Funny Windows 7...

Care va să zică, problemele alea pe care le căutam nu le-am găsit și, prin urmare sau nu, le-am rezolvat pe toate, că doar nu le-am găsit, sau am decis să le ignorăm, dar am mutat fișierele afectate de problemele inexistente într-un folder numit, glumeț, "Found", pe care l-am căutat eu cu lumânarea și, surpriză-surpriză, ... nu l-am găsit. Or fi fost plecate cu colindul, împreună cu problemele pe care nu le-am găsit, așa că sigur s-au rezolvat.

Anul 1000, spațiul mioritic?

Uite câteva hărţi despre care generaţia mea nu a prea învăţat la şcoală. Le-am fotografiat la Chateau de Vianden, despre care am scris cu câteva posturi în urmă. Nu or fi ele tocmai exacte, dar seamănă cu ce am citit eu prin cărţile de istorie. Nu seamănă cu „noi suntem aici de 2000 de ani” şi cu puritatea neamului despre care tot vorbesc unii.

Să începem cu anul 1000. Să ne uităm după România.

Nu se vede bine că e harta mică. Uite mai jos un detaliu, ca să nu trebuiască să dăm neapărat click şi să mărim. Bun, la vest este deja Regatul Ungariei. La sud-est este Regatul Bulgar. Sârbii sunt şi ei o populaţie de prin Imperiul de Est. În curbura Carpaţilor: secuii. La Nord, Regatul Kiev-ului. La sud şi est de Dunăre: bulgari. Între bulgari, kieveni şi unguri: pecenegii.

Hai să vedem şi cum arătau lucrurile pe la 1235, adică după ce feudalii începuseră să constituie state mai serioase.

 

Dacă mărim se văd granițele, acolo unde sunt state. Regatul Ungar s-a extins până la Oltul inferior, Ţaratul Bulgar este acum o chestie mare, Regatul Serbiei îşi trăieşte puţinele clipe de independenţă, kievenii au cedat teren cumanilor. La nord de Dunăre şi est de Olt, e o regiune numită Valahia, vecină la nord-est cu nişte cumani. 75 de ani mai târziu, un cuman pe nume Basarab va reuși să facă și aici un stat.

David Lodge & HG Wells: A Man of Parts

My interest about HG Wells (see previous post) did not come out of the blue. I have read some of his SF novels and stories as a child. Of course, few were translated in Romanian at the time: the communist regime was not eager to promote deviationist ideas among the citizens. However, the Time Machine and the Invisible Man were enough harmless to pass the censure.

My beloved wife offered me, as Christmas gift, the most recent David Lodge’s book, A Man of Parts, a biographical novel with HG Wells as main character.


My wife did not know that the book has anything to do with HG Wells, but was aware of me liking David Lodge’s novels. Lodge wrote more than a dozen of comic novel, all very hilarious. I think that best known is the trilogy on academic life (Small World, Changing Places, Nice Work*), but the British Museum is Falling Down, Deaf Sentence and all the others are just lovely. Lodge really knows how to write, has always something interesting to describe, has a message, and is very amusing.

I always asked myself if either being university professor and scholar of criticism helped David Lodge to become a writer, or it is just his natural gift.

Anyway, as a novelist, Lodge produced more than pure fiction and comic texts. A Man of Parts is an example. It is probably far from being one of his best works, but it is a good pretext to mention the writer on this blog ;). I really do not know if I like or not A Man of Parts. My opinion is surely biased: as I said, I like both HG Wells and David Lodge. The book is abundant in details about Wells passionate life, even without insisting much on the époque (which I think that is an unfortunate minus). It depicts gradually the pattern of thinking that Lodge considers it was specific to Wells. The story is always reinforced with examples from Wells' books, and from his private correspondence with contemporaries, friends and/or lovers, many of them known writers by themselves. However, these excerpts tend to reduce the rhythm in which the action develops, diminishing the novelistic quality of the book. On the other hand, the fiction-like narrative makes the non-fiction character of the book to be too much dispersed in the 559 pages of the tome.

