Nu am urmărit foarte atent protestele din România, aşa că cele ce urmează se bazează pe informaţie ce poate fi uşor superficială. Am observat însă două lucruri interesante care cred că ar fi importante pentru România. Le înşir în două postări succesive.
În primul rând este vorba de Raed Arafat. Doctorul cu pricina este un român cu o imagine fantastic de bună. Îl ajută faptul că nu este perceput ca un politician şi că există o reprezentare socială asupra sa definindu-l drept un om destoinic ce a făcut ceva pentru folosul tuturor. Nu afişează opulenţă şi probabil nu e neapărat bogat, deşi bănuiesc că este cu siguranţă înstărit. Ceea ce este însă şi mai interesant în privinţa domniei sale este alogenitatea* sa. Arab la origine, născut în Siria şi copilărind în Palestina, Raed Arafat a devenit român. Acest lucru sporeşte valoarea imaginii sale pozitive, într-o ţară nu neapărat foarte tolerantă.
Contextul face faptul încă şi mai interesant. Cu câţiva ani în urmă, înainte de declanşarea celei de-a doua recesiuni mondiale majore, România estima că în 2008 va avea probleme în a asigura suficientă forţă de muncă. Premierul Tăriceanu lansa pe atunci ideea (cel mai probabil fantastă) că va reveni măcar o parte din cei câteva milioane de români plecaţi la lucru în străinătate. S-a discutat plăpând şi despre posibilitatea de a schimba legea cetăţeniei, de a reglementa altfel dreptul la rezidenţă, de a avea o politică specifică de a atrage forţă de muncă din afara României.
Cazul doctorului Arafat reprezenta un prilej prielnic de a redeschide discuţia: creşterea economică ne-ar putea pune în 2-3 ani în faţa aceleaşi probleme. Am fi din nou nepregătiţi. Legile noastre în domeniu sunt mai degrabă anacronice, desprinse de nevoile ţării. Nu ştim să atragem indivizi în care ţara lor a pompat bani publici ca să îi şcolească. Ştim doar să îi alungăm pe cei în care România a pompat bani publici. Aveţi idee cât se plătește din bugetul public pentru cei 12 ani de învățământ preuniversitar ai unui tânăr român? Dar pentru anii de facultate, master și doctorat? Ei bine, aceştia sunt bani pe care noi îi trimitem fericiţi în Spania, Italia sau aiurea, împreună cu fiecare nou imigrant român. Nu punem aproape nimic în loc. Remitențele sunt importante, dar insuficiente.
Raed Arafat reprezenta o bună oportunitate de a începe să discutăm serios, la nivelul societăţii, despre nevoile noastre. Din păcate momentul a fost în bună măsură ratat, date fiind protestele care au virat către alte teme. Un cetăţean despre care eu cred că este un oier bădăran a avut o tentativă de a stârni discuţia respectivă. Din nefericire ea s-a stins destul de repede.
Nu este însă prea târziu să o revitalizăm! Cred că ea constituie o miză mult mai importantă decât Traian Băsescu, un individ, din fericire, … trecător…
(va urma)
*alogenitatea: Da, ştiu că acest cuvânt nu este în DEX sau DER, dar sunt convins că l-aţi înţeles, ceea ce îl face parte a unei comunicări facile. Dacă nu acceptăm evoluţia limbii, nu oferim nicio şansă limbii române să supravieţuiască mai mult de 200 de ani, dacă nu cumva chiar şi acest termen este exagerat de lung …
În primul rând este vorba de Raed Arafat. Doctorul cu pricina este un român cu o imagine fantastic de bună. Îl ajută faptul că nu este perceput ca un politician şi că există o reprezentare socială asupra sa definindu-l drept un om destoinic ce a făcut ceva pentru folosul tuturor. Nu afişează opulenţă şi probabil nu e neapărat bogat, deşi bănuiesc că este cu siguranţă înstărit. Ceea ce este însă şi mai interesant în privinţa domniei sale este alogenitatea* sa. Arab la origine, născut în Siria şi copilărind în Palestina, Raed Arafat a devenit român. Acest lucru sporeşte valoarea imaginii sale pozitive, într-o ţară nu neapărat foarte tolerantă.
Contextul face faptul încă şi mai interesant. Cu câţiva ani în urmă, înainte de declanşarea celei de-a doua recesiuni mondiale majore, România estima că în 2008 va avea probleme în a asigura suficientă forţă de muncă. Premierul Tăriceanu lansa pe atunci ideea (cel mai probabil fantastă) că va reveni măcar o parte din cei câteva milioane de români plecaţi la lucru în străinătate. S-a discutat plăpând şi despre posibilitatea de a schimba legea cetăţeniei, de a reglementa altfel dreptul la rezidenţă, de a avea o politică specifică de a atrage forţă de muncă din afara României.
Cazul doctorului Arafat reprezenta un prilej prielnic de a redeschide discuţia: creşterea economică ne-ar putea pune în 2-3 ani în faţa aceleaşi probleme. Am fi din nou nepregătiţi. Legile noastre în domeniu sunt mai degrabă anacronice, desprinse de nevoile ţării. Nu ştim să atragem indivizi în care ţara lor a pompat bani publici ca să îi şcolească. Ştim doar să îi alungăm pe cei în care România a pompat bani publici. Aveţi idee cât se plătește din bugetul public pentru cei 12 ani de învățământ preuniversitar ai unui tânăr român? Dar pentru anii de facultate, master și doctorat? Ei bine, aceştia sunt bani pe care noi îi trimitem fericiţi în Spania, Italia sau aiurea, împreună cu fiecare nou imigrant român. Nu punem aproape nimic în loc. Remitențele sunt importante, dar insuficiente.
Raed Arafat reprezenta o bună oportunitate de a începe să discutăm serios, la nivelul societăţii, despre nevoile noastre. Din păcate momentul a fost în bună măsură ratat, date fiind protestele care au virat către alte teme. Un cetăţean despre care eu cred că este un oier bădăran a avut o tentativă de a stârni discuţia respectivă. Din nefericire ea s-a stins destul de repede.
Nu este însă prea târziu să o revitalizăm! Cred că ea constituie o miză mult mai importantă decât Traian Băsescu, un individ, din fericire, … trecător…
(va urma)
*alogenitatea: Da, ştiu că acest cuvânt nu este în DEX sau DER, dar sunt convins că l-aţi înţeles, ceea ce îl face parte a unei comunicări facile. Dacă nu acceptăm evoluţia limbii, nu oferim nicio şansă limbii române să supravieţuiască mai mult de 200 de ani, dacă nu cumva chiar şi acest termen este exagerat de lung …
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu