10 aprilie 2013
"vaffanculo"
Societatea românească a decis ieri să fie consecventă cu ea însăşi. Coordonatorii granturilor de cercetare finanţate de către Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice au primit înştiinţări prin care Guvernul tăia 55%, respectiv 45% din finanţarea asigurată prin contractele existente. Contracte semnate și în derulare. Motivul este simplu: nu sunt bani la buget. Mai exact, ca și în alți ani, tăierea nu este definitivă, ci doar provizorie, sumele neplătite anul acesta urmând a fi realocate pentru la anul. Asta înseamnă, simplu, într-o românească neacademică, că:
1. unii au lucrat ca proştii timp de 4 luni, CNCS neavând amabilitatea de a-i anunţa până acum că o fac degeaba;
2. alţii, nişte dobitoci la urma urmei, au făcut plăţi în avans, adesea din buzunarul propriu, pentru a îndeplini obiectivele de performanţă fixate. Acestea includ între altele prezenţă internaţională. Oamenii civilizaţi fac îînsă planuri pe termen lung. Spre exemplu, taxa de participare în conferinţe internaţionale se plăteşte în avans, iar data acestora nu depinde de când îşi aduce aminte CNCS să facă anunţuri. Discutăm prin urmare deja despre cheltuieli care riscă să nu poată fi decontabile;
3. mai grav, sunt doctoranzi care îşi construiau strategia de viaţă bazându-se pe un salariu ce acum nu mai vine (cercetătorii mai în vârstă, ca mine, sunt deja obişnuiţi cu astfel de gesturi elegante).
Tradiţia tristă ne mai spune că sumele amânate pentru la anul, vor fi la anul tăiate cu desăvârşire. Mai multe amănunte regăsiţi în protestul iniţiat de prof.dr. Corina Ionescu, şi semnat până în momentul când public această postare de 262 de universitari și cercetători din întreaga România (văd că lista nu e online, eu am primit-o prin email).
Era de așteptat să asistăm din nou la astfel de tăieri. Un amic englez îmi spunea azi că nu prea poți protesta așa cum o fac fermierii, aruncând cu ouă în guvern. Iar cercetarea nu produce rezultate vizibile, inteligibile pentru plagiatori, spre exemplu. Șochează pur și simplu întârzierea cu care măsura este anunțată, și amplitudinea tăierilor de fonduri, dincolo de morala minimală a relațiilor contractuale, dincolo de nivelele de jos ce ar permite societăților să funcționeze solitar.
La fel au procedat în trecutul apropiat, mai exact în ultimii 5 ani, guverne de orice culoare politică. Astfel, societatea românească îşi confirmă decizia luată atunci când a susţinut prin vot persoane ce au declarat că România nu are nevoie de filosofi, ci de bărbieri, sau a căror ilustră activitate ştiinţifică se rezumă la lucrări plagiate. Nu întâmplător, primele două persoane în stat se regăsesc în categoria celor ce au făcut astfel de declaraţii. Mesajul societăţii româneşti este evident (repet, aici nu e vorba de un guvern sau altul, ci, fiind un eveniment recurent ce a implicat reprezentanţi aleşi ai societăţii, e vorba de ansamblul societăţii). Prioritățile ei sunt altele, cercetarea constituie doar un parazit inutil.
Later Edit:
Doar ca să fiu sigur că nu am fost prea abscons, precizez și aici că titlul postării se referă explicit la mesajul pe care consider că societatea românească l-a transmis celor care ar vrea să facă cercetare.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Convorbire telefonică cu ... un hoț??
Sună telefonul, de pe un număr necunoscut, vizibil (adică nu este ascuns), iar o voce de bărbat mă angajează în următoarea convorbire: - ...
-
De la o vreme, a pătruns și în rețeaua mea de prieteni nebunia cu Bună (virgulă) Bogdan (virgulă) . Hai să explic, că poate nu sunteți la ...
-
Uite câteva hărţi despre care generaţia mea nu a prea învăţat la şcoală. Le-am fotografiat la Chateau de Vianden , despre care am scris cu...
-
Cam greu să baţi dacă refuzi să joci şi în jumătatea adversarului. Cam asta am gândit: în 1990, după România - Irlanda 0-0, în optimi în 199...
9 comentarii:
Bogdan, CNCS are prin lege doar un rol consultativ, iar in privinta intarzierii si a ratelor de finantare nu are o vina. A trimis scrisori de protest celor doi ministri insa fara niciun raspuns. Probabil ca echipa de acum isi va da demisia in zilele urmatoare in semn de protest.
Gabi,
1) nu e prima dată
2) dacă CNCS știa că e posibil să nu aibă bani, măcar de politețe putea să îi anunțe și pe ăia care așteptau banii
3) viteza fascinantă de lucru a CNCS a fost evidentă în faptul că, anul trecut, interfața online de raportare a fost gata DUPĂ data când raportarea trebuia începută
4) demisie ca protest??? a fost dată zilele trecute, ca să aibă vreun efect???
5) a protestat anterior??? Deci știa dinainte??? Li a discutat probabil despre asta cu cei din comunitatea academică? Cu cei care erau afectați de decizia în cauză? Eu, ca și coordonator de proiect nu am observat să fi fost anunțat. Sau anunțurile nu merg către toată lumea? Nu văd care ar fi alternativa favorabilă modului în care CNCS obișnuiește să interacționeze.
De aceea spun simplu: CNCS nu face altceva decât să reflecte atitudinea societății românești față de cercetare, și reflectă consensul din universitățile românești, conform căruia singurul lucru care contează este să predai, indiferent ce, și să publici manuale, eventual copiate după alții.
1. ?
2. CNCS nu stia ca nu vor fi bani. Dimpotriva, asteptarile pana acum cateva saptamani au fost pentru o rata de succes destul de asemanatoare cu cele din ultimii ani la proiectele noi, si pentru finantarea completa a proiectelor multianuale.
3. interfata online e gestionata de uefiscdi, si creata probabil de o firma care a castigat licitatia cu pretul cel mai mic. a fost o munca extrem de frustranta pentru coordonatorii din partea cncs. Multa munca neplatita, multi oameni nemultumiti.
4. demisia nu avea sens inainte deciziilor finale privind finantarea. Era insa atributia consiliului sa isi spuna pararea privind cateva propuneri ale MEN. Foarte probabil ca finantarea arata si mai rau in absenta protestului/criticii interne. Tot procesul de comunicare/negociere a durat cateva zile, nu a mai fost timp pentru mobilizarea comunitatii (au fost totusi cativa pasi in acest sens, discutii cu cateva asociatii profesionale).
Nu sunt de acord cu concluzia ta, pe ce se bazeaza? Care e legatura dintre cncs, predare, finantarea universitatilor? CNFIS a incercat sa schimbe perspectiva in universitati privind cercetarea, insa deciziile sunt luate de MEN.
Gabriel B
Sunt si eu dintre cei cu proiecte taiate, dar in cazul asta ii dau dreptate lui Gabriel Badescu.
"Daca CNCS a stiut": precis nu cred c-a stiut nici CNCS nimic altceva decat zvonurile care circulau. Ce stiu: cineva din conducerea CNCS a aflat masura respectiva cu maxim 2-3 zile lucratoare inainte de aplicarea ei.
De altfel comunicarea CNCS - ANCS era peractic blocata: si din motive mai mult sau mai putin "politice" (CNCS-ul fiind numit pe stil vechi) dar si pentru ca ANCS-ul a fost desfiintat prin hotararea de reorganizare a guvernului din decembrie 2012. Mai discuta cu cineva in conditiile astea ...
Nu in ultimul rand: bugetul a fost adoptat in februarie 2013. Partea care merge la efectiv proiectele de cercetare s-a stabilit doar dupa momentul adoptarea bugetului.
P.S. Protestul CNCS era ca nu s-a anuntat nimic pana la momentul respectiv.
Eu aș spune să nu scăpați din vedere că CNCS constituie doar un amănunt în postarea de mai sus. O să revin însă imediat și cu un răspuns la observațiile voastre care se referă la CNCS.
