Post-vot: cine a pierdut?

Păi încă nu a pierdut nimeni:

PSD a învins, din nou, dar tot cu PC (vor rămâne aceştia alături de PSD??), şi fără să aibă siguranţa că va guverna.

PD-L a pierdut faţă de simpatiile de vot de acum 6 luni, probabil pe mâna sa şi a ieşirilor necontrolate şi populiste ale mentorului de la Cotroceni. Însă faţă de legislatura trecută vor avea mai multe voturi, şi este posibil să ajungă la guvernare pe uşa din dos.

PNL a înregistrat cel mai bun scor al partidului din istoria postdecembristă, însă rămâne pe locul trei (ceea ce e totuşi un succes, mai ales prin dimensiunile scorului, ţinând cont de faptul că se declară a fi partid liberal şi de rezultatele modeste ale liberalilor în ţările europene).

UDMR a pierdut poziţia sa cheie, de partid fără de care nu se poate guverna, dar ar putea ajunge la guvernare ca să sugereze ideea dragă multora de "Guvern de uniune naţională".

PNG şi PRM nu au intrat în Parlament, însă asta nu a surprins pe nimeni, probabil nici măcar pe ei.

Cotroceniul se află într-o situaţie imposibilă, în ce priveşte viitorul Guvern, desemnarea primului ministru şi campania electorală pentru prezidenţiale. Pare că indiferent cum va fi gestionată situaţia, deşi Traian Băsescu este deocamdată singurul candidat care contează pentru prezidenţialele din 2009, el porneşte cu şansa a doua. Rămâne însă de văzut cum vor negocia ceilalţi coaliţia de guvernare, cine va arunca primul pe piaţă marota anticipatelor, cât de mult îi va plăcea lui Tăriceanu să se eternizeze ca prim-ministru interimar, cum şi cât criza economică mondială va afecta România. Cu alte cuvinte, un joc politic care poate fi interesant, dacă nu se menţine murdar.

Post-vot: farsorii

Primele momente de după închiderea urnelor permit identificarea unor farsori:

1. TVR1 fură startul, începând să difuzeze rezultatele sondajelor cu câteva minute înainte de a se închide urnele. Curat-murdar monşer!

2. Mircea Geoană începe să citească un discurs lung şi prost scris. Nu reuşeşte să mobilizeze nici măcar oamenii săi, care nu nimeresc nici măcar momentul când ar trebui să aplaude victoria.

3. Micuţul domn Boc, probabil susţinând că partidul dânsului a "înfrânt", nu mai aşteaptă să îi vină rândul să vorbească şi dă o declaraţie atunci când TVR, Antena 3, Realitatea şi alţii difuzau nesfârşitul monolog al lui Geoană. Discursul liderului PD-L afirmă o victorie a dreptei, oarecum bizară ca opţiune pentru un partid care în urmă cu patru ani se declara social-democrat şi care, indiferent cât de ipocriţi pot fi unii, este pe locul ... doi. (nu am votat nicicând cu PSD, însă nu pot trece cu vederea faptul că partidul cu pricina a câştigat din nou alegerile şi că, în spiritul legii şi al voinţei populare, ar fi firesc să desemneze un prim ministru care să propună un guvern pe care Parlamentul îl poate accepta sau nu).

4. Protagonist al farselor video electorale ce au împânzit youtube şi blogurile ieri, Călin Popescu Tăriceanu nu se arată nici el în stare să vorbească liber şi se pierde, ca şi Geoană, într-un lung şi plictisitor discurs pe care îl citeşte de pe o coală de hârtie.

Post-vot

Iată şi un cort de campanie electorală, pe la ora 17:00, azi, în ziua votului.

Pentru conformitate, cortul cu pricina este amplasat în faţă la Complexul Prosper, Calea 13 Septembrie colţ cu Sebastian. Partidul "aparţinător" chiar nu importă.