Romanian edition, Polirom
(in my opinion, the title translation
-literary: The man made of pieces-
could have been better)

I would say that reading the book was quite informative, but not actually thrilling. Probably I would have preferred to have two different volumes: a document-based description and a novel. However, I still have the strange feeling that A Man of Parts is not a bad book?

My evaluation: 5/10.





*For my Romanian readers: The Romanian translations of the titles are slightly different, but one can easily retrieve the books from any online bookshop…

H.G. Wells

Earlier this year I run a sort of poll among people I know. I have asked a little more than a dozen, maybe even twenty, if the name H.G. Wells rings a bell. Less than a handful correctly pointed out the English novelist, member of Fabian society. On the opposite, all of them immediately recognized the name of Jules Verne. I found this both disturbing and unfair. Hence this post on HG Wells.

A sort of iconic figure for the British society, Wells was portrayed as an episodic character in the successful TV series Dr.Who (the 2005 series), and reinvented as a women (which is somehow ironical) recurring as character in the Warehouse 13 series. However, he is much more than a personage common to some TV series. Born in 1866, he lived a passionate life, as a front page actor. Nowadays he is considered as one of the three founding fathers of science fiction, along with Jules Verne and the Luxembourger Hugo Gernsback. The later was an inventive and efficient editor of SF literature. He invented the term, published first magazines, and was at the origin of fandom. Hugo Gernsback was a mediocre writer, therefore the comparison should be done between Wells and Verne.

Both were active approximately in the same period, had excellent literary skills, and were also mainstream writers. Their style was however different. Verne wrote nice adventure stories that everybody knows and have enjoyed during childhood. Captain Grant’s kids and Phil’s Fog balloon travel around the globe, to pick just two examples, were good novels, with lovely plots, exiting adventures, some romance, and happy endings. Their success triggered the popular interest towards the SF writings, in which the author popularized mild inventions such as flying machines, rockets to the Moon, or Nemo’s submarine. All become reality and today everybody knows about Jules Verne. At least everybody who might read this blog ;).

1966 Romanian edition of The Invisible Man
source: http://moshulsf.wordpress.com/

Wells was more concerned with promoting his political ideas, like socialist utopias, and free love. They make good profits for the editors, but were less likely to be fully accepted by public opinion. More, catholic, orthodox, and communist countries were probably not very eager to translate HG Wells. Also, his science fiction contributions were more fantastic than Jules Verne’s. He described a Time Machine (and here is the connection with Dr. Who), an Invisible Man, or Martians invading Earth, during a complicated War of Worlds. There is not much engineering, but more imagination about what can be, and how this would affect life and humanity. All his themes are to be found, in more refined versions in contemporary science fiction literature.

On the other hand, Wells’ personal life involved continuous extramarital relations, and a rather gender-imbalanced approach, according to nowadays standards. However, according to the standards of his time, he was rather an activist for woman rights, and an advocate for a more equal world. His presence in the Fabian society (the ancestor of the Labour Party) was therefore natural. Due to his liberal views on marriage and sexual relations, Wells proved to be too radical even for socialists, even if not in the communist direction.

As I said, personal life and libertine ideas, made Wells less known outside Britain and probably the US. (In the 30s, when radio was a kind of God, they have broadcasted, without any warning, Wells’s story about Martians invading Earth. Many people though it is for true, panicked, get hysterical… A good rehearsal for extreme situations, like the Romanian Revolution in 1989, I would say…)

The most recent David Lodge’s novel discusses HG Wells life, loves, ideas and novels. I will briefly introduce it in the next post.

Alegerile din Franța şi sondajele de opinie: un sat global?

Pe ultima sută de metri a alegerilor prezidenţiale franceze, dezbaterea societală despre suveranitatea naţională a luat o întorsătură interesantă. Ca şi la noi, e interzis prin lege să anunţi rezultatele exit-poll-urilor înainte de închiderea urnelor, adică până la 8 seara ora Parisului. Presa elveţiană şi cea belgiană au anunţat însă că … nu au de ce să respecte legea franceză, aşa că vor difuza rezultatele de îndată ce vor deveni ele disponibile, adică pe la ora 6…

Consecinţa ar fi că cei ce nu au votat până atunci pot dispune de o informaţie în plus faţă de ceilalţi electori. Să zicem că avem doi candidaţi despărţiţi de câteva sute de voturi conform estimărilor de la ora 18. Mai sunt însă două ore de vot. Vă daţi seama ce bătaie va fi la urne ca să se voteze? Dar ce vor face simpatizanţii celor despre care e clar că deja au pierdut? Vor mai merge ei la vot? Ce te faci dacă cei doi candidați sunt pe locurile 2 și 3 la 5% de primul, care ajunge astfel să se trezească pe locul 3?

Principalii doi candidaţi, Hollande şi Sarkozy s-au plasat pe poziţii distincte. Hollande, care conduce în preferinţele pentru turul 2 la limita marjei de eroare (are 7 puncte avans), a spus că preferă să fie ales cu cât mai mulţi votanţi prezenţi la vot. Sarkozy, care vine tare din urmă, iar săptămâna aceasta este din nou la egalitate cu Hollande în preferinţele pentru turul I (28% Sarkozy, 26% Hollande), a zis simplu „suntem un sat global” (sunt mulţi sociologi la Paris şi Bucureşti care cred încă în caracterul „naţional” al ştiinței şi care l-ar căsăpi pe Sarkozy pentru o astfel de blasfemie ;).

Personal cred că nu e problema media, ci a celor care fac sondajele. Ei trebuie să respecte legea naţională (şi, poate şi deontologia profesională?). Acolo am putea să vedem profesionalism. Prin urmare, duminică la ora 6 la Paris (7 la Bucureşti, deci după meciul Petrolului de la Sibiu ;), o să vedem cât de multe scurgeri de informaţii vor fi către Lausanne, Bruxelles şi aiurea.

Sarkozy şi scorul PDL în alegeri

WinAmp rulează Roby Lakatos, Time of Gipsies Djelem, Djelem, din 2002. Nu e deloc rău. Ţinând cont de starea de moment, merge cu un Hoegaarden Rosée, uşoară şi parfumată ca o zi de primăvara. Nu am pahar adecvat, aşa că folosesc unul de Leffe. Mă gândesc la Sarkozy.

Din motive pe care nu stau să mi le clarific, individul îmi este antipatic. Nu a avut o guvernare dezastruoasă: economic e greu de apreciat, a trecut prin criză economică 5 din cei 7 ani de mandat. Franţa nu a clacat, chiar dacă nu stă nici pe roze. În politica externă, a menţinut ţara la vârf, un soi de junior partner pentru Germania, dar nu de partea Londrei, ceea ce menţine Uniunea Europeană. (Pentru francezi nu e chiar aşa uşor de înghiţit statul de partener secund al Germaniei. Din fericire pentru ei, adesea nu par a realiza că asta e situația,și se gândesc la Franţa că ar fi buricul pământului.) Pe urmă, Sarkozy a fost inspirat să conducă la o soluţie neaşteptat de bună în cazul libian, probabil evitând un nou Afganistan.

Guvernarea sa a majorat vârsta de pensionare oarecum împotriva voinţei populare. E o măsură progresistă, puternică, başca faptul că protejează sistemul de pensii sau cel puţin îi amână colapsul.

Şi totuşi, individul îmi este antipatic. O fi opţiunea pentru protecţionism? O fi elitismul şi propunerea unui grup de control al Europei care să excludă unele dintre ţările UE de la decizie? Să fie declaraţiile recente prin care încearcă să preia electorat de la Marianne Le Pen (ceea ce e bizar, el însuşi fiind fiul unui imigrant)?