Referitor la CNCS, urmând aceeași structură ca mai sus:
1) Hm, eu credeam că am fost destul de clar în postare, așa cum este destul de clar și în scrisoarea aceea de protest. Uite cum arată experiența trecută cu CNCS. Povestea e cea prin care am trecut eu, dar pot indica mulți alți colegi aflați în aceeași situație. A spune că CNCS nu știa despre asta înseamnă fie să te porți cam nepoliticos la adresa cărora li te adresezi, fie să pretinzi că CNCS este o instituție de incompetenți care nu are habar de ce se ocupă.
Prin urmare:
În 2008, în toamnă (prin octombrie, cred), cei care aveau proiecte CNCSIS, au fost rugați ca, dacă au cheltuieli pe care încă nu le-au făcut, să le amâne pentru începutul anului viitor. Ni s-a spus că nu sunt bani la buget și că recuperăm în 2009. De bună credință, solidar cu o breaslă din care credeam că fac parte, am acceptat și am efectuat această mutare de fonduri. În 2009, după o evaluare, s-au mutat alți bani către 2010. Senzația a fost că evaluarea a avut la bază criterii neclare (oricum acestea nu au fost comunicate public, că doar nu era ca CNCSIS/CNCS să își bată capul cu așa ceva). Îmi amintesc că proiecte care din punctul meu de vedere nu produseseră mai nimic au avut procente mai mici de realocat decât am avut noi. În 2010, evident că nu au fost bani. CNCSIS ne-a anunțat cu mare mândrie că a reușit să ne aloce 90% din bugetul pe 2010. Ce uitau să spună era că ăia 90% sunt din bugetul INIȚIAL. "Realocările" din anii precedenți s-au pierdut în negură, fprp nici cea mai mică explicație. Pretenția CNCSIS a fost însă să îndeplinim aceleași obiective, cu mult mai puțini bani (am primit de fapt nu 90% cum se trâmbița drept un mare succes, ci undeva către jumătate din ce ar fi trebuit să primit conform contractului. Mai mult, pe atunci contractul nici nu permitea tăieri...). E interesant de observat că, în timp ce ne tăia bani din lipsă de fonduri, CNCSIS lansa competiții noi...
2) Nu văd ce a împiedicat CNCS să comunice, prin e-mail, măcar o dată pe lună, cu cei cu care are contracte de grant, spunându-le în ce stagiu se află cu finanțele. Este o chestiune de politețe minimală, ca să nu mai zic că CNCS e plătit din bani publici tocmai pentru a face asta. (comunicarea e parte esențială din activitate).
3) Pe mine unul mă lasă rece faptul că CNCS nu e capabil să comunice cu UEFISCDI. E prima dată când aud asta. Mă gândesc că dacă aceste dificultăți ar fi fost reale, atunci am fi primit un mesaj în acest sens. Îmi amintesc chiar că, pe la jumătatea anului, am întrebat (în scris) ce se întâmplă, cum urmează să raportăm, ca să pregătim din timp lucrurile, nu să înghesuim totul în decembrie. Nu am primit nici un răspuns. E firesc atunci să te întrebi dacă e vorba de o informație publică sau o fi un alt secret ascuns prin dulapurile oficiale care iese la iveală doar atunci când dă bine la dosar? Sau CNCS nu cunoaște noțiunea de transparență, resposabilitate și alte chestii similare? Oare cei plătiți pentru a gestiona CNCS nu au între obiectivele de performanță gestiunea acestuia, profesionistă, în orice condiții, așa cum eu m-am angajat să duc contractul cu CNCS la capăt chiar și atunci când acesta se poartă aiurea cu mine?? Sau CNCS o fi o instituție mai spoecială, care trebuie ținută în pluș și trebuie înțeleasă chiar și atunci când se dovedește incapabilă să își îndeplinească misiunea?
4) Ce părere și-a spus Consiliul. Nu am observat nicio comunicare în acest sens. Din punctul acesta de vedere părerea Consiliului fie nu există, fie e secretă și prin urmare dubioasă.