Votând în toiul recesiunii economice globale ;)

Mergând la vot, mi-au atras atenţia două semne de risipă:

1. La Senat erau fix şase candidaţi, toţi şase grupaţi pe o singură pagină din buletinul de vot care avea 8 pagini, toate numerotate, astfel încât să nu coste doar hârtia, ci şi tiparul. Oare chiar nu exista soluţia de a schimba formatul astfel încât să se economisească jumătate din hârtie, jumătate din sacii în care va fi depozitată, să fie costuri mai mici de transport şi tipărire?

2. Continuă obiceiul de a lipi pe dosul cărţii de identitate un autocolant pe care ştampila „Votat” indică faptul că ai fost deja la vot. În afară de a elimina suspiciunile soţiei că ai fost la femei sau ale soţului că ai mai mult de trei amanţi, îmi este neclară utilitatea unui abţibild care se dezlipeşte extrem de uşor, fără a lăsa urme.

În ambele cazuri este vorba fie de risipă, fie de spălat bani, fie de prostie. Oricare dintre ele este condamnabilă.

Simplu fapt că este vorba de un obicei repetat la fiecare val de alegeri nu reprezintă o scuză. La urma urmei, perseverare diabolicum.

Civilizaţia votului

Paranoia telefonică din campania electorală actuală continuă şi în ziua votului. După ce în campanie ne-au sunt persoane susţinând că vor să ne prezinte un anume candidat, în urmă cu câteva minute am fost sunat "din partea societăţii civile", care vroia să îmi comunice că votul meu contează şi că trebuie să mă duc la vot. I-am închis. Sun prea obosit să mă lupt cu tot felul de idioţi care nu ştiu că atunci când dai telefon este politicos să spui cum te cheamă. Sau poate duduia care suna avea prenumele "v-am sunat din partea" şi numele "societăţii civile"???

Oameni ca şi noi

Aud de ani de zile lamentări nesfârşite legate de calitatea politicienilor. Aflu că sunt inculţi, prost pregătiţi, incapabili, de doi lei. La fiecare alegeri se vorbeşte despre primenirea clasei politice, despre a aduce în faţă politicieni noi, tineri. De fiecare dată apare dezamăgirea că tinerii au comportament bătrânesc, că toţi sunt corupţi şi incapabili. De fiecare dată vorbim despre nevoia de înnoire deşi mai bine de jumătate dintre feţele din Parlament se schimbă o dată la patru ani.

Niciodată nu aud discuţii despre soluţii legislative interesante la probleme importante, care afectează societatea pe termen lung. Media este în schimb atrasă mereu de numărul de case, gradul de înrudire sau nurii nu-ştiu-cărui candidat.

Suntem la 20 de ani de când s-a terminat cu comunismul, însă cei 10% deţinători de diplome universitare din populaţia activă sunt mai degrabă preocupaţi de joaca sordidă de-a cine e urmaşul comunismul sau cine e pro sau contra FSN, decât de a căuta şi negocia căi de progres pentru o ţară departe de a fi dezvoltată. În schimb, eşecurile aparţin mereu altora, ţapii cu pricina fiind identificaţi sistematic la nivelul clasei politice.

Apare din nou discuţia despre nevoia de înnoire.

Avortonul votului uninominal va conduce probabil către aceeaşi ratare. Vinovatul va fi din nou unul exterior nouă, şi vom avea discuţii despre a schimba costumul greu de înţeles al uninominalului proporţional cu cel mai simplu al uninominalului simplu. Ambele, în opinia mea sunt exerciţii inutile. Îmi aduc aminte de un prieten care refuzând să se ocupe de problemele sale esenţiale tot inventează chichiţe care să îi ocupe mintea şi să îi justifice lipsa de reacţie la faptul că viaţa i se duce pe apa sâmbetei :(

Mă uit în jur şi mă întreb când vom începe să realizăm cum arătăm şi să ne acceptăm aşa cum suntem. Când vom înceta să blamăm ineficienta noastră clasă politică şi ne vom aminti ceea ce turcii şi pistoalele, sacii şi peticele, aşchiile şi trunchiurile ştiu cu siguranţă de mult?

