Strategii câştigătoare?

Câteva întrebări după prima şi ultima dezbatere electorală:

Oare o fi avut dreptate staff-ul lui Crin Antonescu să îl îndemne să se dedea la atacuri la persoană?
(tocmai el, cavalerul „bunului simţ”???)

Oare o fi avut dreptate staff-ul lui Traian Băsescu să îl îndemne să pozeze în victimă?
(tocmai el, „învingătorul perpetuu”???)

Oare o fi avut dreptate staff-ul lui Mircea Geoană să îl îndemne să nu răspundă la întrebările dificile?
(tocmai el, „prostănacul”)


Mai sunt multe alte întrebări despre uluitoarele strategii prezentate în seara aceasta. Nu mai e însă prea mult timp pentru ele.


Răspunsul rămâne de văzut
(asta însă, în condiţiile în care mă îndoiesc că această ultimă dezbatere poate schimba votul cu mai mult de câteva zecimi).

Teme ... electorale

Presa franceză discută de câteva luni despre proiectul de a extinde spaţiul complexului unde se desfăşoară Internaţionale de tenis ale Franţei. Comparativ cu celelalte trei turnee de Mare Şlem, Roland-Garros-ul este mic şi nu are un teren central care să poată fi acoperit.

Soluţia găsită a fost extinderea complexului prin înglobarea unui stadion din apropiere: stade Hébert. Ei bine, Primăria se opune, aducând un argument care în România nu ar fi ridicat nicio problemă: pe stade Hébert fac sport 4000 de elevi. Aşa că turneul ar putea să se mute departe de arondismentul 16. De altfel, un consilier local ales în arondismentul cu pricina este între cei care se opun extinderii.

Dezbaterea există în presă, există în stradă, există pe bloguri şi forumuri, există în Consiliul Local.

Probabil că Lis, Ciorbea, Băsescu, Videanu, Oprescu şi alţii ca ei zâmbesc văzând astfel de dezbateri. Oare ei s-ar fi deranjat vreodată pentru ca 4000 de prăpădiţi de elevi să aibă unde face sport? Dar oare câţi dintre cei care merg duminică la vot s-ar întreba ce e mai important: să ai un turneu de Mare Şlem în cartier (cu bunele şi relele sale) sau elevii din zonă să aibă un teren pe care să facă sport?

Top Gear şi Elena Udrea?

Top Gear este un show de televiziune de succes produs de BBC şi difuzat într-o mulţime de ţări. Este o emisiune despre maşini, ceea ce în mod normal mă lasă rece: nu mă interesează automobilele. Se întâmplă că m–am uitat însă de mai multe ori la emisiune (fie pe BBC Prime, fie pe Antena 3 care difuza – cândva? – show-ul), atras de umorul celor trei prezentatori, de formatul alert şi practic ignorând maşinile :)

Seria 14 (da, chiar 14!!!, în condițiile în care sunt cam 2 serii pe an) din Top Gear a debutat zilele trecute cu o emisiune cu şi despre România. Pe scurt, cei trei prezentatori s-au suit în trei maşini de lux (un Ferrari, un Lamborghini, un Aston Martin) şi au fost trimişi să testeze cel mai tare drum din lume – Transfăgărăşanul.

Emisiunea a constituit de fapt o fantastică reclamă pentru România şi pentru Dacia Sandero!

Să mă explic:

Au fost reproduse din plin reprezentările vestice despre România: săraci, murdari, uşor de cumpărat, ţigani, dubioşi, la capătul civilizaţiei.

Majoritatea au fost şi confirmate, ceea ce creşte din plin credibilitatea mesajului.

În plus, au fost prezentate diferite „atracţii” (pentru un anumit target):

(1) o staţiune pe litoral despre care se sugerează că ar fi un paradis pentru oamenii plini de bani. Un paradis în care cele trei maşini de mulţi bani (peste 150000 de lire fiecare) erau departe de a fi cele mai scumpe.

(2) drumuri pe care poţi merge cu cât ai chef, fără să păţeşti aproape nimic

(3) un colos numit Palatul Poporului, construit de un dictator dement, ca locuinţa personală şi care acum e sediul Parlamentului. Cu niţel efort poţi însă să te plimbi prin subsolurile secrete ale clădirii, pe care oricum e bine să o vezi, fiind mai grea din lume. (noi de ce naiba nu avem voie să mergem prin tunele alea, măcar atunci când plouă şi vrem să ajungem de la ICCV la metrou sau autobuz, prin vânt şi nămol??…)

(4) un baraj enorm, aflat la debutul unui drum fantastic, pustiu, construit cu bani mulţi şi care pare a îmbina toate circuitele de formula unu din lume – Transfăgărăşanul.