Nici francezii nu îl iubesc prea mult. A declarat pentru Paris Match că va fi un prezident diferit în noul mandat, recunoscând implicit că nimeni nu l-ar vota dacă ar fi la fel ca în primul mandat.

graficul complet: aici

Franţa are alegeri prezidenţiale duminică, 22 aprilie, cu turul II pe 5 mai. Sarkozy se confruntă cu François Hollande, candidatul socialist şi favoritul sondajelor. Acesta este practic candidatul de rezervă, înlocuitor pentru celebrul Strauss-Kahn, cel cu camerista de la hotelul din New York. Prin toamnă, Hollande era departe de ceilalţi, conducând în topul preferinţelor, în timp ce Sarkozy se lupta cu Marianne Le Pen pentru locul 2. Dar Sarkozy (sau Markozy, cum i se mai spune dat fiind suportul Angelei Merkel) a început să recupereze în ultimele 2-3 luni procent după procent. Mai mult, un sondaj de acum 3 săptămâni îl dădea ca fiind primul în turul I, însă Holland continuă să îl bată cu 6-10 puncte în turul II. TNS Sofres, cu un sondaj din 11-12 aprilie, îi dă la egalitate (28% Hollande, 26% Sarkozy, adică în marja de eroare). Mai sunt trei săptămâni până la turul II, iar Sarkozy este recunoscut ca unul ce poate câştiga mult în campanie. Un soi de Traian Băsescu.

Similitudinea nu se opreşte aici. Vă amintiţi cum a câştigat Băsescu în faţa lui Năstase, cel ce plecase cu aproape 20 de puncte procentuale avans cu şase luni-un an înainte de alegeri? Şi guvernarea Băsescu s-a descurcat binişor cu criza: România nu a clacat, stă mai bine în ochii multora decât Ungaria, spre exemplu. Ce e drept, pentru asta a optat pentru măsuri inechitabile, menţinând trendul de creştere al inegalităţii propus de regimul Iliescu în anii 1990, şi manifestându-se în favoarea distrugerii coeziunii sociale (mă refer aici la atacurile împotriva presei, a parlamentului, a „mogululilor”, a oricui îşi permite o altă opinie, la „ţigancă împuţită” şi „păsărică”, ca să dau doar câteva exemple). La fel ca în cazul francez, și guvernarea Băsescu are opţiunile ei extrem de deranjante pentru cei care, ca mine, şi-o reprezintă drept înclinată explicit către autoritarism.

Mai apare o similitudine, ce e drept mai îndepărtată. România are şi ea alegeri, însă nu prezidenţiale. Preşedintele în România are mai puţină putere decât în Franţa, dar Traian Băsescu pare a fi dorit să fie la fel de puternic precum Nicolas Sarkozy. PDL, partidul prezidenţial, este departe de a avea un scor care să îi permită să guverneze în continuare.

Apoi, chiar dacă nu avem alegeri prezidenţiale, prezidenţiabilii români reproduc destul de bine cazul francez: un preşedinte nepopular (PDL neavând alt candidat, Băsescu este prototipul candidatului lor, iar precedentul Putin este prea apropiat ca alternativa cu pricina să fie luată în seamă); un contracandidat principal „de rezervă” (nici PNL, nici PSD nu reuşesc să propună o figură carismatică puternică, fiind practic în situaţia de a propune un Hollande); alţi 3-4 candidaţi fără şanse reale.

Oare dacă Sarkozy câştigă sufragiile pe 5 mai, va avea acest lucru vre-un efect pentru PDL? Va putea PDL să invoce precedentul, spunând că un guvern nepopular, din aceeaşi familie politică, a fost reconfirmat datorită capacităţii sale de a se descurca în criză? (în Franța sunt și alegeri legislative, n iunie, dar e probabil ca scorul de la prezidențiale să fie cel decisiv și ăn cazul acestora) Va avea acest lucru capacitatea de a convinge electoratul?

Oare dacă Holland câştigă alegerile, şi se dovedeşte neinspirat (deja a dat mai multe declaraţii contradictorii, de aici şi parte din ascensiunea lui Sarkozy), mai ales în jocul european (mai vizibil la noi) sau în încercarea de a reduce vârsta de pensionare (parte aberantă a programului său politic), va putea PDL să arate cu degetul către riscul de a respinge soluţia care a funcţionat pe vreme de criză? Sau nu va avea cum să contracareze eventualele afirmații ale PSD și PNL care vor invoca tocmai precedentul respectiv?

Eu cred că PDL ar trebui să mizeze mai ales pe prima variantă, în ciuda antipatiei Băsescu-Sarkozy despre care se vorbeşte. Oricum, alegerile franţuzeşti sunt de urmărit şi cred că, bine exploatate, vor conta pentru măcar 1-2 puncte procentuale în campania pentru alegerile legislative din România.