Amintiri alb-negru, realitatea color şi căutarea pe Google

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când îmi amintesc de televiziunea anilor 1980, îmi amintesc un ecran alb-negru pe care cel mai iubit fiu al poporului se plimba de la o fabrică la alta, dădea mâna cu muncitorii, le dădea indicaţii preţioase, apoi se arăta în ipostază de mântuitor atotştiutor şi explica to’a’şilor şi pretinilor, pe postul public, care sunt direcţiile de urmat în noul plan cincinal. Apoi o tăia niţel prin Africa, la alţi pretini de-ai lui.

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când am deschis televizorul ieri, pe la ora şase, şi l-am găsit pe Traian Băsescu pe toate canalele, împărtăşindu-ne direcţiile urmat şi concluziile vizitelor de lucru pe care domnia sa le-a intreprins prin mai multe unităţi de producţie, mi-am reprimat rapid o amintire, dat fiind că era o transmisiune color, pe fiecare canal era filmat din alt unghi, iar o televiziune de sport vindea o făcătură ieftină de la un chef privat al unor fotbalişti mărunţi de la Dinamo care cântau o manea cu Forţa Steaua.

Aşa că am efectuat următoarele căutări pe Google:

+basescu +ford +vizita = 150.000 rezultate
+"george bush" +"general motors" +visit = 131.000 rezultate
+sarkozy +renault +visit* = 73.000 rezultate

În cazul american primele linkuri se referă la posibile intervenţii guvernamentale în urma recesiunii, dar nu la vizite propriu-zise, ci la documentarea preşeditelui despre subiect, la Casa Albă.
În cazul francez e vorba de o grevă la o uzină Renault, în care caz Sarkozy a căutat să joace rolul de mediator.

Evident trebuie multă precauţie. Căutarea trebuie completată cu înlocuirea constructorilor de maşini cu alţi producători, cu înlocuirea „vizitei” cu alte variante gen „inspecţie” etc. Mai trebuie gândit la posibile alte sensuri în care poate fi folosit vizită („Sarko a mers în vizită la Clara cu un Renault de epocă”), la perioada scursă de când fiecare din cei trei e în funcţie, la numărul de site-uri din ţara respectivă etc.

[m-am uitat şi după nemţi, dar cum nu prea ştiu germană, cele sub 10.000 de rezultate pentru fiecare constructor în parte nu sunt tocmai relevante]

O să mă mai documentez îi această privinţă.

Tot înainte!?

Jurnal de preş, jurnal de campanie

Mă amuză oarecum unul din formatele adoptate în această campanie electorală: jurnalul de pe preş. Cam de două ori pe săptămână, pe preşul pe care ne ştergem ghetele de mizeria oraşului, poposeşte câte un tabloid. Jurnalul de Cotroceni, Ring şi Cancan sunt cele trei care apar prin rotaţie pe preş.

Ring nu am apucat să citesc, taboidul ajungând mereu la coşul de gunoi înainte de a-l deschide.

Cancan cred că se iveşte pe preş atunci când dă veşti bune despre Alina Gorghiu şi publicitate plătită de PNL. Cel puţin aşa era în numărul pe care l-am răsfoit ieri. (Interesantă opţiunea de a ţinti votanţii care citesc Cancan!)

Jurnalul de Cotroceni pare a fi oficiosul Laviniei Şandru, deşi nu am găsit pe nicăieri, prin paginile sale, nicio indicaţie despre editor, scop, tiraj, exceptând o adresă de e-mail, deschis la Yahoo!

Frumoase sunt relatările despre sondaje, ocupându-se mai ales, dacă nu exclusiv de votul la Camera Deputaţilor în colegiul 22, cel în care locuiesc: oamenii Laviniei Şandru invocau săptămâna trecută nişte sondaje, trei la număr, despre care nu se spunea cine le-a făcut, ce fel de selecţie a subiecţilor a fost practicată, câte interviuri, etc. În schimb erau prezentate nişte procente ale intenţiei de vot un pic bizare, evident cu favorita fiţuicii mult înaintea tuturor.

În Cancan este invocat un sondaj AB Research, având menţionate detaliile cerute de lege (număr de subiecţi, tip selecţie, marjă de eroare), şi dându-le la egalitate pe Alina Gorghiu şi Lavinia Şandru, urmate la mică distanţă de Corneliu Ciontu. Toţi trei sunt plasaţi în jurul a un sfert din intenţiile de vot. Ţinând cont de mecanismele de redistribuire, lupta în colegiu, la deputaţi, se dă între candidaţii PNL şi PSD.

PS. În fotografie nu e uşa noastră, ci a unui vecin care încă nu a colecat de acolo ziarele venite ieri :)

Alegeri cu blog

Colegiul în care votez pare a fi relativ bine dotat cu scriitori de bloguri şi cu ziarişti: Claudiu, Elucubraţia, Gramo, Apollinaire, Pavel Lucescu, Victor Ciutacu, sunt doar câţiva dintre cei ce îşi dau online cu părerea despre candidaţi. Din păcate, cei doi ziarişti se dovedesc a fi destul de superficiali în comparaţie cu mai toate celelalte bloguri. Partizanatul se simte însă peste tot...

Există online şi un recensământ (neactualizat) al candidaţilor cu blog, avându-l ca recenzor pe Dragoş Deheleanu.

Candidaţi cu blog în colegiile CD22/S10
În colegiul în care votez, dintre candidaţii la deputăţie sunt 3 cei care au blog, doar unul fiind însă inclus în recensământul amintit. Cei trei sunt Alina Gorghiu, Ciontu şi Munteanu Elena (pentru a-i desemna am folosit ca numele pe care domniile lor şi echipele pe care le conduc le-au ales pentru domeniile pe care le-au cumpărat).

Dintre cei ce se doresc în Senat eu nu am găsit niciunul care să aibă astfel de tentative de comunicare online.

Conţinutul blogurilor candidaţilor din colegiul 22
* Ciontu şi Munteanu se întreg în platitudini şi declaraţii lipsite de imaginaţie. Nu cred că au priceput la ce foloseşte un blog. Sau poate că nu sunt capabili să comunice :(.
* Alina Gorghiu e mai vioaie, blogul ei descriind practic cu se ocupă în campanie. Nu e strălucit, dar nici rău, şi asigură comunicarea candidatei cu cei care vor să o întrebe câte ceva.
* Niciunul dintre cei trei nu reuşeşte să arate că are o viziune anume despre ce va face în cazul în care va fi ales. Elena Munteanu (sau Munteanu Elena, cum preferaţi...) înşiră, cu rol de postări, nişte sloganuri, fără a convinge însă că are cu adevărat o imagine personală despre ce ar putea susţine ca legiuitor ales.

Formatul blogurilor candidaţilor din colegiul 22
* Ca format, blogul Elenei Munteanu e departe de a arăta onorabil. La Corneliu Ciontu se vede că forma e bine căutată, deşi pare cam rigidă. La Alina Gorghiu formatul nu e spectaculos, însă întreţine uşoara lectură a blogului prin alternanţa cu fotografiile, textele scurte, faptul că autorul răspunde la comentarii... Parcă totuţi se abuzează de fotografii în detrimentul textului, mai ales când e vorba de postat imagini scanate ale propriilor pliante/afişe electorale.
* Interesant este modul în care candidaţii se autodefinesc prin numele lor. Corneliu Ciontu pune acceptul pe numele de familie. El este CIONTU, sobru şi experimentat, care va să zică. Elena Munteanu, cum am sugerat deja, oscilează între a fi Elena Munteanu şi Munteanu Elena. (Îmi permit o glumă: parcă ar fi orientarea ideologică a PD-L în cursul istoriei partidului). Poate de aici vin şi dificultăţile candidatului în a-şi găsi o cale proprie. Alina Gorghiu, fără a renunţa la Gorghiu, pare a pune accentul pe Alina, şi a-şi dezvolta o imagine mai familiară, mai apropiată de cititorul blogului.

