenenţa la asociaţia cu pricina. La IRES e o informaţie conform căreia au oferit un scor mai aproape de realitate decât ceilalţi. La CSOP şi CCSB nu am găsit nici urmă de informaţie despre exit-poll-uri (o fi, dar nu am găsit eu). Pentru CURS şi INSOMAR am reuşit să aflu, numărul de secţii de votare în care au fost culese date şi volumul eşantionului, precum şi estimă

Imaginea publică despre cele 4 exit-polluri este că au cam dat-o în bară. Hai să vedem acum dacă e într-adevăr aşa sau nu. Urmează câteva postări pe tema asta. În cel de faţă anunţ criteriile pe care el urmăresc. În al doilea prezint ce ştim despre fiecare din cele 4 exit-polluri, folosind ca sursă site-urile companiilor ce le-au produs. În al treilea mă uit la rezultate și văd dacă estimatele au fost sau nu aproape de realitate. Folosesc ca şi criteriu ghidul unei asociaţii profesionale recunoscute pe plan internaţional. Ghidul ESOMAR/WAPOR pentru prezentarea sondajelor de opinie este disponibil în pagina ESOMAR . Acolo sunt câteva linii directoare despre informaţiile minimale la care e bine să te uiţi când judeci un sondaj şi pe care agenţia de colectare a datelor ar trebui să le facă în mod obligatoriu publice. Regulile sunt minimale, în mediul academic internaţional sunt adesea discuţii despre protocoale mult mai stricte. Uite mai jos ce zice acolo că ar fi bine să fie raportat

Să fie oare vorba de un TARDIS ? :) Neah, e un simplu telefon public, utilizat probabil de candidații la proba de 100 de metri garduri. (Cândva, pe când nu era în spatele gardului, avea și ușă de sticlă, dar un binevoitor a spart-o.) Folosiți cu încredere ... Romtelefon!

Vineri dimineaţă, am dus-o pe Irina la programul de vacanţă de la after-school folosind ca mijloc de transport o sanie. Ninsese peste noapte, aşa că nu avea rost să scot maşina. Oricum, mai întâi trebuia să o deszăpezesc, apoi să circul pe străzile încă necurăţate şi, mai complicat, să găsesc un loc unde să parchez atunci când reveneam. Aşa că am plecat cu sania. Distanţa nu e mare, sunt cam 4 staţii de autobuz. Pe trotuare, stratul de zăpadă avea cam 25 de centimetri şi nimeni nu făcuse încă potecă. Am mers mai mult pe aleile dintre blocuri, pe urmele lăsate de cauciucurile lăsate de cele câteva maşini ce se aventuraseră prin nămeţi. La intersecţia dintre 13 Septembrie şi Trafic Greu (da, ştiu, oficial strada se cheamă altfel) un poliţist dirija circulaţia. Erau -8 (minus opt) grade Celsius. L-am revăzut şi la întoarcere: omul era roşu la faţă, nu purta mănuşi, şi avea două staţii prin care vorbea între două culori roşii ale semaforului. Să stai locului, în frig, la -8 grade, şi

Bogdan Suceavă, Venea din timpul diez , Polirom, 2004. Bogdan Suceavă este un matematician român stabilit prin SUA. A terminat liceul în 1988, a făcut facultate şi master la Bucureşti, iar în 1995 a plecat. Acum e profesor universitar prin State. Şi scrie cărţi în limba română. Venea din timpul diez povesteşte despre o Românie a începutului anilor 1990. Apăreau atunci tot felul de lucruri noi, neaşteptate, exista practic un singur canal de televiziune, disputele politice şi societale se rezolvau cu bâta. Cartea nu vorbeşte direct despre acest lucru ci propune o alegorie amuzantă, cu o acţiune pe alocuri delirantă, o satiră discretă la adresa naţionalismelor şi protocronismelor pe care le învăţăm cu asiduitate la şcoală şi în discuţiile pe care le purtăm zilnic între noi. Dacă nu sunteţi la curent cu doua parte din fraza anterioară, este posibil ca să nu gustaţi cartea. Dacă vă aflaţi în situaţia opusă şi aveaţi între 13 şi 40 de ani în 1989, e foarte probabil ca să fiţi atraşi d

Irinei i se întâmplă adesea – o dată la două săptămâni – ca să pună piciorul, călcând, în câte un loc în care câte un câine a lăsat urmele trecerii sale prin zonă. Probabil că Irina ar experimenta mai des astfel de situaţii neplăcute, însă se deplasează cel mai des cu maşina. Irina are 7 ani. În urmă cu trei ani, când ne-am întors după o lună petrecută în Germania, mă întreba mereu uimită de ce la noi nu există regula pungii negre, de ce la noi e mizerie pe stradă, de ce liftul arată altfel. Nu ştiu să îi răspund altfel decât postând afişul de mai jos, fotografiat la Fiesole, localitate de pe un deal de lângă Firenze, pe unde sălăşluiau cândva etruscii. Dedic fotografia iubitorilor de câini de apartament. Orice alt comentariu este inutil.