Iar vioara lui Roby Lakatos se aude bine, sunt deja la al doilea Hoegaarden Rosée şi îmi dau seama că şi Sarkozy e un pic maghiar. Poate de aici să fi făcut legătura?

La cumpărături...online

Reproduc mai jos mesajul pe care l-am adresat luni (9.04.2012), unui magazin online din România. Am trimis mesajul la ora 18:51 (ora României). Oare ce or fi răspuns?

Buna ziua,

În urma cu 3 luni si 19 zile, mai exact pe 20 decembrie 2012, sotia mea a comandat la firma dvs. produse LEGO pe care le-a achitat pe loc, platind online.
În aceeasi zi a primit un telefon de la dvs. Produsele nu puteau fi livrate inainte de Craciun, urmand a fi livrate intre 1 şi 5 ianuarie. A acceptat compromisul.

Produsele nu au fost inca livrate. Mai jos gasiti un print screen („captura de ecran”) care precizeaza starea comenzii astazi. Ora disponibila în coltul din stanga jos este ora Europei Centrale (UTC+1). Atasez şi corespondenta dintre dvs. şi sotia mea (mesajele generate automat de serverele dvs. la comanda, respectiv dupa plata facturii).

Cum nu am primit nici un alt mesaj de la dvs., banuiesc ca ati trimis un e-mail in care ne propuneati despagubiri. Se pare insa ca acesta s-a pierdut pe undeva prin spam, neajungand niciodata sa fie citit de sotia mea. Tinand cont ca au trecut totusi 3 luni de cand trebuia livrat, ma gandesc ca or fi fost mai multe mesaje pe care le-ati trimis, si ca aveti de asemenea probleme cu utilizarea telefonului.

Va solicitam prin urmare sa ne retrimiteti mesajul respectiv, de aceasta data pe adresa mea de e-mail.

În speranta unui raspuns rapid, va doresc o seara placuta!

________________________________________
Bogdan Voicu
Visiting professor, CEPS/INSTEAD Luxembourg
Senior researcher, Romanian Academy of Science, Research Institute for Quality of Life
Associate professor, Department of Sociology, 'Lucian Blaga’ University of Sibiu
bogdan.voicu@ceps.lu; http://www.bogdanvoicu.ro.

Calitate universitară

Fotografia de mai jos surprinde un colţ dint-un poster prezentat la o conferință studențească. Lucrarea a fost considerată suficient de bună pentru a fi plasată la avizierul facultăţii de ştiinţe sociale cu pricina. În colţul surprins în fotografie este indicată bibliografia, compusă din Wikipedia şi trei alte site-uri (site-ul European Values Survey, site-ul World Values Survey şi site-ul European Quality of Life Survey, de unde autorul a preluat tabelele şi graficele din poster).

 

Mă aștept ca la o conferință studențească, lucrările să fie cel puțin de calitatea celor prezentate la seminar. La o facultate serioasă, având o astfel de bibliografie, autorul lucrării ar fi picat fără prea multe ezitări orice examen. Există însă cel puţin o universitate în care se predă în limba română și care, în vara lui 2011 (când am făcut fotografia), considera astfel de lucrări suficient de reprezentative pentru a le pune la avizier.

Ou sont les secouristes d’antan?

Pe coridor, într-un institut de cercetare din Luxembourg. După cum se vede, aici toată lumea îi cunoaște pe securiști, în mod oficial :)

Peeing ... à la Chateau

Dacă vizitezi toaleta de la Chateau de Vianden, ai ocazia de a urina ... ca la castel. Uul dintre pereții băilor cu pricina este de fapt zidul exterior al castelului...

Uite și chateau-ul în sine, că e și el simpatic. De altfel, conții de Vianden sunt asecendenți direcți ai familiilor domnitoare din Luxembourg și Olanda.

Mai multe info:
- wikipedia
- pagina oficială a castelului
- castles.nl.

