277 de lei...

Atât m-a costat legalizarea actelor necesare ca să mă pot înscrie la concursul pentru un post în institutul unde lucrez. Notarul a stat, a făcut copii xerox, a pus ştampile pe ele, a semnat şi a încasat banii cu pricina.

Concursul e simplu: dosarul merge la o comisie din institut, de acolo la una de la Academie, de acolo la una de la Minsterul Educaţiei.

Toate actele solicitate, exceptând certificatul de naştere, sunt emise sau autentificate deja de Ministerul Educaţiei sau de Institut. E vorba de diplome de absolvire, foi matricole şi de cartea de muncă.

(la actele de pe site se mai adaugă o copie legalizată după cartea de muncă, prevăzută se pare de legea la care face referire anunţul de concurs)


Aşa că, de fapt, am legalizat copii după acte pe care le-am mai legalizat de câteva ori, fiindu-mi solicitate aproape ori de câte ori m-am înscris sau am mai absolvit un ciclu universitar, precum şi ori de câte ori am promovat în grad (de la asistent la cercetător, de la cercetător la cercetător principal III, de la cercetător principal III la cercetător principal II).

În mod evident, solicitarea repetată a acestor hârtii, în copii legalizate indică trei chestii mari şi late:

1. În România funcţionează prezumţia de vinovăţie. Fiind suspect că voi falsifica ceva în participarea la concurs, sau că una sau mai multe dintre comisii mă va favoriza, trebuie să plătesc ca să îmi dovedesc bunele intenţii. (Atrag din nou atenţia că prevederea legală care mă forţează să fac acest lşucru nu este impusă de un "sistem" abstract sau de nişte "ăia" veniţi de pe Marte, ci este consecinţa deciziilor unor funcţionari publici similari celor care ne sunt tituror prieteni şi rude. Deci, sunt decizii luate de oameni ca noi. Adică chiar de noi.)

2. În România nu funcţionează princiipiile logicii: ca să fi ocupat postul de CP2, trebuia să fi avut diplomă de doctor; aceasta impunea existenţa unei diplome universitare de licenţă; aceasta impunea existenţa diplomei de bac. Prin urmare era suficient să prezint un act prin care să arăt că sunt angajat la institutul unde dădeam concurs, pentru ca un individ cu ceva urme de logică să fie sigur că le am şi pe celelalte. Iar deţinerea celorlalte se putea verifica uşor în arhivele bine organizae ale Academiei şi Ministerului, instituţii care cică educă naţiunea.

3. Şi poporul notarilor are dreptul să trăiască: uşor, bine, nestingherit (că este o branşă în care concurenţa este practic interzisă prin lege).

Halal şi aferim!