Numărătoarea paralelă a PDL şi rezultatele parţiale BEC sugerează că Traian Băsescu a câştigat cu măcar jumătate de punct electoral. Sunt în joc, ca ordin de mărime, undeva între 50000 şi 100000 de voturi. Rezultatul contrazice puternic două dintre exit-poll-uri, adică pe cele realizate de case de sondaj din sfera de influenţă a adversarilor lui Traian Băsescu. CURS, agenție de sondare cu legături strânse cu Cotrocenii a indicat şi ea un raport invers al voturilor din țară, ce e drept cu o diferență în interiorul marjei de eroare, dar semnificativ diferită de rezultatul anunțat de PDL și cel parțial al BEC. (cu alte cuvinte, distanţa TB-MG este substanţial mai mare în versiunea PDL sau BEC decât în estimarea CURS, desigur dacă am reţiunut eu bine cifrele de la PDL şi BEC) Faptele creează premise pentru contestare, renumărare de voturi, analiza la sânge a celor anulate, noi contestații în justiție, căutarea febrilă a cazurilor de turism electoral. Acestea ar perpetua însă interimatul

Rezultatele contradictorii ale celor 4 exit-poll-uri par a conduce exact la opusul a ceea ce doreau cu toții (exceptând poate pe Traian Băsescu și al său staff): la o săptămână dominată de acuzele de fraudare și nu de formarea guvernului. Exit/poluri: INSOMAR (final): 51,2%-48,8% CCSB (final): 51%-49% CURS (final): 50,7%-49,3% CSOP/IREP (final): 49,6%-50,4% CURS și CSOP/IREP prezic practic egalitatea între cei doi (diferența este în marja de eroare). Ambele părți trâmbițează victoria, exact ca acum 5 ani, exact ca acum un an. Nici una nu pare dispusă să accepte aplicarea corectă a regulilor jocului. Neplăcut.

Acesta este numărul de telefon de la care am fost sunați pe telefonul fix, azi 6 decembrie, la ora 13:00. ”Suntem de la PXX și vă mulțumim că ați fost și ne-ați votat!”, i-a spus Mălinei vocea de la telefon. (PXX e unul dintre cele trei partide importante din România) Noi nu am fost încă la vot. ”Avem telefonul din baza de date a PXX”. Nici Mălina, nici eu, nici Irina nu suntem membrii PXX. Altcineva nu locuiește aici. În cele din urmă vocea a rostit și un nume ”Luminița Tătaru”. E greu de spus dacă era vorba de PXX sau dacă numele era adevărat. Oricum și oricine ar fi în spatele telefonului, este vorba, în opinia mea, de imoralitate.

Kiran Desai, Zarvă în grădina de guave , Polirom, 2008. [ediţia originală: 1998] După gustul meu, cel mai adesea scriitorii proveniţi din Lumea a III-a şi ajunşi în Occident tind să scrie despre ţara lor, propunând tonuri mohorâte sau tragicomice. Proza lor este una sofisticată, cu cheie, parcă desprinsă din începutul secolului XX, dar cu suprapuneri de efecte speciale. Ca un film mut cu efecte speciale realizate pe computer. Cartea lui Kiran Desai nu face excepţie. Zarvă în grădina de guave este salvată însă (după gustul meu) de un comic pe alocuri irezistibil. Scriitoarea născută în India, dar emigrantă în Anglia la 14 ani, iar apoi în SUA la 15, propune o alegorie a imposturii. Totul porneşte de la un lung şir de interpretării grăbite pe care societatea o face faptelor unui individ. „Eroul” se opune iniţial ridicării în slăvi, dar apoi descoperă că îi place… Cum şi dacă îşi rezolvă dilemele morale, dacă impostura este mai degrabă a sa sau a celor care îl cred, asta vă las să

Temele de campanie pentru turul II par a fi două mari și late: (1) este filmul de acum 5 ani trucat? (2) care candidat e mai comunist. Despre prima temă am mai zis cu câteva postări în urmă. Cât despre cea de-a doua... Mie mi se pare aberant să continuăm discuția asta despre un regim care și dat duhul acum 20 de ani. Hai atunci să vedem și care o fi mai legionar, mai nazist, mai caucazian, mai evreu, mai negru în cur, să ne întrebăm ce-ar fi fost dacă dacii îi băteau pe romani sau dacă Negru Vodă nu ar fi fost cuman, ci chinez. Pur și simplu ne cantonăm în discuții sterile despre „dacă și cu parcă”, care în mod evident nu au și nu vor avea răspunsuri unice, în loc să discutăm despre ce ar trebui să facă candidatul ales… De fapt cred că asta decurge din trei lucruri: (a) nu avem nici un consens despre ce ar trebui să facă președintele și de ce alegem un om pentru o astfel de funcție; (b) pentru mulți (majoritatea??), orice altă discuție e prea complicată (or intra în această cate

Să presupunem că Geoană devine preşedinte al României. Cine va deveni atunci preşedinte al PSD? Mitrea? Vanghelie? Năstase? Ponta? Nica? Mazăre? Cum va schimba acest lucru politica de alianţe, afectată şi de probabilul declin al PDL? Dar dacă Geoană nu câştigă alegerile? Cine va deveni atunci preşedinte al PSD?

Să presupunem că Băsescu nu câştigă alegerile. Cum PDL este un partid clădit (sau mai degrabă remodelat) pe victoriile lui Băsescu şi cu o ideologie mai puţin clară, mă aştept ca partidul cu pricina să cunoască un recul în ce priveşte numărul de suporteri. Nu cred că va fi vorba de o dispariţie imediată, însă exemplul PNŢCD nu este departe (paradoxal, la urma urmei Traian Băsescu a avut o contribuţie destul de importantă în destrămarea guvernului Ciorbea, element decisiv în opinia mea pentru dispariţia ulterioară a PNŢCD, un alt partid cu doctrină incertă la vremea sa). Mă îndoiesc însă că nu se va lăsa cu alegerea unui no preşedinte al partidului, urmat de dezertări de aripi şi aripioare către PNL, PSD, PNG şi PC. Cum se va numi însă acest nou preşedinte? Băsescu? Udrea? Anastase? Dar domnul Boc, cu ce îşi va ocupa domnia sa timpul?

Faptele sunt simple şi par a converge către următoarea poveste: în 2004, adică acum 5 ani, actualul preşedinte, pe atunci primar de Bucureşti, la un miting electoral a interacţionat cu un copil care i-a zis ceva. Acum, între turul I şi turul II, cineva dintre cei care pe atunci îl susţineau pe Traian Băsescu a scos la iveală o casetă în care pare că Traian Băsescu dă de două ori cu palma sau cu pumnul în minorul cu pricina. Totul s-a petrecut în aşa fel încât, în momentul difuzării intempestive a casetei, Traian Băsescu, candidat la Preşedinţie se afla într-un studio de televiziune, la un interviu în direct. Cronologia completă: în Hotnews . Indiferent de valoarea de adevăr a casetei, cei care au oferit-o spre difuzare sunt imorali : (1) dacă e adevărată, sunt imorali pentru că au ascuns-o timp de 5 ani, iar acum recurg practic la un şantaj; (2) dacă e falsă sunt imorali pentru că au trucat-o. Indiferent de valoarea de adevăr a casetei, cei din staff-ul de campanie al domnului Băsesc

Mă amuză, mă uimeşte şi mă întristează atitudinea faţă de educaţia adulţilor a decidenţilor români cu pretenţii intelectuale. În ţările mai dezvoltate lucrurile stau în felul următor: orice conferinţă sau curs cu valenţe de formare continuă se anunţă publicului ţintă şi potenţialii cursanţi optează voluntar dacă vor sau nu să participe. Participarea este legată de a învăţă ceva nou, fie util în profesie, fie interesant pentru dezvoltarea personală. Uite de exemplu cum se întâmplă lucrurile la Academia Română: vine cineva şi conferenţiază. Academia trimite o circulară institutelor din subordine solicitând să desemneze o persoană care să participe la curs. Astfel că fiecare institut deleagă pe unul,care are sau nu are chef de aşa ceva, să meargă la curs. Obligativitatea participării determină din start un interes redus faţă de curs, reprezentarea că a fi prezent constituie doar o formalitate, de fapt nu ai ce învăţa de la un lector care, pentru a-şi asigura suficientă audienţă, recrute

