Mă tot izbesc de la o vreme, cam doi ani să tot fie, de replici de genul „20 de milioane e un salariu de mizerie”. Pe de o parte aşa e, 600 de Euro e aproape nimic în ţările UE mai bogate, însă, pentru o ţară săracă precum România lucrurile s-ar putea să nu stea tocmai aşa.Mai degrabă cred că asistăm la o cursă nebunească spre creşterea inegalităţii, pe fondul crizei româneşti cronice de forţă de muncă cu studii superioare. Absenţa concurenţei reale pe piaţa muncii face salariile celor cu facultate să o ia repede în sus, aspiraţiile devenind nerealiste. Cunosc medici care susţin că un venit de 4000 de Euro este unul mic. În ţari precum Franţa, Suedia sau Olanda, s-ar putea ca lucrurile să stea altfel.
Văd în ziar o ştire care spune că fiecare român din Canada trimite acasă 1.840 € lunar. Faptul că ziaristul nu a prea priceput ce vrea să zică sursa, şi că e vorba de banii trimişi acasă în decurs de un an, nu neapărat de români, ci de est-europeni, nu e decât un amănunt. Mai interesant este că nu i s-a părut nimic în neregulă ca după 2-4 ani de la imigrare să câştigi suficient de mult ca să poţi economisi şi trimite acasă mai mult decât salariul mediu din marea majoritate a ţărilor europene. Probabil că ziaristul român s-a gândit la covrigii din cozile câinilor canadieni şi nu i s-a părut deloc anormal un venit lunar mediu net de 3-4000 de Euro.

Acum întrebarea este dacă nu cumva normalitatea ar fi ca în ţara săracă pe nume România, sau măcar prin Germania sau Anglia, salariul mediu net să fie pe la 5000 de Euro. Sau poate că ar fi cazul să revenim cu picioarele pe Pământ şi să ne gândim de două ori atunci când spunem că un salariu de 600 de Euro este unul mic…

