Nicuşor, mare luptător

Încep seria de (probabil) 4 postări despre alegeri cu starul acestora. Deşi nu a câștigat şi este liderul unui partid minuscul la nivel național,  Nicuşor Dan marchează momentul electoral în felul în care Dan Diaconescu o făcea acum 4 ani.

Fără îndoială similitudinile între cei doi sunt mici: Dan Diaconescu promova făţiş imaginea unui parvenit, s-a dovedit corupt, era evident un demagog. Nicuşor Dan prezintă imaginea unui idealist, bine educat, promovând valori postmateriale şi o ideologie stângistă adresată unui public de dreapta.

Discrepanţa este evidentă.

Dar şi asemănările sunt vizibile. Ambii reflectă nemulțumirea electoratului faţă de sistemul politic, ambii au produs breşe în sistemul bipartid visat de fostul preşedinte Băsescu, ambii au adus pe scena politică o mulţime de necunoscuţi, ambii au creat partide dependente de lider, ambii s-au dovedit egocentrişti.

Dan Diaconescu se automăgulea fiind "live" pe ambele canale TV proprii, unde apărea în acelaşi timp, îmbrăcat cu haine diferite. Nicuşor Dan este preşedintele a două partide (la unul dintre ele nu deţine totuşi acest titlu), incluzând aici şi USR, înființat încă din martie ca să adjudece numele, după cum declara domnul Dan imediat după alegerile locale.

Din punctul meu de vedere, ambii sunt produsul educaţiei de calitate mizeră de care am avut cu toţi parte în perioada comunistă. Să nu fiu înţeles greşit: e vorba de importanţa socializării primare, de modul în care expunerea la modele este internalizată şi rezistă în timp. Există în acest sens literatură consistentă în ştiinţele sociale, o literatură la care am contribuit şi contribui şi eu.

Formarea de care vorbeam se simte la domnul Dan în numeroase feluri. 

Pe de o parte este egocentrismul. Cred că un lider civilizat nu ar fi acceptat un imn al partidului în care să fie slăvit în refren. Nicolae Ceauşescu ar fi fost însă încântat. La fel este şi o bună parte din populaţie, iar cei care au acceptat să devină nume de stradă, de stadion, sau să aibă statui deşi sunt încă în viață o dovedesc din plin.

Centrarea în jurul unui singur om o regăsim şi în modul în care USB promovează mitul salvatorului, după cum sugera Mihaela Miroiu într-o postare pe Facebook. Oare chiar mai are nevoie România nevoie de încă un salvator după FSN? Oare eşecul experimentului băsescian nu ne-a fost de ajuns?

Pe de altă parte este promovarea excesivă a mitului meritocraţiei. Domnul Dan are în esenţă dreptate sugerând că un om care are o logică bună poate fi priceput la toate, dar uită faptul că priceperea necesită cunoaştere. Din păcate, domnia sa nu dovedeşte cunoaştere altfel decât unidimensională. Adică exact aşa cum a fost croit învățământul românesc: cu focalizare intensă pe un set de discipline, ignorând orice cunoaştere a legilor ce guvernează societatea şi promovând mai degrabă ierarhiile în detrimentul egalităţii. Cunoașterea atentă a societății l-ar fi ajutat oe domnul Dan şi pe prietenii săi să nu se afle în situaţia ridicolă de a fi necunoscut pentru o treime dintre alegători în ziua alegerilor. Şi l-ar fi învățat că, pentru a promova interesele celor ce l-au votat, are nevoie să găsească căi de negociere cu restul societăţii, reprezentată de persoane numite Dragnea, Chiricheş, Olguţa, Guţău şi alţii asemenea lor. 

Dar Nicuşor Dan, ca noi toţi, continuă a fi tributar "luptei de clasă", eliminării duşmanilor poporului, definirii oricui nu este de acord cu noi ca fiind împotriva noastră. Acestea sunt refrenele promovate frenetic de comunişti, de preşedintele Ceauşescu. Acestea sunt refrenele promovate de acel preşedinte ce a mulţumit minerilor pentru actul patriotic de a planta panseluţe. Acestea sunt refrenele acelui preşedinte ce îndemna populaţia să dispreţuiască parlamentarii şi parlamentul, în timp ce organizaţia de tineret a partidului său aducea ţepe pentru a trage în ele inamicii. Am numit deja trei preşedinţi din cei cinci de până acum.

Nicuşor Dan îmi seamănă cu una din temele filmului Bacalaureat, al lui Cristian Mungiu. Aşa cum am interpretat eu filmul (excelent, vi-l recomand!), e vorba între altele de felul în care găsim mereu scuze pentru faptele noastre ilicite, spunând că sunt mici lucruri, temporare, care duc la un scop măreţ. Moise Guran, a doua zi după alegeri, la TV, remarca toleranţa românilor faţă de furtişaguri, încercând să explice cum de au fost aleşi primari indivizi a căror imoralitate este probată prin sentinţe definitive. Moise Guran are o "imaginaţie sociologică" remarcabilă. I-ar fi prins bine, dacă nu cumva deja o are, şi o lectură din Katherine Verdery, antropolog american ce a promovat ideea de "dublă morală" în legătură cu valorile românilor din perioada comunistă. "Zicem ca ei, facem ca noi". Un slogan ce s-a convertit în acceptare unor "mici" ilegalităţi dacă sunt dublate de fapte bune. Ca in cazul lui Gigi Becali.

Sau al lui Nicuşor Dan, după cum am argumentat cu luni în urmă.

Oare chiar nu putem fără salvatori de serviciu? Oare chiar nu putem produce programe de dezvoltare?

La acest capitol USB stă cel puţin la fel de prost cu celelalte partide. Ba chiar programul Firea este net superior. Capacitatea de a generz programe se clădeşte greu. Sunt ani de zild în care tinerii din partide merg la şcoli de vară unde sunt expuşi la varii soluţii de a clădi societatea, de z anticipa problemele şi nevoile acestora. USB nu a trecut prin aşa ceva, altfel este greu de înţeles cum din programul pentru primârid a unui partid, mai ales a unuia de stânga, lipsesc chestiuni esenţiale, precum sănătatea şi - mai ales -  educaţia.

A fi politician este o meserie în sine. A avea o guvernare de calitate, înseamnă să ai oameni pregătiți, capabili, şcoliţi în discipline precum administraţia publică. Bunele intenţii nu sunt suficiente. Altfel, făcând o comparaţie simplă, ar trebui să mergem la medic când nu funcționează autoturismul. Fiind un om care prin definiție ajută pe alţii, medicul ne va repara şi pana.

USB şi-a propus să ne salveze. Este un ţel de apreciat, dar pare a fi o distanţă mare de la intenţii la posibilităţi. 

Nicuşor Dan are marele avantaj de a nu deţine nicio primărie în Bucureşti şi de a putea critica din Consiliile Locale. Aceasta face ca privilegiul scorului mare să nu se erodeze în lunile de până la alegerile generale. Va fi oare suficient pentru a dezvolta structurile naţionale de care are nevoie pentru un scor bun la alegerile parlamentare?  Nu este imposibil.

Dar la fel de posibil este ca exemplul legionarilor plini de bunăvoinţă să fie repetat. Tineri, educaţi, promovând purismul, lipsiţi de experienţă practică, într-o lume în care cei ca ei erau în ascensiune, având un lider incontestabil, confruntându-se cu un sistem politic în degringoladă. Lumea de azi seamănă cu cea din anii 1930. Venim după recesiune, vrem schimbare, avem exemple precum Allianza für Deutschland, Syriza, UKIP, Moviemento 5 Stele.