@G.: Dacă "Protestul CNCS era ca nu s-a anuntat nimic pana la momentul respectiv", înțeleg că CNCS și-a îndreptat protestul asupra celor ca mine, care au făcut cheltuieli în avans, au plătit salarii (că așa mă obligă legea să fac, să plătesc salariile în luna în care sunt înregistrare, nu când are chef CNCS să nu mai protesteze împotriva mea). Din nou întreb, pe mine, ca dobitoc care am avut un contract cu o organizație pe care voi doi o apărați mai sus, organizația aia și-o fi pus vreodată problema că ar trebui să mă țină la curent cu ce face? Eu nu am zărit nimic în acest sens prin căsuța mea de e-mail. Poate o fi fost prin presă și mi-a scăpat??? Dar celor care nu au granturi dar sunt în sistemul de învățământ și cercetare, și sunt implicit afectași de orice decizie a CNCS, le-o fi spus vreodată CNCS la ce se gândește, cu ce se confruntă? Din câte știu eu, nu a făcut asta.
@Gabi: ai dreptate, am fost prea laconic. Bănuiesc că te referi la atitudinea universitarilor față de cercetare. Pe de o parte, CNCS este cea care finanțează cercetarea sau, mai exact, decide cum se alocă fondurile destinate cercetării. În sistemul românesc, pe care îl cunoaștem suficient de bine ca să nu pretindem că ar da mare prioritate producerii de cunoaștere, aceasta e principala sursă de finanțare pentru cercetare. Restul, în speță salariile (care constituie cam 80% din cheltuieli), sunt dedicate practic exclusiv pentru predare. Prin urmare, automat, orice decizie CNCS are efect asupra modului în care cercetarea și predarea se combină în timpul de lucru al universitarilor români. Pe de altă, cei ce gestionează sistemul nu poate lua decizii complet nelegitim fără a fi mai repede sau mai târziu reformat substanțial. Cum tăierile curente constituie deja o prezență repetată în peisajul românesc, este evident ce este legitim și ce nu pentru universitari și pentru societate. Prin urmare, ele reflectă o atitudine generală față de cercetare. Legitim este să ai 2-3-4 norme de predare, să predai același curs, neschimbat, câte 25 de ani în șir, și să publici manuale, nu articole.
Nu e vorba de aparat CNCS - insa discutam pe niste lucruri juridice care trebuie discutate cu precizie.
1. Controversa cred ca porneste de la faptul ca vezi CNCS ca un "ghiseu unic" cu care trebuie sa interactionezi "pe proiecte". Nu e asta structura, din pacate, in Romania.
CNCS nu este NSF: nu are bani, nici atributii de administrat bani.
Buna, rea, structura actuala n-am inventat-o eu.
Convinge-te singur: contractul NU il ai cu CNCS ci cu UEFISCDI. UEFISCDI e cea care "da granturile". Ofiterii de proiect - cei cu care comunici de obicei (si carora le reprosezi, pe drept, lipsa de comunicare) nu sunt la CNCS, ci la UEFISCDI.
Ce face CNCS ? Managementul stiintific al concursurilor.
2. Iti inteleg furia, ti-am spus ca sunt absolut in aceeasi situatie ca si tine, inclusiv cu cheltuielile.
Atata doar ca eu inca incerc, pe cat pot, sa judec ceva mai calm si nuantat.
3. Evident e o exagerare retorica sa spui ca CNCS a protestat la adresa ta ... Gabriel Badescu ti-a spus asteptarile din CNCS apropo de finantare.
4. Evident ca ce se intampla risca sa inmormanteze definitiv putina cercetare onesta care se mai face azi in Romania. In privinta asta gandim absolut la fel, de asta sunt un cititor al blogului :)
Numai bine,
G.
Adevărul este că, mai sus, am tratat CNCS, UEFISCDI și ANCS drept aceași mâncare de pește. De altfel este greu de înțeles de ce o organizație decide și o alta dă bani??? Oricum ar fi, niciuna dintre ele nu sunt capabile să comunice civilizat și să arate că au vreun interes de a comunica civilizat. Juridic, evident că au toată acoperirea necesară: în contract scrie clar că pot să decidă când au chef câți bani dau indiferent de bugetul aprobat al grantului, dar în funcție de bugetul alocat de către Guvern. Pe urmă, în lege nu li se cere pe nicăieri să comunice, să se consulte cu cineva, să fie transparenți, adică cele pe care le-am tot enumerat mai sus. Buna cuviință impune însă măcar mimarea acestor gesturi.
Trimiteți un comentariu