Să votăm, ::carevasăzică::

Cei de la MRC au făcut din nou o treabă bună pe testvot.eu şi, ca şi în alegerile parlamentare, propun o baterie de 40 de întrebări care te pot ajuta să vezi ce partide se apropie de modul în care gândeşti în legătură cu 40 de aspecte ale politicii europene.

Cum proiectul poate deveni o referinţă importantă, instituţionalizându-se, nu îmi rămâne altceva decât să îl remarc, să îl recomand şi ... să postez propriile-mi rezultate :)

Travel in Romania: Mănăstirea cisterciană Cârţa

Mergând dinspre Făgăraş către Sibiu, la un moment dat am văzut un indicator la dreapta, către Cârţa, dublat de un altul ce semnala prezenţa prin zonă a unei "mănăstiri cistercine" din secolul XII.

Era duminică după amiază, la ora 5, eram singur în maşină, aşa că am făcut dreapta.

Cârţa pare un sat liniştit, cu căsuţe îngrijite, vegheat de Munţii Făgăraş către care are o priveşte care nu e de lepădat. Mănăstirea este la rândul ei interesantă, deşi destul de greu de vizitat.

Un afiş anunţa că intrarea costă 3 lei pentru adulţi şi 1,5 pentru copii, iar cheia se află la casa parohială. Cum era duminică spre seară, nu am căutat cheia, însă am fost îndrumat să ocolesc biserica prin dreapta, că sunt lucruri interesante de văzut, că ajung la un moment dat în curtea unui om, dar că acesta nu se supără. Şi chiar sunt multe lucruri interesante de văzut, aşa cum spun fotografiile, cu ziduri străvechi plasate în mijlocul verdeţii. Mai multe despre istoria locului găsiţi în link-urile de mai jos.

Mie mi-a plăcut. Evident mi-a stârnit şi unele întrebări, încă fără răspuns. Mă întreb mai ales cum de a ajuns partea ce s-a păstrat din zidul vechii biserici, de la 1230, în curtea omului, lângă grătar? Aceasta face însă parte din pitorescul locului, aflat la doar 5 minute de şoseaua naţională. Ar fi interesat de aflat şi cine sunt cei care îngrijesc atât de atent locul - curat, verde, plăcut. Merită vizitat, mergeţi să îl vedeţi!

link-uri: Turul de weekend ..., eFoto, Wikipedia

Poze: click pe ele pentru dimensiunea mărită (în fereastră nouă).

Funny ways...

Mi s-a întâmplat din nou să mi se spună că aş aparţine Facultăţii de Sociologie de la Universitatea din Bucureşti.

E adevărat că am predat acolo în 1999, şi apoi o jumătate de curs în 2004/2005 şi alta 2005/2006, împreună cu profesorul Mărginean. Altfel însă, facultatea a fost mai degrabă dezinteresată decât interesată de serviciile mele, neavând niciodată vreo solicitare de curs.

Ca timp, am predat mai mult la Secţia de Ştiinţele Educaţiei de la UB (7 ani universitari: din 2001 în 2008) şi la Facultatea de Sociologie de la ULBS (din 2001), unde de altfel încă mai sunt afiliat.

Mă cam irită prin urmare atunci când mi se tot spune "voi aici [la facultate] la Bucureşti" şi mă tot întreb care or fi mecanismele care îi fac pe oameni să mă eticheteze ca atare...

Sociologii: între promisiuni şi speranţe

Cu câteva săptămâni în urmă povesteam despre cele două posibile asociaţii ale sociologilor.

Sâmbătă au avut amândouă întâlniri, soldate cu propuneri firave de strategii, cu alegerea unor conduceri. O parte dintre cei din breaslă au participat la ambele întâlniri. O parte nu au văzut încă altceva decât promisiuni şi speranţe, legate de noile conduceri, de noile posibile stilurile de lucru.

Aşa cum spunea cineva, poate concurenţa va potenţa capacitatea breslei de a-şi identifica şi agrega interesele comune, convertindu-le în acţiune. Ambele asociaţii promit acum prin oamenii ce le conduc şi prin structurile mai flexibile să ofere mai mult decât defuncta veche structură. Sper şi eu ca lucrurile să înceapă să iasă din imobilism.