Dilemele mele
* Argumentul pentru votul uninominal era legat de accentul pus pe calităţile candidatului. Cum se face oare că niciunul nu afişează un program politic coerent, adecvat la tipul de alegeri la care candidează şi nu pentru alegerile locale?? (vezi mai multe amănunte în acest sens, şi nu numai, la Claudiu)
* Cum de se face că niciunul dintre cei trei nu are pe pagina blogului un link către partidul pe care îl reprezintă?
*Cu ce s-or ocupa echipele de consilieri ale partidelor în cauză, dacă nu reuşesc să furnizeze candidaţilor bazele pentru a dezvolta programe coeremnte, pentru a comunica (şi) online cu alegătorii, pentru a-şi construi o imagine decentă (aici e vorba mai ales de PDL)?



UPDATE: 25 Noiembrie - Am mai găsit un candidat la deputăţie cu blog, tot din colegiul 22. Se numeşte Bogdan Ovidiu Popescu şi candidează din partea PRM. Blogul său e frumos desenat, centrat pe campanie, fără a include însă nici o urmă de program electoral. Omul ar putea fi chiar simpatic, dar se pare că nu prea are ce comunica din punct de vedere politic :(

Respectul faţă de muncă, respectul faţă de ceilalţi

O firmă de curierat care lasă coletele la intrarea în bloc. „Eu deja le-am adus la adresă, nu trebuie să le duc până la etajul unde stai!”

O asistentă medicală care încurcă (repetat!) copilul dus la sala de operaţie. „Nu e o abatere profesională, transportul la sala de operaţie nu intră în atribuţiile profesiei”, spune Ordinul Asistenţilor Medicali.

Hait!
Permiteţi-mi un limbaj violent: Care dracu’ or fi profesiile ăstora? Oare pentru ce or fi plătiţi?

E oare acceptabil să îţi faci munca pe jumătate?

Cum ar fi ca un jurnalist să pună pe hârtie numai cuvintele, lăsând semnele de punctuaţie în sarcina corecturii? Cum ar fi ca un mecanic auto să repare motorul, dar să nu pună la loc şuruburile caroseriei? Cum ar fi ca un electrician să facă doar legăturile, astfel încât lumina să se aprindă, dar să nu izoleze firele? Cum ar fi ca cel ce asfaltează o stradă să lase pământul rezultat pe trotuarul, în faţa porţii?

Situaţia este de-a dreptul suprarealistă, după cum zice Cristi.

Halal!


PS. Exemplele pot, evident, continua. Cele două incriminate mai sus au fost DOAR cele mai la îndemână în momentul scrierii acestor rânduri...

Testează-ţi votul

Aurelian mi-a trimis zilele trecute link-ul către Testează-ţi votul, un instrument în care opiniile personale despre 31 de chestiuni politice sunt comparate cu punctele de vedere ale partidelor. Cei 31 de itemi îmi par a fi mai bine aleşi, cu un background conceptual mai bine pus la punct decât în cazul concurenţei de la Busola politică. În plus, la Busola politică era vorba doar de 20 de chestiuni, ceea ce creează un avantaj pentru Testează-ţi votul în ce priveşte fidelitatea rezultatelor şi dependenţa clasificării de răspunsurile la fiecare item în parte.

Rezultatele mele la cele două teste sunt cele din imaginile de mai jos.



Asta nu mă scuteşte însă de un drum, săptămâna asta, la programele principalelor partide politice (PSD, PDL, PNL, UDMR, PRM, PNG) ca să vedem ce scrie prin programa proaspăt revizuită în vederea alegerilor.