Uite cum am simţit eu părţi din istoria politică a ultimilor 20 de ani, relevante pentru votul din 6 decembrie. 1990 : Susţinătorii FSN (ulterior FDSN, ulterior PDSR, ulterior PSD) strigă sus şi tare că politicieni sunt nişte indivizi mizeri, de proastă calitate, care vor să sugă sângele poporului, tipăresc bancnote false şi pun în primejdie democraţia. Minerii vin la Bucureşti şi restabilesc situaţia. „Intelectualii” constituie şi duşmanul poporului. România mai adaugă câţiva ani la propria-i înapoiere. 1990-1995 : Guvernele FSN/FDSN se întrec în a pune beţe în roate dezvoltării unor noi ziare, apariţiei unor noi televiziuni, stânjenesc vizibil independenţa politică a TVR și a Radio România. 1994-1996 : Partidele de stânga cultivă ideea că cei care au mai mulţi bani sunt de blamat. Viorel Cataramă, spre exemplu, este exponentul omului de afaceri care trebuie înjurat. 2000-2004 : În timpul primilor 3 ani de mandat ai guvernului Năstase, presa nu are voie să critice guvernul, fiind

Dom'le e grea viața asta! Asta îmi vine în minte când văd la televizor câțiva oameni cu veleități intelectuale, foști ziariști, actuali parlamentari PDL, susținători înfocați ai lui Traian Băsescu. Omul ale cărui păreri cei de mai sus le susțin necondiționat, își face titlu de onoare din a se victimiza în fața a două categorii etichetate drept „diabolice”: ziariștii și parlamentarii. Aceștia din urmă sunt definiți sistematic drept necinstiți, corupți, incorecți, tolomaci, manipulați, aserviți. Dacă aș fi susținător al unor astfel de opinii, atunci când aș zări un parlamentar i-aș asocia o probabilitate ridicată de a fi fie idiot, fie hoț incurabil. Dacă aș zări un ziarist, iarăși aș avea dubii majore despre moralitatea și capacitățile sale intelectuale. Oare ce gândește când se uită în oglindă un parlamentar fost ziarist și susținător al celor de mai sus??

Traian Băsescu are în continuare o strategie de marketing uluitoare pentru mine. Oare cine naiba, în afara nucleului dur al votanților săi, cumpără aberația aia cu echivalarea dintre rezultatele referendumului și votul pentru propria-i candidatură? Să țintească oare doar electorat Vadim/Gigi?? Altfel, indiferent de rezultatele de peste două săptămâni, o să avem un an 2010 cel puțin la fel de interesant de urmărit ca și acesta: * dispare PDL? (în opinia mea, lipsit de ideologie, partidul depinde de imaginea de învingător al președintelui său) * dispare PNL? (greu de decis cu care inamic să mergi, astfel încât să nu pierzi electorat, iar o victorie - ce e drept improbabilă - a lui Traian Băsescu conduce aproape obligatoriu la două valuri de alegeri anticipate și la încercarea de redesenarea constituției spre un sistem cu doar două partide) * o să avem constituție și lege electorală noi? * va bate Emil Boc recordul de interimariat? * ajungem la șomaj de peste 20%? * o să avem pri

Cum necum, alegerile prezidenţiale mi-au adus aminte de … fotbal. Mai exact de Mircea Lucescu şi de Dan Petrescu. Ambii sunt antrenori buni, cu rezultate remarcabile, dar când vine vorba de o înfrângere, în cele mai multe cazuri au ceva de împărţit cu arbitrii. Vă mai amintiţi de ieşirea lui Lucescu după un meci un Barcelona, în Liga Campionilor, acum 2 ani? Vă d că la fel se petrece şi cu alegerile: avem mai mulţi candidaţi care acuză „operaţiunea autobuzul”, anularea de voturi şi multe alte metode care le-au redus masiv procentul de votanţi. La alegerile anterioare, agenţiile de colectare a datelor ce au realizat exit-poll-uri au acuzat şi ele autobuzele pentru eşecul predicţiei, deşi erorile lor mergeau în direcţii diferite (dacă era vorba de furt, erorile de estimare ar fi trebuit să meargă în sensuri diferite). Înainte de a decide că neasumarea responsabilității e o simplă manifestare a modului tradiţionalist de a fi, hai să zicem că au dreptate şi că e vorba de fraude. Să zic

Cum care? Traian Băsescu, un om de uniune națională, de dreapta! Un candidat care nu știe când este politicos să se oprească din discursul post-vot. Vorba Mălinei: mergem din nou la vot, în turul doi, ca în 2000.