Travel in Romania: Băile Tuşnad

Nu e mare lucru de făcut în Băile Tuşnad, dar nici nu e o destinaţie rea pentru un week-end. Merită să vezi locurile – liniştite, pitoreşti, ieftine. Merită să faci un drum la Lacul Sfânta Ana, măcar pentru simţământul de a te afla într-o imensă căldare rotundă (i.e. craterul unui vulcan – foto 1), tapisată cu copaci şi cu un lac în mijloc. Merge şi să faci o promenadă pe poteci de pădure, o ascensiune de 30 de minute (cu copii de 4-6 ani) până la Turnul Apor (foto 2), de unde ai o bună panoramă (foto 3). "Ascensiunea" alternativă ar fi pe Culme Şoimilor. În ambele cazuri poate urma de masă la restaurantul plasat pe Lacul Ciucaş (foto 3-4). Pensiunile locale, multe cu patroni de la Budapesta, par ieftine, civilizate, cu mâncare ungurească de calitate (noi am stat la Szent Kristoff).

Orăşelul este şi el interesant, prin succesiunea adesea incredibilă de case părăsite vecine cu pensiuni în construcţie, ca şi prin verdele ce îl caracterizează.

De remarcat şi experienţa neaşteptată a drumurilor din Covasna: arată ca o haină construită din petice. Nu, nu e vorba de o haină peticită, ci de o succesiune nesfârşită de petice ce compun haina…

Asfaltul şi Gaura

În urmă cu două săptămâni a devenit clar că (1) nu sunt (complet) nebun (!) şi (2) mă pricep la asfaltare!!!

Ca să fiu mai clar pun aici câteva poze. Ele înfăţişează o gaură. În asfalt.

Şi ca să nu fie nici un dubiu, dau un link, la o postare de pe 28.04.2008. Adică de acum un an. Iar acolo se vede cum se produce asfaltarea. Asfaltarea găurii. Fix aceeaşi gaură. Iar la sfârşitul postării de acum un an mă întrebam dacă tehnologia de asfaltare folosită o fi bună...




PS. Despre priceperea celor ce asfaltau am mai notat şi o întâmplare hazlie.

Gâlceava, sociologia şi comunitatea

Sociologia românească străbate zilele acestea o nouă criză. Nu este vorba tocmai de criza de care vorbeşte profesorul Cătălin Zamfir într-un interesant articol-manifest din Inovaţia Socială, ci mai degrabă o criză anunţată de domnia sa în recentu-i volum de memorii.

Este o criză de agregare a intereselor şi de reprezentare a acestora la nivel asociativ. Criza este cu atât mai interesantă cu cât străbatem vremuri în care dezvoltarea participativă este la mare cinste, iar sociologii sunt cei care se pricep să o stârnească. Vor ei însă capabili să îşi agrege interesele? Un eventual eşec poate pune în pericol imaginea branşei, chestionând capacitatea sociologilor de a participa la designul unor proiecte de dezvoltare comunitară, de stimulare a participării.

În rândurile ce urmează prezint o istorie subiectivă a câtorva din întâmplările ce au condus la conflictul curent, privite exclusiv din perspectiva vieţii asociative. La final sugerez şi unele căi ce ar putea detensiona conflictul.

[click aici pentru a citi lungul text complet]


Pe scurt, mai vechea asociaţie – fostă Asociaţia Sociologilor din România şi rebotezată Asociaţia Română de Sociologie (ARS), este acuzată de o bună parte a comunităţii de ineficienţă. Un grup de iniţiativă, originat în una din cele două catedre de sociologie ale Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii din Bucureşti (FSAS-UB) propune acum înfiinţarea unei noi asociaţii, numită Societatea Sociologilor din România (SSR).

