Sumani, curăluşă, chimeri, tăsma, să nividească, drugi de canură, clacă de dezghiocat păpuşoi, răchiţică, sovârv, dumbravnic, sulfină, straie, tologit, gliganul, ştioalna, huştiuliuc, moronul, coropcarule, hudiţă, zăpsise, pere sântilieşti, răspintenele unui drum, stocit, chipos, coblizan, mi te-ai lehămetit de la inimă, să te înzilească, zăbun, comanac, călindar, să se simtă juraţi, talaze, umbla ca o băşică umflată, părete, ibrişim, dăsag, burduşe.
Aţi înţeles cuvintele astea nu-i aşa? Le folosiţi zilnic, de altfel. Hai, poate nu zilnic, dar măcar aşa, o dată pe lună. Sau poate o dată-n viaţă?
Le-am selectat din ultimele trei lecturi obligatorii ale Irinei, conform programei de clasa a II-a (iniţial am crezut că manualul a fost prost ales, dintre mai multe manuale alternative, dar la investigaţie sumară se pare că acele lecturi sunt în mai toate manualele, deci provin din programă).
Textele cu pricina au fost scrise în urmă cu aproximativ 150 de ani (Ion Creangă, La scăldat), respectiv acum 50-60 de ani (Arghezi - Piatra piţigoiului, Călin Gruia - Ciuboţelele ogarului).
Cuvintele sunt aşa cum sunt. Topica frazei este şi ea alta decât cea de azi. În plus, realitatea descrisă de acele poveşti este, aşa cum discutam azi cu Mălina, complet nerelevantă. Unde naiba mai găseşti azi iarmaroace aflate la mai mult de o zi distanţă, astfel încât să ai nevoie să dormi la han atunci când mergi ca să îţi cumperi ciubote?
Irina spuse: „Nu am înţeles aproape nimic din limba asta! E scris în porceşte! O limbă absurdă!”
Sunt perfect de acord cu ea. O alegere absurdă, aşa cum e şi mintea celor care au făcut programa, sărădui li s ar hainele şi acoperi-li-s-ar pălăriile cu tasmale, pe când vor căuta ca idioţii cuvintele cu pricina în DEX ca să le poată explica textele copiilor şi nepoţilor lor!
E util să mai spun şi că Irina foloseşte adesea „absurd” în sens de „prost, stupid”. Am întrebat-o şi mi-a spus că „am vrut să zic că e prost scris”. Nu pot să îi zic „e prost ales de cei cu programa”, fără să îi nărui din încrederea în şcoală. La urma urmei îşi dă şi ea uşor seama că ce e în manual nu are aproape nimic de a face cu limba contemporană.
Ce să îi spun? Că de aia nu suntem în stare să comunicăm între noi, că în loc să învăţăm limba de azi, ne dăm cu stângul în dreptul silabisind cuvinte de acum 150 de ani? Că ignorăm constant că lumea se schimbă? Că vrem să trăim mereu în istorie? Că alegem, ca societate, să nu privim realitatea în faţă, la fel cum preferăm să ne spunem mereu că românii sunt deştepţi, educaţi, geniali, ospitalieri, toleranţi, umani, dezvoltaţi, mereu independenţi, câştigând toate războaiele, ignorând dovezile certe că toate cele de mai sus sunt simple mituri? Să îi spun că astfel de lucruri sunt promovate prosteşte de oameni ce refuză să părăsească mediocritatea şi vor cu tot dinadinsul ca şi noile generaţii să continue să trăiască în trecut, negându-le complet şansa de a îşi făuri un viitor?
28 noiembrie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Convorbire telefonică cu ... un hoț??
Sună telefonul, de pe un număr necunoscut, vizibil (adică nu este ascuns), iar o voce de bărbat mă angajează în următoarea convorbire: - ...
-
De la o vreme, a pătruns și în rețeaua mea de prieteni nebunia cu Bună (virgulă) Bogdan (virgulă) . Hai să explic, că poate nu sunteți la ...