Am învăţat de la Claudiu cu ceva timp în urmă că socializarea politică se petrece mai ales în campania electorală. Aceasta se realizează mai ales atunci când ai dezbateri pe teme electorale. De exemplu, o discuţie aprinsă despre cum se poate reforma sistemul sanitar ajută populația să îşi actualizeze reprezentările despre acesta, să afle cum mai sunt organizate spitalele prin alte părţi ale lumii, care sunt soluţiile alternative de finanţare a îngrijirii medicale, care sunt principiile de justiţie socială din spatele acestora ... Afli de ce e bine să te aliezi cu Moldova sau cu Uganda, de ce e important pentru modelul european că şomajul în SUA a trecut de 10% (dezbatere prezentă în aproape toată presa internaţională în urmă cu două săptămâni, cu consecinţe importante pentru politicile din UE, adică şi de la noi) şi multe alte chestii... Despre care noi nu am aflat, fiindcă nu am avut acele confruntări între candidaţii importanţi, centrate pe câte o temă - două, şi unde apar aceste

Câteva întrebări după prima şi ultima dezbatere electorală: Oare o fi avut dreptate staff-ul lui Crin Antonescu să îl îndemne să se dedea la atacuri la persoană? (tocmai el, cavalerul „bunului simţ”???) Oare o fi avut dreptate staff-ul lui Traian Băsescu să îl îndemne să pozeze în victimă? (tocmai el, „învingătorul perpetuu”???) Oare o fi avut dreptate staff-ul lui Mircea Geoană să îl îndemne să nu răspundă la întrebările dificile? (tocmai el, „prostănacul”) Mai sunt multe alte întrebări despre uluitoarele strategii prezentate în seara aceasta. Nu mai e însă prea mult timp pentru ele. Răspunsul rămâne de văzut (asta însă, în condiţiile în care mă îndoiesc că această ultimă dezbatere poate schimba votul cu mai mult de câteva zecimi).

Presa franceză discută de câteva luni despre proiectul de a extinde spaţiul complexului unde se desfăşoară Internaţionale de tenis ale Franţei. Comparativ cu celelalte trei turnee de Mare Şlem, Roland-Garros-ul este mic şi nu are un teren central care să poată fi acoperit. Soluţia găsită a fost extinderea complexului prin înglobarea unui stadion din apropiere: stade Hébert. Ei bine, Primăria se opune, aducând un argument care în România nu ar fi ridicat nicio problemă: pe stade Hébert fac sport 4000 de elevi. Aşa că turneul ar putea să se mute departe de arondismentul 16. De altfel, un consilier local ales în arondismentul cu pricina este între cei care se opun extinderii. Dezbaterea există în presă, există în stradă, există pe bloguri şi forumuri, există în Consiliul Local. Probabil că Lis, Ciorbea, Băsescu, Videanu, Oprescu şi alţii ca ei zâmbesc văzând astfel de dezbateri. Oare ei s-ar fi deranjat vreodată pentru ca 4000 de prăpădiţi de elevi să aibă unde face sport? Dar oare câţ

Top Gear este un show de televiziune de succes produs de BBC şi difuzat într-o mulţime de ţări. Este o emisiune despre maşini, ceea ce în mod normal mă lasă rece: nu mă interesează automobilele. Se întâmplă că m–am uitat însă de mai multe ori la emisiune (fie pe BBC Prime, fie pe Antena 3 care difuza – cândva? – show-ul), atras de umorul celor trei prezentatori, de formatul alert şi practic ignorând maşinile :) Seria 14 (da, chiar 14!!!, în condițiile în care sunt cam 2 serii pe an) din Top Gear a debutat zilele trecute cu o emisiune cu şi despre România. Pe scurt, cei trei prezentatori s-au suit în trei maşini de lux (un Ferrari, un Lamborghini, un Aston Martin) şi au fost trimişi să testeze cel mai tare drum din lume – Transfăgărăşanul. Emisiunea a constituit de fapt o fantastică reclamă pentru România şi pentru Dacia Sandero! Să mă explic: Au fost reproduse din plin reprezentările vestice despre România: săraci, murdari, uşor de cumpărat, ţigani, dubioşi, la capătul civilizaţie