Eu sunt membru al ASR/ARS din 1996. Am îndeplinit formal diverse funcţii în cazul asociaţiei. În ultimul mandat, început cu mult în urmă sunt parte a Consiliului şi a Biroului ARS. Îmi amintesc de profesorul Mărginean solicitând în 1996, la primul Congres la care am participat, ca să nu avem un Consiliu mare, aşa cum susţineam atunci majoritatea. Nu a avut succes, aşa că ARS are şi acum un Consiliu de peste 40 de oameni, complet nefuncţional. Dintre ei se alege un Birou de 20 de inşi. În ultimul mandat, început prin 2004 (?), a existat după ştiinţa mea o singură întâlnire a Consiliului, cea la care s-a ales Biroul. Ca şi în cazul alegerii Consiliului, şi la alegerea Biroului participarea a fost simbolică. Sunt 20 de membri în Birou. Sunt 7-8 vicepreşedinţi, un Preşedinte, un secretar… (toţi sunt parte a Biroului). La singura şedinţă a Consiliului la care am fost chemat (probabil şi singura desfăşurată, altfel nu văd de ce nu aş fi fost chemat să particip), îmi amintesc cum profesorul Cătălin Zamfir a ridicat problema funcţionalităţii cel mult reduse a ARS şi a propus modificări ale statutului. A fost chiar un conflict destul de puternic atunci. Doar câţiva dintre cei din sală (doamna profesor Elena Zamfir, Elisabeta Stănciulescu, eu) am susţinut modificări în statut. Ilie Bădescu, preşedinte în exerciţiu al ASR/ARS de prin 1996, s-a opus argumentând că în statut scrie că statul se poate modifica doar la Congres, adică din 4 în 4 ani. De atunci cred că au trecut mai mult de 4 ani şi nu a mai fost nici un Congres. Cel puţin eu nu am aflat să fi fost vreunul. Prin urmare ARS este deja nestatutară, dacă e să urmăm logica preşedintelui său.

Altfel, activitatea ARS nu prea există. Cum ziceam, nici măcar în Birou nu ne-am întâlnit vreodată (sau eu nu am fost chemat să particip). Apare o revistă, dată fiind o înţelegere între FSAS-UB şi Polirom, şi mai ales prin efortul doamnei Maria Laionescu şi a Ioanei Boja, şi, mai nou, prin strădania Cosimei Rughiniş. Conferinţe, bani, şcoli de vară, burse, reprezentarea minimală a breslei sunt doar visuri. Nimeni nu ştie exact cine mai este membru şi de ce.

Marian Preda, relativ noul decan al FSAS-UB, a trimis unei liste restrânse un apel către reformă. Apelul includea iniţiativa de a ne constitui în grup de iniţiativă pentru formarea unei noi asociaţii. Obiectivele pragmatice lipseau însă aproape complet, fiind lăsat loc unor propuneri organizatorice. Termenul foarte scurt până la apropiatul prilej de întâlnire – Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice a FSAS-UB – făcea ca apelul să fie de fapt unul preliminar, cei ce doreau a deveni grup de iniţiativă urmând a se adăuga grupului din jurul lui Marian Preda, rămas însă anonim în mesajul iniţial şi a se întâlni sâmbătă, 22 mai (însă 22 mai cade într-o … vineri!). Am aderat la apel şi mă aşteptam să primesc lista de iniţiatori. Am primit-o la trei zile după ce a fost lansată, prin bunăvoinţa unui coleg din FSAS. Ea fusese trimisă unei liste scurte, cu un text ce anunţa înfiinţarea unei noi asociaţii, numite Societatea Sociologilor din România (SSR) şi conţinea numele iniţiatorilor. Urma ca şedinţa de constituire să aibă loc la Bucureşti, în 23 mai. Mi se părea firesc ca atâta vreme ce mă aflu în lista de iniţiatori să fi primit şi eu documentele cu pricina, mai ales că se spunea că cei de pe lista de iniţiatori discutaseră despre conţinutul apelului ce structurează obiectivele şi organizarea SSR. În plus, intervalul de timp nu lăsa loc la prea multe dezbateri şi nu se contura niciuna. Mai mult am aflat de la câţiva dintre cei de pe lista de iniţiatori că ei nu au semnat de fapt apelul…

Între timp, primisem de la domnul profesor Zamfir un material ce reacţiona la apelul iniţial al lui Marian Preda şi care anunţa un Congres al ARS programat în aceeaşi zi, însă la Craiova (între timp am aflat că s-a mutat la Bucureşti, însă în altă locaţie decât cea în care are loc şedinţa de constituire a SSR – vezi mai jos). Apelul afirma că ARS funcţionează şi era semnat de Biroul Asociaţiei şi de Preşedintele acesteia. Iarăşi, eu sunt membru al biroului din câte ştiu, dar nu m-a întrebat nimeni nimic despre iniţiativa pe care o semnam. Iar anunţarea unui Congres cu doar două săptămâni mai înainte ca acesta să aibă loc este o idee originală, dar tare greu de digerat.