(5) ocazia de a te întâlni pe stradă cu o maşină proiectată acum 50 de ani – Dacia 1300.

(6) o ţară unde poţi să cumperi de la benzinărie o băutură care se cheamă Canabis şi e făcută în … Elveţia. (eu am văzut ceaiul cu pricina prin Grecia, nu ştiam că acum e şi în România).

(7) un brandy de fructe tare de tot, care se vinde la sticle de forme bizare şi care merită încercat (la noi se cheamă ţuică sau palincă :))

(8) prezenţa surprinzătoare a unui Arc de Triumf, de parcă ai fi la Paris.

(9) şosele de o calitate excepţională (unde naiba le-or fi găsit??), dar şi oportunitatea neașteptată de a conduce printre vaci, căruţe şi oi, sau pe drumuri pavate exclusiv cu praf.

(10) La final, toţi cei trei sunt laudativi la adresa României şi exclamă că nu ar mai pleca de aici.

Păi dacă ai o grămadă de bani, ce safari mai plăcut poţi face decât undeva în Europa, acolo unde merg şi alţii ca tine, şi unde poţi face aproape tot ce îţi trece prin minte şi este interzis de legile unor ţări precum Marea Britanie?

Vorba lui Octavian Cotescu: din când în când, pe ecran mai trecea şi câte o Dacia Sandero, cu reclama ascunsă de rigoare. Eu sunt cert convins că Renault a plătit pentru publicitatea ascunsă pentru Sandero.

Mă întreb dacă ministerul condus cândva de Elena Udrea o fi plătit şi el sau nu? Nu de alta, dar momentul este extrem de bine ales: început de sezon – deci audienţă mare, dar şi în perioada în care oamenii încep să se întrebe unde vor face următoarea vacanţa de vară, construindu-şi planuri pe acre le concretizează prin ianuarie-februarie când cumpără pachete de la tour-operatori. O bună lovitură pentru turismul românesc.

Una cu bune şi rele pentru imaginea ţării: emisiunea ne descrie mai civilizaţi decât era de aşteptat, dar şi arhaici şi uşor de corupt (vezi referirea la vicepreşedintele camerei deputaţilor). Probabil că aşa şi suntem, iar dacă vrem să construim ceva, de la această imagine trebuie să pornim, nu de la închipuiri şi bâzdâcuri despre cât de frumoşi şi deştepţi suntem şi despre ce ţară minunată şi bogată avem…

Campanie electorală civilizată

"Spune-mi cum vorbeşti ca să-ţi spun cine eşti".
Aşa am învăţat eu când eram mic. Şi chiar cred că proverbul funcţionează.

Aşa că mă uit la banner-ul ce atârnă la intrarea pe strada unde locuiesc ("Te-ai săturat de 5 ani de dezbinare? Schimbă-l pe Băsescu!"). Mă uit apoi la minunăţia de clipuri electorale ce plutesc pe Youtube şi proclamă prostia, hidoşenia, tarele adversarilor:

- Comandante, ai futut tara! link

- Votează Geoană dacă eşti prost! link

- Mărimea, contează link

- Acţiunea Antonescu link

şi aşa mai departe.

Toate sunt ilegale. E o regulă simplă în publicitate, fie ea şi electorală: trebuie să promovezi propriu-ţi produs, nu să vorbeşti de cele ale concurenţei. Dincolo de legalitate e vorba de moralitate.

Evident, este imposibil să găseştoi o conexiune între candidaţi şi clipuri şi bannere. evident, nici uunul dintre ei nu ştie cine a creat clipuri împotriva adversarilor.

Nu îmi rămâne decât să zic de unul singur, fără destinatar, o sintagmă de două cuvinte, dintre care primul e folosit în sens peiorativ: Halal nesimţiţilor!

Testează-ţi votul!

În urmă cu vreo două săptămâni îi scriam lui Aurelian întrebându-l dacă mai continuă şi la aceste alegeri iniţiativa “Testează-ţi votul”. Mi-a zis să am răbdare.

Între timp am fost dezamăgit de o aplicaţie similară pe care am găsit-o la unul dintre ziarele centrale. Testează-ţi votul făcea mai multe lucruri, ţinând cont de importanţa pe care o acorzi tu, ca alegător, fiecărui domeniu în parte.

Azi, Aurelian mi-a scris că au lansat varianta pentru prezidenţiale.

