Sociologia în România: intrarea în normalitate

Am participat zilele trecute la conferința organizată de Societatea Sociologilor din România și Universitatea Transilvania din Brașov. Evenimentul a fost găzduit în corpul de clădire unde se află Aula universității și care mi s-a părut impresionant prin funcționalitate, mai ales prin comparație cu alte universități din România, și nu numai.

Conferința s-a ridicat la nivelul locului (și a organizării). Am audiat câteva prezentări din care am avut lucruri de învățat. Mai mult, am fost plăcut surprins de bunăvoința colegilor ce mi-au trimis deja prezentările pe care li le-am solicitat. Acest lucru arată că avem de a face cu o cultură deschisă, vizibilă și prin receptivitatea la dialog și deschidere la întrebări din sală, prin dinamismul secțiunilor, prin mediul familiar pe care l-am regăsit pe holuri.

În general eu m-am simțit bine, și am simțit o calitate apropriată de nivelul științei sociale din ziua de azi. (nivelul a fost similar cu cel al conferințelor ESA. Evident, acestea nu sunt cele mai bune din sociologia contemporană, dar nici nu sunt rele. Pentru România este un pas important înainte.).

Aceasta implică și altceva. În trecut m-am manifestat public, spunând că nu am de ce participa la prăfuitele „sesiuni de comunicări științifice”, ci prefer conferințe atent organizate, cu secțiuni anunțate din timp, cu tematică clară, cu lucrări ceva mai atent selectate. Chiar dacă evenimentul de la Brașov a inclus și lucrări mai slabe, el a respectat aceste norme, dar a și ridicat ștacheta. De aici înainte, refuz să mai fiu parte la manifestări unde dacă pui întrebări care nu sunt pe placul autorilor devii automat marginal. Am avut parte în ultima vreme de un astfel de eveniment halucinant cu o madamă de la ANCS (o să revin la subiect în curând, pe acest blog), dar și la suficiente intervenții din partea unor colegi care consideră că a întreba ceva constituie ceea ce regimul comunist numea „o critică”. Adică ceva nepermis, jignitor.

Conferința de la Brașov a arătat că nivelul este acum în România altul, și mă bucură să salut eforturile colegilor ce au făcut acest lucru posibil.

Super reprezentativ

Preşedinţia României a găsit o soluţie bizară pentru confruntarea cu mişcările sociale din zilele acestea. Preşedintele a anunțat că se va întâlni cu oameni selectaţi din piaţă. Ideea este tipul de acţiune care îmi place, fiind ieşită din tipare, deci având potențial de a duce la o soluție superioară celor date de căile bătute. În plus, arată deschiderea lui Klaus Iohannis către dialog, aşa cum i-o cere fişa postului.

Evident, iniţiativa este doar una de imagine, consecințele juridice fiind cel mult nule. Simbolic însă ar fi putut da o palmă serioasă unui sistem politic bipartid (visul lui Băsescu de la începutul anilor 2000), bazat pe concurenţa dintre coaliţia plagiatorilor şi cea a bizarului cuplu Gorghiu-Blaga (ultimul având surprinzătoarea idee de a fi portavocea unui partid în timp ce în stradă se condamnă corupţia, iar el este acuzat pe varii voci de manipulare ilegală de fonduri în mai multe campanii electorale).

Numai că implementarea ideii prezidenţiale este precum normele metodologice ce însoţesc legile de la noi: deturnează complet sensul iniţiativei.

Mai întâi,  administraţia prezidenţială este surprinsă că are de ales dintre 5200 de candidaţi. Dacă nu a prevăzut asta, înseamnă că Iohannis are de demis imediat cel puţin 3 consilieri. Este vorba de incapacitatea Preşedinţiei de a planifica acţiunile proprii.

Dacă prevăvuzuse valul de mesaje, este uluitoare afirmaţia din comunicatul public că vor selecta "cei mai reprezentativi candidaţi". Adică.... cum???? Unde e transparenţa, unde sunt criteriile,  cine decide iute că X este mai reprezentativ ca Y? Până şi Ceauşescu a fost mai dibaci la grevele minerilor din 1977! Deci, Iohannis ar trebui să demită urgent pe cel de a emis comunixatul cu pricina (link: http://presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=16110&_PRID=lazi)

Restul este istorie: lista celor mai reprezentativi a inclus cel puţin câţiva activişti profund implicaţi politic. Preşedintele ar fi trebuit să meargă direct în piaţă. Momentan am asistat la un simplu exercițiu de lipsă de îndemânare.  Sunt curios dacă va demite vreun consilier.