Revin însă la apelul SSR. El este semnat de o listă organizată … ierarhic! Mai întâi sunt decanii, apoi şefii de asociaţii, apoi pălmaşii, ordonaţi şi ei după gradul didactic. Hm! Eu credeam că e vorba de o asociaţie, în care cei care se asociază sunt egali. Apoi se repetă aceeaşi lipsă a interesului pentru dezbatere: decizia trebuie să se ia repede, într-o zi, de parcă nu ar exista Internet, telefon, grupuri de discuţie, forumuri, teorii ale dezvoltării participative, ale culturii civice …

Pe urmă, aşa cum am mai spus-o, reducând mult lucrurile, eu observ că sunt măcar trei feluri de sociologie români: (1) cei din mediul academic (predare şi cercetare); (2) cei din agenţiile de colectare a datelor; (3) restul, răspândiţi prin varii locuri, şi care practică această meserie. Prima categorie este cea care iniţiază şi acum se războieşte în asociaţii. Cea de-a doua este extrem de îngustă şi îi include pe cei mai vizibili, pe producătorii de sondaje de opinie. Cea ce-a treia însă, cea mai afectată de altfel ca imagine de faptele celor din (1) şi din (2), este mai tăcută, însă mult mai numeroasă.

Cele două apeluri (Marian Preda şi Cătălin Zamfir) seamănă prin câteva lucruri care sar în ochi:
1. nu propun aproape nimic pentru marea masă a sociologilor;
2. nu includ obiective specifice (mă rog, un congres şi o revistă nu sunt tocmai scopuri de asociere în ziua de azi). Nu se referă, de exemplu, la incapacitatea de a impune sociologia ca materie de studiu la liceu şi în afara facultăţilor de profil. Nu fixează scopuri concrete, imediat măsurabile (de exemplu: sociologia să devină materie de studii în 80% din licee, în maxim 4 ani);
3. par a propune explicit sau implicit asociaţii identice (exceptând rotirea preşedintelui, aşa cum se petrece la ESA sau la ASA), conduse din afara Bucureştiului (propunere legitimă de altfel, dar venită mult prea târziu), cu o organigramă stufoasă…;
4. deschid calea către înfiinţarea unor noi asociaţii identice, cu coloratură dată de diferenţele de personalitate dintre membri;
5. par a căuta să exporte la nivel naţional un conflict care se desfăşoară de multă vreme în FSAS-UB (sociologi din 7 centre altele decât FSAS-UB mi-au confirmat această impresie);
6. par lipsite de transparenţă (vezi mai sus în ce priveşte identitatea semnatarilor şi felul în care aceşti sunt de fapt consultaţi) şi devin prin urmare suspecte de a propune asociaţii în care membrii au doar un rol decorativ;
7. par a ignora nevoia de dezbatere, aşa cum deja am amintit mai sus, şi impun termen extrem de apropriate până la care orice sociolog este obligat să ia o decizie.

Eu unul sper încă să existe capacitatea ambelor grupuri de a găsi argumente convingătoare şi mai ales de a-şi propune obiective tangibile, realiste, care să se adreseze comunităţii pe care anunţă că vor să o reprezinte. Sper ca ambele grupuri să găsească modalităţi prin care să elimine impresia şi riscurile incumbate de cele 7 puncte comune, toate negative!, pe care le-am identificat mai sus.

Constituanta SSR se întruneşte sâmbătă 23 mai la sediul FSAS-UB. Un prieten îmi spune că ARS se întruneşte în aceeaşi zi, însă la sediul Institutul de Sociologie al Academiei (nu am primit însă nici un mesaj oficial care să mute anunţatul Congres de la Craiova la Bucureşti).

Mai multe mesaje alarmate străbat Internetul, venind mai ales din afara Bucureştiului şi solicitând transparenţă, mai multă atenţie la problemele reale ale comunităţii, colaborare.


