PNL şi Marea victorie sau "Noile haine ale împăratului"

Având al doilea scor ca procent de voturi obținute, PNL a părut a atinge cel mai bun rezultat din istoria postcomunistă a partidului. Este versiunea pe care conducerea bicefală a partidului şi-ar fi dorit să o acrediteze. Este o versiune care arată precum Televiunea Română din anii 1980: adevărul rostit pe jumătate poate indica orice îţi doreşti. Dacă lipsesc însă detalii esenţiale, el se numeşte minciună prin omisiune.

Iar detaliile sunt defavorabile PNL. Sistemul cu alegeri într-un tur, pragurile electorale destul de ridicate, istoria recentă a partidelor din România şi votarea într-un singur tur a primarilor a garantat un sistem bipartinic. Un sistem în care primii doi competitori au luat 90% din voturi şi ceva mai mult din scaunele scoase la concurs. Aceasta face ca PNL să fie de fapt al doilea într-o cursă cu doar doi competitori. De regulă, ultimul loc este unul sortit retrogradării.

În al doilea rând, vorbim despre un partid format din două unităţi distincte - PDL şi PNL, aflate într-o relaţie pe care relatările din media par a o descrie încă mai degrabă ca pe o alianţă decât ca pe o fuziune. Însuşi bicefalismul sugerează o astfel de disfuncţionalitate în raport cu definirea formală de formaţiune partidică unică, coerentă. Iar eticheta de "liberal" din denumire, în contrast cu nou-declata orientare populară este de natură să sugereze confuzia unora şi impresia de oportunism lăsată altora. Unirea forțelor avea ca scop un scor superior adversarilor politici.

Oportunismul şi inconsecvenţa sunt de altfel atributele majore ale actualului PNL. Partidul continuă a se defini mai degrabă în raport cu PSD decât "prin noi înşine", sau cel puţin asta răzbate din oglindirea sa mediatică. Dacă este aşa cu adevărat, e greu de crezut că va avea vreodată un electorat fidel. Dacă nu este aşa, iar opoziţia cu PSD este doar un ertefact al presei, atunci partidul înregistrează un răsunor eşec, şi anume cel a capacității de a transmite mesaje coerente.

În al treilea rând, se poate observa că eşecurile sunt multiple. Incapacitatea de a genera programe coerente, clar transmise, inconsistenţa desemnării candidaţilor (situaţia de la București nu este unică, fiind replicată, spre exemplu, la Ploieşti), încălcarea criteriilor de integritate (a se vedea candidații cu probleme susținuți de către PNL) sunt doar faţete ale unei poziţionări oportuniste. Acesta fusese deja ilustrată prin schimbarea ideologiei declarate.

Dar cel mai dur eşec este cel ce ţine de contextul istoriei foarte recente. PSD a pierdut guvernarea cu şapte luni în urmă, probabil şi un pic deliberat. PNL s-a dovedit incapabil de a reacţiona. Mai mult, la nivel de imagine a pierdut cel mai important meci: derbyul bucureştean, cu cele şapte secvenţe ale sale, în care nu doar PSD, ci şi mai puţin cunoscutul USB au redus PNL la condiţia de sparring partner.

Pe scurt, PNL a ieşit şifonat din aceste alegeri, performând nu mult, ci foarte mult sub potenţial. Ceea ce face ca potenţialul său curent să scadă dramatic.

PMP (şi el un eşec) şi USR (lipsit momentan de structuri locale, dar şi de pricepere) ar putea profita. Cum însă şi ele par slabe, iar efectul emoţional de la alegerea lui Iohannis este puţin probabil să apară, balanţa tinde să se încline către PSD. Iar reacţia acestuia este de aşteptat să apară încă înainte de alegerile parlamentare în care speră să triumfe...

PNL ar fi avut nevoie de reformă imediată, aşa cum sugera primarul Oradei imediat după alegeri. Era logic ca triada Bolojan-Boc-Robu să preia controlul simbolic ar partidului. Gorghiu şi Blaga au preferat însă tradiționalul furat al căciulii. Doar anostul Predoiu (încă necunoscut după 4 ani în care a fost potenţial prim-ministru din umbră) s-a dovedit a fi un om de onoare. Mult prea puţin pentru o partid cu ideologie incertă ce se defineşte mai degrabă în raport cu un altul.