Elanul spre fericire începe cu un pas înapoi ...

Oamenii au adesea nevoie de pași înapoi. Orice progres vine cu reversul său, pasul înapoi.

Societățile, spre exemplu, au nevoie de timp în care să își înțeleagă arderea. O schimbare bruscă va fi însoțită de un moment de recul. O deschidere spre oameni, o creștere a toleranței și încrederii, va fi însoțită de o recrudescență a intoleranței și xenofobiei. Partea conservatoare a societății va avea tendința de a deveni gălăgioasă spre a opri acea schimbare spre mai bine de care se teme.

Și ia timp până temerile dispar, până conservatorismul este potolit, până apare acea ajustare în care toți devin siguri de confortul noului echilibru societal. Atunci societatea este din nou gata să avanseze.

Fără astfel de ajustări, apare riscul fracturii între părți societății.

Societatea, ca întreg este asemenea unui om. Pașii săi înainte sunt mereu măsurați, iar mecanismele sale de siguranță tind a-l trage spre locuri ce par sigure, spre căi bătute, spre rutină, spre a fugi de ceea ce ar putea fi fericirea.

Fericirea în sine este o stare greu de dus, fiindcă necesită acceptarea ei. Și e greu să accepți fericirea atunci când nu ești obișnuit cu ea. Îți spui că vrei mai mult și ai tentația de a căuta (iar) acel mai mult în locurile tradiționale, ce par confortabile pentru că le cunoști, le stăpânești. Tinzi să uiți că tocmai faptul că ele nu pot oferi mai mult te-au pus în mișcare. Apoi te ajustezi și revii, pornești din nou spre fericire.

Asemenea societăților. Asemenea atleților. Ajustarea, pasul acela înapoi, aparent oprindu-te din drum, sunt de fapt elanul ce te pregătește să sari mai sus.

În timpul acesta, marea, cu fluxurile și refluxurile ei, rămâne singurul punct de reper fix, locul unde te întorci spre a te încarcă de energia cu care să sui pe de acum și mai înaltul munte al fericirii.

ICCV: 30 de ani de existență

Se întâmpla în 2 ianuarie 1990. Conducătorul de atunci al României semna o serie de decizii care aveau să fie publicate în Monitorul Oficial de a doua zi. Era un ianuarie teribil, primul Revelion liber fusese marcat de câteva focuri de armă, nu era prea clar cine erau teroriștii și nici încotro se îndreaptă țara. În 1-2 ianuarie, efervescența legislativă conducea la generarea a nu mai puțin de 24 de decrete și hotărâri, listate în acel prim Monitor Oficial din 1990.

Între decrete era și cel de mai jos:

Apărea astfel un INCE mamut, în subordinea guvernului (între timp a devenit institut al Academiei) și care includea un nou înființat Institut de Cercetare a Calității Vieții.

Prin urmare, e cazul să urăm La Mulți Ani! acestui ICCV care împlinește azi 30 de ani și o săptămână și pe unde mă aflu și eu din octombrie 1996.

E aproape inutil a enumera numeroasele calități ale ICCV și rolul său indiscutabil în renașterea sociologiei românești. Institutul are un colectiv bine consolidat și i se poate doar ura a răzbi în marasmul finanțării științei de la noi și a reuși să devină un actor decent în producerea de cunoaștere la nivel internațional și o sursă de neignorat în designul programelor și politicilor sociale și ale dezvoltării de la noi, de la nivel supranațional, și din alte țări.