Va fi oare colectivitatea sociologilor capabilă să acţioneze civilizat, indiferent de soluţiile la care se va ajunge? Vom avea de a face cu asociaţii, sau cu feude (aşa cum inspirat le spune un prieten)? Va apărea o treia asociaţie, în afara Bucureştiului, sau vom găsi căi asociative în cazul celor două care ar dori să existe? Vor fi sociologii capabili să discute despre interesele lor în temeni de obiective şi principii şi nu de persoane, aşa cum o recomandă comunităţilor pe care le consiliază? Va apărea o soluţie de reconciliere de ultim moment, la presiunea "provinciei", cea care ar putea atrage discret atenţia FSAS-UB că e osibil să existe măcar 3 alte centre care din punct de vedere al performanţei academice atestată prin publicaţii ISI (şi chiar proiecte internaţionale) să stea mai bine decât sociologia bucureşteană, prea mult ocupată cu conflictele interne?

Rămâne de văzut.

2-2

ASESOFT-ul a egalat CSU-ul la Sibiu, într-un meci tensionat, spectaculos prin evoluţia scorului şi câteva reuşite personale (la sibieni mai ales), în care publicul (altfel fantastic până în ultimele 2-3 minute) a acuzat arbitrii (nejustificat în opinia mea). Publicul sibian ar merita de altfel o finală, dar nu cred că miercuri, în sala Olimpia, Asesoftul va mai ezita ca în primele două meciuri, sau ca astăzi (când a făcut un meci slab).

Sibiul l-a blocat bine pe Cepulis, şi, în primele trei sferturi, pe Griffit. Dacă rezistau la tensiune în ultimele minute ar fi putut ajunge în finală. Mattews a făcut de mai multe ori spectacol şi poate că, dacă nu era eliminat prosteşte (cot intenţionat în bărbia adversarului), alta era soarta meciului.

Ploieştenii nu au făcut faţă (tribunelor) la aruncările libere din primele trei sferturi, şi au arătat din nou că nu au un coordonator de joc de valoare. Banca mai lungă şi-a spus însă în cele din urmă cuvântul. Oricum, dacă nu se califică în finală ar fi un eşec imens.

Miercuri, pe Telesport, este deznodământul.

Lungul drum al transporturilor către contemporaneitate

Aventura lui Andrei cu trenul mi-a amintit de modul în care Gara de Nord (prima fotografie) şi Aeroportul Otopeni (a doua) şi-au modernizat tabelele prin care anunţă ce trenuri/avioane vin sau pleacă.

(scuze de calitatea fotografiilor, sunt făcute cu un telefon mobil)

Ambele porţi de intrare în Bucureşti au ales soluţii simple, de tipul #ajustăm niţel felul în care arătau vechile tabele#. Probabil că ambele soluţii au costat o grămadă de bani. Tabela de la Gară permite afişarea a maxim 10 sosiri şi 10 plecări.

Tabelele de la Otopeni, a căror înnoire am observat-o prin decembrie 2008, permit afişarea a câte 20 de plecări, respectiv sosiri (de fapt este vorba de mai puţine dacă o cursă este operată de mai mult de două companii).




Mă întreb dacă:
1. sistemul nu era mai simplu de gestionat dacă se opta pentru o plasmă şi un computer?
2. nu cumva atât Gara, cât şi Aeroportul prognozează de fapt o scădere a fluxurilor de călători?
3. lipsa de adaptare la modurile în care se prezintă aeroporturile şi gările de prin Europa o fi oare un reflex al culturii existente la nivelul branşei transportatorilor?

În fine, tărăşenia îmi aminteşte de o dezbatere publică mai veche despre WC-urile murdare de pe aeroportul din Vilnius, care a dus la ceva cutremure în politica lituaniană: opinia publică de acolo a considerat că porţile de intrare în ţară indică felul în care arată ţara...




LE:
Ca să fie mai clar cum arată lucrurile prin alte părţi, iată un detaliu din tabela de plecări/sosiri din principala gară din Koln. Tabela cu pricina este, în ansamblul ei, de măcar 6 ori mai mare decât o indică imaginea pe care am găsit-o pe Net...