PS. Scriind numele partidelor, mi-am dat seama că din punct de vedere al declaraţiilor şi filiaţiei istorice avem aşa: un partid cu doctrină cel mult slab conturată (PDL); trei partide etnico-naţionaliste (UDMR, PRM, PNG), nici ele cu prea multe repere doctrinare; şi încă două cu direcţii doctrinare clare, însă cu poziţionări pe probleme specifice care le le opun deseori doctrinei declarate (o să revin în câtea zile cu detalii).

Dacice

Iată mai jos un cadru dintr-un episod din Rome, serial produs relativ recent de BBC, HBO şi RAI. Caesar vorbeşte cu doi legionari despre Pompei Magnus, rămas fără oaste, dărâmat complet şi pe care îl hăituieşte prin Grecia.

La scrierea scenariului au fost consultaţi istorici britanici şi italieni. Comparaţia folosită de Caesar vorbeşte de la sine despre reprezentările lor asupra Daciei. (la fortăreaţa dacă se referă doar primul atribut, nu şi cel de-al doilea)

PS. Dialogul în engleză zice „Dacian fortress”, însă nu am găsit pe Net subtitrări mai bune şi mi-a fost lene să modific traducerea de slabă calitate …

Alte afişe electorale

De fapt e acelaşi afiş de care vorbeam şi în postarea anterioară.

De această dată, am fotografiat o mostră despre priceperea echipei: după ce au un poster de calitate îndoielnică, pe care îl lipesc ilegal pe unde apucă, nici nu se uită unde îl plasează.

Să fie de fapt vorba despre un mesaj subtil legat de modul în care candidata cu pricina ar putea contribui la procesul legislativ??

Epopeea afişajului electoral

Afişajul electoral de pe uşa blocului în care locuiesc a intrat într-o nouă eră. Ca să o citez pe Irinuca, este epoca lui „uite ce i-au făcut ăsteia, he!”.

Cum ziceam cu ceva timp în urmă pe blogul lui Claudiu, iniţial a apărut afişul candidatei PD-L. Am acordat, în minte, bile negre echipei de campanie pentru că uşa blocului reprezintă un spaţiu privat, unde nu aveau dreptul să plaseze afişe de nici un fel. Peste afişul cu fond portocaliu, echipa Laviniei Şandru şi-a lipit şi ea mesajul, sub forma unei coli A4. Între timp, cineva a dezlipit coala respectivă, rămânând doar posterul PD-L, care a câştigat clar meciul la calitatea lipiciului folosit.

Epoca „contemporană”, cea care a stârnit amuzamentul Irinei, este ilustrată în fotografia alăturată.

Aştept continuarea :(
(trăiască mizeria urbană!?)

Statistici în timp real

Uefa.com oferă live, pentru fiecare meci din Champions League, diverse statistici. Dincolo de cele uzuale, sunt interesante pentru tactică cele privind pasatorii şi traseele pe care au mers cele mai multe pase. Acestea însă sunt disponibile doar pentru anumite meciuri, depinzând probabil de capacitatea de a le produce a televiziunii ce realizează transmisia.

De exemplu pentru meciurile de ieri şi cele din seara aceasta, din câte am văzut eu, doar CFR Cluj-Bordeaux, Bate Borisov-Zenit St.Petersburg, Dinamo Kiev-FC Porto şi - surprinzător! - Fiorentina-Bayern sunt văduvite de astfel de statistici. La aceleaşi meciuri lipsesc şi distanţele alergate de fiecare jucător.

Astfel de cifre ar fi părut aproape imposibil de produs în anii 80. Astăzi se pare că doar în est (şi la Roma :D) mai ridică probleme...

Recesiunea şi GSP-TV

Deci zice aşa: dai un SMS, ei ţi-l fac să curgă rapid pe ecran. Te costă 1,19 EURO cu TVA cu tot. Şi toată naţiunea, sau măcar cei care se uită la meciul cu pricina, văd cuvintele tale pe ecran.