Înainte de a mă bucura că a apărut, trebuie să îmi manifest dezamăgirea că s-au apucat cam târziu de ea. (asta ca să îi fac să fie gata la timp data viitoare :p) Din păcate întârzierea face ca mulţi dintre candidaţii neimportanţi să nu apară în listă.

Cum însă nu lipseşte niciunul dintre cei care contează cu adevărat, aplicaţia este la înălţimea aşteptărilor şi se dovedeşte un instrument extrem de util, care merită din plin promovarea.

Uite cum arată similitudinile dintre opiniile mele și cele exprimate de prezidenţiabili


Există însă şi domenii în care lucrurile arată aşa:


Îndemn pe oricine citeşte aceste rânduri să încerce instrumentul!

PS. Din punctul meu de vedere, luând în considerare modul de scalare și conţinutul scalelor folosite, testvot.eu este peste concurenţa de la busolapolitica.ro. (de exemplu, testvot.eu foloseşte scale mai lungi, mai potrivite în context, în timp ce la busolapolitica.ro surpeinde neplăcut frecvenţa stângăciilor de formulare. Ce e drept însă, la busolapolitica.ro, soluţiile ce ţin de partea de proiectare a site-ului sunt un pic mai bune).

Topul Shanghai

Că nu e nicio universitate din România în topul 2009 al celor mai bune 500 de universităţi întocmit de chinezi şi făcut public săptămâna trecută, asta nu e nicio noutate.

(Da, ştiu că sunt şi probleme de metodologie, dar hai să ne uităm la top ca la unul în care probabil că erorile nu contează mai mult de 5%. Măcar ca exerciţiu şi tot o putem face. Aveți dreptate, oricum universitățile din România rămân cele mai bune, dar au alţii ceva împotriva noastră. Hai însă să ne uităm la date măcar așa, ca exercițiu. OK?)

Pentru mine, ca sociolog, interesant este însă topul primelor 100 de universităţi în funcţie de performanţa din ştiinţele sociale.

Primele 15 sunt americane.

În primele 49 sunt 3 britanice şi două canadiene. Restul sunt din SUA.

În primele 100, universitățile europene sunt Cambridge, Oxford, LSE, University College London, Amsterdam, Copenhaga, Warwick, Leuven, Erasmus, London Bussiness School, Edinburgh, Manchester, Tilburg, Bristol, East Anglia, Nottingham, Amsterdam. În total 17 din 100. 11 britanice (între care una din Scoţia), 3 olandeze, una flamandă, două nordice (dar nici una suedeză!!). În mod clar limba contează…

PS. Topul ia în considerare performanţa de cercetare: premii Nobel luate de staff, premii Nobel luate de alumni, citări ISI, publicaţii ISI, publicaţii ISI în jurnale de prim flux. Nobelul se referă doar la economie. Din păcate nu avem top separat pe ştiinţe sociale, altele decât economia. Oricum, majoritatea universităţilor româneşti punctează la cel mult două dintre cele cinci criterii.

Calendarul vaccinărilor contra gripei porcine

Calendarul vaccinărilor H1N1:
- Începând cu 20 octombrie: personalul din spitale
- Începând cu 2 noiembrie: medicii independenţi
- Din 12 noiembrie: toţi cei din jurul copiilor de până la 6 luni, restul personalului medical
- La sfârşitul lui noiembrie: toţi adulţii sub 65 de ani şi copiii care au afecţiuni de lungă durată (aceştia au risc mai ridicat), femeile însărcinate, copii de până la 25 de luni
- În decembrie: toţi adulţii

Alte fapte: acum două săptămâni au fost 341.000 de consultaţii ale medicilor de familie pentru H1N1. Asta este cu 75.000 mai mult decât în săptămâna anterioară. Doar 21% dintre francezi vor să facă vaccinul, existând o dezbatere despre efectele aditivilor din vaccin. La New York însă sunt 53% cei ce vor să se vaccineze, ceea ce a creat deja o penurie, fiind doar 800.000 de doze distribuite până săptămâna trecută.

Am zis că vorbeam de Franţa? Sau că La Tribune de sâmbătă, sursa informaţiilor de mai sus, include mult mai multe detalii şi dezbateri serioase despre pandemie decât am văzut prin toată presa românească adunată la un loc.

Miercuri, la ştirile din România, se vorbea despre vaccinul unguresc, care costă cam 30 de lei şi se găseşte în farmacii. Evident, la farmaciile din Ungaria.

Între timp, în România, Primul Ministru, Preşedintele şi un secretar de stat de la Sănătate nu par a se pune de acord asupra numărului disponibil de doze, asupra momentului când vor deveni disponibile, asupra nevoii de a te vaccina, asupra deciziei de a cumpăra sau nu doze…