Sincronism urban, secolul XXI

Bucureşti, 12.03.2011

 

Köln, 6.05.2011

Acele vehicule (galbene) din Köln sunt propulsate de participanţii la eveniment. Aceştia pedalează în timp ce beau bere. Vehiculul din Bucureşti este propulsat de una bucată cal, în timp ce berea se plimbă probabil prin măruntaiele birjarului. În Köln direcția e dată de un individ ca face notă discordantă: nu bea, nu pedalează, e furnizorul distracției. În București calea este deschisă de un alt personaj aparte, vizibil în colțul din dreapta jos al celei de-a doua fotografii.

Cu alte cuvinte, nici o diferenţă de substanţă.

Doctorate

Nu am asistat la prea multe susţineri de teze de doctorat. În România am văzut susţineri de teze doar la Facultatea de Sociologie a Universităţi din Bucureşti şi la Ştiinţele Educaţiei, tot la UB. În urmă cu un deceniu şi niţel, m-a impresionat o susţinere de teză în sociologie la Umeå Universitet. De atunci am tot încercat, mai în glumă, mai în serios, să sugerez colegilor de la UB să accepte întrebări puse candidatului, să facă publică teza, online, cu măcar o lună înainte de susţinere, să renunţe la acoperirea cu forme lipsite de fond. Adică să transforme susţinerea într-un adevărat eveniment ştiinţific, altceva decât simpla ceremonie ritualică la care am asistat mai mereu, inclusiv atunci când am susţinut propria mea teză de doctorat. Pentru mine, ca şi candidat, a fost absolut frustrant: o muncă de câţiva ani era practic ignorată. Nimeni nu mă întreba nimic, exceptând cele trei pagini scrise de fiecare dintre referenţi, extrem de utile în perspectiva publicării lucrării, dar parcă insuficiente în absenţa dezbaterii. 

Rijksuniversiteit Groningen: Aula

La mijlocul săptămânii trecute am fost la Groningen, la susţinerea unei teze de doctorat. Candidatul: român. Calitatea candidatului: excelentă. Întreg procesul: la mare distanţă de ceea ce se petrece la noi. Opinenţii puneau întrebări complexe, candidatul răspundea, eventual intrând în dezbateri ceva mai lungi. Un exerciţiu interesant şi pentru cei din sală, chiar dacă nu era posibil pentru cei din afara comisiei de evaluare să pună şi ei întrebări. În rest, o atmosferă destinsă, un ritual tratat cu umor, o universitatea frumoasă. 

Teza a fost una din ştiinţele educaţiei. M-am întrebat dacă Ministerul Educaţiei de la Bucureşti o urmări cumva tezele în ştiinţele educaţiei, susţinute de români la universități importante din lume*. Ar putea fi util mai ales pentru un învățământ mediocru ca al nostru. O şansă de a atrage în viitor consilieri şi poate şi miniştrii competenţi. Sau poate acesta nu este de fapt un deziderat pentru societatea românească?? 

Oricum ar fi, candidatul cu pricina este remarcabil, constituind în sine o bună propagandă țării unde s-a născut. De altfel, România a fost pomenită de câteva ori în dezbatere, de către olandezi, iar calitatea proaspătului doctor în științe se revărsa și asupra țării.

 

Rijksuniversiteit Groningen: Academiegebouw

*Am verificat: Universitatea din Groningen este până şi pe lista „universităţilor de prestigiu din alte state”, emise în ianuarie de Ministerul Educaţiei. Mă gândesc că lista cu pricina, incluzând 546 de universităţi, este probabil întocmită pornind de la acel Top Shanghai, drag autorităţilor bucureştene, dar destul de contestat în lume. Întâmplător, Olanda este una din ţările pe care le-am folosit în testarea validităţii listei. Universitatea din Tilburg, despre care ştiu destule, aflată pe locul 250 în lume conform topului THE (Times Higher Education, cel despre care eu ştiu că este cel mai respectat), nu a încăput în lista românească. La fel s-a petrecut cu Universidade de Aveiro, cea mai bine plasată universitate portugheză în clasamentul THE. În lista românească au însă loc mai multe universități latino americane sau est-europene, pe care altfel nu prea le vezi listate de cei de la THE…