Dinamo-Steaua aduce probabil una dintre cele mai mari audienţe. probabil şi cel mai mare număr de SMS-uri. Eu am numărat cam 13 pe minut. Asta înseamnă încasări de 15,47 Euro pe minut.

Un meci durează 90 de minute. Rezultă 1392,3 Euro pe meci.

Să zicem că jumătate se duc pe TVA şi la operatorii de telefonie.

Rămân aproape 700 de Euro. Cam astea ar fi încasările maxime pentru care GSP-TV şi Antena 1 acoperă o zecime din ecranul televizorului cu o bandă neagră pe care se zbânţuie litere albe, atunci când sunt transmise meciuri de fotbal din prima ligă din România.

Chestiune de stil!

Back to the future?

Oamenii tind să îşi dimensioneze consumul în funcţie de experienţa câştigurilor trecute şi de aşteptările privind veniturile viitoare. Nu este ideea mea, ci unul dintre lucrurile interesante care mi-au rămas după cinci ani de studenţie în ştiinţele economice. Nu este o noutate, fiind mai bine de 60 de ani de când Franca Modigliani a iniţiat discuţia cu pricina.

Să presupunem acum că va veni recesiunea. (Bizară situaţie! Închipuiţi-vă că v-ar fi spus cineva prin 1988, că în anii 2000 ar putea veni recesiunea. Vă mai amintiţi poza aia din cartea de istorie, cu recesiunea, în care fermierii americani erau înfieraţi că îşi vărsau laptele pe câmp în loc să îl vândă?)

Va funcţiona oare teoria cu pricina? Sau vom deveni cu toţii asemenea Ioneştilor de care se vorbea în urmă cu câteva săptămâni??

Sau vom continua să pretindem (şi să obţinem!!) indemnizaţii nerealist de mari?

Despre cuvinte

CFR Cluj - Girondins de Bordeaux. Minutul 1. Primul cântec: Pe eei, pe eeei, pe eeei, pe mama loooor!

Mda, ne pricepem la cântece, la potrivit cuvinte, după cum remarca un prieten în urmă cu câteva zile.


PS. Ca şi în tur, caut un comentariu audio decent pe canalele franţuzeşti. Tot despre potrivirea cuvintelor e vorba. Să fie o coincidenţă?

Libertatea de expresie şi palinca de Bihor

Preşedintele Consiliul Judeţean Bihor, un pastor, a decis ca angajaţii respectivei autorităţi să vină, dacă vor, în fiecare zi de luni cu o jumătate de oră mai devreme la serviciu. Motivul este simplu: săptămâna de lucru începe cu o slujbă religioasă. Cum sunt mai multe culte, slujba se desfăşoară prin rotaţie într-un alt rit.

Evident, formal prezenţa la slujba de luni nu este obligatorie. Ţinând însă cont de tradiţionalismul ierarhiilor din organizaţiile româneşti, aş zice că de facto lucrurile nu stau chiar aşa.

Mă întreb prin urmare dacă această jumătate de oră suplimentară o fi plătita (drepturile angajaţilor??) şi, mai ales, cum poate respecta libertatea de conştiinţă o instituţie publică care propovăduieşte apartenenţa la o religie.

În fine, nu mă pot abţine să nu mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă Şeful Consiliului Judeţean ar fi fost originar din Rieni...

Oranj?

Revoluţie portocalie, lupta împotriva corupţiei, ceartă între Preşedinte şi Premier, spargerea coaliţiei, atacuri între cabinete, parlamentari proşti, guvern minoritar, alegeri anticipate, încrederea în preşedinte la 20%, recesiunea înlocuieşte creşterea, populaţia consideră alegerile inutile. Aşa poate să arate din exterior scenariul evoluţiei Ucrainei din ultimi patru ani.

Se vede treaba că România este ceva mai dezvoltată...