-
Uite câteva hărţi despre care generaţia mea nu a prea învăţat la şcoală. Le-am fotografiat la Chateau de Vianden , despre care am scris cu...
-
Cam greu să baţi dacă refuzi să joci şi în jumătatea adversarului. Cam asta am gândit: în 1990, după România - Irlanda 0-0, în optimi în 199...
4 comentarii:
vezi ca mai gasesti prin librarii ... editii adaptate. Pt mine a fost singura varianta functionala. (situatia se repeta si-n clasele urmatoare)
Asa se intampla cand cartea e obiect de colectie si nu obiect cu functionalitate: se editeaza pt a reproduce "texte" nu pentru a transmite mesaje; se cumpara pentru a "avea" titlul si nu pentru a o folosi. Fenomenul asta fiind majoritar probabil ca (acum)se vind mai multe exemplare cu textul "clasic".
M-a uimit articolul,v-o spun cu mîna pe inimă. Eu m-am mirat mai întîi de ce autorul vrea să treacă în anonimat? De ce nu-şi dă numele? Am zis că poate e d-na Tatoiu care ne recomandă ca ai noştri copii să nu mai fie educaţi în româneşte,ci în englezaşte, încă de la grădiniţă. Eu cred că textele la care se referă articolul, au fost scrise nu pentru limbaj ci pentru stil. După părerea mea, stilul trebuie să rămînă naţional iar nu cosmopolit cum doresc unii, de nu se înţeleg generaţiile între ele, cu tot felul de jargoane, englezisme, etc. Şi pe vremea mea,încă cu mult înainte de anul 1950, erau texte scrise cu arhaisme destule, dar explicate ca atare pe o manşetă oarecare, fără să se supere nimeni. Acum văd că lumea "bună" nu mai vrea să vorbească natural, firesc, cum vorbeşte tot românul, ci sofisticat, in jargoane, numai aşa, "la mişto", ca să dea bine în faţa omului simplu: "doamne, cum vorbeşte, ce vocabular deosebit are, ce deştpt e!".Cam acesta-i subtextul, să nu ne mai ascundem după deget!
Referitor la primul comentariu: Eu nu cred că Pârvan se referea la ediţii adaptate (probabil traduceri) conţinînd arhaisme, ci din comtra, la cele utilizînd un limbaj cu foarte multe neologisme, care nu reuşiseră încă să se impună şi să cucerească un loc semnificativ în limbă, ediţii nefuncţionale pentru a fi înţelese de cei cărora li se adresa. Probabil că acele ediţii fuseseră scrise de către bonjuriştii care căutau şi atunci să-şi facă loc şi în limbă, nu numai în cafenele şi taverne. Mesajul care trebuie transmis de către un manual trebuie să fie acela care să instruiască cu adevărat, să prezinte noţiuni practice şi de moralitate tineretului, iar nu acela scris într-un limbaj sofisticat, înţeles numai de cei ce l-au creat, care, de cele mai multe ori dispreţuieşte tot ce au făurit cu trudă înaintaşii.
Referitor la primul comentariu: Eu nu cred că Pârvan se referea la ediţii adaptate (probabil traduceri) conţinînd arhaisme, ci din comtra, la cele utilizînd un limbaj cu foarte multe neologisme, care nu reuşiseră încă să se impună şi să cucerească un loc semnificativ în limbă, ediţii nefuncţionale pentru a fi înţelese de cei cărora li se adresa. Probabil că acele ediţii fuseseră scrise de către bonjuriştii care căutau şi atunci să-şi facă loc şi în limbă, nu numai în cafenele şi taverne. Mesajul care trebuie transmis de către un manual trebuie să fie acela care să instruiască cu adevărat, să prezinte noţiuni practice şi de moralitate tineretului, iar nu acela scris într-un limbaj sofisticat, înţeles numai de cei ce l-au creat, care, de cele mai multe ori dispreţuieşte tot ce au făurit cu trudă înaintaşii.
Trimiteți un comentariu